FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Petrisor Peiu: Oameni normali din toate tarile „Uniti-va pentru a condamna barbaria marxista!”

Sa alungam stafia din Europa!

Acum 170 de ani aparea la la Londra, in 21 februarie 1848, o brosura intitulata „Manifestul Partidului Comunist” (in germana: Manifest der Kommunistischen Partei), scrisa de catre Karl Marx si Friedrich Engels, si care continea scopurile si programul Ligii Comuniste, prima organizatie marxista din lume. Fraza cu care incepea respectiva brosura a devenit ulterior celebra: „O stafie umbla prin Europa – stafia comunismului„.

Manifestul contine trei capitole si o postfata:

I. Burghezi si proletari
II. Proletari si comunisti
III. Literatura socialista si comunista
IV. Pozitia comunistilor fata de diferitele partide de opozitie

Spre finalul capitolului II, se gaseste concentrat „programul politic” in 10 puncte al marxismului, urmat cu sfintenie de toate partidele comuniste si socialiste de pe glob:

1. „Exproprierea proprietatii funciare si intrebuintarea rentei funciare pentru acoperirea cheltuielilor de stat.
2. Impozit cu puternic caracter progresiv.
3. Desfiintarea dreptului de mostenire.
4. Confiscarea proprietatii tuturor emigrantilor si rebelilor.
5. Centralizarea creditului in mainile statului cu ajutorul unei banci nationale cu capital de stat si cu monopol exclusiv.
6. Centralizarea tuturor mijloacelor de transport in mainile statului.
7. Sporirea numarului fabricilor de stat, a uneltelor de productie, destelenirea si ameliorarea pamanturilor dupa un plan general.

8. Egala obligativitate a muncii pentru toti, organizarea de armate industriale, indeosebi pentru agricultura.
9. Imbinarea muncii agricole cu cea industriala, masuri avand ca scop inlaturarea treptata a opozitiei dintre sat si oras.
10. Invatamant public gratuit pentru toti copiii. Interzicerea muncii in fabrici a copiilor, in actuala ei forma. Imbinarea educatiei cu productia materiala etc., etc.”

In numele „luptei de clasa” – un concept inventat tot de catre Marx, se puneau bazele distrugerii ireversibile a ceea ce era atunci „societatea burgheza”.

Ei bine, incepand cu acel an, toate miscarile/partidele/organizatiile/fronturile socialiste sau comuniste din lumea civilizata s-au raportat la aceste 10 puncte si tocmai de aceea orice partid socialist/comunist trebuie vazut ca un produs marxist. Ideea ca in Europa contemporana ar exista o stanga nemarxista este praf aruncat in ochii celor comozi, care nu fac efortul minim de a citi o mica brosura. La fel de falsa este si ideea ca Lenin sau Stalin ar fi „denaturat” conceptiile originale ale lui Marx si ar fi inventat un regim crud si nemilos in opozitie cu societatea feerica descrisa de parintele ideologiei comuniste.

Cine citeste limpede cele 10 puncte intelege imediat ca exact acestea s-au aplicat in Uniunea Sovietica si, mai apoi, in toate tarile socialiste: s-au confiscat pamanturile, mijloacele de transport si bancile, s-a diluat masiv dreptul de mostenire, s-au format armatele industriale cerute de Marx, s-a facut invatamantul gratuit bazat pe „cadouri” catre profesori si pe aranjamente privind locul in clasa.

Mai presus de orice, socialistii si comunistii au aplicat „in extenso” punctul 4: „confiscarea proprietatilor emigrantilor si rebelilor”. In categoria „rebeli” au fost incadrati la noi, de exemplu, cei numiti „dusmanii poporului”, adica orice om sanatos la cap sau orice om cu scoala sau chiar orice om cu un minim de agoniseala. Nebunia a atins paroxismul atunci cand pana si taranii proaspat improprietariti au devenit „rebeli” si li s-au confiscat palmele de pamant detinute doar pentru a se putea aplica punctul 9.

Din fericire, evolutia omenirii a eliminat aceasta excrescenta bolnava, care este marxismul, din intreaga lume civilizata; marxismul a ramas ideologia conducatoare in foarte putine locuri de pe pamant: in China (desi acolo partidul comunist incalca toate principiile enuntate de Marx si Engels), in Coreea de Nord (acolo unde s-a ajuns ca oamenii sa vaneze sobolani pe strada, iar aproape 10% din populatie sa fie inchisa in lagare de munca silnica) si in Cuba, paradisul tropical din Marea Caraibilor, locul de unde omenirea a adus tutunul si in care s-a ajuns sa se introduca ratii de tigari.

In Europa, in special, leaganul nebuniei marxiste, toate statele capturate de comunisti au fost eliberate si acum se bucura de prosperitate si libertate, iar statele care nu fusesera acaparate de marxism se elibereaza de ultimele ramasite ale partidelor socialiste. La ultimele alegeri pentru Parlamentul European (vot politic prin definitie), socialistii au obtinut doar 191 din cele 751 de locuri disputate (cam un sfert), au doar 8 din cei 28 de comisari europeni (tot un sfert), in parlamentele nationale detin doar 2.300 locuri din aproximativ 10.000 (prima camera) sau doar 645 din 2.700 (camera superioara). In ceea ce priveste comunistii, acestia au reusit sa plaseze doar cate un euro-deputat in Spania si Italia, cate 2 in Grecia si Cipru si cate 3 in Portugalia, Franta si Cehia.

Daca Statele Unite au reusit sa se sustraga permanent din fata mirajului socialist, multe din statele importante, mari, de pe batranul continent nu au reusit sa faca acest lucru cu acelasi succes ca americanii. Astfel, tari precum Italia, Spania sau chiar Germania au stat mult timp sub amenintarea caderii in plasa marxismului; au existat chiar guverne controlate de marxisti, inclusiv in Franta (primul guvern al lui Mitterand, condus de catre Pierre Mauroy). Astazi, insa, niciun stat important din Europa Occidentala nu are o prezenta politica dominanta socialista sau comunista, nici Germania, nici Franta, nici Italia, nici Spania, nici Marea Britanie. Ultimele alegeri din Franta, Germania si Italia au marcat declinul pronuntat al socialistilor, pana la ridicol (cazul francez). Stanga domina doar guvernele din Grecia (stridentul Tsipras), Portugalia (guvernul Antonio Costa) si Romania (cel mai de succes partid socialist din Europa!).

Cu toate acestea, desi Europa este eliberata de pericolul marxist, anumite puncte din programul original (capitolul II, „Proletari si comunisti”), umplu inca mintile infierbantate ale unora, care se descriu pe ei insisi ca democrati, dar se inspira de fapt din biblia marxistului.

Plecand de la constatarea sa „casatoria burgheza este comunizarea femeii maritate”, Marx ajunge sa traseze ca sarcina comunistilor „Desfiintarea familiei!”, visand la urmatoarele: „Familia burghezului dispare, fireste, odata cu disparitia acestei completari a ei, iar ambele dispar odata cu disparitia capitalului”. In Europa contemporana, astfel de idei sunt des vehiculate de catre stanga care nu se recunoaste marxista dar care, iata!, se inspira exact din Manifestul Partidului Comunist.

Continua Marx: „Comunistilor li s-ar putea imputa cel mult ca, in locul comunizarii fatarnice, ascunse, ar voi sa introduca comunizarea oficiala si pe fata a femeii” in deplin asentiment cu cei care latra astazi impotriva institutiei familiei.

Putin mai jos, intemeietorul comunismului profeteste: „Oare educatia voastra nu este si ea determinata de societate? Nu este ea determinata de relatiile sociale in cadrul carora faceti educatie, de amestecul mai mult sau mai putin direct al societatii prin mijlocirea scolii etc? Comunistii n-au inventat influenta societatii asupra educatiei; ei ii schimba doar caracterul, smulgind educatia de sub influenta clasei dominante”, prevazand, practic, asaltul gloatelor marxiste asupra universitatilor, liceelor si oricaror alte forme de educatie. Oare trimiterea spre periferie a marilor clasici ai culturii romane, sub diverse pretexte, nu vine tot din dorinta de a taia radacinile educatiei clasice? Dar programul electoral: „cate un doctorat pentru fiecare votant” in ce alta logica se inscrie? Dar umplerea tarii cu universitati fantoma in ce alta cheie sa fie citita?

Inainte de a ne declama „Comunismul desfiinteaza insa adevarurile eterne, desfiinteaza religia, morala, in loc sa le dea o forma noua, el contrazice asadar toata dezvoltarea istorica de pana acum”, Marx nu uita sa ne spuna „Muncitorii nu au patrie”, profetind iarasi „In masura in care va fi desfiintata exploatarea unui individ de catre celalalt, va fi desfiintata si exploatarea unei natiuni de catre alta”. E drept, acum, ca aceasta din urma prezicere a fost maiestuos pusa in practica in interiorul „lagarului comunist”, in care rusii, blanzi ca niste mielusei, imparteau puterea cu romanii, ungurii, polonezii sau cehii…

Sa nu ne lasam, totusi, pacaliti de aparente si de vorbe frumos insirate si sa citim originile ideilor pe care le mai auzim si astazi: cine vrea desfiintarea familiei clasice, cine vrea desfiintarea educatiei clasice, cine vrea disparitia religiei, a moralei burgheze si a natiunilor, acela citeste sau citeaza din Manifestul Partidului Comunist!

Pentru ca fundamentul vietii burgheze era crestinismul, Marx s-a gandit sa il distruga apeland la punerea in oglinda inversa a celor 10 porunci din Vechiul Testament (desi le datoreaza poporului evreu, primul ales de catre Dumnezeu, crestinii le-au pastrat cu sfintenie) cu 10 noi porunci pe care el le dadea tovarasilor sai de drum. La aceste 10 „porunci” ale lui Marx nu au renuntat nici astazi admiratorii sai (vezi de exemplu, punctul 2, indelung trambitat de socialisti) si orice om cu scaun la cap trebuie sa se teama atunci cand vede indiferenta cu care Europa celebreaza 200 de ani de la nasterea lui Marx (5 mai 1818) cu o statuie faraonica donata de China comunista orasului german Trier, pitorescul burg de pe malul Mosellei.

[…] Marx a fost intemeietorul unei ideologii criminale, care isi propunea sa distruga lumea burgheza, lumea noastra, a unei ideologii care a facut numai foarte mult rau si niciun dram de bine; oricine il aniverseaza pe Marx ca un ganditor este fie un ignorant fie un rau-voitor.

Si pentru ca Manifestul Comunist se incheia cu demonicele cuvinte „Proletari din toate tarile, uniti-va!”, avem si noi dreptul sa cerem oamenilor normali, familisti, educati, prosperi si patrioti din toate tarile „Uniti-va pentru a condamna barbaria marxista!

Petrisor Peiu

PRELUAT DIN   ziare.com

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *