FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

“Avortul, familia si iubirea”, Islamul si cinismul lui Florin Cojocariu

Aşteptam nişte scuze din partea pseudodreptei cojocary, dar cum se pare că ele nu vor fi făcute, mă văd nevoit să iau poziţie faţă de înţepătura de ieri. Ieri dimineaţă, în unul din comentariile de pe site-ul propriu, domnul F. Cojocariu a scris următoarele:

Avortul, familia si iubirea. Si uneori, moartea. Lucrurile despre care niciodata nu apucam sa vorbim suficient. Adica dreapta noastra pura ideologic discuta mai mult despre islamism, de parca Calarasiul si Vasluiul ar fi simultan atacate de hoarde de teroristi integristi care si-au facut un vis din demolarea marii culturi romanesti. (https://inliniedreapta.net/musulmanii-si-califatul-sau-ce-nu-inteleg-kuffar-despre-islam/). Am sa revin.

Din păcate, nu a mai revenit.

Câteva observaţii pe marginea acestui comentariu.
1. Avortul, familia, iubirea şi moartea sunt teme importante care merită mai multă atenţie decât li se acordă în mod obişnuit.

2. Spre deosebire de dreapta blogary impură din punct de vedere ideologic, „dreapta noastră pură ideologic” chiar a mai scris despre aceste subiecte. Câteva trimiteri:

Noi, canibalii şi fiii Medeei
Avort pe Twitter şi YouTube
Uk: avort şi sterilizare pentru salvarea planetei
Avortul – modelul suedez
Bill Gates şi valoarea vieţii
Decăderea inteligenţei morale a occidentului (comentariu la articol)
Problema sinuciderii. Un răspuns de la G.K. Chesterton
A mai murit (de foame) un nord-coreean
Despre iubire şi despre ură
Discursul urii
Despre prostituţie
Certificatul de necăsătorie

3. Este adevărat că Vasluiul şi Călăraşiul nu sunt atacate de „hoarde de terorişti integrişti care şi-au făcut un vis din demolarea marii culturi romaneşti”, dar a trata problema Islamismului în această cheie este o eroare. Islamul ne ameninţă pe toţi, ortodocşi, catolici, evrei, atei sau adoratori ai lui Marx ori Stalin. Islamul este mai puţin o religie şi mai mult un proiect politic care de 1400 de ani caută să înrobească lumea în numele zeului său războinic. Momentan nu ne ameninţă direct, dar am face bine să nu uităm că secole la rând am stat la mâna lui. Uniunea Europeană este minată din interior de acest flagel şi pentru a ne ocupa de temă nu aşteptăm ca Religia Păcii să redevină o ameninţare în interiorul propriilor noastre graniţe sau la marginea lor. Vrem să învăţăm din greşelile altora.

4. Măreţia culturii româneşti nu are de ce să influenţeze apărarea ei. Frumoasă ori urâtă, deşteaptă sau proastă, bogată sau săracă, mare ori mică, măreaţă sau minoră, România trebuie iubită şi apărată pentru că este a noastră. Pentru un conservator, loialitatea şi dragostea nu au multe de a face cu calităţile subiectului lor. Vă explică mai multe G.K. Chesterton, citindu-l poate înţelegeţi de ce trebuie să ţineţi până şi la România asta a Vasluiului şi Călăraşiului.

Drapelul lumii (G.K. Chesterton)

În precedentul capitol, s-a spus că sentimentul primordial, în faţa acestei lumi, de a fi stranie şi, totuşi, atrăgătoare îşi găseşte cea mai bună expresie în basme. Cititorul poate, dacă doreşte, să pună următoarea etapă pe seama acelei literaturi belicoase, chiar şoviniste, care, de regulă, urmează basmelor în evoluţia unui băiat. Cu toţii datorăm mare parte din morala sănătoasă romanelor ieftine de senzaţie. Oricare ar fi motivul, mi se părea – şi încă mi se pare – că atitudinea noastră faţă de viaţă poate fi mai bine exprimată în termeni de loialitate militară decât de aprobare şi dezaprobare. Felul în care accept eu universul nu este optimism, ci e mai degrabă comparabil cu patriotismul. Este o chestiune de loialitate primară. Lumea nu este o casă pe care o închiriem la Brighton şi pe care trebuie să o părăsim fiindcă s-a dovedit a fi mizerabilă. Ea este fortăreaţa familiei noastre, cu drapelul fluturând în turn, şi, cu cât este mai mizerabilă, cu atât mai puţin se cuvine să o părăsim. Problema nu stă în faptul că această lume ar fi prea tristă ca să fie iubită sau prea fericită ca să nu fie; problema este că, atunci când iubeşti ceva, fericirea acelui lucru e un motiv ca să-l iubeşti, iar tristeţea lui – ca să-l iubeşti şi mai mult. Orice gând optimist la adresa Angliei şi orice gând pesimist la adresa ei sunt deopotrivă motive care-l justifică pe patriotul englez. În mod similar, optimismul şi pesimismul sunt deopotrivă argumente care-l justifică pe patriotul cosmic.

Haideţi să presupunem că ne confruntăm cu un lucru fără de speranţă – Pimlico [cartier din centrul Londrei, rău famat la vremea scrierii cărţii n.t.], de pildă. Dacă ne întrebăm ce este cu adevărat bine pentru soarta acestui cartier, vom descoperi că gândurile ne duc către inima misticii şi a arbitrariului. Nu este suficient să dezaprobăm starea cartierului Pimlico; cel care se mărgineşte la atât nu va cere altceva decât să-şi taie beregata sau să se mute în Chelsea [cartier din centrul Londrei, învecinat cu Pimlico n.t.]. Desigur, nu este suficient nici să fii de acord cu starea de fapt de acolo; căci atunci cartierul ar rămâne aşa cum este, ceea ce ar fi îngrozitor. Singura cale de ieşire pare a fi să iubeşti Pimlico; să fii ataşat de el printr-o legătură transcedentală şi fără nici un motiv pământesc. Dacă s-ar ivi un om care să iubească Pimlico, atunci Pimlico ar înălţa spre cer turnuri din fildeş şi foişoare din aur; Pimlico s-ar împodobi aşa cum face o femeie când este iubită. Căci podoabele nu sunt date ca să ascundă lucrurile respingătoare, ci să le decoreze pe cele care deja sunt semne de iubire. O mamă nu-şi împodobeşte copilul cu o panglică albastră pentru că fără ea ar fi urât. Un îndrăgostit nu dăruieşte unei fete un colier ca să-şi ascundă gâtul. Dacă oamenii ar iubi Pimlico aşa cum mamele îşi iubesc pruncii, în mod arbitrar – fiindcă este al lor – , Pimlico ar putea deveni într-un an sau doi mai mândru decât Florenţa. Unii cititori vor spune că vorbim de pură fantezie. Le răspund că vorbim despre istoria reală a omenirii. Acesta este modul, dovedit istoric, prin care metropolele au devenit mari. Întoarceţi-vă la cele mai adânci rădăcini ale civilizaţiei şi le veţi descoperi încleştate pe vreo piatră sacră sau încolăcite în jurul vreunei fântâni sacre. Oamenii mai întâi au cinstit un loc, după care au cîştigat glorie în numele lui. Oamenii nu au iubit Roma pentru că era mare. Ea a fost mare fiindcă au iubit-o. [p. 82-83]

[…]

Spunem că trebuie să existe o loialitate primordială faţă de viaţă; singura întrebare care se ridică este: această loialitate trebuie să fie naturală sau supranaturală? Ori, dacă doriţi să ne exprimăm astfel, trebuie să fie rezonabilă sau nerezonabilă? Lucrul nemaipomenit este că optimismul prost (spoiala, susţinerea fără argumente a orice) intră în aceeaşi categorie cu optimismul rezonabil. Optimismul raţional duce la stagnare; cel iraţional este cel care duce la reformă. Aş vrea să mă explic folosind încă o dată comparaţia cu patriotismul. Omul cu cele mai mari şanse să distrugă locul pe care îl iubeşte este chiar cel care îl iubeşte dintr-un anumit motiv. Omul care va face ca acel loc să fie mai bun este cel care îl iubeşte fără un motiv anume. Dacă un om iubeşte o anumită trăsătură a cartierului Pimlico (ceea ce pare improbabil), se poate pomeni apărând acea trăsătură faţă de Pimlico însuşi. Dar, dacă îl iubeşte pur şi simplu, aşa cum este el, ar putea să îl facă una cu pământul şi să-l transforme în Noul Ierusalim. Nu neg că reforma ar putea fi excesivă; nu vreau să spun decât că tocmai patriotul mistic face reformele. Simpla mulţumire de sine şovină este cea mai răspândită în rândul celor care au câte un motiv pedant pentru patriotismul lor. Cei mai răi şovini sunt cei care nu iubesc Anglia, ci o teorie despre Anglia. Dacă iubim Anglia fiindcă este un imperiu, putem supraestima succesul cu care îi guvernăm pe hinduşi. Dacă însă o iubim numai pentru că este o naţiune, atunci putem să rezistăm în faţa oricăror evenimente; căci ea va rămâne o naţiune chiar dacă hinduşii ne-ar guverna pe noi. Aşadar, numai cei al căror patriotism depinde de istorie vor permite ca acest patriotism să falsifice istorie. Unui om care iubeşte Anglia pentru că este englez nu-i va păsa cum a luat ea naştere. Însă cel care iubeşte Anglia pentru că este de descedenţă anglo-saxonă poate călca în picioare toate faptele istorice de dragul preferinţei sale. Poate să sfârşească (precum Carlyle şi Freeman) prin a pretinde că, în fapt, Cucerirea Normandă a fost o Cucerire Saxonă. Poate să sfârşească în cel mai deplin iraţional – tocmai pentru că are o raţiune, Un om care iubeşte Franţa întrucât reprezintă o putere militară va căuta paliative pentru armata de la 1870. Dar un om care iubeşte Franţa pentru că este Franţa va îmbunătăţi cu adevărat armata de la 1870. Tocmai asta au făcut francezii, iar Franţa este un bun exemplu că paradoxul de care ne ocupăm funcţionează. Nicăieri altundeva patriotismul nu este mai pur abstract şi mai arbitrar; şi nicăieri altundeva reforma nu este mai drastică şi mai cuprinzătoare. Cu cât patriotismul este mai transcendent, cu atât mai practică este politica.

Poate că exemplul cel mai întâlnit în acest sens este acela al femeilor şi al loialităţii lor ciudate şi puternice. Unii oameni fără minte au vehiculat ideea că, din moment ce în mod clar îşi susţin familia orice s-ar întâmpla, femeile sunt oarbe şi nu văd nimic. Aceşti oameni se poate să nu fi cunoscut femei în carne şi oase. Aceleaşi femei care sunt gata să-şi apere bărbatul trecând prin apă şi prin foc sunt (în relaţia lor personală cu respectivul bărbat) aproape maladiv de lucide în privinţa şubrezeniei scuzelor sau a obtuzităţii minţii sale. Prietenul unui bărbat îl place pe acesta, dar îl lasă aşa cum l-a găsit; soţia lui îl iubeşte şi încearcă întotdeauna să-l transforme în altcineva. Femeile extrem de mistice în crezul lor sunt extrem de cinice când trebuie să critice. Thackeray a exprimat foarte bine acest lucru când a creat-o pe mama lui Pendennis, care îl enera pe fiul ei ca pe un zeu, dar îl bănuia că avea să o apuce pe căi greşite ca bărbat. Îi subestima virtutea, chiar dacă îi supraestima valoarea. Admiratorul este cu desăvârşire liber să critice; fanaticul poate fi sceptic fără repercusiuni. Iubirea nu e oarbă; aceasta ar fi ultima dintre trăsăturile sale. Iubirea este legată; şi, cu cât este mai legată, cu atât este mai puţin oarbă. [p.86-88]

G.K. Chesterton – Ortodoxia

Aşa iubeşte un conservator, pe oricine şi orice. Nu şi un liberal – liberalul, condus de cinism şi vanitate, îşi caută motive şi raţiuni pentru a iubi, observând totul în termeni de contract, de „cât dau” şi „cât primesc”. Aşa-s progresiştii, iraţionali în politică şi raţionali în sentimente, vrednici de milă.

Ne sunteţi dator cu nişte scuze, domnule liberal F. Cojocariu.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad M.

Vlad M.

47 Comments

  1. costin
    7 October 2010

    Intelept si profund. Cum ne vorbeste Florin despre lucrurile grave ca avortul, familia, iubirea si.. uneori, chiar daca stim toti cit doare, despre moarte. Nu ca lunaticii aia de pa patruped (ce nume hahaha), care se dau de „dreapta pura” si delireaza aiurea-n tramvai despre islam…. cind altele sint problemele la Calarasi si Vaslui ????

  2. Florin
    7 October 2010

    Mai oameni buni, voi chiar ati facut o obsesie. Ati gasit raul si dusmanul, eu sint.

  3. Florin
    7 October 2010

    Ah, si pentru Imperialistul: dupa cum mai aminteam, te ascunzi sub un pseudonim. E plin pe net de curajosi sub pseudonim, unii care amintesc mai degraba de deliciile delatiunii decit de virtutile opiniei. Iar atacul la persoana sub un pseudonim e mai degraba virtutea unui administrator de bloc decit a unui vajnic luptator al dreptei. Eu imi asum opiniile in nume personal, tu faci ironii de duzina sub pseudonim. De cind e dreapta egala cu lasitatea?

  4. costin
    7 October 2010

    despre ce atac la persoana vorbesti Florin? Doar am eu impresia sau tu schimbi subiectul? Este nevoie de curaj pentru a corecta niste greseli mistouri, ca al tau? Nu are nici un sens sa joci cartea victimizarii pentru ca tu esti cel care a presupus despre noi lucruri care nu sint adevarate. Presupus, ca de cunoastere nu poate fi vorba.

  5. nedormitul
    7 October 2010

    florine, aide tati acasa, ca astora le cam miroase a catrinta. asta, cosmin, catalin, e pus pe capatuiala, am senzatia ca a pus geana pe tine, pe averea ta. nu-mi place catarea lui.
    hai acasa, tati, nu esti tu de nasul lor, tu ai facultate, ai avere, ai coaie… lasa-i…

  6. Florin
    7 October 2010

    costin, cite articole despre mine ati publicat in ultima luna? 2. Nu e nimic deplasat in asta? Apoi, citez: ” Asteptam niste scuze din partea pseudodreptei cojocary” Eu ma victimizez? Moncher, chiar deveniti ridicoli. Eu sint out, jucati-va singuri. Da, si inainte de asta, daca tot le cereti, iata-le: ma scuzati, n-am stiut ca sinteti atit de limitati.

  7. Bleen
    7 October 2010

    Nedo, treci acasa si lasa atacurile la maioneta!

  8. nedormitul
    7 October 2010

    apropo, ca uitai. cu meteoritul ala ce se mai aude? ne mai ameninta, ne mai ameninta? hai, v-am pupic (luati-o amical, nu ideologic, ca nu-s din aia, bine?)

  9. euNuke
    7 October 2010

    tati, nu esti tu de nasul lor, tu ai facultate

    Comitetul babelor cu stadii superioare de atitudine a emis o declaratie de burzuluire fata de interesul sporit si complectamente deplasat al societatii de dreapta pentru chestiuni derizorii precum pieptanatul ideologiilor si religiilor. Ni se recomanda revenirea urgenta cu picioarele pe pamntul stramosesc al pensionarilor amenintati de eutanasie si alte belele. ar trebui sa le multumim. pentru ca ne lumineaza calea cu aura personalitatilor bovarice ce se nasc prin simpla dare cu subsemnatul.

    deliciile delatiunii

    daca publicul este instanta morala ce delibereaza asupra delatiunii invocate, atunci mi-e teama ca lipseste orice urma de placere in savsirea reprobabilului gest. nimeni nu a savurat chestiunea, cu exceptia celor 2-3 rataciti teribili ce dau puternice semne ca se distreaza. si si dau coate ca de obicei…cu zeflemeaua-n coltu tastaturii.

  10. costin
    7 October 2010

    Florin, pentru solemnitatea asta de licean cu razgiiat care vrea sa impresioneze fetele prin profunzimea lui si limitarile celorlalti, ai meritat mistourile.. da’ gata.
    gasca vesela. a citit cineva fragmentul din Chesterton? aveti vreo parere sau vb doar despre obsesia noastra pentru Florin si incercam fiecare sa dovedim ca tabara cealalta e limitata si a noastra are facultati si coaie? mistourie s-au facut din ambele parti. m-am plictisit de ele, poate vorbim de „Avortul, familia si iubirea. Si uneori, moartea”, nu Florin? nedo, tu esti scutit. nu tre’ sa-ti bati capul cu bazaconii. :mrgreen:

  11. Imperialistu'
    7 October 2010

    F. Cojocariu

    Ah, si pentru Imperialistul: dupa cum mai aminteam, te ascunzi sub un pseudonim. E plin pe net de curajosi sub pseudonim, unii care amintesc mai degraba de deliciile delatiunii decit de virtutile opiniei. Iar atacul la persoana sub un pseudonim e mai degraba virtutea unui administrator de bloc decit a unui vajnic luptator al dreptei. Eu imi asum opiniile in nume personal, tu faci ironii de duzina sub pseudonim. De cind e dreapta egala cu lasitatea?

    1. Te desfid sa arati ironiile de duzina din articolul de mai sus. Make my day si incearca. Singura ironie iti apartine, iar daca este de duzina, nu eu ma fac vinovat de asta. Chiar nu ai de ce sa te legi pentru ca textul nu a fost scris ca un atac la adresa-ti.
    2. In loc sa recunosti ca ai gresit si ne-ai acuzat pe nedrept, tii coada sus si te bati cu pumnul in piept ca esti victima unei campanii de calomniere. Dar nici asta nu e o tragedie.
    3. Mai grav este ca te dovedesti incapabil sa raspunzi pe fondul problemei. Cum a ramas cu Islamul si „marea cultura romaneasca”? Ca de obicei, nu ai nimic de spus, iti place mai mult sa trantesti prostioarele si apoi sa te faci ca ploua, anuntand ca nu te mai joci.
    4. Cei care nu au nimic de spus sunt maestri in diversiuni. In cazul dumitale, diversiunea este revenirea, din nou si din nou, la acuzatia ca m-as ascunde in spatele pseudonimului. Desigur, nu are nici o legatura cu articolul ori cu tema discutata aici, dar asta te doare pe tine in acest moment, vrei sa stii de unde sa ma iei ca sa ma poti pune la punct mai lesne. Mai bine te-ai comporta matur si ai incerca sa formulezi un raspuns decent, daca nu o fi prea greu.

  12. dr pepper
    7 October 2010

    nu esti tu de nasul lor, tu ai facultate, ai avere, ai coaie

    eu cand v’am zis ca madam blogary e transvertit, nu m’ati crezut…

  13. costin
    7 October 2010

    Neagu Djuvara, despre centrul al carei periferie e Calarasiul si Vasluiul:

    Proiectul european vi se pare viabil, dat fiind modul n care a raspuns UE crizei economice?

    Daca introduc cumva si Turcia n Uniunea Europeana, atunci acest proiect nu mai e viabil deloc. Ma surprinde ca unii politicieni europeni si pot nchipui ca Europa se poate ntinde pna n Iran. n plus, mai aduci n Europa vreo 70 de milioane de musulmani, dupa ce aici mai sunt vreo 25 de milioane. Prin urmare, continentul nostru va deveni majoritar musulman. O suta de milioane de musulmani n Europa nseamna o suta de milioane de credinciosi practicanti. Pe continentul nostru nu cred ca sunt o suta de milioane de crestini practicanti… Devenim minoritari.

    Oare trebuie pusa problema n termenii acestia? n prezent s-a schimbat modul n care oamenii privesc chestiunile religioase…

    Mi-e teama ca nu… Eu i vad pe musulmani n Franta. Si am trait si n Africa 23 de ani, ntr-o tara musulmana. Ei sunt exclusivisti. De altfel, Muammar Gaddafi a declarat n Italia ca Europa va deveni musulmana. Europa, constient sau inconstient, se sinucide. Daca te duci n metroul parizian, vezi care va fi Europa de mine. Majoritatea populatiei din metrou este de culoare.

    Aceasta reechilibrare a spectrului etnic n Occident poate fi o sursa de conflicte?

    Nu, dar va duce la un nou Ev Mediu, la disparitia civilizatiei occidentale. Cred ca suntem deja pe panta sapunita a disparitiei civilizatiei noastre. Nu stiu ct va mai dura – doua sute, trei sute sau patru sute de ani. Ca si la sfrsitul Imperiului Roman, masa de sclavi, invaziile germanice si turanice au facut sa se schimbe componenta etnica a Europei. Asa se schimba si acum…

    Aceasta reechilibrare a spectrului etnic n Occident poate fi o sursa de conflicte?

    Nu, dar va duce la un nou Ev Mediu, la disparitia civilizatiei occidentale. Cred ca suntem deja pe panta sapunita a disparitiei civilizatiei noastre. Nu stiu ct va mai dura – doua sute, trei sute sau patru sute de ani. Ca si la sfrsitul Imperiului Roman, masa de sclavi, invaziile germanice si turanice au facut sa se schimbe componenta etnica a Europei. Asa se schimba si acum…

    Si acum despre Calarasi si Vaslui:

    Suntem ntr-un ciclu istoric…

    Absolut! Asta e parerea mea de specialist n filosofia istoriei.

    Romnia nu pare deocamdata afectata de aceste schimbari si nici nu pare constienta ca se produc…

    Fatalmente vom fi afectati! Suntem n Europa si avem deja 10% populatie tiganeasca. Intra foarte multi chinezi si turci, iar noi nu mai facem copii. Doza de snge romnesc va fi din ce n ce mai mica. Sa stiti ca, din acest punct de vedere, suntem ca si occidentalii. ncetul cu ncetul vom fi minoritari n tara noastra.

    Putem adauga acestui risc si exodul tinerilor romni spre Occident?

    Binenteles! Aceasta este una dintre preocuparile mele majore si ar trebui sa facem orice pentru a-i readuce n tara. Fara ei nu putem construi o Romnie de alt soi dect cel mostenit de la comunisti. nainte vreme, era un adevar dictonul Fie pinea ct de rea, tot mai bine-n tara mea”. Spre exemplu, romnii sunt poporul cel mai putin reprezentat n Statele Unite ale Americii. 99% dintre romnii plecati acolo sunt originari din fostul Imperiu Austro-Ungar. Ardeleanul, saracul, dect sa traiasca sub dominatie straina a zis ca mai bine se duce n America. Acum, 45% dintre tineri spun ca vor sa plece n strainatate. Este absolut dramatic! Nu mai au dragoste de tara asta pe care o gasesc pacatoasa de cnd clasa politica este un fel de capac de plumb. E o greseala pentru ca la alegeri am putea schimba ceva. Dar uite ca tot pe astia i alegem… Ori nu ne vom vindeca niciodata, ori trebuie asteptate nca doua generatii.

    Avem resorturi interioare pentru a depasi situatia?

    Tinerii pleaca din tara din cauza lipsei de speranta. Asta se combina si cu scrba de politica. Eu i nteleg nsa pe cei foarte nzestrati care pleaca la burse n strainatate si care capata diplome n domenii inexistente n Romnia.

    dar na, astea sint lucruri care se pare ca nu intereseaza. continuare aici

  14. Pataphyl
    7 October 2010

    Florin Cojocariu

    Am ezitat mult pînă să scriu aceste rînduri, ‘telectual șovaielnic, deh, cum ziceau clăditorii omului nou

    – Cum știi, am fost martor și (de pe margine) părtaș la nașterea MB, mi-am pus speran?e în proiect, le păstrez, n-am ajuns în situația de a fredona cînticelul acela trist „unde ie iluziile mele / care le-am avut…” ????
    – Asta pentru ca am avut și am încredere în niște oameni din echipa MB, fără a cădea, desigur, în idolatrie (nu zeific pe nimeni, dar de muzeificat mi se mai întîmplă).
    – Divergențele de opinii sînt inerente în discuții, cutuma academică cere acordarea unei replici, nu retragerea ambasadelor.
    – Chestiile astea cu ascunsul dupa pseudonim mi se par ridicole, scuze că trebuie sa ți-o spun. De altfel, dacă apar conflicte personale extreme, soluția normală e mesageria privata, atît tu, cît și Imperialistu’ sau Costin aveți adrese de email, IP-uri, puteți aranja să vă întîlniți personal pentru clarificări, căci, din cîte știu, nu-i poate lua niciunuia din voi mai mult de o oră să ajungă la rendez-vous…
    – Personal m-am cam săturat de chestiile astea.

    Spor la treabă.

    P.S. A! Ești desigur, dator cu o replică la acest topic.

  15. Radu Humor
    7 October 2010

    Cat timp va tin astia de vorba si va baga in cap asta cu Islamul, alti teroristi financiar, economic si bancari va cuceresc si ultima reduta – fibra nationala – Ortodoxia !
    Dar voi dati-i inainte cu pericolul musulman !

  16. John Galt
    7 October 2010

    Costin, nu trebuie sa fii nelinistit cu privire la viitorul Romaniei. Ma ocup eu de tot, pot sa fac FATA (nu spate) cat pentru 20 de transvestiti.

    Socialistii o cam lalaie si cineva trebuie s-o faca si pe asta, nu?

    :d

  17. Imperialistu'
    7 October 2010

    Radu Humor

    Cat timp va tin astia de vorba si va baga in cap asta cu Islamul, alti teroristi financiar, economic si bancari va cuceresc si ultima reduta fibra nationala Ortodoxia !
    Dar voi dati-i inainte cu pericolul musulman !

    Dar cine ti-a spus, domnule Humor, ca Islamul este singurul pericol in era in care traim? Nimeni, fireste, dar iti place si tie sa arunci in derizoriu orice discutie care nu are ca tema subiectele ce te intereseaza. Am mai spus-o si cu alte ocazii, Islamul a devenit un pericol mortal numai pentru ca aparatorii cetatii au devenit dusmanii ei, altfel barbaria mahomedana ar fi fost intrecuta doar de neputinta ei.

    Pataphyl> Cutuma academica mai cere, printre altele, onestitate intelectuala, dar dupa cum vezi, ea nu exista. Acuzatiile se lanseaza si apoi se lasa asa, sa pluteasca in eter. Daca apare vreo opozitie, se ignora cu senitate sau se incearca delegitimarea ei. Hehe, daca eram si noi marxistii de la Critic Atac, am fi meritat respect si toleranta, iar d-l Cojocariu ne-ar fi recomandat intr-o predica, facand apel la enoriasi pentru intelegere si dialog, dar cum suntem „dreapta noastra pura ideologic”, este clar ca nu facem parte din lumea civilizata. Traiasca toleranta eliberatoare! toleranta pentru tot ce vine de la stanga si intoleranta pentru tot ce vine de la dreapta. Marcuse FTW.

  18. Corneliu
    7 October 2010

    Cinismul propagandei islamice din Romania.
    Am avut curiozitatea sa hoinaresc printre nu putinele saituri de propaganda islamica din Romania, redactate bineinteles in romaneste si asezonate din plin cu dezain arabesc, cu melopei arabesti si cu muzica de fond din rugaciunile musulmane.
    Mi-am facut chiar o colectie tematica de linkuri in domeniu.
    Dar nu asta e problema.
    Am dat azi peste ceva ceva fara precedent.
    Iata ce am gasit.
    Islamistii din Romania, dupa ce ca sunt lasati sa-si desfasoare liberi activitatea, au inceput sa se dedea si la atacuri impotriva unora dintre principiile crestinismului.
    Scopul vizibil dealtfel, este nu mai putin decat cel de a semana indoieli in credinta crestina in randurile crestinilor insisi pentru a-i pregati cu rabdare pentru primirea „adevaratei credinte”!
    Iata un exemplu clar pe linkul urmator:
    http://adevaruldespreiisus.blo…..us-as.html

    Deschideti, cititi cu rabdare aeticolul de baza, cititi chiar si titlurile materialelor de pe margine, margeti mai adanc. E cumplit.
    Nu stiu daca in vremurile moderne ale istoriei remanesti s-a mai intalnit un asemenea lucru. Dar banuiesc ca efortul si stilul sunt sincronizate cu ceeace propaga activistii islamisti in Europa Occidentala.
    Si in tot acest timp, oameni sunt orientati cu atentia spre tot felul de probleme fantoma.
    Si nimeni in Romania nu ridica glasul.
    Exista vreo sansa ca cineva sa se trezeasca?
    Lasitate? Neluare in serios? Sau din nou „political correctness”, varianta romaneasca? Sau poate o cumplita oboseala?

  19. eu_unul
    7 October 2010

    Lasitate? Neluare in serios? Sau din nou political correctness, varianta romaneasca? Sau poate o cumplita oboseala?

    Daca e sa fim corecti trebuie sa recunosatem (mai bine zis sa recunoasteti) ca dogma trinitatii a fost contestata inca de la aparitia sa. In cazul de fata nu au inventat musulmanii roata, doar de o folosesc.

  20. Corneliu
    7 October 2010

    @eu_unul #19
    Nu m-am referit la faptul daca dogma trinitatii si multe alte dogme si principii discutate in diatriba islamica citata sunt bune, corecte, juste, sau cum vrei.
    Nici nu trebuie intrat in asta. Nu trebuie sa disecam aici argumentatia, caci vom cadea exact in ceeace a a intentionat autorul: sa difuzeze indoiala. Caci daca citesti bine acea pagina, ai putea conclude ca crestinismul ar fi un urias fals si ca bine ar face oamenii sa-l paraseasca si sa primeasca credinta adevarata a Islamului.
    Religia este un codex in care se crede sau nu. Ea este si o infrastructura de solidarizare. Altfel nu mai e religie, ci dezbatere de cafenea, exact ceeace autorul vrea sa obtina.
    Aspectul grav este tocmai incercarea nerusinata de a convinge populatia unei tari crestine, ale carei istorie si traditii sunt legate strans de credinta crestina, de a se converti la islam.
    Si cine o face? O mana de arabi, aterizati (la propriu) in tara de cateva zeci de ani, beneficiind de studii, de afaceri grase si de sotii romance pe care le-au convertit si dupa care acum drept multumire s-au decis sa aduca fericirea lui Mohamed intregului popor roman gazda. Bineinteles ca au facut jonctiune cu musulmanii locali, linistiti si care in mod traditional se abtinusera pana acum de la asemenea activitati si iata ca s-a pornit hora.
    Cum am zis, hora abia a inceput. Dar vezi ce se intampla in Europa apuseana.
    Si somnul continua. Ar putea naste monstri.

  21. andreeam
    7 October 2010

    „Oamenii nu au iubit Roma pentru că era mare. Ea a fost mare fiindcă au iubit-o. ”

    Eu nu stiu cum se fac politicile acestea din iubire. Si nu stiu ce fel de iubire conservator-ortodoxa nemarginita aveti voi pentru indivizi. Pentru ca e clar ca nu oricine poate fi strans la pieptul vostru. De ex. o persoana de etnie musulmana. Sau una de alta orientare sexuala. Cu acesti indivizi ce veti face domnilor conservatori? Veti inventa noi forme de cenzua? Noi lagare in care sa ascundeti pleava societatii? Raul care va distruge ordinea?

  22. Pataphyl (Andrei R.)
    7 October 2010

    andreeam

    Zici că toate credințele si orientările sînt la fel în sensul că au dreptul să fie respectate, dacă nu chiar corcolite. Păi să-i iubim, nu, să le dăm casa și cheia de la sertarul unde ne ținem banii, vorba lui Ostap Bender. Islamul e o religie? Credințele sataniste sînt religii? Păi să-i strîngem la piept, să-i strîngem de gît? Ai dreptate, lumea asta-i tare confuză :mrgreen:

    Uite ce zice Andrew Klavan: Is America Satanophobic?

  23. dr pepper
    7 October 2010

    asta ( gagica sau ce o fi) e fenomenala!

    . Cu acesti indivizi ce veti face domnilor conservatori? Veti inventa noi forme de cenzua? Noi lagare in care sa ascundeti pleava societatii? Raul care va distruge ordinea?

    Ce lagare au construit conservatorii zabauco?
    Tu vorbesti? Din perspectiva ta de comunista?

  24. andreeam
    7 October 2010

    Domnilor, sunteti hilari. Serios.
    Unu la mana aveti un limbaj care nu doar ca imi atesta faptul ca nu aveti pic de obiectivitate si disponibilitate de dialog, dar care este si profund discriminator (evit sa iti spun cat de infantil esti, mr. „dr pepper”).
    Doi la mana, nu imi dau seama ce criterii/concepte obiective de dezbatere aveti. Una e sa discutam pe drepturi si libertati, alta cu surse youtube si TIME.

    In principiu cred ca nu poate exista nici o cale de a urma un dialog (de vreme ce nu urasc musulmanii si minoritatea LGBT) si ma voi retrage in plina glorie se pare (btw, nu vi se pare suspect ca vorbiti doar voi intre voi si ca apar pe site la voi fel de fel de „adepti” pupincuristi?! ???? ). Nu de alta, dar se pare ca aveti multe „informatii” sa schimbati intre voi.

    (pentru anonimul dr pepper, am de spus atat: o ideologie poate deveni ingraditoare de drepturi si criminala chiar de s-ar numi „floare’albastra pe campii”. Orice ideologie care vine cu un discurs bazat pe ura, pe islamofobii, pe homofobii, etc are cele mai mari sanse sa fie una bloody. Conservatorismul nu e de departe ceea ce sustineti voi aici. Voi NU faceti ideologie aici, NU faceti politica – tineti discursuri de ura fata de minoritati, incercati sa tot cautati tapi ispasitori fara a veni cu ceva concret. In continuare, as astepta o AGENDA politica bazata pe aceste „credinte” si as dori sa vad solutiile pe care voi „conservatorii” le propuneti pentru a curata sociateatea si a ne indrepta spre un in alt ideal. Va rog, simtiti-mi ironia.)

  25. Vlad M.
    7 October 2010

    Doctore, te rog sa te abtii de la „zabauco” si alte insulte de genul asta pentru ca vezi si tu in ce situatii jenante ne pui. Daca vrei sa fii respectat, trebuie sa ii respecti la randul tau pe altii., iar asta presupune evitarea recursului la ceea ce anglosaxonii numesc name-calling. Nu cred ca e prea greu, asa ca te rog sa te conformezi.

  26. Vlad M.
    7 October 2010

    andreeam

    Eu nu stiu cum se fac politicile acestea din iubire. Si nu stiu ce fel de iubire conservator-ortodoxa nemarginita aveti voi pentru indivizi. Pentru ca e clar ca nu oricine poate fi strans la pieptul vostru. De ex. o persoana de etnie musulmana. Sau una de alta orientare sexuala. Cu acesti indivizi ce veti face domnilor conservatori? Veti inventa noi forme de cenzua? Noi lagare in care sa ascundeti pleava societatii? Raul care va distruge ordinea?

    1. Politicile din iubire se fac usor, trebuie numai sa te gandesti la interesul celui/ celei pe care il/ o iubesti si restul vine de la sine. Pentru a reveni la politica, de cele mai multe ori politicienii cunosc calea de urmat, dar ezita sa calce pe ea pentru ca pun inainte de toate interesul propriu. De ce sa sustin politica X si sa pierd voturi/ scaunul? Mai bine sustin politica Y, gresita, si imi scap fundul. Iar dupa mine, potopul.
    2. Nu exista „etnia” musulmana, dupa cum nu exista „etnia” ortodoxa sau cea catolica.
    3. In principiu, nu vom inventa nimic pentru ca nu este nevoie, o buna parte din lucrurile bune s-au „inventat” deja: revenirea la o politica decenta in privinta imigratiei, expulzarea infractorilor si tinerea orientarii sexuale in afara institutiilor publice. Sexul trebuie sa ramana in dormitor. Asa e decent.

  27. andreeam
    7 October 2010

    In sfarsit un comentariu decent si la obiect. Asa mai merge!

    1- inteleg ce spui tu. Dar din nefericire, „iubirea” nu este inca un concept politic-definit capabila sa dea politici publice la randul ei. Intr-adevar, in goana dupa electorat se alege intotdeauna calea ce usoara. Dar asta nu are treaba cu iubirea sau ura fata de electorat, ci doar cu o comoditate anume care a fost si permisa (daca mi se da voie sa ma exprim asa) politicienilor. Solutia – societatea civila alaturi de cetateni sa inceapa sa „vocifereze”, sa vina cu amendamente la legi, sa puna presiune si sa aduca probleme pe agenda publica. Sa „pedepsim” politicienii care fac politici proaste, etc.
    2- am folosit termentul „etnie” in mod eronat. Ma refeream la grup minoritar. scuzele de rigoare.
    3- defineste politica decenta pentru imigranti pe baza legii existente. E prea general ceea ce imi spui. Apoi, expulzati infractorii…si daca acestia sunt cetateni ai tarii tale? Si pe ce criterii de infractionalitate ii expulzezi? Cum stabilesti acele criterii? Si nu in ultimul rand, UNDE ii expulzezi? Tinerea orientarii sexuale in afara institutiilor publice -> nimic de obiectat aici atata timp cat acele institutii nu tin in afara lor persoanele de alta orientare. Nu e ca si cum un minoritar LBGTQ isi poarta o stea in frunte. Ceea ce doreste el ca cetatean platitor de taxe i se cuvine prin ceea ce se numeste drept natural: la libertate, siguranta, cautare a fericirii. Atata timp cat noi, astia majoritari si heterosexuali impunem regulile noastre de joc, aceste persoane vor avea intreaga lor existenta drepturi si libertati ingradite. Si sincer, nu inteleg de ce eu sunt normala doar pentru ca sunt atrasa de barbati si nu inteleg de ce acesta este un privilegiu in baza caruia eu sa DECID pentru altii. Poate imi explici. ????

    Din cat inteleg eu democratia ea se bazeaza pe libertate, egalitate de sanse si autonomie personala. Nu inteleg de ce democratia se opreste in fata usii celor din minoritatea LGBTQ (si nu numai a lor).

  28. Vlad M.
    7 October 2010

    1. Iubirea de care vorbesc ar fi numita de Chesterton patriotism mistic. ???? Ideal ar fi ca societatea sa trimita, din start, in institutiile statului oameni capabili, dar pentru asta are nevoie de existenta unor elite autentice, ori ceea ce s-a intamplat (cam peste tot in lume) a fost aruncarea in derizoriu a valorilor si a capacitatilor profesionale reale. Astazi nu ne mai intereseaza adevarul, ci adevarul corect politic, iar pentru a performa in functii publice se cere, mai nou, sa aderi la o lista de principii liberale. Daca le respingi, esti etichetat ca reactionar si aruncat la cosul de gunoi. Spre edificare, a se vedea cazul Rocco Butiglione, nominalizat pentru un post in Comisia Europeana, eliminat nu pentru nu era un bun profesionist, ci pentru ca era de parere ca homosexualitatea este un pacat.

    3.1. Prin politica decenta inteleg o politica realista care ia in considerare capacitatea tarii de a integra si capacitatea imigrantilor de a se integra. Imigratia nu iti rezolva problema imbatranirii populatiei si nu iti poate inlocui corpul social autohton, oricat te-ai minti ca se poate. Daca de maine, Romania ar fi locuita numai de italieni, ar inceta sa mai fie Romania.

    3.2. Cand am mentionat expulzarea infractorilor, i-am avut in vedere tot pe cei care nu sunt nascuti in tara, adica pe cei care sunt la origine imigranti. Daca vrei sa faci parte dintr-o alta natiune, este de bun simt sa ii respecti regulile. Nu o faci, esti invitat sa te intorci de unde ai venit.

    3.3. Problema cu LGTB e ca mi se pare ca se duce (nu la noi, mai avem ceva pana acolo) o politica tot mai agresiva de promovare a unor astfel de persoane, ceea ce nu mi se pare corect. Fiecare om trebuie tratat in functie de ce poate, nu in functie de profilul sexual. Sexualitatea nu isi are vreun rost in institutiile statului. Cat despre normalitate, ce vrei sa iti spun, Andreea, asa am fost creati, unii pentru altii. Femeile simt atractie fata de barbati, iar barbatii fata de femei, rezultatul atractiei lor fiind, de regula, un copil si perpetuarea familiei/ corpului social/ speciei. Rezultatul atractiei intre doua persoane de acelasi sex este… literatura corecta politic. ????

  29. dr pepper
    7 October 2010

    ZĂBĂÚC, -Ă. zăbăuci, -ce, adj. Zăpăcit, aiurit, năuc. [Var.: zăpăúc, -ă adj.] – Contaminare între zăpăcit și năuc.
    Sursa: DEX ’98 | Adăugată de spall | Greșeală de tipar | Permalink

    asta e insulta?
    zapacit? aiurit? nauc?
    name-calling? How do you translate that?
    What does that mean?

  30. Vlad M.
    7 October 2010

    Data viitoare cand ne mai contrazicem despre libertarianism, te voi numi direct zabauc / zapacit/ nauc/ etc. , sa vedem cum iti convine. ???? Doctore, intelege-ma si tu pe mine, nu ma ajuti defel daca creezi o atmosfera de ostilitate. As vrea ca pe site sa aiba loc un schimb de idei, nu de epitete.

  31. dr pepper
    7 October 2010

    1. eu nu sunt libertarian – poti sa ma numesti zapaug cat vrei.
    2. m’au injurat unii si mai rau pe patruped si nu m’a deranjat.
    3. daca zapacit este insulta – hilar, intra tot in acest registru?
    dar infantil?
    sau astea sunt name-calling?

  32. Vlad M.
    7 October 2010

    Bati campii. Ai inteles prea bine ce am zis, nu mai mai repet.

  33. dr pepper
    7 October 2010

    Imp, duduia cu pricina ( sper ca nu am insultat iar) sustinea:

    Cu acesti indivizi ce veti face domnilor conservatori? Veti inventa noi forme de cenzua? Noi lagare in care sa ascundeti pleava societatii? Raul care va distruge ordinea?

    Cum adica noi lagare?
    Dar pe cele vechi cine le’a construit?
    Dar gulagurile? Dar detinutii politici din inchisori fortati la munca fortata numai pentru ca aveau alta parere?
    De ce tratament aveau parte homosexualii pe vremea comunismului?
    Cine a sustinut aici ca pleava societatii trebuie inchisa in lagare de concentrare?
    Probabil George Bernanrd Shaw, un leftist de altfel:

    You must all know half a dozen people at least who are no use in this world, who are more trouble than they are worth. Just put them there and say Sir, or Madam, now will you be kind enough to justify your existence? If you can’t justify your existence, if you’re not pulling your weight in the social boat, if you’re not producing as much as you consume or perhaps a little more, then, clearly, we cannot use the organizations of our society for the purpose of keeping you alive, because your life does not benefit us and it can’t be of very much use to yourself

    asta este ceea ce eu numesc ipocrizie.

  34. dr pepper
    7 October 2010

    Ii bat, dar cel putin ii bat cu gratie.

  35. Vlad M.
    7 October 2010

    Doctore, stii bine ca nu a sustinut nimeni asa ceva, dar tocmai pentru ca nu a sustinut nimeni asa ceva, formularile precum cea de mai sus nu fac altceva decat sa creeze iluzia ca nu poate fi oferit un raspuns inteligibil si civilizat. Acuzatiile nefondate se sapa singure, e nevoie doar de calm si rabdare, iar daca rabdarea poate lipsi, e bine sa nu ramanem niciodata fara calm.

    O minte lucida e de mai valoroasa decat o suta de minti „aprinse”.

  36. dr pepper
    7 October 2010

    Bineinteles.
    Te las in compania lui andreea si ma duc dupa eunuke.

  37. andreeam
    7 October 2010

    „Duduia” iti spune, dr pepper, ca o acuzi aiurea de nu-stiu-ce comunisme. Ideea e sa nu intram in paranoia si sa vedem lucruri acolo unde sunt. Si intrebarile acelea au primit raspuns multumita lui Vlad M. , care nu s-a cramponat de „credinte” si mi-a raspuns onest, politicos si in limita unei ratiuni de comunicare.

    Infantilizarea amintita de mine era o reactie. Si pe viitor, nu te astepta sa musti si sa nu primesti macar un picior inapoi. ???? Efectiv nu ai raspuns „dilemelor” enuntate de mine mai sus, ci doar m-ai atacat. Fara sa ma cunosti, fara sa ai rabdare „dezbati”. Apoi, pentru ca m-am enuntat „left-liberala” asta nu iti permite tie sa ma jignesti si sa ma acuzi de nationalism-socialism sau comunism. Cred ca iti dai si tu seama ca intre acestea si un liberalism-social exista o mare diferenta. Cam de la Lenin la Rawls, si de la Mao la Amartya Sen. Cam atata de mare. ????

  38. andreeam
    7 October 2010

    * erata: „(…) sa vedem lucruri acolo unde nu sunt.”

  39. Costin A.
    7 October 2010

    Vlad M. esti prea dur cu pepper si mult prea intelegator cu Andreea, care printre altele ne-a acuzat de „islamofobie”, „homofobie” si dorinte ascunse de a construi „noi lagare” in care sa inghesuim musulmanii si homosexualii.

    Apoi mai sint si pretiozitatile lipsite de orice substanta de genul:

    Unu la mana aveti un limbaj care nu doar ca imi atesta faptul ca nu aveti pic de obiectivitate si disponibilitate de dialog

    Andreea, doar pentru ca spui ceva folosind un limbaj relativ complex si elevat nu te scuteste de riscul de a fi total pe linga subiect. a vorbi despre lucruri inchipuite. ????

    Aberatia numarul 2:

    Una e sa discutam pe drepturi si libertati, alta cu surse youtube si TIME.

    Youtube nu e sursa, e mediu, la fel cum nu poti descalifica argumentul celui cu care vorbesti invocind irelevanta hirtiei ca sursa de informare (hartie in forma de carti, sau biti in forma de situri).

    Aberatia numarul 3 si 4:

    nu poate exista nici o cale de a urma un dialog (de vreme ce nu urasc musulmanii si minoritatea LGBT) si ma voi retrage in plina glorie se pare

    Acuzatii complet lipsite de orice fundament, iar daca tinara noastra cititoare a gasit de cuviinta ca la primul comentariu sa ne acuze de toate relele posibile, imi este greu sa inteleg cum tot ea e cea care crede ca „nu poate exista nici o cale de dialog”. Ba da, exista o cale, dar dialogul va degenera relativ repede intr-un schimb steril de replici in care din partea ta vor veni doar formulari pretioase si acuzatii inchipuite, manifestari destul de banale ale reflexului de gindire progresist.

    voi intre voi si ca apar pe site la voi fel de fel de “adepti” pupincuristi?!

    Esti libera sa crezi asta. E problema ta, nu a mea/a noastra

    tineti discursuri de ura fata de minoritati, incercati sa tot cautati tapi ispasitori fara a veni cu ceva concret.

    Exista o expresie simpla si care catalogheaza foarte rapid si eficient fraze ca cea de mai sus: bullshit!

    Vlad M, stimata noatra partenera de dialog nu dezbatere, vrea sa ne dovedeasca noua calitatile ei de orator, in sensul in care obama este cel mai mare orator din ultima suta de ani or smth. Poate pepper a fost cam aspru numind-o zabauca, dar trebuie sa recunosti ca nu a gresit foarte mult.

  40. Costin A.
    7 October 2010

    . Ideea e sa nu intram in paranoia si sa vedem lucruri acolo unde sunt.

    Ce idee buna! Haide andreeam sa incercam asta! si poate intre timp renunti la tonul de profesoara si deontoloaga, ca nu iti sta bine ????

  41. Pataphyl (Andrei R.)
    7 October 2010

    andreeam

    Pentru ieșirea necontrolată de pe alt fir mi-am cerut sincer scuze, le repet și aici. În ce mă privește, hai să receptez acuza de infantil… voi fi dat cumva în mintea copiilor, de vreme ce sînt bunic de 2+ ani ???? Nu accept însă afirmații de genul:

    Una e sa discutam pe drepturi si libertati, alta cu surse youtube si TIME

    de ce? În al doilea rînd, e deja ceva vreme de cînd nu mai citesc Time, NY Times și altele ejusdem farinae (remarca ta e legată probabil de intervenția mea la #22, faptul că intervențiile de pe PJTV ale lui Klavan apar pe iutub e bun căci facilitează incorporarea facilă în text).

    Și în primul rînd, e posibil ca principalele diferențe de percepție să fie cauzate de faptul că atît eu cît și dr pepper locuim pe celălalt mal al Atlanticului. Mi-e bine știut că în țară problemele imigrației ori toleranței față de LGBTQ se pun cu totul altfel, aici aberațiile PC au ajuns la forme pe care nu mă sfiesc a le numi monstruoase. Remarcabil e că lumea se trezește rapid și se exprimă ca atare, în modul cel mai legal cu putință: proteste individuale sau colective și mai cu seamă prin vot.

    Și în fine, nu sînt deloc de acord cu afirmația:

    Cred ca iti dai si tu seama ca intre acestea si un liberalism-social exista o mare diferenta

    altminteri nu mai ieșim din falsa dispută de tip „Mărie vs pălărie” ????

  42. Vlad M.
    7 October 2010

    Costin A.> Hold you horses, friend. Am mai fost acuzati si cu alte ocazii si nu ne-am pierdut cu firea. Daca Pepper vrea sa se supere, e treaba lui, eu am facut apel la intelegere si civilitate.

  43. dr pepper
    7 October 2010

    Sa ma supar? Ar fi culmea! La cat de infantil sunt chiar daca m’as supara – mi’ar trece repede,
    Imp, cand iti mai masoara andreea pauker cu shubleru’ diferenta dintre securistii lui ceausescu si minierii lui iliescu – baga-i-o p’aia despre cat de rau e capitalismu’, consumerismu’, individualismu’.
    Daca iti raspunde ca comunismu’ a esuat ca n’a fost bine implementat.
    Te’ai scos.

  44. Pataphyl (Andrei R.)
    7 October 2010

    doc

    Mi-ai adus aminte de faza de iarna trecută cînd venisem și eu cu slabele-mi arme & bagaje la cinstiții patrupezi și l-am adus îndată și pe vechiul meu prieten Radu, drept care vin pronto cu un citat dintr-o superbă pastilă scrisă de el:

    Ajungem la Bucureşti, scoatem banii şi apoi Vasea intră în primul restaurant ultraelegant, indiferent la protestele mele. Apar nişte chelneri în fracuri albe, cu meniul. Vasea îl apucă şi-l ţine cu susu-n jos. Încearcă o vreme să citească apoi îl trînteşte pe masă: „Aduceţi tăt ce aveţi!” spuse cu nonşalanţa lui Richard Gere la un dineu la „Ritz”. Numai că Vasea nu prea arăta a Gere; cu un costum alburiu, cam boţit, cu o cămaşă în carouri şi cu cravată roşie-roşie. Am băut şi am mîncat nişte chestii foarte ciudate, care tremurau în farfurie, dar Vasea le înfuleca de parcă în fiecare zi îi pune aşa ceva pe masă bucătăreasa. După un timp Vasea s-a mai înmuiat: „Măi, românaşule, hai să spaiom un cîntic. Aceala cu Siberii de gheaţă îl ştii?” „Nu” „Ce păcat!” Şi mi l-a cîntat Vasea, vărsînd şi cîte-o lacrimă. Pe urmă a scos din buzunarul de la piept nişte fotografii: soţia, fiica Aliona, un bărbat. „Îl vezi pe ista? – zice arătîndu-mi bărbatul din fotografie – ista se culcă cu soră-mea.” „Vai”, fac confuz. „Cum nu, măi românaşule, dacă-i cumnatu-meu”. Pe urmă am trecut la politică şi a început să bată cu pumnul în masă: marea greşală este că s-au încălcat pastaiano normele leniniste, pastaiano! . Dacă nu se încălcau normele leniniste acuma era bine în Rusia. Dar aşa… La Bălţi are o casă pe pămînt şi cu bănişorii iştia o s-o repare, că altfel n-avea cum. „Dacă la Moscova pravitelstvo nu încălca pastaiano normele leniniste… Dar n-am avut noroc”. În fine a împărţit banii, mi-a dat şi mie o sumă frumuşică, nu mă pot plînge. Acolo ne-am despărţit, el voind să-şi caute nişte neamuri prin Bucureşti. „Noroc, măi românaşule!” mi-a zis la despărţire, în timp ce ne pupam amestecat: cu muci şi lacrimi.
    Da! Am avut noroc în viaţă de oameni buni. Să dea Dumnezeu să mai am..

  45. dr pepper
    7 October 2010

    Pataphyl, andreea pauker stie sa dea cu piciorul lui Imp in nemernicia celor ce au muscat mana care i’a hranit mintea cu ochiu care a citit.
    Ma rog, eu zic sa ii lasam sa discute intre ei.
    ca intelectualii.

  46. Vlad M.
    7 October 2010

    Doctore, imi demonstrezi – pentru a cata oara? – ca esti un teribilist. Daca nu as sti de la Costin ca ai o varsta, as trage concluzia ca esti un licean care a auzit de capitalism, consumerism si individualism si face pe interesantul in aceeasi maniera in care o face si un socialist. Ti-am zis deja de nu stiu cate orica marea virtute a capitalismului e ca functioneaza, dar degeaba, tu ramai blocat, ca tovarasii, in niste fraze. N-am ce-ti face, daca nu poti intelege ce iti scriu despre individualism (ca sa vezi, n-ai observat ca impartasesti cu Andreea opinia ca individualismul este suprema virtute) ori despre fenomenele negative ale consumerismului, nu e vina mea, dupa cum nu este vina mea ca altii vad lagare in articolele mele.

    Ramai cu „GO capitalism!” asa cum tov’ii sunt cu „GO socialism!”, iti sta tare bine in calitate de ultras de pe stadion. In cele din urma, trebuie sa o faca cineva si pe asta.

  47. dr pepper
    7 October 2010

    Au murit in inchisoare

    * Sebastian Bornemisa – ziarist, filolog, scriitor, profesor, redactor la ziarele „Patria” si „Lumea si tara”. A murit la Sighet, la 16 iulie 1953.
    * Alexandru Lapedatu – istoric si publicist, a condus revistele „Buletinul Monumentelor istorice” si „Steaua”. A murit la Sighet, la 30 august 1950.
    * Mihail Manoilescu – diplomat, politician, publicist a intemeiat revista „Lumea Noua”. Este cel care a lesinat la semnarea Diktatului de la Viena, cand a vazut ce bucata se pierde din trupul Romaniei. A murit la Sighet, la 31 decembrie 1950. In ziua mortii sale, seful camerei raporta: „In celula suntem patru. Toti prezenti. Trei vii, si unul mort.”
    * Dumitru Munteanu-Ramnic – savant, publicist, a condus „Romania viitoare” si alte periodice. A murit la Sighet, la 29 iunie 1950.
    * Zenovie Paclisanu – savant, publicist etc. A trecut prin temnita de la Sighet, a murit in penitenciarul Gherla.
    * Dori Popovici – politician si publicist, a editat ziarul „Taranul” de la Chisinau. A murit la Sighet, la 12 iunie 1950.
    * Albert Popovici-Tasca – politician, jurist, a editat ziarul „Indrumarea”. A murit la Sighet, la 12 octombrie 1951.
    * Radu Rosculet – avocat, politician, publicist. A murit in temnita de la Sighet, la 7 februarie 1951.
    * Gheorghe Tasca – savant, avocat, publicist, director al ziarului „Neamul romanesc”. A murit la Sighet, la 12 martie 1951.
    * Aurel Vlad – politician, a condus ziarele „Solia Dreptatii” si „Lupta”. A murit in penitenciarul Sighet, la 2 iulie 1953.

    Inchisoarea ziaristilor

    Ramai cu “GO capitalism!” asa cum tov’ii sunt cu “GO socialism!”, iti sta tare bine in calitate de ultras de pe stadion. In cele din urma, trebuie sa o faca cineva si pe asta.

    Asa este – am sa raman cu principiile. Am sa raman cu Margaret Thatcher, Ronald Regan si Papa Paul al doilea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *