Am întâlnit în decembrie, în casa unor cunoscuți, niște basarabeni, soț și soție – oameni cu mult bun simț, vorbind plăcut, într-un fel care mie îmi pare că e limba românilor vechi. Nu știu dacă e o întâmplare, dacă mi s-a părut, dar toți basarabenii pe care i-am întâlnit vreodată, fie ei studenți, medici, negustori, muncitori, mi-au părut oameni de calitate. În schimb, nu am știut niciodată prea bine care sunt publicii din Basarabia, politicieni, oameni din presă, artiști. Știu prea puțin who’s who acolo, de vreme ce nu îi știu bine nici pe cei de aici, din țară. Și dacă de cei știuți din viață publică de aici nu sunt deloc încântat, am evitat să mă încarc prea mult și cu cei din Basarabia. E clar că și acolo unii dintre ei sunt oamenii rușilor pe față, că alții sunt acoperiții lor, că unii se vând celui care plătește mai mult, că alții fură masiv, parazitează și încurcă pe toată lumea. Chiar în mediul asta vâscos, în condițiile astea, cu viața atât de parazitată și bruiată de Kremlin, sunt la noi destui care se plâng că nu se vede de aici daca majoritatea basarabenilor ar dori unirea cu țara. Ca si cum s-ar vedea, in schimb, cat de multe face statul roman pentru ei, pentru unire. Nemaispunand cat de nerealist e când le pretindem basarabenilor să facă mișcări decisive pentru unire, vizibile de la distanță, în condițiile în care orice ar vrea să facă ei, sunt sabotati sistematic de masiva și foarte prezenta rețea a Kremlinului de acolo!

Apoi, poate că ar trebui mai degrabă ca statul român să îi caute pe basarabeni și să le ofere rapid pașapoartele românești, decât să fie puși oamenii pe drumuri, la cozi, cu dosare, cu tot timpul pierdut și cheltuiala presupuse de obținerea unui act de la funcționarii români. Statul român nu le oferă decât hârtii. Ei sunt deja români ca noi toți, români adevărați care nu ar trebui să stea pe drumuri cu cereri ca să fie primiți înapoi, după ce au fost lăsăți atâția ani în mâinile rușilor comunisti. Iar pentru cei care spun că basarabenii vor pașapoarte românești doar că să se așeze în apoi Occident, le putem spune că dacă unii dintre ei fac asta, e în ordine. Merită măcar atât de la țara mamă, indiferent ce vor să mai facă ei în continuare – România le datorează asta!

Poate că s-a uitat dar basarabenii au fost abandonați de țara lor în mâinile rușilor, în 1940, fără luptă. Se poate argumenta ca situația era disperată dar morala ocupării Regiunii Sudete în 1938 și apoi a Cehoslovaciei în 1939, fără un foc de armă tras, în condițiile în care armata cehoslovacă era foarte bine pusă la punct și echipată comparabil cu cea germană, trebuia să le dea mai mult de gândit românilor. Pe urmă, URSS apucase deja să se facă de râs în Războiul de iarnă împotriva Finlandei din 1939-1940 și era clar că se putea încerca respingerea ultimatumului de la Moscova chiar cu riscul începerii războiului. Și în Cehoslovacia și în Basarabia au fost uciși de către ocupanți o mulțime de nevinovați într-un număr care anulează orice gând că predarea ar fi salvat vieți. Dar se poate spune ca acum e simplu să judecăm ce ar fi trebuit făcut atunci. Mai potrivit e să ne gândim că după căderea URSS ar fi trebuit că Bucureștiul să facă tot ce era posibil să aducă Basarabia înapoi, în componența României. E drept, cu omul Moscovei la Cotroceni ar fi fost aproape imposibilă unirea, dar după Iliescu, după 1996, trebuia luptat până se putea rezolva problema asta imensă a țării. În schimb nu s-a făcut mare lucru, ori s-a făcut prea puțin și prea târziu, astfel că bună parte din țară a rămas sub influență rusă, cu milioane de oameni și cu un teritoriu semnificativ în afara țării. Nu cred că mai trebuie spus acum cât de folositori i-ar fi fost țării milioanele de basarabeni și cât de mult ar fi contat pentru economia țării și pământul Basarabiei. Nu mai vorbesc de faptul că pentru nimic în lume oamenii nu se abandonează. E mizerabil și dezonorant să îți abandonezi familia ori camarazii în mâinile dușmanului. E inuman. Numai că noi i-am pierdut pe marii români care trăiau onorabil de la care aveam de învățat despre ce nu se face… Pe ei i-au omorât întâi comuniștii, din cât se vede acum, cu mult folos pentru ei, pentru ai lor.

Știm bine acum ce și cât au suferit basarabenii de pe urma nenorocirii abătute asupra lor, ocupați de rușii care mai erau și comuniști, combinația fatală care a produs Imperiul Răului în care zeci de milioane de nevinovați au fost uciși în chinuri inimaginabile ori au fost trimiși în lagăre îndepărtate din locuri cu climă extremă. După căderea URSS dispozitivul de influență comandat de la Kremlin a rămas în funcțiune, iar România a bifat încetisor și mai mult simbolic puncte dintr-o agenda făcută parcă de timizi, a unei posibile uniri cu termenul sine die. Totul se mișcă încet, ca și cum ar fi vorba de atenție maximă la costuri și eventuale riscuri și nu de ineficientă, lipsa de chef ori de parazitare din partea agenturii ruse care activează în România. A trecut anul centenar în care am sărbătorit România unită, dar sărbătoarea ar fi fost deplină dacă aveam și Basarabia înapoi. Și tocmai în anul asta al României rușii și-au refăcut monumentele ostașului ocupant sovietic din țară noastră, arătând sfidător că nu le-au abandonat. Iar noi, românii, am trecut anul cu parte importantă din țară și cu oamenii din ea abandonați practic în mâna dușmanului. Acum anul ăsta s-a dus. Avem de privit înainte și de găsit soluții, de aflat voință și de presat politicienii țării să facă cât mai curând unirea Basarabiei înapoi cu țara. E datoria noastră, a fiecărui român, față de țară și față de basarabeni. Așa să ne ajute Dumnezeu!

ACP