FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

15 Februarie 2010: „Încălzirea Globală” a murit. Trăiască „Schimbările Climaterice”

Obama e preşedinte de un an de zile şi încălzirea globală a fost deja rezolvată.
„Omul de ştiinţă” Phil Jones, unul dintre cei ce se aflau în centrul „consensului ştiinţific” şi ne-au lămurit iar şi iar că „dezbaterea despre încălzism e încheiată”, iar cei ce îl neagă sînt la fel de vinovaţi ca negaţioniştii Holocaustului, a recunoscut: Nu a existat nici un pic de încălzire globală din 1995. Nimic, deloc. Degeaba ne avertiza Al Gore că în 5 ani de zile se va topi calota arctică. De cînd a început scandalul Climategate, Al Gore nu a mai ieşit din casă. E înzăpezit.

„Omul nostru de ştiinţă”, care acum ne spune că este ameţitul ameţiţilor, se prosternează în faţa celor ce pînă mai ieri erau la fel de malefici ca naziştii: cei care neagă încălzirea globală. Acum apelează la mila oamenilor spunînd că s-a gîndit la sinucidere de cîteva ori: I thought of killing myself, says climate scandal professor Phil Jones. Nu Phil, nu e nevoie. Sinuciderea nu va atenua din dispreţul pe care îl meriţi. Şi apoi, prin sinucidere scapi prea uşor. Mai stai cu noi.

  • Data for vital ‘hockey stick graph’ has gone missing
  • There has been no global warming since 1995
  • Warming periods have happened before – but NOT due to man-made changes

The academic at the centre of the ‘Climategate’ affair, whose raw data is crucial to the theory of climate change, has admitted that he has trouble ‘keeping track’ of the information.
Colleagues say that the reason Professor Phil Jones has refused Freedom of Information requests is that he may have actually lost the relevant papers.
Professor Jones told the BBC yesterday there was truth in the observations of colleagues that he lacked organisational skills, that his office was swamped with piles of paper and that his record keeping is ‘not as good as it should be’.

The data is crucial to the famous ‘hockey stick graph’ used by climate change advocates to support the theory.
Professor Jones also conceded the possibility that the world was warmer in medieval times than now – suggesting global warming may not be a man-made phenomenon.
And he said that for the past 15 years there has been no ‘statistically significant’ warming.
The admissions will be seized on by sceptics as fresh evidence that there are serious flaws at the heart of the science of climate change and the orthodoxy that recent rises in temperature are largely man-made

Citiţi aici pentru cîteva completări. Să mutăm discuţia aici.

Actualizare 16 februarie – Zile ceţoase: „Încălzirea Globală e de vină”. Zile fără ceaţă: „Schimbările Climaterice sînt de vină”
Cîteodată e enervant să ai dreaptate

via Gateway Pundit

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

24 Comments

  1. Pataphyl
    15 February 2010

    Să sperăm că va fi așa, postasem și eu despre articolul ăsta la „decăderea ‘teligenței…”:

    http://patrupedbun.net/decaderea-inteligentei-morale-a-occidentului/#comment-29261

    Subiectul „frige”, așa că-i grozavă ideea unui post separat!

  2. costin
    15 February 2010

    Da Pataphyl, cam in acelasi timp si fara sa stim unul de altul am pus linkul asta eu, Vlad, TP, tu, pepper ????

  3. Pataphyl
    15 February 2010

    Glenn Beck: Snowbound Gore pens another poem ???? :

    http://www.glennbeck.com/content/articles/article/198/36334/

  4. Imperialistu'
    15 February 2010

    Glenn Beck Show – February 15, 2010 – Pt 4 of 7

  5. vlad
    15 February 2010

    dacă tot mutăm aici discuția, repostez fragmentul tradus:

    Profesorul Jones a recunoscut posibilitatea unei clime mai calde în Evul Mediu, decât acum – sugerând că încălzirea globală ar putea să nu fie un fenomen ce ține de acțiunea omului. A mai spus că în ultimii 15 ani nu a existat nici o încălzire ”semnificativă statistic”.

    Datele brute, colectate de la sute de staţii meteorologice din întreaga lume şi analizate de către unitatea sa, au fost folosite ani de zile pentru a susţine eforturile depuse de United Nation’s Intergovernmental Panel, privind schimbările climaterice pentru a presa guvernele să reducă emisiile de dioxid de carbon.

    Urmărind ”scurgerea” de e-mailuri, profesorul Jones a fost acuzat de ”fraudă ştiinţifică” pentru ascundere de informaţii în mod deliberat şi refuzul de a face cunoscute criticilor date vitale.

  6. dr pepper
    15 February 2010

    din punctul meu de vedere, „oamenii astia de stiinta” poarta vina lor/
    insa vinovatii principali sunt cei care au finantat minciuna.
    cei care au mituit/ motivat financiar acesti „apostoli” cat si cei ce le’au creat legitimitatea si i’au promovat in presa.
    cine a finantat miscarile de strada de la copenhaga?

    telegraful amglican are un articol excelent pe care il readuc pe firmament:

    British Council gets in on the climate act

    Last December, our television screens were filled with scenes of young demonstrators from all over the world parading through the streets of Copenhagen to call for action to halt global warming. Few people will have been aware, though, that they were being funded with the aid of millions of pounds from British taxpayers. What makes this even more curious is that the money was provided by a body set up to promote British culture internationally

    In decembrie trecut, ecranele televizoarelor noastre au fost inundate cu imagini de tineri demonstranti din intreaga lume ce chemau pe strazile copenhagei la actiune pentru stoparea incalzirii globale. Putini stiu insa ca acestia erau finantati din banii contribuabililui englez. Ceea ce este cu mult mai interesant este ca acesti bani proveneau de la o agentie ce se vroia sa promoveze cultura britanica pe plan international.

    Au fost deturnati sute de milioane de lire sterline (!!!) si conceptul promovarii literaturii britanice in lume s’a transformat peste noapte in promovarea minciunii incalzirii globale.
    Nu s’a mai discutat despre Shakespeare sau Jane Austin ci despre Al Gore si un adevar neconvenabil.
    Brusc, aceste agentii nu mai scoteau intelectuali care studiasera Shakespeare – ci ‘telectuali cu patalama la mana care studiasera incalzirea globala.

  7. dr pepper
    15 February 2010

    now, everybody deserve an education, ring a bell?

  8. costin
    15 February 2010

    da pepper. statul iti ia copiii si le umple capul cu balegarul ideologiilor stingiste de tot felul, in cazul de fata, incalzirea globala:


    via dreapta.net

    si incepe sa se intimple si in Romania, daca vi se parea ca problemele de genu’ sint prea departe de noi:
    Riddick:
    Deci, au început să intre prin şcoli

    Scriam aici despre intenţiile organizaţiei Greenpeace – filiala România, de a începe activitatea de agitaţie-propagandă prin şcoli, spre a strica minţile copiilor, revărsând asupra lor minciunile ecoterorismului pe care îl practică organizaţia.

    Desigur, ei numesc asta altfel – „Voluntarii din Arad se vor alatura viitoarelor activitati Greenpeace din Romania. Incepand de saptamana viitoare vom incepe actiuni de informare in scoli, incepand de la clasele mici, poate chiar gradinite. Fom face informari despre ce inseamna Greenpeace, ce inseamna prevenire, informari de prevenirea poluarii, despre ce pot face copii pentru reducerea consumului de apa. Poate la nivelul claselor a XII-a o sa avem nevoie si de sprijinul elevilor pentru strangerea de semnaturi pentru petitia impotriva construirii in zona Aradului a unei centrale nucleare, locatie avuta in vedere de autoritatile romane. Este foarte important sa ne concentram pe aceasta petitie, pana in aprilie. Actiunile de strangere de semnaturi pentru aceasta petitie va fi organizata si in caminele studentesti”…Oops! Păi nu-i voie prin cămine, c-aşa zice legea 84/1995, iar ce aţi început voi să faceţi este clar ilegal !

  9. dr pepper
    15 February 2010

    hahahahahahahaha, deci nu mai pot de ras costin.
    la min 3:10: aceasta zapadocalipsa este exact ce au prezis „oamenii de stiinta”!
    zapada a aparut din cauza caldurii!
    generata, fireste, de incalzirea globala.
    hahaha, deci oamenii de stiinta au anticipat ca o sa ninga iarna.
    bah, ce descoperire!
    da’ parca descoperisera ca o sa avem ierni calde pana acum…

  10. lektor
    15 February 2010

    domnii mei, cu tot respectul cuvenit dati-mi voie sa nu fiu atit de optimist cu privire la incorectitudinea teoriei incalzirii globale. Ciumecul de albion pe care-l citati dvs copios nu spune deloc ceea ce ii puneti dvs in coardele vocale. Nu recunoaste niciun moment ca teoria sustinuta de el e gresita, ci doar ca a pierdut niste hirtii fara prea mare importanta. Si n-ar fi vrut sa se sinucida pentru c-ar fi mintit ci pentru ca nu mai suporta atentia pe care singur si-a pus-o in cap.

    cu si mai mult respect va atrag atentia ca eventualele evolutii/modificari climatice nu pot si nu trebuie sa fie subiectul politicii partizane de zi cu zi, pentru ca ele sint fenomene care pot fi documentate doar la nivelul miilor si zecilor de mii de ani. Crosele si palierele si cocoasele sint rezervate exclusiv comitetelor nobel pentru pace. Faptul ca azi e frig sau ca in ultimii zece ani am prajit oua la soare nu inseamna NIMIC la scara geologica si planetara. Oamenii si masinile lor zburatoare nu sint niste entitati chiar atit de importante precum am vrea sa credem.

    semnat indescifrabil, al dvs,

    lllekktorrr lekttoorreaann pieerduttt in seeertaruuul diiiinstanga ssuuus.

  11. costin
    15 February 2010

    lekktor, iti raspund mai in detaliu mai incolo, dar acum, pe scurt, pot sa zic asa:
    nu ma intereseza daca intradevar lumea se raceste sau se incalzeste. cum ai zis si tu, asta se intimpla dintotdeauna si variatiuni de temperatura vor exista de acum pina dupa apocalipsa. da, nu sintem atit de importanti pe cit ne credem. dar ce ma intereseaza este modul cum incalzirea globala, la fel ca racirea globala in anii ’70 este folosita pentru a speria lumea si pentru a stoarce miliardele de la prostul de rind, de la impunerea a tot felul de taxe si restrictii, din dorinta de a controla tot mai mult din viata oamenilor. iar pentru asta sint pregatiti sa spuna orice minciuna, si ne taxeze iar apoi tot pe banii nostri sa faca sute de campanii in care sa ne spuna ca daca nu acceptam alte noi taxe, distrugem planta, etc.
    nu ma intereseaza incalzirea globala, dar cind imi este bagata pe git de oameni ca al gore si sint facut nazist cind zic „stai cu tata ca s-ar putea sa nu fie asa!”, atunci incepe sa ma intereseze. mai ales pentru ca oamenii care fac asta au tot interesul sa o faca. e la fel cu socialismul.. nu ma intereseaza, este plictisitor, resentimentar si marunt, dar cind mi se baga pe git cu forta, fac urit ????
    pentru detalii despre ce vorbesc, poti sa te uiti la ce e prin http://patrupedbun.net/tag/ipohondrii-ecologice/

  12. emil
    15 February 2010

    Lektor, dar cu placere. Pentru inceput, te rog sa te delectezi cu prezentarea acestui geolog australian:

    Testarea unei ipoteze

    Apoi, nu strica sa lecturezi si acest articol, macar partea din final:

    Climategate sau “ascundeţi declinul” (încălzirii globale)

    Si chiar ma bucur mult ca te intereseaza geologia… intr-o viata anterioara am fost geolog. La dispozitia ta.

  13. lektor
    15 February 2010

    lasind gluma la o parte, e trist ca o stiinta serioasa ca climatologia a devenit un cimp de bataie oarecare intre diversele interese de moment. Ciumetele starlet de care faceti dvs vorbire si-i faceti nepermis reclama (chiar negativa dar tot reclama e) doar pe motiv ca ar putea prezice topirea ghetarilor sau moartea furnicilor atomice de sub calota din kamciatka ar trebui ignorat de lumea civilizata si asezat frumos la lada de gunoi unde-i e locul. Cu alte cuvinte distinsi domni, mai dati-l in ma-sa.

    Mai degraba ar trebui sa ne titie c.rul gindindu-ne la racirea globala catastrofala care ne va inghiti inexorabil in urmatoarele trei-zece mii de ani. In loc sa ne c.cam pe noi de mila focilor ar trebui sa ne gindim cum dracu salvam europa de nord de la inghet cind va fi sa fie.

  14. Imperialistu'
    15 February 2010

    Un caveman mai rezonabil. Omul care a fost subiect la BAC sau… in fine. tipul e cam dus. Inteleg sa vrei sa traiesti mai sanatos, dar sa faci din asta un scop in viata e trist.

  15. costin
    15 February 2010

    Imperialistu, ce ti se pare dus din ce spune tipul? Treba lui, nu pretinde nimanui sa faca ce face el, si face economie. Pina la urma economiseste bani, daca vrei. Poate crede timepnia cu carbon footprint care distruge planeta, dar face asta fara sa se considere un al 2-lea mesia, iar modestia asta este un lucru care il admir la el. nu toti sint dusi ba doar pt ca nu au parerile tale. ????

  16. costin
    15 February 2010

    George Will: Global warming advocates ignore the boulders

    Science, many scientists say, has been restored to her rightful throne because progressives have regained power. Progressives, say progressives, emulate the cool detachment of scientific discourse. So hear the calm, collected voice of a scientist lavishly honored by progressives, Rajendra Pachauri.

    He is chairman of the United Nations’ Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC), which shared the 2007 version of the increasingly weird Nobel Peace Prize. Denouncing persons skeptical about the shrill certitudes of those who say global warming poses an imminent threat to the planet, he says:

    „They are the same people who deny the link between smoking and cancer. They are people who say that asbestos is as good as talcum powder — and I hope they put it on their faces every day.”

    Do not judge him as harshly as he speaks of others. Nothing prepared him for the unnerving horror of encountering disagreement. Global warming alarmists, long cosseted by echoing media, manifest an interesting incongruity — hysteria and name-calling accompanying serene assertions about the „settled science” of climate change. Were it settled, we would be spared the hyperbole that amounts to Ring Lardner’s „Shut up, he explained.”

    The global warming industry, like Alexander in the famous children’s story, is having a terrible, horrible, no good, very bad day. Actually, a bad three months, which began Nov. 19 with the publication of e-mails indicating attempts by scientists to massage data and suppress dissent in order to strengthen „evidence” of global warming.

    But there already supposedly was a broad, deep and unassailable consensus. Strange.

    Next came the failure of The World’s Last — We Really, Really Mean It — Chance, a.k.a. the Copenhagen climate change summit. It was a nullity, and since then things have been getting worse for those trying to stampede the world into a spasm of prophylactic statism.

    In 2007, before the economic downturn began enforcing seriousness and discouraging grandstanding, seven western U.S. states (and four Canadian provinces) decided to fix the planet on their own. California’s Arnold Schwarzenegger intoned, „We cannot wait for the United States government to get its act together on the environment.” The 11 jurisdictions formed what is now called the Western Climate Initiative to reduce greenhouse gas emissions starting in 2012.

    Or not. Arizona Gov. Jan Brewer recently suspended her state’s participation in what has not yet begun, and some Utah legislators are reportedly considering a similar action. Brewer worries, sensibly, that it would impose costs on businesses and consumers. She also ordered reconsideration of Arizona’s strict vehicle emission rules, modeled on incorrigible California’s, lest they raise the cost of new cars.

    Last week, BP America, ConocoPhillips and Caterpillar, three early members of the 31-member U.S. Climate Action Partnership, said: Oh, never mind. They withdrew from USCAP. It is a coalition of corporations and global warming alarm groups that was formed in 2007 when carbon rationing legislation seemed inevitable and collaboration with the rationers seemed prudent. A spokesman for Conoco said: „We need to spend time addressing the issues that impact our shareholders and consumers.” What a concept.

    Global warming skeptics, too, have erred. They have said there has been no statistically significant warming for 10 years. Phil Jones, former director of Britain’s Climatic Research Unit, source of the leaked documents, admits it has been 15 years. Small wonder that support for radical remedial action, sacrificing wealth and freedom to combat warming, is melting faster than the Himalayan glaciers that an IPCC report asserted, without serious scientific support, could disappear by 2035.

    Jones also says that if during what is called the Medieval Warm Period (circa 800-1300) global temperatures may have been warmer than today’s, that would change the debate. Indeed it would. It would complicate the task of indicting contemporary civilization for today’s supposedly unprecedented temperatures.

    Last week, Todd Stern, America’s special envoy for climate change — yes, there is one; and people wonder where to begin cutting government — warned that those interested in „undermining action on climate change” will seize on „whatever tidbit they can find.” Tidbits like specious science, and the absence of warming?

    It is tempting to say, only half in jest, that Stern’s portfolio violates the First Amendment, which forbids government from undertaking the establishment of religion. A religion is what the faith in catastrophic man-made global warming has become. It is now a tissue of assertions impervious to evidence, assertions that everything, including a historic blizzard, supposedly confirms and nothing, not even the absence of warming, can falsify.

  17. vlad
    15 February 2010

    Climategate 2.0 – The NASA Files: It’s The Data, Not The Globe, That’s Cooked

    part 1

    part 2

  18. Pataphyl
    15 February 2010

    Poliwood: Hollywood Makes a Right Turn at the Oscars

    http://www.pjtv.com/v/3210

    ????

  19. costin
    15 February 2010

    Un articol excelent de Razvan Exarhu:

    cum aţi petrecut de încălzirea globală?

  20. dr pepper
    15 February 2010

    Iarnă înşelătoare: nu scăpăm de încălzirea globală

    Încălzirea globală există, dar se observă în perioade de ordinul deceniilor. „Fenomenul nu e uniform. Comentariile ironice despre răcirea sau încălzirea climei, care se fac doar pe baza senzaţiei încercate de o persoană aflată sub in fluenţa unui episod de vreme în plină desfăşurare, sunt semnul lipsei de cultură. Cultură înseamnă şi o bază de cunoştinţe ştiinţifice minime”, mai susţine Bojariu.

    reactie tipica de ‘telectual nesimtit.
    incalzirea globala exista cu toate ca au fost masluite datele.
    si daca pana acum sustineau sus si tare ca vom vedea zapada doar in filme, ei bine acum suntem lipsiti de cultura ca nu facem diferenta dintre clima si vreme si ignoranti ca nu ascultam sfaturile „oamenilor de cultura” care au trecut brusc de la incalzirea globala la schimbari climaterice.
    dar la ce stadiu de nesimtire au putut sa ajunga.

  21. costin
    15 February 2010

    The Horror!! Flowers losing scent due to climate change

    Now that the global warming hoax has completely divorced itself from reality, anything is possible — even the fantasy that due to the nonexistent crisis, flowers are losing their scent:

    A rose may stop smelling like a rose.
    This is the concern of environmentalists as flowers are losing their scent due to climate change and air pollution. And their fragrance may be lost forever.
    Apparently news that it hasn’t gotten any warmer in the last decade and a half hasn’t reached Malaysia, were Professor Abdul Latif Mohamad proclaims that genetically modified flowers are needed because

    „The aroma producing chemical compounds in flowers dry up faster now compared with before.”
    How’s this for outlandish hubris:

    He said Malaysians could no longer rely on nature to heal itself without the help of science.
    In turn, science can’t do much without guidance (and massive infusions of other people’s money) from Big Government:

    „Both policy-makers and researchers need to work hand in hand to strengthen forest genetics, breeding and conservation.”
    It makes you wonder how nature survived for all those years before the pseudoscientific-bureaucratic complex learned it could tax and regulate us into a hole in the name of saving it.

    lista completa de nenorociri cauzate de incalzirea globala schimbarile climaterice: aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto