A reintrat în modă, şi la noi, să te declari cu toată emfaza marxist

Ba, dacă eşti mai sofisticat, mai artist, mai la curent, mai băgat în trendurile occidentale, e foarte şic să precizezi, cu fineţea degetului mic ridicat în sus când apuci ceaşca, că eşti „marxist critic”. Înainte de a formula o judecată asupra acestei atitudini, aş vrea să precizăm fără echivoc despre ce vorbim (I) şi care sunt împrejurările în care o facem (II).

(I) Ce este marxismul? Marxismul este în acelaşi timp o doctrină economică şi o ideologie revoluţionară. Ca doctrină economică, marxismul susţine că abundenţa şi prosperitatea pot fi atinse numai prin: (1) desfiinţarea proprietăţii private; (2) înlocuirea antreprenorilor privaţi cu funcţionari de stat dotaţi cu puterea de a planifica discreţionar economia; (3) transformarea pieţei libere într-un mecanism administrativ aflat în subordinea puterii politice. Ca doctrină ideologică, marxismul susţine că: (I) ideile sunt condiţionate economic, iar cultura este determinată istoric; (II) există un mecanism de condiţionare între relaţii de producţie şi mijloace de producţie care face ca istoria să se îndrepte cu necesitate spre desfiinţarea claselor sociale; (III) pentru a împlini sensul istoriei, este necesară revoluţia; (IV) desfiinţarea revoluţionară a claselor se face prin violenţă concretă împotriva oamenilor care sunt decretaţi a ţine de trecut (violenţa este moaşa dreptăţii sociale).

Marxismul este o teorie imperativă şi birocratică. Mecanismele sale favorite sunt determinismul rigid şi violenţa dezlănţuită. Ceea ce e important de înţeles în cazul lui este că, deşi se prezintă pe sine la nivelul explicaţiilor sociale ca un realism economic, marxismul nu este o veritabilă doctrină economică, deoarece el nu oferă la problemele economice soluţii economice, ci le favorizează sistematic pe cele administrative, birocratice şi, la rigoare, militare. Altfel spus, contrariul economiei. Adeptul declarat al marxismului nu poate evita faptul că, indiferent cât de idealist şi generos şi-ar justifica adeziunea, el este în fond un adept al birocraţiei şi al soluţiilor administrative.

Mai trebuie adăugat că marxismul este o filosofie în care libertatea individuală e total subordonată interesului colectiv, una care nesocoteşte voinţa indivizilor şi întăreşte puterea colectivităţilor. Marxismul este o formă de colectivism. Presupoziţia esenţială atât a marxismului economic, cât şi a marxismului ideologic este aceea că libertatea individuală nu există şi nu trebuie să existe: nu trebuie să existe (de jure) în economie, deoarece pentru marxişti libertatea naşte inegalitate şi este, deci, sursa ultimă a exploatării; nu există (de facto) în istorie, deoarece pentru marxişti istoria e un mecanism determinist, în care libertatea e doar o iluzie. Aşadar, marxismul este o filosofie îndreptată împotriva libertăţii. Este, în sensul cel mai realist cu putinţă, o ideologie liberticidă. Adeptul declarat al marxismului nu poate evita faptul că, indiferent cât de idealist şi generos şi-ar justifica adeziunea, el este implicit un adversar al libertăţii individuale şi explicit un adept al organizării prin violenţă a societăţii.

Premisele marxismului sunt, deci, desconsiderarea libertăţii şi a individului (cu favorizarea înregimentării şi a colectivităţilor), iar soluţiile sale sunt, toate, din registrul fie al înregimentării administrative, fie al violenţei fizice. În practică şi în teorie, marxismul înseamnă mai multă subordonare administrativă, mai multă birocraţie, mai puţină libertate, mai multă violenţă şi mai multă mizerie. Cine preţuieşte individualismul, iubeşte libertatea şi detestă violenţa fizică nu poate fi marxist decât prin oximoron.

(II) În ce împrejurări concrete, româneşti, asistăm noi azi, printre intelectuali şi artişti, la această epidemie de marxism şic? Următoarele. (a) Din 11 iunie 1948, în România au fost aplicate literal principiile economice marxiste. Rezultat: pentru economie, ruină; pentru oameni, mizerie; pentru instituţii, disoluţie. (b) Imediat după abdicarea Regelui, la 30 decembrie 1947, în România a fost aplicată literal doctrina marxistă a desfiinţării revoluţionare a claselor. Rezultat: pentru societate, regresie brutală la vârste societale premoderne şi pre-politice; pentru oameni, crime în masă; pentru instituţii, regresie la nivel feudal şi fanariot. (c) După eliberarea în 1964 a deţinuţilor politici, s-a trecut de la marxismul de război la marxismul de pace. Rezultat: pentru societate, descompunere şi corupţie; pentru oameni, degradare morală şi corupţie; pentru instituţii, mafiotizare şi corupţie. Ca funcţionare, numitorul comun al marxismului de pace este corupţia generalizată. Ca principiu de mobilizare în jurul Conducătorului şi ca justificare faţă de societate a mizeriei economice, marxismul de pace a folosit întotdeauna naţionalismul şi şovinismul. Adeptul român al marxismului nu poate face abstracţie de faptul că, indiferent cât de idealist şi generos şi-ar justifica adeziunea, în România marxismul a fost adus la putere prin teroare şi crimă, a fost menţinut la putere prin colaboraţionism, delaţiune şi intimidare şi nu a putut produce în patruzeci şi unu de ani altceva decât mizerie, corupţie, detracare morală şi naţionalism şovin.

Deoarece România a fost un stat marxist ortodox, românii ar trebui să ştie ce este, unde duce şi ce poate face marxismul. Cu acest bilanţ, să te declari în România marxist (sau, mai şic, „marxist critic”) poate fi explicat numai prin: ignoranţă (faţă de ce este marxismul în sine); complicitate (cu ce a făcut marxismul oriunde), vinovăţie (pentru participare la crimele şi fărădelegile marxiste), conformism servil (cu modele stângiste occidentale).

P.S. Intenţia acestui articol nu este să demonstreze că opţiunea faţă de marxism ar trebui interzisă ori că adepţii lui ar trebui persecutaţi. El încearcă să argumenteze că marxismul stă sau cade împreună cu anumite opţiuni care sunt dezgustătoare (suprimarea libertăţii, domnia violenţei, tirania birocratică etc.) şi sugerează raţiunile pentru care adepţii români ai marxismului merită dispreţuiţi.

(articol publicat in feb 2009 in Evenimentul Zilei)

PRELUAT DIN EVZ