Scriitorul Eugeniu Bucheru, revenit în România comunistă după ani lungi de prizonierat în lagăr, a observat schimbări dramatice în comportamentul, vestimentația, vocabularul și modul general de a fi al românilor, după doar câțiva ani de tovărășie sovietică, scrie pagina de X Anti-Spootnik.
– Astfel, Bucheru remarca un fenomen ca o “apăsare” în societate, datorat climatului opresiv, care te făcea să simți că ești nedorit în propria țară. Atitudinea de stat ocupat a rămas multă vreme în comunism, inclusiv după plecarea sovieticilor.
– Interacțiunea umană s-a modificat și ea radical: “Privirile oamenilor căutau pieziș, parcă te pândeau. Nu vedeai decât figuri încruntate, un chip deschis, prietenos, sincer interesat de starea sănătății interlocutorului era un lucru rar.”
– Atitudinea spontană dispăruse și se instalase o reținere în raporturile interumane. Oamenii își ascundeau adevăratele intenții în discuții, vulgaritatea și violența erau predominante.
– Vestimentația era un alt indicator important al schimbărilor sociale în comunism: “În acest veac nou erau la modă şepcile proletare trase pe ochi care te străpungeau cu vigilența, bocancii grosolani sau cizmele de cauciuc (numai cu ele puteai înfrunta noroaiele șoselelor mặcinate de urmele războiului), cămăşile cadrilate sau “antijeg” și pufoaica, necunoscută până acum în îmbrăcămintea românească, ori căciula cu clape de tip sovietic. La unison cu linia de partid, culoarea roșie în toate nuanțele marca o schimbare de culoare obositoare”.
– Îngrijirea personală era lăsată în plan secund: “bărbații se bărbiereau o dată pe săptămână, după obiceiul practicat în mediul rural, iar femeile uitau să se mai pavoazeze, urmând fidel exemplul femeii sovietice din Armata Roșie”.
– Elementele aristocratice dispăruseră și ele: câinii de rasă nu mai erau întâlniți în peisajul urban, ca și bastonul, pălăria, gambeta și jobenul, cravata și monoclul, fracul și pantofii de lac, pandantivele și cruciulițele.
– A apărut în schimb un nou personaj în societate, bişnițarul, un individ care-ți vindea diverse articole inexistente în comerțul socialist.
– Īn cadrul adunărilor se râdea zgomotos, vulgar, reacțiile individuale încercând să compenseze lipsa de educație.
– Atmosfera era una deloc elitistă pentru noua orânduire. “Era îmbâcsită de fumul de tutun ordinar și mirosul de corpuri nespălate, iar oamenii ronțăiau toată vremea semințe de floarea soarelui sau de dovleac, scuipând semințele pe jos”. O veche industrie sovietică, a producției și consumului de semințe, era de acum împământenită și în România.
– Vocabularul a cunoscut și el metamorfoze majore. Au dispărut ideal, conștiință, onoare, demnitate și au apărut, în schimb, vigilență, normă, productivitate, colectiv, activist, plenar, ideologic, cincinal.
Aspecte similare constata și jurrnalistul american Robert Bishop, prezent la București în anii ’40, un bun observator al schimbărilor intervenite în viața românilor după ocupația sovietică:
“Nişte cocioabe nenorocite se ridicau acolo unde fuseseră înainte case frumoase. Zugrăveala clădirilor se umfla și se cojea, iar cornişele se crăpau și cădeau. Geamurile 1si pierdeau strălucirea, iar perdelele curate de dantelă dispăreau de la fereste.
Prăvăliile se închideau, iar cartierele muncitoreşti erau mai posomorâte ca oricând, în timp ce străzile erau pline de mizerie. Cândva, dacă era aruncat pe jos un simplu băț de chibrit, era luat cu mătura de un băiat în uniformă după nici măcar un minut de când ajungea în rigolā, dar acum, rigolele erau pline de reziduuri. Gropile din caldarâm, mereu o pacoste pentru şoferi și pietoni, au devenit un adevărat pericol.
Viața era agitată. Adulții păreau chinuiți şi îngrijorați, iar copiii aveau cearcăne la ochi şi erau traşi la față. Femeile, care rivalizaseră cu pariziencele la modă și la eleganță, se străduiau în zadar să păstreze o brumă de aparență. Paltoanele bărbaților erau roase la guler și la butoniere, iar demnitatea lor avea de suferit din cauza pantalonilor uzați şi a pantofilor cârpiți. Viața de noapte înceta după o repriză de dans pe marginea prăpastiei. Petrecerile erau puține, iar musafirii trebuiau să îşi aducă pâinea.
Cândva foarte apreciate la nivel internațional, opera, teatrul și concertele erau adaptate pentru propaganda sovietică, după exemplul celor de la Moscova.”
Pentru jumătate de secol am rămas o țară neagră în suflet și în ținută. Generațiile maturizate în comunism nici acum nu își pot vindeca traumele dezvoltate în anii lungi de sărăcie, frig și frică. Dar avem semeni care astăzi vor să se întoarcă iarăși rușii.
