Astăzi sunt alegeri în Venezuela. Președintele va fi ales dintre Nicolas Maduro, succesorul numit de Chavez, și Enrique Capriles Radonski, candidatul opoziției democrate. În alegerile din octombrie a fost declarat câștigător Hugo Chavez ca urmare a unei fraude de proporții, documentate de ILD aici.

În continuare vă invităm să citiți această corespondență primită de ILD de la domnul Gavriel Berger, stabilit în Venezuela acum patru decenii. Gavriel Berger a fugit de comunism din România și a emigrat în Venezuela, pe atunci o țară democratică, prosperă și cu oameni prietenoși. Domnul Berger a asistat la degradarea dramatică acestei stări de lucruri. De la venirea la putere a lui Hugo Chavez, Venezuela a ajuns o dictatură, iar acum majoritatea populației suferă de sărăcie și lipsuri care amintesc de situația din România comunistă de care a fugit Dl Berger. Deteriorarea calității vieții și a siguranței cetățenilor e strâns legată de creșterea violenței și a crimei organizate. Doar în anul 2012 numărul de oameni uciși datorită violenței generalizate, ne spune Dl Berger, a ajuns la 21.000. Din 1999 până în 2012, perioada președinției lui Chavez, s-au înregistrat 150.000 de morți violente. Această creștere a violenței se datorează în primul rând rolului asumat de Chavez în rețeaua latinoamericană a gherilelor marxiste care se autofinanțează prin traficul de droguri, răpiri, prostituție și toate formele de crimă organizată. Prin subordonarea Venezuelei față de Cuba, Hugo Chavez, cel venerat de progresiștii din Occident, s-a asociat cu cele mai notorii regimuri criminale din lume: Iran, Rusia, China, Coreea de Nord, Siria, Irakul lui Sadam Hussein. Pe filieră Cubaneză, Venezuela s-a înscris în schema de putere a internaționalei comuniste, Forul de la Sao Paulo ( Olavo de Carvalho despre Forul de la Sao Paulo), care practic controlează întregul continent lationamerican. (introducere Anca Cernea și Costin Andrieș)

În continuare, relatarea domnului Gavriel Berger:

Venezuela e o țară foarte bogată în resurse naturale ca aur, diamante, aluminiu, fier, uraniu și bineînțeles petrol. De asemenea, terenul agricol este foarte întins, cu o fertilitate foarte ridicată, cu cel puțin două sau trei recolte pe an, în funcție de tipul de cultură. Zăcămintele de petrol identificate sunt suficiente pentru 200 de ani, la nivelul actual de producție, care e în jur de 2.700.000 de barili/zi (1 baril = 159 litri).

În istoria ei, Venezuela nu a participat direct la nici un război, din 1824, când și-a câștigat independența. Războiul de independență a durat din 1811 pana in 1824, și a eliberat, pe lângă Venezuela, Columbia, Ecuador-ul, Peru și Bolivia.

Regimul politic a fost unul republican, cu mulți militari în funcția de președinte, cu destule tulburări în secolul al XIX-lea, dar ulterior situația s-a stabilizat, după descoperirea zăcămintelor de petrol în anul 1905. În general, mai toți conducătorii țării au fost corupți, fiindcă bogăția țării e atât de mare, cu o populație actuală de 28.000.000 de locuitori și o suprafață de 950.000 km2, și pentru ca puteau să fure fără să se simta prea mult. Ultimul dictator, Marcos Perez Jimenez, a fost dat jos în 1957, și a început o succesiune de regimuri de centru-stânga, mai mult sau mai puțin corupte, care au făcut ca populația să se obișnuiască să ceară tot felul de privilegii, fără nici o contraprestație. În 1989, după ce președintele Carlos Andres Perez și-a depus jurământul pentru al doilea mandat, regimul cubanez al fraților Castro a promovat tulburări în Venezuela, profitând de creșterea prețului benzinei, tulburări care s-au soldat cu mulți morți. În 1992 Chavez, locotenent colonel de parașutiști, a încercat o lovitură de stat, care a eșuat, iar el a fost trimis la închisoare, dar a refuzat sa se prezinte în fața judecătorilor. Carlos Andres Perez a fost trimis în judecată pentru niște bani trimiși în Nicaragua, pentru paza Violetei Chamorro, care atunci se confrunta în alegeri cu Daniel Ortega. În 1993, Carlos Andres Perez a fost declarat vinovat, și îndepărtat de la președinția republicii. Alegerile din 1993 le câștigă Rafael Caldera, nașul lui Chavez (pe Chavez îl chema Hugo Rafael), care îl grațiază, fără a-i menține interdicția exercitării drepturilor civile, iar Chavez, după ce iese din închisoare, pleacă în Cuba unde este îndoctrinat de frații Castro.

