FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Shahada te ține în viață

Șase americani, trei britanici, un finlandez, un olandez, un suedez, un canadian, un rus din Daghestan, doi sirieni și doi somalezi, s-au aflat în comandoul Al-Shabab care a distrus “Poarta Vest-ului” din Nairobi, Kenia. Unii ar putea crede chiar că forțele ONU au atacat mall-ul Westgate!

În timpul operațiunii de “închidere” a mall-ului, teroriștii musulmani Al-Qaeda au ucis peste 120 de persoane și au rănit alte 200. În 1998, tot la Nairobi, atunci când au aruncat în aer ambasada Statelor Unite, islamiștii musulmani au ucis, la gramadă, peste 200 de oameni. Acum, glorioșii mujahedini shebab au anunțat, și asta ca să nu mai existe dubii, că numai kuffarii (câinii necredincioși) au fost uciși, iar credincioșii musulmani au fost eliberați. Cum s-a făcut departajarea? Simplu! Cine știa începutul importantei rugăciuni musulmane – Shahada, liber! Cine nu, un glonte în cap! Lucru valabil și pentru cei care aveau numai 5 ani – au fost uciși șapte copii!

Nimic nou sub soare, pentru că nu soldații lui Allah au inventat “apa caldă”, ci trupele SS și agenții Gestapoului în timpul vânătorii evreilor ascunși sub o identitate catolică. Recitau corect: “Ave Maria, gratia plena, Dominus tecum. Benedicta tu in mulieribus et benedictus fructus ventris tui Iesus” – totul era în regulă. Nu, Auschwitz! Bineînțeles, nu există nicio legatură între nazi-islamul de azi și nazismul de ieri, deși Hitler admira islamul, iar Hezbollah, Hamas și Al-Qaeda (ca să nu generalizez), îl admiră pe Hitler. Cum bineînțeles că nu există nicio legatură între atacul de la Nairobi și islam. Asta ne-o garantează unul dintre numeroșii săi purtători de cuvânt, Cameron – Downing Street no.10, care, într-o engleză la fel de cursivă ca aceia vorbită de unul dintre conducătorii atacului – concetățeana sa Samantha Lewthwaite, supranumită și “văduva albă” – n-a găsit altceva de spus decât: “Ucigașii jihadiști din Nairobi, printre care se află și un britanic (sic), nu reprezintă nici Islamul, nici pe musulmanii din Marea Britanie, nici pe musulmanii lumii”.

Și “musulmanii lumii” ce zic? Condamnă ei uciderea creștinilor, asasinatul pe criterii religioase? Ei au ales să tacă! Fapte, nu vorbe!

Coincidența este, prin urmare, singura legatură între Islam – Religia Dragostei, a Toleranței și a Păcii, cum o etichetează elita politică și mainstream media occidentală – și teroriștii shebab sau cei doi talibani kamikaze care, la o zi după Nairobi, s-au aruncat în aer la Peshawar în fața unei biserici, când creștinii ieșeau de la slujba de duminică. “Coincidența” a făcut în rândul creștinilor 78 de morți și peste 100 de răniți grav; victimile se adaugă celor peste 6000 de “necredincioși” uciși, din 2007, numai în Pakistan, de “coincidențele” islamului! În dicționarul pakistanez, ca și în cel afgan, “coincidență” și “taliban” sunt sinonime. De data aceasta, urmând exemplul islamului, discurile zgâriate din Downing Street și de la Casa Albă nu s-au auzit – se știa doar: “Jihadiștii din Peshawar nu reprezintă islamul, nici pe…nici pe…”

Printr-o nefericită coincidență, cei care au atacat Agenția pentru Protecția Mediului din localitatea nigeriană Benisheik – cu doar 4 zile înaintea masacrului de la Nairobi – au fost tot teroriștii musulmani, dar din gruparea Boko Haram. Au fost masacrați toți cei 55 de funcționari – bineînțeles creștini – după care, “tinerii”, “rebelii”, “militanții” din Boko Haram au pornit la vânătoare prin savana din preajma localitații nu după lei și tigrii, ci după creștinii fugiți – aceștia nefiind exterminați încă. Peste o sută de “trofee” li s-au adăugat primelor 55. Un “divertisment” plăcut, asemănător “jocurilor romane” din urmă cu două mii de ani. Poate, când Boko Haram va cuceri Nigeria, vor fi construite și amfiteatre.

Până atunci, adepții religiei “toleranței, dragostei și păcii” din Boko Haram vor continua, după fiecare vânătoare săptămânală sau lunară, să bea din sângele “caprelor” ucise – “Celui care refuza să devină musulman îi tăiam gâtul ca unei capre” – după cum se destăinuie Nasir Isiaku, unul dintre foștii conducători ai grupării.

O vor face fără să fie deranjați deoarece Boko Haram nu este considerată o organizație teroristă! Cei care au omorât mii de creștini nigerieni, care au incendiat și distrus, în ultimii ani, zeci de biserici, școli și spitale, nu sunt pe lista organizațiilor teroriste ținută de Departamentul de Stat! Ba mai mult, John Kerry a atenționat de curând armata nigeriană, care mimează o așa zisă ofensivă militară contra grupării, că trebuie să respecte în acțiunile ei prevederile “Drepturilor omului”! Drepturile tăietorilor de capete și ale băutorilor de sânge! Concluzia? Musulmanii islamiști chiar dacă sunt vampiri au drepturi – “caprele” nu! Sau, mai știi, “Drepturile omului”, ca și avioanele, au geometria variabilă!

În doar o săptămână, la Nairobi, Peshawar și Benisheik, “islamul a demonstrat prin vorbe și fapte, posibilitățile toleranței religioase și a egalității rasiale” – după cum spunea atat de elocvent, la Cairo, un alt purtător de cuvânt, un alt disc zgâriat al islamului, de data asta aflat la Casa Albă.

Cei care nu cunosc Shahada s-au convins și se conving de acest lucru, si asta din Egipt, Sudan, Siria, Irak, Pakistan, Tailanda și Filipine până în Kenia, Mali, Ethiopia, Tanzania și Nigeria. În întreaga lume, în fiecare an, islamul – “religia păcii, toleranței și dragostei” – își demonstrează “posibilitățile” ucigând circa o sută de mii de creștini! Și discul zgâriat de la Casa Albă continuă să se faca auzit intr-un stand-up comedy, de data asta la Natiunile Unite: “Lumea e mult mai stabila decat era in urma cu cinci ani”!

Tot în fiecare an, conducătorii politici sau religioși ai celor care nu cunosc Shahada, le adresează – de la Washington, Londra, Paris, Stockholm sau Vatican – tuturor musulmanilor, urarea: “Ramadan fericit”! Iar în rarele ocazii când un pastor nebun rupe vreo pagina din Coran, sau vreun filmuleț video și vreo caricatură le rănesc sentimentele “pașnicilor” adoratori ai Profetului, aceeași conducătorii îsi cer grăbiți scuze!

Și Islamul? El nu urează nimic, el tace! Conducătorii musulmani nu condamnă zecile de atacuri teroriste anuale și nu-și cer scuze pentru hecatomba umană. Islamul făptuiește, nu vorbește! De vorbit, vorbesc avocații lui.

Așa că, celor care: “Fly Emirates to Europe from Dubai, Qatar, Maldive, Sharm-el Sheikh etc.”, le urez călătorie plăcută! Și le dau un sfat: învățați începutul Shahada în arabă; asta ca să fiți siguri că veți folosi și biletul de întoarcere.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bogdan Calehari

Bogdan Calehari

21 Comments

  1. Silvapro
    27 September 2013

    Eu cred ca cu urmatoarea ocazie o sa ceara o alta parola. Cred ca ar fi indicat sa se invete pe de rost tot Quaranul, Sharia Law si tot ce e legat de Islam ca credinta!!!

  2. Bogdan Calehari
    27 September 2013

    Ostaticii din Westgate au fost supusi, inainte de a fi ucisi, unor torturi greu de imaginat: ochi scosi, urechi si maini taiate, castrarea barbatilor, copii inchisi in frigidere cu cutite infipte in ei etc. Toate aceste atrocitati, care intrec si scenele din cele mai groaznice filme horor, au fost faptuite de oameni nascuti si crescuti in tari civilizate, in mult laudatele societati multiculturale.
    http://www.dailymail.co.uk/news/article-2434278/Kenya-mall-attack-torture-claims-emerge-soldiers-Eyes-gouged-bodies-hooks-fingers-removed.html#ixzz2g60U2scS

  3. Bogdan Calehari
    27 September 2013

    @3
    Multumesc pentru link! Excelent pasajul: “Mr Cameron’s mistake is to articulate the absurd non-sequitur parroted by so many in the British ruling class: that because many Muslims do not endorse Islamic terrorism, ergo such terrorism is not truly perpetrated in the name of Islam. This is as nonsensical as saying that because many Christians were the victims of the Spanish Inquisition, the Spanish Inquisition could not have been truly perpetrated in the name of Christianity; or that because most Jews are not ultra-Orthodox, the ultra-Orthodox are not truly Jews; or even that because most women are not man-hating feminists, man-hating feminists are not really women.”

  4. anunt
    27 September 2013

    “Vinovatii fara vina cer sa se faca lumina!”

  5. Bogdan Calehari
    27 September 2013

    Boko Haram a lovit din nou, atacand duminica dimineata un colegiu din localitatea Gujba din NE Nigeriei. Studentii au fost mitraliati in somn, cel putin 28 dintre ei fiind ucisi.

  6. ionelr
    27 September 2013

    “Respingem terorismul religios in mod solemn: folosirea numelui lui Dumnezeu pentru a ucide este o blasfemie. Terorismul religios neaga prin natura sa religia insasi”, au afirmat intr-un comunicat comun reprezentanti ai islamului, crestinismului si iudaismului alaturi de alte religii.”

    http://www.hotnews.ro/stiri-international-15709211-reprezentanti-religiilor-lumii-fac-apel-pentru-respingerea-terorismului-religios-considerat-blasfemie.htm

  7. Bogdan Calehari
    27 September 2013

    @7

    Pe scurt: teroristii islamisti se declara adevaratii musulmani pentru ca numai ei respecta in litera si spiritului lui Coranul, numai ei lupta pentru respectarea legii sfinte Sharia de catre toti musulmanii si numai ei sunt cei care lupta (conform Coranului) pentru a impune islamul ca religie universala.
    Asa ca pozitia adoptata de catre “reprezentanti ai islamului” (!), la Roma (!), impreuna cu “cainii necredinciosi” (conf. Coran) nu are absolut nicio relevanta in lumea musulmana. Si chiar, cine sunt acesti “reprezentanti ai islamului” de la Roma ? Vreun nume, ceva? Ti-ai pus intrebarea asta?
    In schimb, de partea cealalta, la Shebab, la teroristii somalezi – ca si la celelate organizatii fundamentalist islamice gen Fratia Musulmana sau Al-Qaeda, sau Boko Haram etc – situatia este clara – ghidul spiritual (seful cel mare), cu nume si prenume, vorbeste. Astfel, seicul Ali Mahmoud Raji, ghidul spiritual al Shebab, a spus altceva decat “reprezentantii islamului de la Roma”, iar mesajul a fost publicat: “Ii autorizam pe mujahedinii nostri sa-i ucida pe prizonieri in caz de atac. Crestinii care ii incercuiesc pe oamenii nostri trebuie sa aiba mila de ostaticii din interiorul edificiului”. Ordin executat cu sfiintenie, dupa ce in prealabil prizonierii au fost torturati cu salbaticie. Bineintele ca vinovati sunt crestinii care n-au avut mila!!

  8. observator
    27 September 2013

    pt bogdan calehari:
    as vrea sa-mi explicati ce deosebire ar exista in opinia dumneavoastra intre masacrarea crestinilor de catre diferite organizatii teroriste islamice [care incercati sa ne convingeti ca reprezinta ”adevaratul” islam] si masacrarea crestinilor de catre alti crestini in cursul razboaielor religioase din franta sec16 , asasinarea credinciosilor catolici de catre crestinii anglicani sub ”bunul” rege henric 8 in anglia aceluiasi secol, mascrarea crestinilor de catre crestini in razboiul de 30 ani [sec 17] si nesfarsitele maceluri dintre cazacii ortodocsi si polonezii catolici sec 17.
    desigur,daca veti considera ca subiectul merita osteneala.

  9. Vlad M.
    27 September 2013

    Ca sa vezi, observatorul care acuza pe altii de ipocrizie moare de grija imaginii musulmanilor. Bietii musulmani, nedreptatiti de omul alb si crestin, fundamental ipocrit. „Adevarul” Islam ar fi pasnic, nicidecum violent. Mai lipseste sa ne spui, „observatorule” pro-muslim, ca Mahomed nu a violat-o pe Aisha cand aceasta avea 9 ani.

  10. Bogdan Calehari
    27 September 2013

    @9 observator
    Desi nu meriti osteneala am sa-ti spun care este deosebirea, desi trebuia sa o observi singur: 4-5 secole!

  11. Vlad M.
    27 September 2013

    Nu. Diferenta e de substanta. Cartea aia dementa, Coranul, si profetul lor dement, Mahomed. Aia e diferenta, dar un admirator al coranistilor nu va recunoaste niciodata ca Mahomed era un degenerat care facea sex cu copii. Pusa in oglinda islamica, nici pedofilia nu mai e pedofilie. Pentru islamisti, ca si pentru tiermondisti si alte soiuri de neo-stangisti, Mahomed este al isan al kamil, barbatul perfect.

  12. Bogdan Calehari
    27 September 2013

    Bineinteles ca diferenta e de substanta, dar pentru ca este inutil sa intri in discutii cu proaspetii convertiti la islam (cum este cazul lui observator), m-am multumit sa-i dau doar un raspuns scurt si ironic, atragandu-i atentia ca spumega umanist-acuzator contra unor intamplari petrecute in urma cu jumatate de mileniu, dar incearca sa minimalizeze partizan niste crime abominabile, petrecute azi, acum, in societatea moderna, de catre ultimii reprezentanti ai evului-mediu pe pamant – islamistii. Proaspatul turbanat gandeste istoric ca toti stangistii, cei ce-si acuza propria civilizatie, propriul trecut si istorie, proprii stramosi, de toate relele posibile, strangand istoria in menghina schemelor ideologice contemporane si incercand sa o faca prizoniera prezentului. Trecutul este masurat vindicativ cu masurile politice, morale sau culturale de azi, in timp ce prezentul (crimele si greselile lui) este aparat matern cu argumentele corectitudinii politice

  13. Solstice
    27 September 2013

    pt bogdan calehari:
    as vrea sa-mi explicati ce deosebire ar exista in opinia dumneavoastra intre masacrarea crestinilor de catre diferite organizatii teroriste islamice [care incercati sa ne convingeti ca reprezinta ”adevaratul” islam] si masacrarea crestinilor de catre alti crestini in cursul razboaielor religioase din franta sec16 , asasinarea credinciosilor catolici de catre crestinii anglicani sub ”bunul” rege henric 8 in anglia aceluiasi secol, mascrarea crestinilor de catre crestini in razboiul de 30 ani [sec 17] si nesfarsitele maceluri dintre cazacii ortodocsi si polonezii catolici sec 17.
    desigur,daca veti considera ca subiectul merita osteneala.

    cea mai importanta diferenta este aceea ca intotdeauna crestinismul a gasit puterea sa-si corecteze deviatiile.
    mai mult sa le infiereze si sa readuca in prim plan mesajul hristic al iubirii.
    pe cand islamul nu a cunoscut nicio reforma de o asemenea amploare
    pentru ca nu are mecanismele necesare pentru asa ceva.
    daca le-ar fi avut pesemne ar fi fost activate.

  14. observator
    27 September 2013

    bineinteles ca dl calehari,incapabil sa recurga la un raspuns ARGUMENTAT recurge la ironii ieftine si atacuri la persoana. e posibil sa nu aiba nici baza intelectuala pt o discutie pe acest subiect,si atunci isi ascunde ignoranta in dosul injuriilor. Dumneata habar nu ai in ce relatie ma situez in raport cu islamul si ce fac pt tara mea si religia mea.Dar arunci cu noroi.
    insa faptul ca DETEST islamul si pe proorocul mincinos din makka nu ma impiedica sa observ ca dumneata esti partinitor si rau intentionat. ar trebui sa-mi vorbesti despre rugurile inchizitiei si prigonirea umanistilor bizantini de catre biserica , exact in modul in care vorbesti despre psihopatii din boko haram si al shabab.
    pt ca daca numai islamul ar fi ”religia pacii” cum bine ii spui,ar trebui sa numesti la fel si crestinismul. citeste anatematismele sf parinti la adresa celor care gandeau ALTFEL decat ei,si ai sa vezi cat de mult se aseamana ceea ce se intampla in biserica crestina cu ceea ce fac musulmanii fanatici. Nimic nou sub soare;jihadul nu este inventia pedofilului din makka.
    dar dta esti platit ca sa bagi zazanie intre oameni,nu ca sa spui ca fanatismul religios este o deviatie psihopatologica INDIFERENT DE RELIGIE.

  15. Vlad M.
    27 September 2013

    Observator pro-jihad deodata nu mai este pro-muslim, doar anticrestin.

    jihadul nu este inventia pedofilului din makka

    Tot crestinismul e de vina si pentru jihad.

    Du-te si trateaza-te, nene, ai probleme. Spam-ul te mananca.

  16. Bogdan Calehari
    27 September 2013

    @15
    Ce faci pentru tara ta, care o fi aia?, te priveste. Ce faci pentru religia ta, oare care o fi aia?, se vede. ???? Si lasa autovictimizarea deoparte pentru ca nimeni nu te-a injurat sau stropit cu noroi, si asta pentru ca nu este nevoie din moment ce te misti atat de natural acoperit de ridicol. Asta-i ultima oara cand mai ma impiedic de tine.

  17. asasin
    27 September 2013

    Credeti ca “islamizarea Europei” este un scop politico-militar sau politic ascuns?

  18. Bogdan Calehari
    27 September 2013

    @ asasin

    Am asteptat sa apara comentariul la articol ca sa vad daca mai are si altceva in afara de intrebare, dar pentru ca nu s-a intamplat acest lucru am sa incerc sa va raspund la ea.
    Nu cred ca putem vorbi de ceva ascuns, mai ales atunci cand totul se face, cum se spune, la lumina zilei. Suna dezamagitor, stiu, dar nu putem vorbi de o teorie a conspiratiei atunci cand, de zeci de ani, conducatorii politici europeni lauda avantajele mai ales economice ale imigratiei si propovaduiesc, pentru ca pilula amara sa fie inghitita mai usor de catre europeni, multiculturalismul. Nici conducatorii tarilor care alimenteaza masiv invazia nu se ascund, ci vorbesc cu voce tare si in public despre intentiile lor. Astfel (am sa dau doar 2 exemple), Houari Boumediene isi incheia discursul din 1974, la ONU, in care a vorbit despre invazia pasnica a Europei, cu cuvintele profetice: “Pantecul femeilor noastre ne va oferi victoria”, iar din celalalt capat al frontului ce strange in chingile lui sudul continentului european, 20 de ani mai tarziu era completat de primul ministru turc, fundamentalistul islamist Mehmet Erbakan: “Europenii sunt bolnavi. Noi le dam “medicamente”. Europa intreaga va deveni islamica. Vom cuceri Roma”.
    Nu mai stau sa scriu aici ce au spus de-a lungul timpului regele Marocului, sau Gaddafi, sau Erdogan, ca mesajul este acelasi.
    Ceea ce conteaza este ca “nebunii”, cum ii considerau multi, au avut dreptate – daca in toata Europa occidentala, la 1960, nu numarai o suta de mii de musulmani, astazi numai Franta are 8 milioane, si in fiecare an intra legal (repet: legal) 300 000 algerieni si 100 000 marocani, si asta de mai bine de 10 ani!
    In sec. 19 se vorbea de o a doua Franta pe celalalt mal al Mediteranei, aceasta fiind Algeria, azi putem sa incepem sa vorbim de o a doua Algerie pe celalalt mal al Mediteranei, ea fiind Franta. :)
    Una din cauzele principale ale acestei invazii este scaderea dramatica a demografiei in Europa. De ce? Neagu Djuvara spunea: “La popoarele “ajunse” sau indestulate se constata o scadere a natalitatii”, dar tot el ( si nu numai el) vorbeste despre faza descendenta a oricarei civilizatii complexe, cand “centralii” ( cei care au faurit-o) sunt inlocuiti de “periferici”. Si tot el spunea “O civilizatie – adica o mare unitate economico –culturala “inventata” si construita de un ansamblu de popoare mai mult sau mai putin inrudite, nu poate sa nu atinga un grad de oboseala de la care plecand ea piere in mod necesar”.
    Asa ca, ar fi bine sa fie vorba doar de “un scop politico-militar sau politic ascuns”, din pacate este mult mai complicat si grav.
    https://inliniedreapta.net/marea-inlocuire-a-populatiilor-impactul-imigratiei-islamice-in-europa/

    https://inliniedreapta.net/retragerea-centralilor-si-ascensiunea-perifericilor/

  19. observator
    27 September 2013

    salut bogdan!
    scuze pt intarziere,dar am revenit !! am de facut cateva observatii la ceea ce ai scris ca raspuns la intrebarea mea despre opinia ta cu privire la macelurile dintre crestini. M-ai dezamagit cand ai remarcat ”naiv” ca asta e o poveste veche. Cu siguranta STII ce au facut catolicii sub Ante Pavelici si cardinalul Stepinac impotriva sarbilor ortodocsi intre 1941-45 ; astea nu sunt ”intamplari petrecute in urma cu jumatate de mileniu” – inca traiesc oameni care au pucat acele vremuri !! ciudat cum ignori asemenea lucruri,nu pari sa fii genul care sa nu le cunoasca !!
    Hai sa adaugam permanenta varsare de sange dintre catolici si protestanti din Ulster, care a manjit secolul 20 nu sec 16-17 !! Si cu siguranta nu trebuie sa-ti amintesc ca in bosnia anilor ‘ 90 ai sec 20 crestinii nu s-au batut NUMAI cu musulmanii dar s-au batut SI INTRE EI!! Ne-am fi asteptat sa-i vedem pe frati ortodocsi aliati cu fratii catolici impotriva ”spurcatei semiluni”;iaca nu s-a intamplat desi ar fi fost logic si justificat,nu crezi?? Eu te-am rugat sa-mi explici cum e posibil asa ceva,pt ca dupa tine NUMAI musulmanii omoara in numele religiei altii nu.
    pt vlad M :
    dl calehari a scris ceva interesant IMPOTRIVA afirmatiilor dvs,desi mi se adresa mie pe 13 nov : ”Trecutul este masurat vindicativ cu masurile politice, MORALE sau culturale de azi ” Exact asta faceti dvs cand il numiti pedofil pe profet , dar dupa standarde din sec 20 ; la tiganii din romania prezenta cutumele lor culturale permit genul acesta de relatie,iar ei au cutume vechi PROVENITE DIN ORIENT [care fie hindus fie musulman fie jaylit – anterior islamului- in aceasta chestiune avea din pacate aceEasi atitudine] ; atunci si acolo nu exista ceea ce noi numim azi pedofilie;deci cu argumentul lui bogdan va arat ca faceti o eroare logica din care trageti concluzii perverse probabil din neatentie ???? nu din rea credinta.
    Mai departe. imi scrieti:” Tot crestinismul e de vina si pentru jihad.Du-te si trateaza-te, nene, ai probleme” Am intrebat de ce exista ”cruciada” crestina impotriva crestinilor. nu am facut legatura de cauzalitate intre crestinism si jihad,cum penibil insinuezi dta.
    pt solstice:
    1.va multumesc pt incercarea de a purta un dialog decent si responsabil,nu plin de acuzatii stupide si injurii ca al celor 2 de mai sus
    2.in legatura cu afirmatia dvs : ”cea mai importanta diferenta este aceea ca intotdeauna crestinismul a gasit puterea sa-si corecteze deviatiile.mai mult sa le infiereze si sa readuca in prim plan mesajul hristic al iubirii” as dori sa observ:
    conflictele interconfesionale DINTRE CRESTINI au scazut din intensitate datorita DESACRALIZARII societatii. o populatie indiferenta religios se va lua la bataie pe motive politice nu religioase. Pt nimeni [cu exceptia unor grupuri restranse]nu mai e o problema azi ca se boteaza prin stropire sau scufundare sau ca duhul purcede et filio … sau ca NU trebuie cinstita Fecioara ci NUMAI Fiul lui Dumnezeu,dar fara icoane,”care sunt idoli”… in plus,statul este SECULARIZAT si nu permite ca eventualele conflicte sa i-a amploare… cat priveste ”corectarea deviatiilor” credeti ca beatificarea cardinalului Aloysius Stepinac de catre Fericitul papa Ioan Paul II lea e o dovada de ”corectare a deviatiilor” ? eu inteleg cal a fost beatificat pt ca a fost prigonit de comunistii sarbi,dar care a fost motivul prigoanei? ca era catolic [ceea ce face di el intr-adevar o victima inocenta] sau crimele de razboi impotriva sarbilor ORTODOCSI? cei asasinati sub obladuirea lui erau sarbi ORTODOCSI nu musulmani . pana la urma a primit domiciliu fortat in loc sa fie impuscat ca criminal de razboi,ceea ce mi se pare o formidabila clementa venita din partea sarbilor fie ei si comunisti,dar la fel de sarbi ca si cei casapiti de ustasi in maniere atat de barbare incat au provocat uneori interventia soldatilor germani,revoltati de ororile la care asistau [orori savarsite de catolici contra ortodocsilor!!]
    [apropo bogdan calehari,presupun ca groapa comuna de la srebrenita ti se pare o chestie ”legitima si necesara” ca sa folosesc cuvintele fostului presedinte constantinescu … care ”nu se pune” cand discutam despre caracterul criminal al islamului versus inocenta altor religii….]
    Opinia mea este ca daca s-ar dori un dialog decent s-ar recurge la ARGUMENTE nu la acuze penibile care sa demonizeze. Sunt facut turbanat , stangist , dar nu mi se explica CUM religia crestina ALE CAREI DOGME SI INVATATURI MORALE sunt ff vechi, a facut posibila atata varsare de sange INTRE CRESTINI.
    Bogdan,cand caterina de medici a provocat noapte sf bartolomeu desi JURASE sa respecte viata hughenotilor veniti la paris,crestinismul era acelasi ca si azi/ pe vremea cand muhammad inca nu aparuse pe pamant. e ridicol sa pretinzi ca ”vremurile” ar fi de vina pt asemenea barbarii care contrazic FLAGRANT invatatura evangheliei. este irelevant din punct de vedere LOGIC sa precizam in ce secole crestinii au incalcat evanghelia care le poruncea sa si iubeasca DUSMANII. pt dta crestinii sunt un bun exemplu versus mahomedani,dar NUMAI CRESTINII DIN SEC 21 pt ca cei din trecut nu se incadreaza in schema,precum istoria ne arata. crestinismul a nascut si va mai naste crime in numele religiei,fiind identic din acest punct de vedere cu islamul,nu sunt unii mai buni decat altii. si cauza NU ESTE RELIGIA cum periculos sustii,ci lipsa de scrupule a oamenilor care se folosesc pervers de ea pt scopuri meschine.

  20. observator
    27 September 2013

    pt cei care cititi,nu pt dl calehari,[pt ca domnia sa cunoaste f bine problemele dar se fereste sa vorbeasca despre ele] uitati cateva sugestii de lectura,ca sa vedeti ce le-au facut catolicii ortodocsilor acum vreo 70 ani [nu 1/2 mileniu cum afirma mr calehari ca ar fi trecut de cand crestinii se casapeau in europa] :

    1 ”Pentru restul – sârbi, evrei și țigani – avem trei milioane de gloanțe. Vom ucide o parte din sârbi, pe cealaltă o vom muta, iar restul se vor converti la credința catolică și vor deveni croați.” Mile Budak, Ministrul Educației din Croația, 22 iulie 1941. The Yugoslav Auschwitz and the Vatican [Auschwitzul iugoslav și Vaticanul], Vladimar Dedijer, Anriman-Verlag, Freiburg, Germania, 1988, p. 130
    Vezi http://www.fantompowa.net/Flame/yugoslavia_catholic_church.htm

    2Conform acestor mărturii, chiar și ofițerii germani erau într-atât de îngroziți de atrocitățile comise de Ustaša, încât au intervenit din când în când pentru a opri vărsarea de sânge, au arestat unii dintre cei mai celebri ustași ( PREOTUL (catolic) Miroslav Filipović/Majstorović, Banja Luka, 1942) și au dezarmat un detașament Ustaša (Bosnia de est, 1942).

    3 Regimul și-a declarat de la început intențiile de a elimina populația sârbă din Statului Independent al Croației (NDH) ucigând o treime din ea, expulzând o treime și asimilând restul.[20] Un raport al Gestapoului adresat lui Himmler (17 februarie 1942) privind creșterea activității partizanilor arăta că „creșterea activităților bandelor se datorează în primul rând atrocităților comise de unitățile Ustaša în Croația împotriva populației ortodoxe. Ustașii își comit faptele într-o manieră bestială nu doar împotriva bărbaților recrutabili, ci mai ales împotriva bătrânilor, femeilor și copiilor fără apărare. Numărul de ortodocși pe care croații i-au masacrat și pe care i-au torturat cu sadism până la moarte este de peste șapte sute de mii.”
    auzi bogdan calehari, 700 000 de crestini ortodocsi casapiti pt ca nu erau catolici,in sec 20 iar papa NU a protestat fata de porcaria asta. pai ce inseamna cateva sute de oameni ucisi de psihopatii din boko haram+shebab fata de 700 000 de ortodocsi ucisi de catolici?? de ce nu incerci sa respecti proportiile,nu ti se pare ca intre un mall aruncat in aer si o tara inecata in sange timp de 5 ani nu 2 zile,e o diferenta care te pune pe ganduri??

    4 Regimul lui Pavelić nu a fost recunoscut oficial de Vatican, dar biserica nu a condamnat niciodată genocidul și convertirile forțate la catolicism comise de ustași.{ Israel Gutman (ed.) Encyclopedia of the Holocaust [Enciclopedia Holocaustului], vol. 2, p. 739 }La scurt timp după venirea la putere în aprilie 1941, Pavelić a fost primit într-o audiență particulară la Roma de Papa Pius al XII-lea, act pentru care Papa a fost aspru criticat.
    Politica oficială față de sârbi a fost exterminarea, expulzarea și convertirea la romano-catolicism.

    pt Bogdan Calehari: scrii articole incendiaredespre manariile facute de cativa nebuni din africa,dar daca te intreb de crimele comise pe vremea cand traia bunicul si la scara NATIONALA nu intr-un oras sau in cateva sate,cu stiinta papei de la roma,imi scrii ”Proaspatul turbanat gandeste istoric ca toti stangistii, cei ce-si acuza propria civilizatie, propriul trecut si istorie, proprii stramosi, de toate relele posibile, strangand istoria in menghina schemelor ideologice contemporane si incercand sa o faca prizoniera prezentului. Trecutul este masurat vindicativ cu masurile politice, morale sau culturale de azi” adica imi spui ca omorurile acelea nu trebuie masurate cu masura moralei de azi,doar crimele islamului le masuram cu masura moralei de azi,crimele ”propriei civilizatii” nu le masuram cu masura asta,ci cu alta… esti ridicol,ca sa nu spun ipocrit de-a dreptul.

    Astept sa AI CURAJUL de a fi barbat nu comisar politic bolshevic,sa publici nu sa cenzurezi tot ce am scris si sa raspunzi cu ARGUMENTE la acest text. sa-mi explici dumneata de ce crestinii care au ucis crestini sunt mai buni decat musulmanii care au ucis si ucid crestini. sa-mi spui ce diferenta este intre ante pavelici si ratko mladici pe de o parte si cretinii de la boko haram pe de alta parte;asta e ceea ce astept de la dta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *