Multiculturalismul este o ideologie care își are originile în relativismul marxismului cultural, relativism care ne spune, ne predică și ne ostracizează dacă nu acceptăm că toate culturile și religiile sunt egale și la fel.

Suntem extremiști/ naziști/ xenofobi (calomnii în majoritatea cazurilor, pentru că în lume există și din aceștia) și ni se scot ochii dacă nu acceptăm că islamul este la fel de bun ca și creștinismul, iar creștinismul este mult mai rău și mai violent decât islamul.

130 de morti s-au înregistrat, până azi, 20 noiembrie 2015, în masacrul de la Paris. Majoritatea covârșitoare a intelectualilor și a clasei clevetitoare franceze a susținut și susține încă multiculturalismul, fără relativismul căruia, într-o lume normală, nu ar fi existat migranția necontrolată, s-ar fi luat notă mult mai devreme de radicalizarea care se petrece în moscheile din Europa și, practic, ar fi fost prevenite atacurile teroriste din Europa. Carnagiul de la Bataclan nu ar fi avut loc.

Dar munca intelectualilor este lucrul cu idei, “lucruri imateriale” le numește Thomas Sowell, nu cu lucruri concrete, pentru care pot fi direct răspunzători. Cum îmi spune un cunoscut din online: un strungar, dacă greșeste, plătește, își pierde un deget. Un intelectual care promovează multiculturalismul, dacă greșeste, plătesc cei din Bataclan.

Thomas Sowell, un intelectual (cum toate culturile și strungarii nu sunt la fel, nici intelectualii nu sunt toți la fel), a scris despre asta:

“Dacă istoria ideilor ne poate învață ceva, lecția ar fi că bunele intenții nu ne spun nimic despre consecințele concrete ale respectivelor idei. Ceea ce constatăm însă este că intelectualii care generează idei nu sunt nevoiți să sufere consecințele punerii lor în aplicare – intelectualii din lumea universitară sunt protejați de principiile libertății academice, iar jurnaliștii din societățile democratice sunt protejați de principiul libertății presei. Rareori se întâmplă ca cei care generează sau răspândesc idei periculoase, sau de‑a dreptul mortale, să plătească vreun preț, cel puțin printr-o știrbire a credibilității.

Cine o învinovățește pe Rachel Carson, o figură emblematică a ecologismului, pentru cruciada ei publicistică împotriva DDT‑ului, care a dus la interzicerea acestui insecticid în multe țări de pe glob – interzicere urmată de o recrudescență a malariei, care a ucis și continuă să ucidă milioane de oameni în țările Lumii a treia de la tropice?“