Anunțul făcut de autoritățile din Africa de Sud, că vor fi confiscate fermele albilor și date populației majoritare de culoare, a adus în atenția presei internaționale o situație care, la acest moment a venit cumva firesc pentru țara condusă atâția ani de Mandela și moștenitorii lui ideologici.

Partidul aflat la conducere din 1994, African National Congress, partid revoluționar de stânga, a fost legat de URSS încă din anii ’20. Josiah Gumede, unul dintre părinții fondatori ai partidului, a fost invitat în URSS în 1927, după un tur european al organizațiilor socialiste. A văzut „realizările” agriculturii comuniste și, revenind în Africa de Sud, a concluzionat într-un discurs – „am văzut (în URSS) lumea de mâine, care a început deja, am văzut Noul Ierusalim„.

Mai târziu, în acel an, el a ajuns președintle partidului… De-a lungul timpului, Moscova a susținut constant ANC (African National Congress) cu bani, cu arme, cu experți pentru pregătire ideologică și militară, practic cu tot ce era nevoie pentru preluarea revoluționară a puterii, lucru care nu s-a întâmplat, spre dezamăgirea multor susținători ai partidului. Preluarea puterii s-a făcut prin alegeri democratice, în 1994, pe votul unei populații sătulă de apartheid și extaziată de promisiunile făcute de-a lungul timpului de partidele partenere ANC și SACP (South Africa Communist Party). Sub conducerea comunistă corupția și criminalitatea au ajuns la cote nemaivăzute până atunci în acea țară și problemele economice apărute nu puteau avea, în logica comunistă, decât o singură rezolvare – eliminarea „opresorului”, în cazul acesta, a colonistului care a produs atât rău, cum spunea și domnul Adrian Năstase pe blogul dânsului, referindu-se însă la Cuba.

Discursurile publice venite din partea ANC au fost constant îndreptate împotriva minorității albe, deținătoare a celei mai mari părți din economia sud africană, și politiceni cu mare priză la populație au mers cu propaganda împotriva fermierilor albi până foarte departe… Imnul „Împușca burul” a fost cântat până acum de oameni din fruntea ANC și versurile au venit muzică de fond perfectă pentru cei care execută sistematic fermierii albi.

Practica leninistă a terorii, a execuțiilor, este reprezentată în cifre astfel: într-o țara cu o criminalitate extraordinar de ridicată, posibilitatea ca un fermier alb să fie ucis e de trei ori mai mare decât pentru un agent de poliție și de 4,5 ori mai mare decât pentru un sud-african obișnuit. Au loc frecvent execuții, răpiri urmate de tortură, practici teroriste deprinse sistematic din manualul luptătorului comunist din Africa. Așa fiind, mulți fermieri albi au rămas să lucreze pământul, chiar dacă numărul fermelor deținute de albi s-a redus drastic: de la 128.000 în anii ’80, la 58.000 în 1997, până la 32.000 acum.

Numai că, acum, partidul comunist care conduce țara a ajuns la capătul răbdării și face ce fac comuniștii – marea naționalizare/confiscare a pământurilor, în cazul ăsta particular fiind vorba de confiscarea fermelor deținute de albi. Anii de propagandă în care s-a tot spus de la tribună ANC că fermierii au furat pământurile străbunilor, deci trebuiesc tratați ca infractori, au făcut previzibil momentul ăsta. Acum a fost anunțată oficial confiscarea. Președintele statului, Cyril Ramaphosa a anunțat că, de fapt, e o reformă agrară, care constă în înmânarea fermelor de către albi către noii proprietari de culoare.

Exproprierea nu va fi urmată de nici o compensare, pentru că ea ar trebui să repare nedreptățile anilor de apartheid. În schimb, e sigur că va ajuta partidul de guvernământ să mute atenția opiniei publice din Africa de Sud de la marile scandaluri de corupție în care sunt implicați mulți dintre membrii săi de la vârf. Exproprierea e și o victorie a lui Julius Malema, fost șef al tineretului ANC, care acum conduce propriul partid – EFF (Economic Freedom Fighters). Partidul lui Malema este partid de opoziție, dar așa fiind, propune o agendă radicală, de stânga, la fel de periculoasă ca cea a ANC. Malema a fost și este de asemeni acuzat în multe scandaluri de corupție.

După o vizită făcută în Zimbabwe, în aprilie 2010, Julius Malema l-a lăudat pe Robert Mugabe și confiscările fermelor făcute la ordinele acestuia. În 28 februarie, anul curent, într-un discurs ținut în fața unui grup mare de suporteri, Malema a spus: „nu ne interesează sentimentele albilor… ei trebuie să fie încântați că nu-i batem, că nu pornim un genocid împotriva lor (…) Le facem rău și luăm de la ei, fără să curgă o picătură de sânge.”

Duminică, pe 4 martie, Malema și-a îndemnat susținătorii să învețe să lucreze în agricultură, pentru că urmează să primească pământ… Cu aceeași ocazie a declarat că nu vor asculta nici de Marea Britanie, nici de Uniunea Europeană, nici de ONU, dacă vor vrea să intervină în problema confiscărilor.

Ce urmează e ușor de anticipat. Alungarea fermierilor albi din Zimbabwe a produs rapid dezastru economic și foamete în țara care fusese mare exportatoare de produse agricole, numită până în confiscarea fermelor „Coșul de pâine al Sudului Africii”. Iar reformele comuniste și exproprierile au făcut ca Venezuela, țara care avusese cel mai mare nivel de trai din America de Sud, să devină o țară a sărăciei generalizate și a criminalității. Comunismul, de oriunde ar fi, produce mereu aceleași rezultate…