Articol integral în Romania libera

(…) Pentru pestrita clientela care a monopolizat în mare graba principalele canale de stiri private cu scopul de a deplora ad nauseam soarta celui retinut, nici o hiperbola, inexactitate sau distorsionare a realitatii nu parea suficient de generoasa pentru a-l consola, întrucâtva, pe seful proaspat încarcerat. Natura relatiei, respectiv faptele aflate la baza legaturilor neîntrerupte dintre cel deplâns si un condamnat fugar nu au contat câtusi de putin. Au fost voci, precum mi-e dat sa citesc, care au vorbit despre un iminent martiriu al lui Vîntu. Lucian Bolcas a opinat ca stenogramele convorbirilor „demonstreaza ca a fost o lucrare facuta de profesionisti”, spectatorul urmând sa subînteleaga ca într-un stat lipsit de servicii publice puse cu adevarat în slujba cetateanului doar fortele subterane s-ar putea ocupa de o asemenea operatiune.

Bogdan Chirieac nu si-a ascuns indignarea fata de o actiune absolut normala a sistemului judiciar al statului – sistem ce îndraznise sa retina, în fine, un personaj care pâna atunci îsi batuse joc de lege cu vârf si îndesat. În vremurile de glorie ale lui Ion Iliescu, primii pasi timizi în vederea crearii unui stat de drept erau, cum bine stim, spulberati mult mai usor: întâi cu bâte si ciomege, ulterior cu ajutorul unor elemente abjecte, dotate cu „licenta” de a se comporta cât mai agresiv în spatiul public, fara nici o teama cu privire la eventuale consecinte. Intangibili s-au dovedit, de-a lungul anilor, mai întâi Cozma, apoi Vadim, escrocii de la Caritas si FNI, mai târziu patronul de la OTV, precum si o sleahta de avocati si judecatori determinati sa lase proprietati si averi pe mâinile sponsorilor lor politici, care le acumulasera, fireste, preponderent pe cai oneroase.

Abdicarea societatii civile a fost, la rândul ei, reconfirmata zilele trecute – dupa ce, în ultimii ani, liderii acestia refuzasera, oricum, în mare masura sa mai lupte întru sustinerea unui sistem judiciar puternic, în special atunci când era vorba de retinerea unui personaj mai notoriu. În privinta stadiului la care a decazut societatea civila, mi s-a parut relevant ca tocmai Sergiu Andon, seful comandoului juridic al lui Dan Voiculescu, l-a felicitat pe imberbul Victor Alistar pentru clarviziunea opiniilor enuntate, potrivit carora retinerea lui Vîntu ar reprezenta doar „o perdea de fum” menita sa distraga atentia publicului de la problemele economice ale tarii. Voi continua sa ma mir ca sefii organizatiei Transparency International de la Berlin prefera sa ignore derizoriul în care Alistar a reusit sa arunce filiala de la Bucuresti – presupun ca vor fi concluzionat de mult ca, indiferent ce-ar face, România va apartine, oricum, altei zone… nu doar de fus orar, ci si de etica.

Vajnicii aparatori ai lui Vîntu îsi merita banii – au reusit sa-l prezinte ca pe un Lorenzo de Medici al zilelor noastre, înclestat într-o lupta crâncena cu un presedinte vulgar si periculos. Nu au existat nici dezbateri principiale vizând modul în care statul de drept ar trebui sa-si protejeze cetatenii în fata unor actiuni de furt calificat si nici pertractari pe tema preîntâmpinarii megaescrocheriilor ticluite de pseudo-oameni de afaceri care, dupa astfel de „tunuri”, reusesc apoi sa puna mâna pe varii domenii de interes public major – fie ca este vorba de segmente ale mass-media, de sindicate, sectorul financiar
, justitie sau altele.

În România zilelor noastre, padurea nu se vede din cauza copacilor – totul se reduce la maleficul Basescu, care îsi merita soarta si torentele de ura deoarece a decis sa rupa cu buna stiinta unicul „scenariu prezidential” agreat de sistem, conform caruia ar fi trebuit sa distraga atentia de la carentele capitale ale tarii, care au marcat si vor continua sa marcheze viata a milioane de români. Ramâne de vazut daca cei corupti vor fi într-adevar cei care câstiga razboiul, parasind, în consecinta, arena de lupta cu capul sus. Daca va fi asa, vor fi câstigat din cauza fatalismului societatii per ansamblu, precum si a capitularii generale în fata faradelegilor. Vom vedea, cu alte cuvinte, daca pipernicita Românie occidentala mai are suficienta putere pentru a putea preîntâmpina revenirea în forta a vechiului ei geaman oriental, ale carui vremuri au trecut – atât din punct de vedere istoric, cât si moral – de mult si care nu va avea de oferit nici un fel de viitor cetatenilor tarii.