Două știri recente despre Venezuela au trecut prea puțin observate de presa romanească și mare parte din presa internațională, anume că în „2018 Global Law and Order Record„, realizat de Gallup, Venezuela este cotată ca fiind țara cea mai puțin sigură din lume, iar Organizația Națiunilor Unite a declarat, oficial, că în aceeași țară supremația legii și statul de drept lipsesc cu desăvarşire.

Sunt urmărite în special statisticile care privesc criminalitatea stradală, siguranța cetățenilor, dar, de la distanță, cea mai mare sursă a activităților criminale, cel mai mare angajator al celor care fac performanță în domeniu acolo e, în forme diverse, tocmai statul comunist bolivarian. Oamenii nu se simt în siguranță pe stradă sau în case și, cum e mai rău, o mulțime de crime sunt săvarşite tocmai de autorități, de cei care sunt în subordinea lor sau doar colaborează cu ele, cum ar fi trupele paramilitare “colectivos”, formate din tinerii săraci conduși de comandanți instruiți în Cuba ori local pentru a apăra socialismul chavist.

O sursă de probleme pentru populație mai sunt și „pranes”, șefi ai organizațiilor criminale aflați la închisoare, care conduc cu mană de fier regiuni întregi, având aprobarea tacită a autorităților. „Megabandas”, grupările înarmate cu armament greu, de război, obținut din unitățile militare, operează prin toată țara și în fața lor cetățenii Venezuelei nu au nicio apărare. Toate acestea lămuresc de ce străzile din Venezuela sunt mai periculoase decât cele din Afganistan, dar fenomenul depășește nivelul străzii când întreaga populație a țării e potențială victimă și prizonieră a regimului cunoscut din istorie pentru activitatea sa criminală extremă – statul comunist.

Se știe despre cazurile numeroase de nevinovați răpiți și uciși în plină stradă tocmai de poliție ori de SEBIN (Servicio Bolivariano de Inteligencia Nacional), urmându-se o veche și cunoscută tradiție comunistă – în perioada protestelor masive anti-guvernamentale care au început în aprilie 2017 și au durat câteva luni, 5.400 de persoane, protestatari sau nu, au fost arestate arbitrar.

Cleptocrația formată de elita bolivariană a furat imens din fondurile statului, care fusese cândva foarte bogat, timp în care politica administrației comuniste în sine a fost una de jefuire a mediului de afaceri, prin naționalizări extinse.

În consecință, în momentul de față venezuelenii muncesc plătiți în hârtii fără valoare cu care oricum nu ar avea ce cumpăra din magazinele golite de criza alimentară cea mai cruntă, familiară nouă, de altfel, din perioada comunistă.

La polul opus, printre cele mai bine cotate țări în clasamentul Gallup este China, care, ideologic, spre deosebire de Venezuela, e… cam la fel, în esență. China, care a reînființat lagărele de reeducare pentru credincioșii altor religii decât cea a partidului și pentru toți cei care, la modul general, par ostili sistemului, este știută ca fiind mai sigură decât Venezuela, unde anul trecut au fost uciși pe străzi, numai de către forțele de securitate, 125 de protestatari împotriva “religiei” partidului.

În Venezuela, viața și proprietatea cetățeanului de rând pot pica pradă oricând capriciilor regimului totalitar și bandelor sale interpuse, care sunt deasupra legii. Dar nu și în China, unde regimul totalitar nu se asociază cu bande de infractori, ci se descurcă foarte bine prin funcționarii săi, tot pe deasupra legii, câtă vreme legile statului totalitar nu reușesc să țină pasul cu nevoile de totalitarism ale partidului comunist. Forța paralelă de control, tinerii colectivos, apără realizările revoluției pedepsindu-i pe cei care se opun, cam tot așa cum, odinioară, tinerii chinezi indoctrinați de Mao propagau „Revoluția Culturală” devastând instituții, răpind și ucigând în plină stradă pe toți cei care le păreau necorespunzători.

Da, străzile Chinei sunt azi mai sigure decât ale Venezuelei, la fel cum un teritoriu condus eficient de o grupare criminală puternică nu mai e deranjat și de fărădelegile micilor borfași – aparența liniștii acoperă domnia fărădelegii.

Venezuela e măcinată de un sistem mafiot hibrid, în care înalții demnitari conduc grupări criminale și statul trece cu vederea, dacă nu chiar binecuvântează ilegalitățile asociaților săi. Nu e o excepție, e o reconfirmare a felului în care funcționează, de fapt, un stat comunist. lar pe calea progresului comunist, Venezuela mai are de lucru pană să-și rafineze criminalitatea, pană să păcălească Organizația Națiunilor Unite și clasamentele Gallup că e o țară cu stat de drept. Și străzi sigure.

ACP