FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

O alegere îndrăzneaţă

În sistemul american, opţiunea de a alege un vicepreşedinte seamănă cu posibilitatea de a schimba un pion de şah în orice altă piesă mai valoroasă. Spre deosebire de şahul real, cel politic american oferă cîte un pion virtual fiecărui candidat la preşedinţie. Barack Obama a ales primul. A ales un turn, în persoana lui Joe Biden. Politician Democrat trecut prin ciur şi prin dîrmon, experimentat, foarte bun cunoscător al jocurilor politice de la Washington, cu o reputaţie solidă de politică externă şi de gură mare copleşitoare şi intimidantă. Biden reprezintă o întărire excelentă pentru flancul descoperit al tinereţii şi lipsei de experienţă al lui Obama.

John McCain a studiat jocul poziţional al Democraţilor şi, avînd avantajul de a fi mereu cu o mutare în urma adversarului, a răspuns cu o opţiune stranie pentru tradiţia prudentă a meciurilor la acest nivel. McCain, „ramolitul” de 72 de ani, a pus pe tablă o regină şi, pentru moment, a dat şah la Obama. Ceea ce scapă analizei dar trebuie subliniat pentru a înţelege adevărata semnificaţie a vicepreşedintei propusă de McCain, este faptul că Sarah Palin este, atît în aparenţe cît şi în şi esenţă, regina Democrată pe care Obama a refuzat să o considere drept armă letală în avantajul propriei candidaturi. Orice s-ar zice, Obama putea să dea şah-mat oferind-o pe Hillary Clinton drept vice-tovarăşă. În pofida orgoliilor rănite şi loviturilor sub centură de ambele părţi, Obama şi-a dat pe faţă arama de începător trufaş în momentul cînd a refuzat din principiu să întreprindă cea mai importantă misiune diplomatică din viaţa sa. Convingerea lui Hillary Clinton de a-l seconda la Casa Albă. Dacă ar fi fost cu adevărat inteligent (capabil să-şi controleze vanitatea) şi concentrat pe înfrîngerea adversarului (în detrimentului propriei nevoi de afirmare egomaniacă), Obama ar fi descoperit resursele necesare pentru a înhăma spre propriul beneficiu un ego mai mare decît al său. Ar fi fost cel mai convingător exemplu că este capabil să îmblînzească din vorbe un Ahmadinejad, Kim Il Sung, sau Hugo Chavez.

Nebunia magică a alegerii lui McCain nu constă în faptul că Sarah Palin este o femeie, sau în faptul că este cu trei ani mai tînără decît Obama. Desigur, sînt elemente ajutătoare şi ironice. Dar această mutare este gîndită mult mai adînc. Sarah Palin este tot ceea ce Democraţii proclamă de zeci de ani drept ideal civic şi reprezintă în carne şi oase mitologia Hollywoodului despre omul normal, mărunt în numeroase privinţe, dar onest, luptător, idealist şi realist în măsuri variabile şi fin calibrate de experienţa de viaţă, patriot şi progresist fără nici un efort special, deoarece decenţa, corectitudinea şi bunul simţ sînt calităţi care nu au nevoie de marşuri sau absolvirea unor cursuri superioare de ştiinţe umaniste. Sarah Palin provine dintr-o familie muncitoare, care nu a cunoscut nici un fel de privilegii. A crescut într-unul din cele mai anoste state americane, Idaho. (Am lucrat şase luni în Boise, capitala statului. Acea experienţă mi-a fost de ajuns ca să încep să iubesc America. Cea adevărată, fără fiţe şi fandoseli.) A fost un atlet competitiv, a fost o frumuseţe de provincie şi a fost o sindicalistă din convingere. Din aceleaşi convingeri care au determinat-o să atace corupţia establishmentului Republican chiar la începutul carierei politice, de reprezentantă a partidului… Republican. (Interesant cum cariera politică a lui Obama s-a cimentat prin adaptare şi obedienţă faţă de gangsterismul neo-marxist al metropolei care a definit gangsterismul american clasic — este vorba de Chicago. Vezi relaţiile politice şi de afaceri cu escrocul Tony Rezko, teroristul William Ayers şi traficantul în travesti creştin de ură şi teorii conspiraţioniste, Jeremiah Wright.) Din aceleaşi convingeri care au determinat-o să nu avorteze nici unul din cei cinci copii pe care îi are, chiar dacă ştia că ultimul se va naşte handicapat de sindromul Dow. Din aceleaşi convingeri care i-au fost suficiente pentru a vizita fără nici o fanfară soldaţii americani răniţi din Irak aflaţi în grija spitalului german Landstuhl, cu un an înainte ca Obama să evite orice contact cu compatrioţii militari din Germania — baia de publicitate asigurată de două sute de mii de gură cască berlinezi a fost preferată unei vizite lipsită de impact mediatic. În cele din urmă şi Obama a fost consecvent propriilor convingeri, la fel ca Sarah Palin. Singura diferenţă este că Sarah Palin are un fiu pe frontul din Irak, în timp ce Barack Obama are o alergie la soldaţii cărora ar vrea să le fie comandant suprem.

Gambitul lui McCain este genial tactic, dar deschide involuntar o poartă strategică. Atît partidul Democrat cît şi cel Republican sînt la capătul unui ciclu ideologic şi de imaginaţie. Democraţii sînt prizonieri ai momentului Kennedy, iar Republicanii orbecăie după fantoma lui Reagan. Succesul fenomenal din acest an al unui politician tînăr promiţînd Speranţă şi Schimbare confirmă nevoia profund resimţită de întreg electoratul american. Acest lucru nu poate fi negat sau minimalizat.

Prin Sarah Palin, regină accidentală a calculelor unui maestru bătrîn, Republicanii reuşesc să transmită primul semnal autentic de înnoire. Din acest moment, adevărata candidatură la viitor a devenit cea a femeii de 44 de ani din Alaska. McCain preşedinte în 2008? Oricînd de preferat unui Obama, însă, chiar dacă va pierde, America va cîştiga atîta timp cît Sarah Palin nu se va face de rîs în următoarele 66 de zile.

Acesta e pariul profund al unui jucător politic poreclit maverick. Probabil că va pierde acest meci personal, dar, ca orice militar de carieră, McCain pune patria înainte de orice. Odată şi odată vor înţelege şi Democraţii. Datoria lui McCain este să îi ajute să înţeleagă cît mai devreme cu putinţă.

Alaska Governor Palin Picked as McCain Running Mate
Palin and McCain Share Enemies, Reformist Bent
McCain’s Surprise Pick: Sarah Palin
McCain Shakes Things Up with Palin Pick
Palin a Calculated Risk for McCain

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

14 Comments

  1. Francesco
    30 August 2008

    Am vazut aseara pe BBC transmisia in direct a prezentarii lui Sarah Palin. M-a impresionat discursul ei, al omului care crede in valorile tarii sale, al femeii mandra ca fiul ei va merge in Irak ca soldat voluntar ce a imbracat uniforma militara fara sa fie obligat. Sarah Palin este sansa ca realmente sa se schimbe ceva in felul de a se face politica la Washington.

    A fost o lovitura de imagine si in conditiile in care Barack Hussein Obama a refuzat sa o numeasca pe senatoarea Hillary Clinton ca running-mate pentru functia de vicepresedinte. Sarah Palin a mentionat ca la Denver (unde s-a desfasurat Conventia Democrata), un mare numar de oameni s-au simtit neglijati. Deja multi dintre alegatorii democrati se orientasera catre McCain (26%). Acum, cu doamna Palin (care are 5 copii!) care a facut un apel catre toti cei care vor sa schimbe politica – indiferent ca sunt republicani, democrati sau indepedenti – sa fie alaturi de McCain-Palin.

    Mi-au placut mai multe din postare, citez doar la super:

    Democraţii sînt prizonieri ai momentului Kennedy, iar Republicanii orbecăie după fantoma lui Reagan.

  2. Francesco

  3. Panseluta
    30 August 2008

    emil:
    Ma bucur i-ai dezabuzat pe cititori de notiunea „ramolitului” McCain cu doar o pereche de ghilimele. Omul are probleme de sanatate, in pricipal cu melanoma recrudescenta si sechelele prizonieratului in Vietnam, dar e departe de a fi zaharisit.

    Cind Reagan isi termina mandatul, in ’87-’88, era clar oricui, pentru unii dureros, ca omul nu mai era stapin pe memoria sa si pe discurs. In timpul audierilor din Congres in afacerea Oliver North, evaziunile lui Reagan, inabilitatea de a da rapunsuri la intrebari triviale, mina permanent surprinsa–Ce naiba se-ntimpla aici?– toate astea mie mi-au indicat ramolisment. Abia ulterior am aflat numele clinic al bolii. Greu de a fi martor la asa ceva pe viu, prabusirea unei mari inteligente–Reagan e dispretuit in Vest si in Romania ca actor de duzina cu putin creier; si eu am avut prejudecata asta, dar fiecare an petrecut aici m-a convins de inversul propozitiei.

    Virsta e virsta, insa

  4. Panseluta

  5. Panseluta
    30 August 2008

    Erata:
    A se sterge „virsta e virsta, insa”.

    Pentru mine, bubele lui McCain nu tin de virsta si de starea lui generala de sanatate, care vor fi oricum examinate, sondate si microscopate mai mult decit ale oricarui om din lume, ci de fostele sale asocieri corupte („Keating Five”) si pozitia fata de imigrantii ilegali.

  6. Panseluta

  7. emil
    30 August 2008

    Yeah, chiar acum o saptamina m-am intilnit cu un amic si din una in alta am ajuns, inevitabil, si la comentarii politice. Nu mai tin minte cum a venit vorba despre Reagan, dar caracterizarea a fost cea stas. Actor de duzina ajuns o paiatza de prezident. Mi s-a pus un nod in git si l-am contrazis din datorie. Stiu ca nu pot sa ii schimb aceasta „meme”.

  8. emil

  9. Panseluta
    30 August 2008

    Un video despre Sarah Palin din partea profundului ginditor politic P Diddy/Puff Daddy/Sean Combs, multimilionar din clasa eminamente mafiota a rapperilor, care si-a raspindit ADN-ul in cele patru zari si are, din cite am citit, cel putin sase copii din flori:

    http://www.alaskadispatch.com/tundra-talk/1-talk-of-the-tundra/86-youtube.html

    Problema lui PD e ca Alaska nu e Bronx-ul si Hell’s Kitchen, ca in Alaska nu sunt negri si drogati–„crackheads”–, ca Alaska e insuficient de criminala si mindra de criminalitatea sa, ca e la marginea lumii americane in care apartenenta la noua clasa „lumpen”–neproletara, ca mai nimeni nu munceste si traieste din afaceri cu droguri si abuz de welfare–nu e un titlu de glorie, asa cum e in ideologia stingista.

    Democratii, avocatii „clasei muncitoare”, isi arata ipocrizia in atacul impotriva unei familii cu adevarat muncitoare, „blue collar”, cum se numesc aici, sau, denigrator, „rednecks”.
    Nu-i de mirare ca iubitul fiicei lui Palin si tatal copilului ei a scris, pe net, „I’m a fucking redneck!.”

    Tipul habar n-are de Alaska.

  10. Panseluta

  11. Imperialistu'
    30 August 2008

    Saracu’ Puff Diddy, nici el nu poate mai mult, Panseluta! Marea lui problema (!) e ca Sarah Palin e din Alaska si Alaska lui Sarah Palin e fara drogati, fara negri, fara infractionalitate. Nu reuseste sa priceapa ca poate guvernatorul are un rol destul de important in mentinerea infractionalitatii la un nivel neglijabil. Acum, trebuie sa recunoastem ca tot e ceva ca nu urlat si el ca McCain e ramolit/ BUSH POLICIES! ????

    P.S. Nu pricep, Diddy sustine ca intre cele trei categorii (drogati, negri, infractori) se afla o relatie directa? Baaaa, Diddy, esti rasist, ma? ????

  12. Imperialistu'

  13. emil
    30 August 2008

    Lucruri puţin ştiute despre Sarah Palin.

      Sarah Palin pescuieşte somon convingîndu-l că este în propriul său interes să sară în barcă.
      Încălzirea globală nu omoară urşii polari. Sarah Palin îi omoară, de obicei cu mîinile goale.
      Creierul Sarei Palin este de trei ori mai mare decît al lui Joe Biden.
      Programul nuclear iranian este un răspuns la Sarah Palin.
      Aureola Boreală este lumină reflectată din ochii Sarei Palin.

    Sarah Palin Facts

  14. emil

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *