Asociația Medicilor Catolici din București atrage atenția asupra faptului că introducerea educației sexuale în școli nu are nicio legătură cu educația. Acest lucru este vizibil cu ochiul liber, dacă ne uităm la ţările care au introdus această materie acum zeci de ani și care nu au reușit să rezolve problemele pe care aceasta trebuia să le elimine. Dimpotrivă, aceasta le-a agravat.

Educația sexuală obligatorie în școli înseamnă de fapt transferul puterii educative a Bisericii și a familiei către stat și ONG-urile marxiste în scopul creării omului nou socialist și societății socialiste. Acest lucru va avea drept consecință sabotarea transmiterii adevărului de către Biserica și familie, precum și îndoctrinarea copiilor cu ideologia marxista.

O astfel de inginerie socială s-a încercat in 1919, in Ungaria lui Bella Khun, când Georg Lucaks propusese introducerea educației sexuale radicale în școli în scopul descreştinării Ungariei şi fragilizării familiei, prin subminareaeticii sexuale creștine.

Pius al XI-lea ne-a prevenit asupra acestui fenomen încă din 1931, în enciclica Quadragesimo anno, atunci când a denunțat « socialismul educator » despre care spunea ca este « o nouă formă de socialism, puțin cunoscută pana în prezent, dar care se răspândește în multe grupuri socialiste. Acesta se consacră în special formării minților și moravurilor; făcându-se prietenul copiilor, acesta îi atrage la sine în special pe cei de o vârstă fragedă, totodată acesta se adresează și masei largi de oameni pentru a crea omul socialist care va modela societatea după principiile socialiste » (§ 121).

Ce credeți că vor învăța copiii la orele respective? În nici un caz adevărul despre femeie și bărbat și vocația specifică și comună a acestora (de a procrea, de a crește și educa copiii, precum și de a le transmite credința pentru ca ei se mântuiască); despre familie și căsătorie și finalitatea acestora; despre sexualitatea umană care este expresia cea mai profundă a iubirii umane dintre un bărbat și o femeie și a cărei finalitate este procrearea. Nu îi vor învăța despre « teologia trupului » a lui Ioan Paul al II-lea sau despre frumusețea învățăturii Bisericii despre aceste lucruri. Îi vor învăța ideologia, minciuna despre toate acestea. Contrariul faţă de ceea ce Biserica și familia îi învață.

Creștinismul ne învață, în plan natural, că adevărul există, că el se află chiar în lucrurile pe care vrem să le cunoaștem, că acest adevăr trebuie căutat, că el poate fi găsit și că noi trebuie să ne conformăm viaţa acestui adevăr. El trebuie sa fie principiul cunoașterii și acțiunilor noastre. În plan supranatural, creștinismul ne mai spune că Cristos este Adevărul: « Isus i-a spus : eu sunt calea, adevărul și viaţa » (Ioan 14,6). De aceea rolul Bisericii este sa meargă în toată lumea și să predice evanghelia la toată făptura (Marcu 16, 15).

Marxismul nu crede în asta, ci în interese, cele de clasă. Astfel, îi va învăța pe copii că adevărul nu există; ca bărbatul și femeia nu există, ci există gender sau transgender; că familia e de mai multe feluri, căsătoria de asemeni; că femeia e asuprită de bărbat; că un copil nu are nevoie de mama și de tatăl său, ci poate fi privat de unul dintre ei sau poate foarte bine avea doi tați, două sau mai multe mame ; că persoanele care compun familia pot fi oricând și indefinit înlocuite sau îndepărtate prin divorț (soțul, soția), avort și contracepție, dar și prin tehnicile de reproducere (copilul), eutanasie și suicid asistat (bunicii). Mai multe detalii despre ce vor trebui să învețe copiii găsim în Standardele pentru educație sexuală în Europa ale OMS. Vedem cum adevărul este înlocuit cu surogatul său, ideologia, care devine principiu de gândire și acțiune.

De ce marxismul se ocupă cu acest lucru? Pentru ca copiii să piardă contactul cu realitatea, cu adevărul, ca să nu îl mai caute pentru că astfel « veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi» (Ioan 8, 31). În schimb, li se propune o lume ireală, complet inventată. Ca ei să nu traiască în viaţa lor după adevăr, ci după minciună. Ca ei sa fie sclavi și nu oameni liberi. Ca marxiștii să-și poată transmite în voie învățăturile în vederea creării omului nou și noii societăți.

Cardinalul Giacomo Biffi spunea că « spre deosebire de adevăr, ideologia nu hrănește, ci intoxică, nu luminează mintea, ci o deformează, nu alimentează viaţa interioară, ci îi taie respirația ».

Pius al XI-lea spunea în enciclica menționată anterior că « socialismul se bazează pe o teorie proprie despre societatea umană, ireconciliabilă cu creștinismul adevărat. (…) Socialism creștin este o contradicție în termeni. Nimeni nu poate fi în același timp un bun catolic și un adevărat socialist » (§ 120).

Nimeni nu poate căuta și urma în același timp și adevărul și minciuna. De aceea marxismul atacă Biserica și familia. Pentru că ele reprezintă concurenţa și inamicul numărul 1 faţă de proiectul marxist.

De aceea cei care vor să impună marxismul în societatea de astăzi duc războiul împotriva creștinismului: pentru a distruge Biserica și familia și pentru a putea pune astfel mâna pe puterea totală. Iar acest lucru nu se poate realiza decât printr-o educație ideologică, prin îndoctrinare, destinată în special copiilor.

Gramsci spunea că « socialismul este exact religia care trebuie să zdrobească creștinismul… În noua ordine, socialismul va triumfa mai întâi prin acapararea culturii prin infiltrarea școlilor, universităților, bisericilor și media, transformând conștiința societății ».

Educaţia sexuală în școli este cu atât mai periculoasă cu cât ea este obligatorie, deci predată generalizat și sistematizat. Acest lucru permite crearea unei culturi, contrare culturii pentru adevăr și culturii sfințeniei. Copiii au nevoie să li se spună adevarul şi nu să li se bage pe gât ideologia. Ei au nevoie sa fie educați în credință, căci ei au un suflet, nu sunt niște animale. Educaţia se face prin transmiterea unei doctrine care învață adevărul, prin învățarea catehismului, a vieților sfinților pentru a fi neclintiți și fideli credinței lor. O astfel de educație a făcut ca Fericitul Cardinal Iuliu Hossu să poată să spună în faţa persecuției comunismului « credința noastră este viaţa noastră ».

Prin urmare ar fi trei soluții în fata unui astfel de atac declanșat de « socialismul educator » împotriva copiilor, familiei și Bisericii:

1. Atacarea prin mijloace juridice a acestei obligativități;
2. Impunerea obligativității unui conținut al orelor de educației sexuale conform eticii creștine, căci marea majoritate a copiilor sunt creștini;
3. Dublarea efortului nostru în transmiterea credinței noastre și trăirea credinței noastre ca pe un drum de sfințenie care pe termen lung poate duce la transformarea întregii societăți, așa cum a mai făcut-o creștinismul în istorie, transformând imperii în Creștinătate și inspirând legile și moravurile societății occidentale în sens larg.

Andreea Popescu pentru AMCB