Nicolas Maduro fusese în Cuba înaintea lui Chavez, și devenise agent cubanez. În 1997-98 prețurile petrolului scad până la 7 dolari/baril, și, deoarece statul bunăstarii nu se poate susține fara producție, Chavez promite lucruri care nu se pot împlini, și este ales președinte. Prin diferite artificii, schimbă constituția, crește durata mandatului prezidențial de la 5 la 6 ani, cu realegere imediată, care era interzisă în constituția anterioară, și se relegitimeaza în anul 2000 pentru un mandat de 6 ani. Când producătorii privați își dau seama de totala incapacitate a guvernului de a promova dezvoltarea țării, au loc multe proteste, greve și tulburari, sunt dați afară 20.000 de ingineri, tehnicieni și muncitori calificați de la intreprinderea de petrol PDVSA care sunt înlocuiți de iranieni și de tot soiul de incompetenți , iar la sfârșitul anului 2002 este declarată o grevă generală care paralizează aparatul productiv până în februarie 2003. Dau faliment 30% din întreprinderile existente (printre care și ale mele). Potrivit constituției din 1999, se declanșează suspendarea președintelui prin referendum. Între timp, prețurile petrolului urcă până la 40-50 de dolari/baril, datorită intrării pe piață a consumatorilor din India și China. Referendumul are loc în anul 2004, nu în 2003, și se trece la un sistem electronic de vot, foarte vulnerabil. Eu cred că opoziția a câștigat referendumul, dar Consiliul Electoral l-a declarat câștigator pe Chavez. Din cauza acestui sistem de vot, opoziția nu se prezintă la alegerile parlamentare din 2005, dând astfel mână liberă lui Chavez, ca să numească noile autorități care ar fi trebuit să fie independente. La Tribunalul Suprem, Procuratură, Fiscalitate, Consiliul Electoral, sunt numiți militanți ai partidului de guvernământ, și începe dictatura, din cauza lipsei echilibrului dintre puteri.

În 2006 Chavez revine în fruntea statului, cu un mandat până în 2012. În 2007 se organizează un referendum pentru a schimba din nou constituția, iar președintele să poata candida pentru un al treilea mandat. Referendumul a fost invalidat, dar în anul 2008 a fost repetat, și amendamentul a fost aprobat. În 2010, la alegerile parlamentare, opoziția a obținut 52% din voturi, dar sistemul electoral a fost modificat, de la reprezentarea proporțională la un sistem de majoritate absolută, și astfel opoziția a obținut numai 40% din locurile din parlamentul unicameral.

În acest timp, Chavez a investit în propaganda internațională. A împărțit cadouri în toate țările din America Latina cu regimuri de stânga, și și-a făcut o imagine internațională de luptător împotriva imperialismului, deși unicul cumpărător stabil de petrol care plătește la timp sunt Statele Unite. A fost prieten cu Saddam Hussein, Ahmanidejad, Hafez el Assad, Moamar Gaddafi, Putin.

Cadoul pentru Cuba e de 100.000 barril/zi, Argentina a primit un „împrumut” de $ 30 miliarde, ca să nu declare faliment, Bolivia primește un „ajutor” pentru asfaltarea drumurilor și plătirea soldei militarilor etc. Brazilia primește contracte de infrastructură și agricultură, la fel și Nicaragua. Iranul primește uraniu și contracte de construcții. China primește petrol și contracte. Din Rusia se cumpără armament.

În 2011, Chavez se îmbolnavește. Lucrul e ținut în mare secret, și, ca să nu se afle, el se tratează în Cuba, care are un sistem medical primitiv, fără acces la tehnologie. Acolo este operat, dar cancerul se extinde din cauza nepriceperii medicilor, care nu au putut diagnostica cu aparate moderne localizarea exactă a tumorii. Refuză tratamentul în Brazilia, ca să nu se știe în lume că e bolnav, iar în public spune că s-a vindecat.

Numai frații Castro cunosc adevărul despre boala lui Chavez, și îl manipulează ca să se prezinte la alegerile din 2012, ce au loc la 7 octombrie, în loc de prima duminică din decembrie, așa cum era obișnuit. Efortul făcut în campania electorala îl epuizează. Chavez pleacă la o ultimă operație în Cuba, dupa ce își ia la revedere de la populație, știind că nu se mai întoarce. Din nou medicii cubanezi greșesc la operație și o hemoragie îl ține în terapie intensivă pâna la sfârșitul lui decembrie, când probabil moare, dar moartea nu e anunțată până la 5 martie. La 18 februarie este adus înapoi în Venezuela, oficial spunându-se că e grav, dar se va face bine. În acest timp, în numele mortului se iau o serie de decizii importante, numiri de miniștri, concedieri. Chavez ar fi trebuit declarat absent definitiv și ar fi trebuit organizate alegeri imediat după 10 ianuarie, ziua când nu s-a prezentat ca să depună jurământul.

Chavez l-a numit succesor pe Nicolas Maduro, omul de încredere al fraților Castro, la fel cum Kim Ir Sen l-a numit pe Kim Iong Il, și acesta pe Kim Iong Un. O monarhie revoluționară.

Azi avem alegeri pentru mandatul prezidențial ce va dura până în 10 ianuarie 2019. Sper ca de data aceasta să câștige opozitia, deși mașinile electronice de vot crează condiții pentru fraude, iar regula numărării manuale a voturilor fizice din urne nu este întotdeauna respectată. În octombrie, exit poll-urile Reuters și ABC l-au dat câșigator la ora 16:00 pe Capriles, dar din cauza că guvernul are acces la situația reală a votării, s-au manipulat voturile virtuale până ce a fost declarat câștigător Chavez.

La mitingurile din campanie ale lui Capriles au participat cu cel puțin 50% mai multe persoane – mitinguri spontane, pe când la mitingurile lui Maduro au fost obligați să meargă toți angajații guvernului, duși cu autobuze din toate colțurile țării.

Salutări din Caracas,
Gavriel Berger

Puteți citi și Vladimir Tismăneanu – Hugo Chavez (1954-2013): Fascism rosu si petro-populism