FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Mircea Mihăieș: OZN-uri deasupra Moscovei

După cum era de așteptat, banalizarea Răului s-a produs. Războiul din Ucraina a intrat în rutina știrilor de la televiziuni, împins tot mai mult spre coada șirului de informații. Nici pe Internet situația nu e mult diferită. Veștile despre bombardamente, împușcături și explozii nu se mai află în fruntea listei. Amnezică și pleziristă, planeta caută cu disperare motive de a uita pericolul care o paște. Cu siguranță, psihologii lui Putin au mizat pe un astfel de comportament.

În fond, câtă vreme poți suporta imaginile cu clădiri dărâmate și trupuri sfârtecate? Când ai la îndemână remote-control-ul, printr-un simplu gest creierul tău se conectează la alte realități: insule paradiziace, jocuri de noroc, canale sexy ori porno, filme de aventuri, emisiuni gastronomice și toate celelalte futilități oferite via satelit, ceas de ceas și în proporție de masă.

Bahmut, mai 2023

Cine profită, la noi, de această inevitabilă oboseală și lehamite? Evident, coloana a cincea rusească. N-am înțeles niciodată fascinația pe care o exercită Rusia asupra străinătății. Dacă în cazul Franței, să zicem, ar exista o explicație de natură psihanalitică, nu pricep, în ruptul capului, de ce ar trebui să ne placă nouă un popor care ne-a umilit mereu, și ale cărui brutalitate și primitivism ne-au atins până în măduva oaselor. Bun, francezii au avut mereu, în ultimele două secole, acces la elita artistică rusească, de la specialiști în religie și „mistici“ de salon, la mari muzicieni, la „Baletele ruse“ și la scriitorii exilați. În România nu s-a exilat nimeni. Franța s-a comportat mereu asemeni cocotei de lux care simte nevoia împreunării cu mujicul barbar și hiper-potent, după experiențele cu tot mai efeminații curtezani galici.

Dar noi? Amintirile familiei mele au reținut doar violurile sălbatice, bețiile animalice, violența irațională, căderile psihice primejdioase la capătul cărora nu știai dacă rusul te va împușca, își va trage un glonț în gură sau o să scoată din ranița cu lucruri jefuite un ceas de aur pe care să-l lege la piciorul vițelului aflat în grajd. Cam asta e moștenirea rusească lăsată generației părinților și bunicilor mei. Plus închisorile, schingiuirile, epurările, delațiunile, confiscările abuzive, scoaterea oamenilor din propriile case, partidul unic, înlocuirea intelectualilor capabili cu troglodiți și cultul „tătucului“. În rest, nu mor după Dostoievski (deși îl ador pe ucraineanul ce scria în rusă, Gogol), îl parcurg cu luare-aminte pe Tolstoi pentru a afla ce-ar fi putut deveni acest popor sălbatic (dar… n-a fost să fie) și sunt uluit de clarviziunea lui Soljenițîn.

Prin urmare, toți cei care cântă pe la televiziunile românești la balalaica lui Putin sau psalmodiază panortodox pe Facebook îmi repugnă la fel de mult ca amintirea soldaților din stepă de teama cărora strămoșii mei își ascundeau fetele în bordeie săpate în pământ sau în poduri colbuite. Nu cred că putiniștii actuali sunt cu toții plătiți (într-un fel sau altul) de ruși. Unii dintre ei sunt, pur și simplu, tembeli. Vorbește gura fără ei, cum se spune în popor. Alții sunt niște Gică-contra degenerați, care se plasează instinctiv de-a curmezișul rațiunii. Ei își afirmă astfel „dreptul la diferență“, amăgindu-se că uzează de „libertatea cuvântului“. În fine, mulți sunt odraslele colaboraționiștilor, oportuniștilor și ticăloșilor pentru care Uniunea Sovietică a reprezentat trambulina spre poziții sociale la care nici pregătirea, nici inteligența, nici caracterul nu i-ar fi îndreptățit vreodată.

Și totuși, un eveniment ale cărei consecințe și semnificație suntem încă incapabili să le evaluăm, a prins pe picior greșit păpușile mecanice legate cu fire trainice de Moscova. E vorba de cele două drone ajunse, la începutul lunii mai, deasupra Kremlinului. Dacă ne gândim bine, știrea are greutatea și forța de impact a unei bombe atomice. Acesta e adevărul – deși faptul a fost repede înmormântat în noianul de noi-știri care ne asediază. Cu toate că daunele materiale au fost nesemnificative, efectul de imagine e colosal. Am văzut filme cu Casa Albă sau cu Palatul Buckingham făcute praf și pulbere de inamici, dar nimănui nu i-a trecut prin minte să imagineze ceva similar privitor la capitala Rusiei. Într-atât de puternică a fost propaganda sovietică și tot atât de eficace diversiunea post-sovietică, încât o astfel de variantă părea exclusă. Era ca și cum ai fi bombardat planeta Marte sau Calea Lactee.

Și totuși, de negânditul s-a produs. Nu are nicio importanță dacă e vorba de o înscenare a serviciilor secrete rusești ori dacă dronele au fost expediate de ucraineni. Sau chiar de americani, cum susțin descreieratele portavoci ale lui Putin. Ele ar fi putut fi, la fel de bine, trimise de „dușmani din interior“ ai dictatorului, dar asta nu schimbă cu nimic datele problemei.

În opinia mea, purtătoarele teleghidate de bombe au fost anclanșate de ucraineni. Nu neapărat de pe propriul sol. Nu e mare lucru să introduci în spațiul inamic componentele unei drone, pe care să le montezi și să le lansezi spre țintă. Teoretic, e posibil ca aparatele zburătoare să fi fost aduse în Rusia de o țară care încă are relații comerciale cu aceasta. N-am nicio probă, dar cum corupția a atins, în vremea noastră, dimensiuni inimaginabile, se pot găsi oricând aventurieri care, de dragul banilor, își asumă orice risc.

Nu cred, pe de altă parte, că diversioniștii ruși sunt chiar atât de nătărăi încât să nu măsoare efectul unui asemenea atac, în caz că el ar fi fost pus la cale chiar de către ei. Această variantă ar arăta că oamenii puterii induc de bună voie spaima în populația Moscovei. Pentru că, indiferent de gradul de abrutizare morală, e imposibil ca locuitorii marelui oraș să nu simtă un fior pe șira spinării. Drept dovadă, imediat după ce televiziunile locale au anunțat știrea cu dronele, s-au înregistrat sute și sute de apeluri telefonice în care moscoviții anunțau că văd escadrile de obiecte zburătoare neidentificate…

Experiența arată că cele mai permeabile la zvonuri catastrofice sunt populațiile care nutresc despre sine sentimentul invulnerabilității. Explicațiile care favorizează teza diversiunii ruse au un mare neajuns: oricât ar fi de subtile (dar nu sunt), nu pot înlătura ipoteza că Moscova nu e, totuși, intangibilă. Prin extensie, întregul sistem defensiv și-a dovedit ineficacitatea. Dacă două drone ajung nedetectate până în Piața Roșie — așa cum a ajuns și avionul tânărului pilot german pe vremea lui Gorbaciov —, cu atât mai ușor ar putea-o face o rachetă ultra-sofisticată a americanilor. Oricum am întoarce lucrurile, episodul aruncă o severă neîncredere în invincibilitatea rușilor.

Dacă punem cap la cap ceea ce s-a întâmplat din 24 februarie 2022 încoace, nu cred că puterea de la Moscova are multe motive să stea liniștită. Rezultatele de pe câmpul de luptă nu sunt deloc strălucite (unii spun c-ar fi chiar catastrofale), economia e crunt afectată de efortul de război, iar moralul populației care, până mai ieri, se credea o nație de supermeni, dă semne de șovăială. Unul din punctele forte ale lui Putin a fost faptul că a evitat, pe cât a putut, să trimită la măcel oameni din marele orașe ori etnici ruși. În felul acesta, și-a asigurat neutralitatea, dacă nu și entuziasmul, locuitorilor din Moscova, Sankt Petersburg și celelalte centre mari. Dar cât mai poate să dureze asta? Mult lăudatele trupe de mercenari, gen Wagner, s-au dovedit a fi niște tigri de hârtie. „Vitejia“ lor s-a văzut mai ales în exterminarea civililor și în distrugerile bezmetice de clădiri și localități. Nu prea există semne că bandele de criminali plătiți de Prigojin și de alți mafioți miliardari ar fi repurtat vreo victorie în confruntările directe cu armata ucraineană — confruntări pe care, de altfel, le-au și evitat cât au putut.

Cu o Ucraină tot mai sigură pe sine, tot mai bine înarmată, tot mai independentă în mișcări, rușii au ajuns la exasperare. Generalii lui Putin, care mizaseră inițial sută la sută pe varianta Blitzkrieg-ului, s-ar mulțumi acum și cu o pace cât de cât avantajoasă. Lucru tot mai puțin probabil. Și asta pentru că, în opinia mea, ucrainenii sunt, în clipa de față, mai atenți la sfaturile englezilor decât la cele ale americanilor. Cum Washingtonul emite adeseori mesaje contradictorii, lăsând impresia că „o scaldă“ mai mult decât e cazul, vocea ascultată la Kiev e cea nedispusă la compromisuri rușinoase a Londrei, deoarece corespunde intențiilor lui Zelenski. Dacă raportul de forțe ar fi fost invers, dacă puterea mondială ar fi Marea Britanie, și nu Statele Unite, probabil că ferocele urs siberian ar fi fost demult pus cu botul pe labe. Indiferent de speculațiile de acest gen, umilirea fără precedent a Rusiei e rezultatul erorilor de percepție ale lui Putin. În trufia lui asasină, a minimalizat neputința gigantului cu picioare de lut de a se ridica militar, economic și strategic la înălțimea ambițiilor și aroganței nesăbuite pe care le afișează.

Argumentele celor care susțin că rușii ar fi trimis dronele asupra Kremlinului pentru a se arăta lumii în postura de victime sunt cel puțin rizibile. Când le-a păsat vreodată rușilor de ce crede restul planetei despre ei? Argumentul nu stă în picioare nici pentru a scuza intenția lor de a ataca masiv Ucraina. Dar ce au făcut până acum? Picnicuri de sfârșit de săptămână? Exerciții cu sulița și arcul în poienele Ucrainei? Explorări ale florei și faunei de dincolo de Nistru? Nici vorbă. Au măcelărit, jefuit, bombardat și incendiat fără milă și fără opreliște. Iar ironia sorții face ca acest comportament scelerat să iasă la suprafață în toată abjecția lui din cauza a două avionașe de hârtie…

Mircea Mihăieș
Articol publicat și în România Literară.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *