FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

A mai murit (de foame) un nord-coreean

O catastrofă naturală poate secera mii de vieţi în câteva minute sau în câteva ore, aşa cum s-a întâmplat zilele trecute în nefericita Birmanie. Cineva îi plânge, cineva îi regretă, poate că se putea face ceva, cine ştie, pentru a micşora proporţia acestei catastrofe.

Victimele ciclonului birmanez au fost prea multe ca să fie luată în seamă moartea unui singur amărât. Un biet nord-coreean uitat fără mâncare pe o insulă rusească. Ca într-un banc. Una din tragicele consecinţe ale existenţei unui regim criminal, regimul comunist al lui Kim Jong Il, urmaşul lui Kim Ir Sung, ce va fi urmat de Kim Jong Chol, ce va fi urmat de un alt Kim, cu certitudine.

Nu i se cunoaşte numele nord-coreanului mort, dar este de la sine înţeles că nu are importantă numele unui muncitor constructor al socialismului. Fusese trimis de compania sa – de stat – într-un loc îndepărtat de pe insula rusească Sahalin pentru executarea unor lucrări de întreţinere la utilajele unei gater. Din luna august 2007, când a ajuns acolo cu un coleg, nimeni nu s-a mai interesat de ei. Puţinele alimente pe care le aveau s-au terminat cu mult timp în urmă, dar ei nu s-au mişcat de la locul unde fuseseră trimişi de Partid. Au continuat să muncească şi să aştepte un semn de la ai lor. În apropiere era un sat, Nish, dar ei nu ştiau sau le-a fost teamă să plece. Tot aşteptând, unul a murit, celălalt a fost găsit viu zilele trecute de către lucrătorii ministerului rus de Interne. Într-o stare deplorabilă, dar viu.

Poster de propandă din Coreea comunistă: „Avem multă mâncare”
Poster de propandă din Coreea comunistă: „Avem multă mâncare”

Celor doi nord-coreeni nu le fusese lăsat nici un mijloc de transport şi nici un mijloc de comunicaţie. Ei trebuiau doar să muncească pentru Patrie, pentru Partid. La ce se gândea bietul nord-coreean-fără-nume în timpul primei zile fără mâncare? Dar în a doua? Cred că îşi începea ziua de lucru la ora stabilită şi nu o termina decât atunci când apunea soarele. Totul pentru Victorie! Să mori pentru gloria ţării tale, asta este în centrul filozofiei Juche. O stare de spirit ce îţi înlătura îndoiala, ce te face să te lupţi până căzi jos, aceasta este filozofia Juche, cuvânt intraductibil se spune. Dar i se văd consecinţele.

Muncitorul nord-coreean nu fusese plătit de 18 luni până în momentul decesului, dar el s-a deplasat acum 8 luni în acea locaţie îndepărtată şi a continuat să-şi facă treabă. Era viu, dar era ca şi un mort pentru ţara lui. Un pion sacrificabil. Un nimeni.

Autorităţile ruse nu au în general o vocaţie umanistă, dar au cerut de mai multe ori companiei nord-coreene să verifice starea sănătăţii celor doi tehnicieni. Totul în van, toate eforturile s-au lovit de inexpresiva indiferentă a unor birocraţi. Toţi şcoliţi de Partid, de marele, invincibilul Partid Comunist. Poate că se vor da cuiva banii din salariul neplătit de 18 luni. Acel cineva, mamă, soră, frate, tată, acel cineva, persoană sau grup va fi recunoscător Partidului şi marelui Kim pentru grija părintească pentru popor, pentru toţi oamenii muncii.

Cred că se va publica într-un ziar o lungă scrisoare de recunoştinţă. Dar nu se va publica niciodată certificatul de deces al unui biet amărât. Şi de ce s-ar face asta? Doar au mai murit 2 milioane la fel ca şi el. De foame. Ar trebui să se taie o pădure pentru a publica atâtea certificate de deces, iar ţara are alte lucruri urgente de făcut.

Se merge înainte spre gloria eternă. Nimeni nu te plânge, nimeni nu te regretă.

Definiţie. Filozofia Juche este: „Coreea înainte de toate”. Nu gândi, nu te întreba, munceşte şi mori, Coreea înainte de toate!

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

3 Comments

  1. Panseluţa
    9 May 2008

    Francesco:

    Sunt convinsa ca unii dintre cei care ne citesc se intreaba de unde vine obsesia noastra cu Coreea de Nord (nu-mi pasa de cacofonie, e inevitabila), de ce ne preocupa un caz izolat, marginal, pierdut in extremitatile reci, uitate de dumnezeu, ale Orientului de Nord, cind sunt probleme mult mai presante in gradina noastra, cu situatiunea romanilor din Italia si presa lor proasta si neo-fascistii la putere, cu Tariceanu si Basescu perpetuu luindu-se in coarne, si cu alde Becali si Vanghelie si oligarhii si coruptia si lipsa de „moral” si „printipuri” si rovinietele si maidanezii si chiolhanurile electorale, si americanii imperialisti la Guantanamo dedindu-se la torturi ca in Evul Mediu, si sugind singele boborului in Irak, adica petrolul.

    Povestea ta de cosmar e cea a lui Orwell din „1984”, care s-a adeverit in absoluta forma in Coreea de Nord: omul fara alta identitate decit cea de sclav al Partidului unic.

    Nu e nimic mai tragic in lumea noastra decit ce se intimpla in Coreea de Nord. Oricare alta viata, chiar in regiunile cele mai incercate de saracie si lipsa de resurse, e mai demna si mai nobila decit a sclavilor nord-coreeni.

  2. Francesco
    9 May 2008

    Panseluta:

    In „Kim Jong Il and North Korea: The Leader and the System” de Andrew Scobell, de pe sit-ul Strategic Studies Institute – http://www.StrategicStudiesInstitute.army.mil.
    am gasit urmatoarea fraza privind triumphant survivalism:
    No hardship is too much whether it be battling Japanese occupiers, American invaders, or prolonged economic deprivations (what Pyongyang cryptically refers to as the “arduous march”).

    Si noi am trait ceva asemanator, de aici obsesia. Pentru nord-coreeni nci un sacrificiu nu este prea mare, ei trebuie sa invinga daca le spune Partidul in fruntea caruia il au pe miticul Kim.

  3. Imperialistu'
    9 May 2008

    Panseluta, cine priveste astfel subiectul Coreea de Nord, isi va da seama in scurt timp ca nu prea are ce sa caute printre noi, fiecare minut petrecut pe blog fiind timp pierdut. Trag sperante ca nu sunt prea multi plictisiti, in ciuda lipsei de comentarii ???? .

    In cele din urma, sa nu uitam de acea responsabilitate nescrisa: oamenii liberi au datoria de a vorbi pentru cei care nu sunt liberi si nu pot sa o faca ei insisi. Asa cum in Occident erau voci mai mult sau mai putin izolate care nu ne-au uitat pe noi, asa nici noi nu avem voie sa ii uitam pe altii, oricat de departe si de neinteresanti ar fi la prima vedere, si oricat de singuri am fi in actiunea noastra.

    Din pacate, nu ducem lipsa de tragedii, aproape sau departe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *