FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Polonia cere Germaniei reparații de război de peste 850 de miliarde de dolari

Polonia cere reparații în bani Germaniei pentru pierderile teribile suferite în timpul celui de al Doilea Război Mondial și în timpul burtalei ocupații naziste. Germania ar putea datora Poloniei mai mult de 850 de miliarde de dolari în reparații, a spus un parlamentar al partidului de guvernământ, transmite Reuters.

Aproximativ șase milioane de polonezi au fost uciși în timpul războiului, adică aproximativ o cincime din populație, incluzând până la trei milioane de evrei polonezi uciși de germani în Holocaust, iar Varșovia a fost rasă de pe fața pământului în urma revoltei din 1944, e vorba de Insurecția Varșoviei, în care au murit aproximativ 200.000 de civili. Germania a ucis astfel.

Soldați polonezi luptă cu mitraliere germane capturate în Insurecția Varșoviei

În 1953, conducătorii de atunci ai comuniștilor din Polonia au renunțat la toate obligațiile privind reparațiile de război sub presiunea Uniunii Sovietice, care doreau să elibereze Germania de Est, de asemenea un satelit sovietic, de orice obligații.

Partidul de guvernământ de la Varșovia, PiS, spune că acordul nu este valabil deoarece Polonia nu a putut negocia compensații corecte, scrie Reuters.

“Am pierdut șase milioane de oameni, mult mai mulți decât oricare altă țară care a primit reparații consistente. Nu este corect. Nu poate fi așa”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki, într-un interviu acordat presei germane.

Primul ministru Mateusz Morawiecki și Jarosław Kaczyński, liderul partidului Lege și Dreptate, PiS

Un comitet parlamentar polonez evaluează în continuare valoarea compensațiilor care este probabil să fie mai mare decât o estimare din 1947 a regimului comunist al Poloniei care a stabilit pierderile de război ale țării la 850 de miliarde de dolari (700 miliarde de lire sterline; 765 miliarde de euro) la valoarea curentă.

“Sunt multe de analizat. Germanii au ras de pe fața pământului peste o mie de sate poloneze. Vom determina cu exactitate suma pe care o vom cere”, a adăugat premierul polon.

Pe 1 septembrie 1939, Germania a bombardat orașul polonez Wielun, un oraș fără importanță militară, cu scopul de a răspândi teroarea în rândul populației civile, scrie BBC. Sute au fost uciși, clădirile au fost puse la pământ, iar locuitorii orașului au fugit.

La două zile de la invazie, Marea Britanie și Franța au declarat război Germaniei. Două săptămâni mai târziu, Polonia a suferit o a doua invazie, de data aceasta din partea Uniunii Sovietice, de la est. Invazia germană a Poloniei a anunțat începutul uneia dintre cele mai sângeroase ocupații din al Doilea Război Mondial, în care germanii au ucis milioane de cetățeni polonezi. După eșecul Insurecției Varșoviei din 1944, în care au fost uciși mai mulți polonezi decât japonezii în timpul bombardamentelor atomice de la Hiroshima și Nagasaki, Hitler a dat ordin ca distrugerea capitalei poloneze.

Ruine în Varșovia după bombardamentul german

Când Armata Roșie a alungat ocupanții germani de la Varșovia în 1945, Stalin a instalat un regim comunist conform Poloniei, care a rezistat până în 1989.

Churchill, Roosevelt și Stalin au convenit că reparațiile germane oferite Poloniei ar trebui făcute prin intermediul Uniunii Sovietice sub formă de materiale, infrastructură și alimente, mai degrabă decât în numerar.

Deputatul partidului de guvernare, Arkadiusz Mularczyk, a declarat că comitetul său parlamentar estimează valoarea reparațiilor făcute Poloniei după război. “Aceste reparații nu au fost adecvate pierderilor noastre. A fost o sumă foarte, foarte mică”, a spus el pentru BBC.

“Există încă polonezi bătrâni care nu au primit niciodată un euro compensație și se simt foarte nemulțumiți”, a adăugat el.

Conform unui sondaj de opinie germano-polonez din 2018, 46% dintre polonezi susținut cererea de reparații, în timp ce 76% dintre germani se opun.

Ministrul de externe al Poloniei, Jacek Czaputowicz, a declarat agenției de presă germană dpa și citat de polandin.pl, că acordarea compensațiilor plătite țărilor atacate de Germania „erau nedrepte”.

Ministrul de externe al Poloniei, Jacek Czaputowicz

„În acest moment ar fi dificil să spunem că acest subiect este închis. În dezbaterea publică se spune că Germania ar fi plătit Poloniei [comunist] compensații prin intermediul Uniunii Sovietice. În același timp, Germania a plătit compensații în mod direct țărilor din Occident. Se ridică întrebarea dacă totul a fost făcut în mod corespunzător “, a adăugat ministrul.

Ministrul a spus că problema principală este compararea pierderilor suferite, de exemplu, de Franța și Olanda, și reparațiile primite de acestea, cu pierderile suferite de Polonia și cu compensațiile primite. „În opinia mea, este disproporționat”, a spus dl Czaputowicz, adăugând că plățile compensatorii primite de Polonia au fost minime.

„Există țări care au pierdut mult mai puțin, dar au primit mai multe compensații… Întrebarea-cheie este dacă Polonia a fost tratată în mod cinstit în comparație cu alte state”, a adăugat Czaputowicz.

Polonia încă nu a ridicat în mod oficial problema Germaniei. Într-adevăr, guvernul german spune că problema reparațiilor este închisă legal.

SURSE   BBC   Reuters  PolandIn

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

4 Comments

  1. Dorin
    6 September 2019

    În fond, polonezii au dreptate. Interferența rușilor în problema distrugerilor și pierderilor umane cauzate de germani a fost totdeauna distructivă, după cum pierderile (umane și materiale) cauzate tocmai de ruși Poloniei sunt mult mai mari !!

    Cred că chestiunile acestea nu se pot tranșa decât la o conferință comună – cu statele europene participante la acea conflagrație. Problema este din nou de partea rusească, ăștia nu vor ceda nici un pas, conform apucăturilor asiatice care îi caracterizează… Se poate vedea asta tocmai în aceste zile, când s-a pus din nou chestiunea încheierii războiului între Japonia și rusia, când nenorocitul de putin a dat ordin să nu se încheie nimic…

  2. Dorin
    6 September 2019

    pt. 2//
    Păi nu ar fi grozav ?? Nu sunt evreii o bogăție umană ??

    Dacă ar fi să facă ceva în acest sens germania, probabil că le-ar oferi 3,5 mil. turci&pakistanezi&sirieni&etiopieni, că au adunat destui…. Sau sunteți contra ?

  3. Nicu Todor
    6 September 2019

    Se vorbea odată prin presa noastră și despre niște sume datorate de Germania, către România, legate de despăgubiri de război și facturi de petrol livrat de noi, către armata germană. Nu am auzit concluzi clare nici din patrea politicului, nici dinspre istorici sau publicații istorice , dacă chiar există și sunt justificate aceste despăgubiri.

  4. DanS
    6 September 2019

    @4
    Cat timp Romaniei i se refuza statutul de tara cobeligeranta in WW2, adio reparatii.
    Luati in calcul expolierea Romaniei cu mai mult de 2 miliarde in situatia in care cota a fost stabilita la 300 milioane – distrugerea Romaniei conform poftei lui Molotov, care dezvaluia ulterior ca situatia din Romania era cea mai ‘grea’ in ceea ce priveste instaurarea ciumei rosii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *