FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Allah Akbar? Vai, ne cerem scuze!

“Revoluţia iraniană a confirmat faptul că se pot duce la capăt revoluţii imense în ţările musulmane în numele celui mai pur islam. Influenţa SUA şi a civilizaţiei occidentale se poate arunca peste bord, iar bărboşii cu turbane îsi pot relua poziţiile de putere patriarhală, exact ca în zilele lui Mohamed.” – Paul Berman

În 1979, nebunii lui Allah au hotărat să le dea un pumn în gură americanilor, aşa că au ocupat ambasada Statelor Unite de la Teheran, şi au luat tot personalul ostatic. Ce a făcut preşedintele american, democratul Jimmy Carter ? S-a făcut de râs, şi a târât după el în hăhăiala generală şi Statele Unite!

Tot atunci, imediat după ocuparea ambasadei americane de către studenţii iranieni, tânărul (pe atunci) Ahmadinejad, şeful lor, a propus să fie atacată şi ambasada URSS-ului. Având capul pe umeri şi dorind să-l păstreze acolo, ayatollahii l-au refuzat. De ce? Pentru că Andrei Gromîko – ministrul de externe sovietic – a rostit doar câteva cuvinte, în singura limbă pe care nebunii lui Allah o înţeleg: “Dacă făceau aşa ceva, în 24 de ore am fi înlocuit Teheranul cu un crater!”.

Tot cam în vremea aia, la Beirut, teroriştii musulmani – plictisiţi să ia ostatici numai occidentali – s-au gândit să pună mâna şi pe nişte diplomaţi ruşi. Au cerut, bineînţeles, răscumpărarea cuvenită. De la Moscova a plecat spre Liban o echipă de “negociatori” Spetsnaz care, ajunsă la faţa locului, a purtat “discuţii” cu “negociatorii” lui Allah. Capetele acestora au fost trimise într-o cutie, prin curier, şeicului local. “Răscumpărarea” fiind platită, diplomaţii ruşi au fost eliberaţi imediat.

În 1986, un alt nebun al lui Allah, Ghadhafi, a dat ordin oamenilor săi să arunce în aer o discotecă din Berlinul de Vest, plină cu soldaţi americani. N-a ţinut cont de un singur lucru: că în Biroul Oval, la Casă Albă, nu mai stătea un clovn, ci preşedintele Ronald Reagan. Acesta ştia că, dacă primeşti una peste bot, nu trebuie nici să te hlizeşti, nici să-ţi ceri scuze, aşa că 45 de avioane de vânătoare şi bombardament au făcut una cu pământul cazărmi, tabere militare şi aerodromuri libiene. Mulţumiţi că în sfârsit, cineva le vorbeşte în singura limbă pe care o cunosc, teroriştii s-au liniştit şi s-au retras, pentru o vreme, în găurile lor.

Au ieşit din ele atunci când la Casa Albă a ajuns democratul (iară?) Bill Clinton, cel care credea cu tărie în două lucruri: că sexul se face cu ajutorul trabucului, şi că lupii sunt vegetarieni. Profitând, bărboşii cu turbane şi-au scos “papucii” din picioare, şi au început să-i izbească cu ei, peste bot, pe americani, pe unde îi prindeau: detonarea camionului de la Riad -1995 -, atentatul asupra Turnurilor Khobar din Dhahran -1996-, atentatele asupra ambasadelor americane din Africa de Est – 1998 -, atacarea navei Cole – 2000 – s. a. Şi strigătul de luptă “ Allah Akbar !” a devenit cunoscut în întreaga lume.

Într-o civilizaţie în care onoarea şi demnitatea sunt imediat după Allah şi Profetul său – cu mult înaintea profitului şi al contului din bancă – când eşti izbit peste faţă trebuie să pui mâna pe cuţit; altfel eşti dezonorat pe viaţă nu numai tu, ci şi familia ta.
Clinton n-a făcut-o! Dimpotrivă, tolerant şi deschis către “obiceiurile” altor culturi, Bill şi-a impus să creadă că Monica îl muşcă de buze! Americanii, nu şi cei asemenea lui Clinton, s-au trezit la realitate deabia când “martirii lui Allah” au renunţat la “papuc” şi i-au izbit, drept în moalele capului, în lipsă de altceva, cu nişte avioane. Din nou “Allah Akbar!”.

Astăzi trăim într-o lume în care normalul a făcut schimb de locuri cu anormalul, o lume în care este firesc ca bandiţii să ne impună legile lor, iar şeriful să le ceară scuze în timp ce îi tremură degetul pe trăgaci. Cea mai bună dovadă că lumea în care trăim azi nu mai seamănă deloc cu cea de ieri, este că nici ruşii nu mai sunt ce-au fost!

