Luna iunie a anului 2000 a fost si prima petrecuta ca student in Bucuresti. Urma “examenul la Petolescu”, unde rata de promovare era sub 20%, iar rata de umilinta de 100%. Pentru ca nu invatasem, am fost printre putinii din an care au decis sa dea examenul in toamna. Aveam deci la dispozitie timp berechet, astfel incat am ales sa merg in Piata Universitatii, unde se comemora un deceniu de la mineriada din 13-15 iunie 1990.

George Daniel Rîpa

Imi amintesc cum, de pe o scena amplasata la fantana se auzeau acordurile unor piese pe care le stiam pe de rost inca din copilarie: “Imnului Golanilor”, “Golan Post-mortem”, “Scrisoare din Piata Universitatii”, “Imnul golanilor liceeni”, s.a. La un moment dat, au fost proiectate documentare realizate de televiziuni italiene si frantuzesti, despre mineriade. Intreaga piata il vedea, inca o data, pe Ion Iliescu, multumindu-le minerilor pentru spiritul civic de care au dat dovada si pentru ca au eliberat Piata de “elementele legionare” care vroiau sa dea o lovitura de stat.

In tot acest timp, stateam intr-un lateral, in speranta ca imi voi recupera amicii ce urmau sa ajunga in Piata, dupa ce se vor fi saturat de invatat. In functie de fondul sonor, in Piata se canta, se huiduia sau se pastrau momente de reculegere, in memoria victimelor mineriadelor. Dintre sutele de persoane pe care le puteam vedea, din locul in care stateam, in ochi mi-au sarit doua femei, ce pareau a avea in jur de 35 de ani. Aveau ochii umeziti de lacrimi si intre ele parea a exista o legatura ciudata, pe care nu o puteam intelege. M-am apropiat si le-am intrebat de ce plang. Ambele plangeau aceeasi persoana, ce le fusese frate si iubit. In 14 iunie 1990a fost impuscat in fata Cercului Militar National, pe trotuarul din fata fostului magazin United Colours of Benetton. Mi-au povestit ca se vad in fiecare an pentru a-si aminti impreuna de fratele / iubitul impuscat de fortele de represiune coordonate de Iliescu.

In fiecare an, de 14 iunie, ma gandesc la ele. De douazeci de ani, doua femei se intalnesc pentru a-si aminti impreuna de persoana iubita. Se intalnesc, povestesc si plang, iar apoi merg acasa pentru a-l vedea pe acelasi Ion Iliescu cum continua sa vorbeasca despre golanii din Piata Universitatii. Acelor femei nu li s-a facut niciodata dreptate, pentru ca personaje precum Iliescu au incercat sa ascunda adevarul.