Pe 29 noiembrie 2011, ambasadorul Rusiei în Qatar, domnul Vladimir Titorenko, a fost linşat, după părerea unora, sau tăbăcit bine, după a altora, pe aeroportul din Doha, de către agenţii vamali qatarezi; tocmai se întorcea dintr-o vizită făcută în Aman, capitala Iordaniei!
De ce a fost bătut? La drept vorbind cauza nu are nici o importanţă, Volodea Titorenko fiind, oricum, conform Coranului, un “câine necredincios” care nu merita alt tratament. Domnul ambasador a fost transportat de urgenţă la spital pentru a-i fi îngrijite numeroasele răni pricinuite de trecerea prin vama qatareză.

Stiţi ce înseamnă asta potrivit mentalitaţii celor 1,6 miliarde de musulmani ? Qatar-ul a bătut Rusia cu pantoful peste gură! Nu găsiţi Qatar-ul pe hartă ? E cât un vârf de ac? Greşiţi! Qatar-ul se întinde din Maroc până în Indonezia, şi din Cecenia şi Daghestan până în Somalia şi Mali! Qatar-ul aparţine Ummah! Reacţia lui Putin? Înlocuieste el Qatar-ul cu un crater? Trimite el primului ministru qatarez capetele vameşilor într-o cutie? Nu! Prim ministrul Qatar-ului, şeicul Hamad bin Jassim Al-Thani, a fost anunţat de către domnul Serghei Lavrov – ministrul de externe rus – că: “Moscova a luat decizia de a-şi declasa relatiile cu Qatar-ul”! Domnul Titorenko “a fost rechemat” – în realitate transportat pe targă – la Moscova. Bine că a scăpat nesodomizat!

Georgia un fel de Qatar, dar creştin. Nu are o religie care să-i permită luxul să-şi trimită cetăţenii la Moscova să se arunce în aer, cu tot cu metrou, o dată pe an, în fiecare an! Aşa că a fost călcată, în 2008, de şenilele tancurilor ruseşti, iar Putin spune despre Saakaşvili – care are ghinionul să nu fie şeic – că “ar merita spânzurat de boaşe”! Da, Putin şi Rusia – “Mare cu cei mici şi mic cu cei mari”!

Azi, în lumea în care trăim, nebunii lui Allah au, cu ajutorul occidentalilor, nu numai o “Primăvară Arabă” fără de sfârşit, ci şi o nouă sărbatoare importantă în calendar, în afară de cea a Ramadanului; este vorba de 11 septembrie. Dacă cei din G8 au hotarât să sprijine “Primăvara Arabă”( care este – fie vorba între noi – mult, mult mai periculoasă decat “Iarna Atomică”) cu o primă “injecţie” de capital de 37 miliarde dolari, slujitorii Islamului îşi organizează, anul acesta, sărbătorirea lui 11 septembrie numai cu ajutorul americanilor. Aceştia le-au pus la dispoziţie, deocamdată, sediile şi personalul ambasadelor din Libia, Egipt şi Yemen; petrecerea se poate lungi; americanii sunt ospitalieri. În ambasada din Libia – ştiţi ţara aia din care ziceau, Obama şi UE, că trebuie să plece dictatorul Ghadhafi, pentru a fi instaurată democratia – petrecerea s-a încins atât de tare încât a luat foc şi ambasada. În timp ce în flăcari se prăjea o parte din personalul ambasadei, la lumina lor a fost organizat un adevarat dans buzkaşi, în care, pe post de berbec, a fost folosit ambasadorul american; omorât şi sodomizat sau sodomizat şi omorât, mai are vreo importanţă?

În Egipt – ştiţi ţara aia din care ziceau, Obama şi UE, că trebuie să plece dictatorul Mubarak pentru a fi instaurată democraţia – ţară care a fost “eliberată” anul trecut, împreună cu Libia, în cadrul proiectului islamic “ Primăvara Arabă”, deasupra fostei ambasade americane flutură acum drapelul negru Al- Qaida! Ca şi în Libia dealtfel! Cum ajungi să vezi aşa ceva? Păi după ce o iei peste bot, îţi cumperi un bilet de intrare de 37 de mi-li-ar-de de dolari! Allah Akbar!

De ce? De ce? – se întreabă năucă Hillary Clinton. Este normal să-şi pună această întrebare. Cu mult timp în urmă, ea şi alţii ca ea, cu toţii progresişti convinşi, au decretat că soldaţii Islamului sunt de fapt adepţii “Religiei Păcii”, cu toţii dornici de democraţie, de libertate şi pace; gata să acţioneze şi să reacţioneze conform unor “tipare” folosite într-o altă civilizaţie. Şi doar ayatollahul Khomeini le-a spus: “Cei care nu cunosc nimic despre Islam zic că sfătuieşte împotriva războiului. Oameni fără minte”. Tâmpiţii sunt convinşi şi acum că bătrânul ayatollah nu ştia ce vorbeşte! Nu realizează nici azi că musulmanii fac ceva pe decretele lor; ei ascultă doar de fatwa imamului.

Am zis Obama? Da, la Casa Albă, în Biroul Oval, nu mai stă un clovn; nici măcar Monica Lewinski avându-l alături pe Bill – cel cu pantalonii pătaţi. În spatele Biroului Oval stă “primul dintre americani”, democratul (iară?) Barack Hussein Obama; preşedintele “uneia dintre cele mai mari ţări musulmane – Statele Unite”; cel care a pupat mâna regelui Arabiei Saudite! Este ocupat să transmită mesaje…cu scuze… preventive.

Dar cei carora le sunt destinate nu le citesc! Sunt, şi ei, deasemenea, foarte ocupaţi. Îl pleznesc pe Obama – şi pe ceilalţi ca el – cu “pantoful” peste faţă! Se aude, din nou, în toată lumea, strigătul învingătorilor – Allah Akbar!

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bogdan Calehari

Bogdan Calehari

27 Comments

  1. Pataphyl
    14 September 2012

    Hitlery Clinton știa cu 48 de ore înainte! O fi fost anunțată, dar mai mult ca sigur a contat pe blîndețea caracteristică luptătorilor pentru Religia Păcii™

    Minister: Libyan Security Showed Radicals Where to Attack Ambassador

    Meanwhile, senior diplomatic sources told The Independent that the U.S. State Department had credible information 48 hours before mobs charged the consulate in Benghazi and the embassy in Cairo that American missions may be targeted, but no warnings were given for diplomats to go on high alert or „lockdown,” under which movement is severely restricted.

  2. DanCanada
    14 September 2012

    @Pataphyl: Ba nu ???? Carney (WH Press Secretary) tocmai a spus azi ca nu-i adevarat

    „… UK Independent said the White House had intelligence that U.S. Embassies would be attacked on 9/11 and did nothing. Carney refuted the report today saying it is „false.” ”

    A mai spus si alte timpenii, de exemplu: ‘The cause of the unrest was a video,” he said. “The reason there is unrest is because of the film.”

    De parca ar conta in vreun fel daca e din cauza la nu-sce film obscur sau a lui Flying Spaghetti Monster.

    http://townhall.com/tipsheet/k…..ted_states

    De fapt motivul asta cretin cu filmul introduce usurel cenzura: trebuie sa ai grija sa nu offend in any way, fara filme, tre’ sa mergi in papuci de pisla etc – totul ca sa nu-i superi in vreun fel pe acesti iubitori de pace.

  3. calehari
    14 September 2012

    @1 Pataphyl

    „dar mai mult ca sigur a contat pe blîndețea caracteristică luptătorilor pentru Religia Păcii™… iar acestia nu i-au inselat asteptarile.

  4. Costin Andrieş
    14 September 2012

    Hitlery? Neh, Dumblery!

  5. calehari
    14 September 2012

    Sarbatoarea continua, in Tunisia! Steagul negru Al-Qaida a fost arborat, in locul celui american, si deasupra ambasadei americane din Tunis (potrivit informatiilor unui blog foarte bun din Canada).
    Stie cineva ce steag flutura acum deasupra Casei Albe? Mai ne trezim, doamne fereste!, cu vreo surpriza! Surpriza? ????

    http://www.postedeveille.ca/20…..ideo-.html

  6. DanCanada
    14 September 2012

    De pe site-ul Carolinei Glick:

  7. Costin Andrieş
    14 September 2012

    Alexandru Hancu: Multiculturalismul religiei pacii

  8. calehari
    14 September 2012

    O caricatura care il infatiseaza pe Ganesh, zeul indian, masturbandu-i pe Isus si Moise, in timp ce il sodomizeaza pe Budha, n-a provocat nici o reactie. „Normal” ar fi fost sa urmeze, imediat dupa aparitia ei, Apocalipsa.

    http://www.postedeveille.ca/20…..image.html

  9. calehari
    14 September 2012

    „Libienii au transportat corpul lui Chris la spital” – acest halucinant anunt, marca Ponta&Antonescu, ii apartine lui Hillary Clinton, se pare sefa vreunei agentii de turism libiene. ” Vizitati Libia. Numai acolo puteti avea siguranta ca, dupa ce ati fost sodomizat, linsat si omorat, corpul va fi tarat in siguranta la spital” !

  10. scrisulici
    14 September 2012

    Oameni buni, luati un Rudotel si calmati-va! Din cauza unora ca voi o sa ajungem sa ne tragem bombe in cap ca retarzii. Bine ca nu depinde de voi mersul lumii, ca dracu ne-ar fi luat.

  11. Costin Andrieş
    14 September 2012

    scrisulici, foarte repede, iata de ce ceea spui tu dovedeste ignoranta:

    Dacă vrei pace, fii pregătit de război. Îndemnul aparţine generalului roman Flavius Vegetius Renatus şi a fost formulat în urmă cu mai bine de 1600 de ani. Sun Ţu a oferit în esenţă acelaşi sfat cu nouă secole mai devreme şi tot lui îi este atribuit aforismul lui Vegetius la începutul unui film pe care l-am văzut recent la Centrul Nobel pentru Pace din Oslo. Însă filmul citează această zicală străveche doar pentru a o contrazice. După ce serveşte o istorie pervers alterată a Războiului Rece, a cărei idee vîrf de lance este că mişcarea pentru pace a făcut să cadă zidul Berlinului, filmul se încheie cu o concluzie care răstoarnă complet intuiţia lui Vegetius: “Dacă vrei pace, pegăteşte-te pentru pace.”
    Acestea se vor vorbe înţelepte, un motto al noului mileniu. De fapt este o dorinţă manifestată într-o gîndire care nu decurge logic din istoria Războiului Rece sau a oricărui alt război. Lecţia adevărată a Războiului Rece este aceeaşi cu învăţămintele lui Sun Ţu şi Vegetius: conflicte au loc şi puterea contează. Este mai bine să fii puternic decît slab. Eşti mai în siguranţă cînd alţii ştiu că eşti pregătit să te ridici pentru cauza ta decît atunci cînd te lauzi cu propria neputinţă sau lipsă de apărare. Nu e nimic misterios în legătură cu acest adevăr. Si totuşi e negat nu numai de filmul Centrului pentru Pace dar şi de mişcarea alarmantă şi în creştere rapidă simbolizată şi promovată de acest Centru.

    citeste tot aici Escrocheria păcii.(Bruce Bawer)

    si vezi si asta http://inliniedreapta.net/obam…..1938-2009/

    Scrisulici, acum esti in stadiul ignoramusilici, dupa care vine citulici, si abia dupa ai vine etapa scrisulici, la care tu ai sarit direct.

  12. Vlad M.
    14 September 2012

    As zice ca dracu’ l-a luat deja pe scrisulici. Uite cum gandeste, saracutul. Asta chiar crede ca in fata batausilor trebuie sa te umilesti si sa iti ceri scuze. ????

  13. Alinuc
    14 September 2012

    :)… scrisulici, esti „tare”, frate, „zau”… Oricum, daca nu apareai tu, deja ma simteam prea bine pe siteul asta, unde mai gasesti si oameni care gandesc asa cum ar trebui, adica, stii tu, genul ala de gandire care mai „tine” lumea laolalta si impiedica dezechilibrarea ei, si nu ipocriti, stangisti, anti americani si anti-crestini si mai stiu eu ce alti anti-, ca din aia avem peste tot, si is „minunati” si care mai de care mai „luminati”, aratand cu degetul catre noi, astialalti, „limitatii in gandire” si „ignorantii”.

    Dar azi ai noroc, ai dat peste oameni de treaba, care, in loc sa te eticheteze, au incercat sa te ajute sa intelegi anumite lucruri importante-depinde de tine daca vei vrea sa accepti adevarul, sau, in continuare, vei gusta din porcarii stangiste, neo-stangiste, New Age, comuniste, progresiste sau mai stiu eu ce. Doamne ajuta ! … ca deh, is un „bigot ignorant”. ????

    P.S.: esti un norocos (chiar daca acum, poate, inca nu intelegi) ca mai exista si siteuri ca acesta; eu, personal, am impresia ca, oamenii cu gandire „asezata” au devenit specie pe cale de disparitie.

  14. Andrei
    14 September 2012

    Si dupa Kapul vostru noi ar trebui sa subventionam razboaie ca sa puna mana altii pe resurse ? a se vedea Irak :))))

  15. Vlad M.
    14 September 2012

    Andrei, asa-i ca nici tu nu intelegi prea multe?

  16. Andrei
    14 September 2012

    Vald M – eu nu-s sluga nimanui . Nu am principii de sluga si nici interese de sluga . Inteleg ca faceti lobby pt o potentiala participare a romanilor in nu stiu ce razboi . Concret – iese ceva ?

  17. calehari
    14 September 2012

    @15 Andrei

    Unul din efectele consumului de marijuana este „rasul nemotivat”.

  18. calehari
    14 September 2012

    @17 Andrei

    „Concret – iese ceva ?” Bineinteles: zahar, ulei si sarmale la discretie (pentru cei mai in varsta), si bere pe saturate pentru aia mai tineri – ca tot nu au „interese de sluga”.

  19. Susu
    14 September 2012

    http://www.hotnews.ro/stiri-in…..-rusia.htm

    Daca se inchid in Romania ce se intampla ?

  20. Corneliu
    14 September 2012

    Pentru scrisulici si Andrei
    Ignoranta poate fi uneori scuzata, daca nu e voluntara sau rezultatul vreunei indoctrinari.
    Apropo de subiect, imi vine in minte un proverb oarecum crud: „Pe cine nu-l lasi sa moara, nu te lasa apoi sa traiesti”.
    Este cam ceea ce se intampla.

  21. Grisha si Misha
    14 September 2012

    Imi place ce spuneti . Felicitari !!!!

  22. Corneliu
    14 September 2012

    Si iar, cumplit la obiect, iata ca vine un cleric musulman si ne explica fara inconjur ca islamul nu este o religie a pacii.
    E in clipul video anexat.
    Si pentru dezambiguizare, omul explica clar ca denumirea „Islam”, in aparenta provenita din „salaam”, „pace”, inseamna de fapt cu totul altceva. Inseamna supunere, supunere fata de Allah, supunerea tuturor aceluiasi Allah, de fapt aceluiasi Coran.
    Spune omul ca Islamul deschide calea jihadului (pe care unii „cosmeticieni” islamisti vor sa-l prezinte ca un proces de elevare spirituala), care e calea instaurarii legilor acestei credinte in toata lumea, pe o cale sau alta. Zic eu, mai degraba pe cealalta…
    Remarcabil e faptul ca musulmanii se considera purtatorii singurei credinte adevarate in Dumnezeul Unic, cu toate ca-i recunosc si pe „oamenii cartii” (adica a vechiului si noului testament), dandu-le un loc oarecum mai aparte, dar vazandu-i in mod clar ca pe niste bieti rataciti cazuti in greseala de a crede in carti falsificate.
    De aceea a trebuit sa vina analfabetul profet Mohamed in secolul 7, doua milenii dupa Moise si sa primeasca de la ingerul Gabriel (tot al evreilor) cuvantul autentic al lui Dumnezeu, redenumit Allah, dupa numele unui zeu tribal, poate apartinand tribului care a fost mai tare pe atunci…
    Iata clipul care spune tot adevarul. Mult mai mult decat aceasta modesta introducere.
    Caci gura pacatosului adevar graieste.
    Iar europenii si americanii sa faca bine si sa continue sa faca temenele in fata invadatorilor islamisti. Asa e bine si politicos. Mai ales sanatos…

    http://www.youtube.com/watch?v…..h_response

  23. Corneliu
    14 September 2012

    Madona isi cere si ea scuze:
    Zice ea:

    „better vote for f*****g Obama, OK? For better or for worse, alright, we have a black Muslim in the White House.”

    Apoi, incurcata mai zice:

    Yes, I know Obama is not a Muslim, though I know that plenty of people in this country think he is,” she continued. „And what if he were? The point I was making is that a good man is a good man no matter who he prays to. I don’t care what religion Obama is – nor should anyone else in America.”

    Mai zice si altele, elevata cantareata.
    Dar iata sursa. Delectati-va din plin, inclusiv direct de la botul iepei:

    http://marquee.blogs.cnn.com/2…..dorsement/

  24. cristi
    14 September 2012

    Multumesc ca ati asternut gandurile ce nu stiam cum sa le pun pe hartie sa nu jignesc!!!ma inclin si am sa „va urmaresc” articolele!!

  25. cristi
    14 September 2012

    Pentru Andrei:”amice” nu se doreste razboiul cu nimeni,dar cand in numele religiei se fac atatea orori tu ai tupeul sa faci asemenea afirmatii??cu o pers ca tine murim inainte sa incepem ceva,chiar si o discutie!!!avem asa tara pentru ca avem asa oameni!!:((

  26. calehari
    14 September 2012

    @25

    Iti multumesc si eu Cristi! Sa nu jignim? Asta cred ca a fost ultima, dar chiar ultima problema a inaintasilor – cei care au „construit” civilizatia europeana. Din cauza asta cred ca au si reusit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *