FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Bolşevismul de piaţă sau KGBtalismul

Bolşevismul de piaţă, aşa a botezat Robert Amsterdam, avocatul oligarhului Mihail Hodorkovski, produsul oligofren rezultat din concubinajul statului centralizat rus cu economia de piaţă. Această convieţuire a început încă de la sfârţitul anilor ’80, când nomenklatura sovietică, profitând de noile legi economice, a pus mâna pe propietatea de stat, şi cu ajutorul structurilor specializate ale Kgb-ului, a înfiinţat întreprinderi comerciale mixte, cu parteneri din Occident. La sfârşitul lui 1990, CC al PCUS a aprobat crearea unor bănci comerciale menite a ajuta la spălarea banilor PCUS, bănci ce au finanţat cele câteva sute de societăţi pe acţiuni înfiintate de Comitetul Central şi grupările regionale ale Partidului. În acei ani a început în Rusia Era Cleptocraţiei, cum o numea Vladimir Bukovski, datorită colaborării fostei nomenklaturi cu elementele criminale. Tinerii komsomolişti au răspuns printre primii chemării partidului la edificarea noii politici economice. Astfel organizaţia de komsomol a sectorului Frunze, care-l avea în fruntea sa în 1987 pe studiosul matematician şi chimist Mihail Hodorkovski, s-a lansat cu succes în afaceri cu blue-jeans, coniac şi calculatoare.

Daca organizaţia de komsomol, Frunze, s-a desfiinţat de mult, tânărul ei secretar a avut o carieră fulminantă. În doar 18 ani a ajuns, de la contabilizarea sticlelor de coniac, în lagărul siberian YAG-12/10, şi de la controlul a 2% din rezerva mondială de petrol şi o avere de cca. 12 miliarde $, la atelierul de croitorie din lagăr, unde coase uniforme pentru câteva ruble pe zi. Acest destin te îndreptăţeste să te gândeşti la zicala rusa: “Niciodată să nu dispreţuieşti sărăcia sau închisoarea, chiar mâine ai putea avea parte de ele“.

Dacă, potrivit raportului însărcinatului de afaceri al CC, N. Krucina, în 1990 valoarea întregii “propietăţi comuniste“ era de cca. 8 miliarde $, în 1992, când a început Cuponiada lui Elţin, au fost distribuite ruşilor 144 de milioane de cupoane, un cupon valorând cca. 30$. Ele au fost cumpărate, după aceea, de câţiva. Acesti “câţiva“ au constituit Noua Clasă, poreclită de membrii claselor desfiinţate, Clasa Oligarhilor. Oligarhii au împrumutat statul rus intre 1995-97 cu 2 miliarde $, în schimbul cărora au primit în propietate peste 20 de giganţi ai economiei ruse. Anii ’90 au fost ani de aur pentru oligarhii ruşi, anii când noul “Birou Politic“ era format din Berezovski, Gusinski, Hodorkovski, Potanin, Smolenski, Fridman şi Aven, anii când Boris, nu Elţin, ci Berezovski, îi dădea fiecărui prim-ministru numit, lista cu membrii noului cabinet, anii când Elţin era beat şi Putin era loial, şi când Putin spunea despre Berezovski: “Este fratele pe care nu l-am avut niciodată“.

Au fost întradevăr câţiva ani, vreo şapte, în care Economia de Piaţă a stat mai mult în bratele vânjoase ale oligarhilor decât pe patul de scânduri al Statului. În aceşti ani, conform FMI, peste 170 de miliarde $ au părăsit Rusia. A fost respectată, şi în cazul acesta, una dintre teoriile lui Marx privind cele trei tipuri de raporturi pe care clasa conducătoare le are cu propietatea: posesie, utilizare, plăcerea profitului. Recunoscător, un “director roşu“ al unei fabrici ruseşti în varsta de 65 de ani, după ce şi-a cumpărat la Londra o propietate de câteva milioane de lire sterline, a întrebat agentul imobiliar unde este mormântul lui Karl Marx. Aflând, a vegheat îndelung la mormântul din cimitirul Highgate, unde-şi dormea somnul cel care îl făcuse, chiar şi indirect, din mujic, propietar londonez.

În 2000, cand băiatul spălătoarei de vase şi al strungarului a ajuns Ţar, a numit zece foşti KGBişti în cele mai importante funcţii în stat, aceştia la rândul lor au procedat la fel, aşa încat, în scurt timp, 6000 de foşti ofiţeri KGB deţineau poziţiile strategice. Aşa au apărut Silovki (oamenii puternici), care nu numai că i-au înlocuit pe oligarhi, dar au readus Economia de Piaţă acolo unde îi este locul, sub Stat!

Acum, în bolşevismul de piaţă rusesc sunt peste o sută de miliardari în dolari. Ei sunt “garanţia“ că sistemul funcţionează. Care este rolul lor în cadrul sistemului? Răspunsul l-a dat chiar numărul 1, magnatul aluminiului, Oleg Deripaska, posesorul unei averi ce depăşeste 60 de miliarde $. El spunea: “Mă consider puţin mai mult decat custodele activelor statului. Dacă statul -Putin- spune că trebuie să renunţăm, vom renunţa. Nu mă separ de stat. Nu am alte interese“.

Cât timp Statul se mai gândeşte ce, dacă şi când să spună, magnaţii ruşi îşi cheltuiesc banii prin Occident, conformându-se unor alte înţelepte vorbe ruseşti, ce ne învaţă: “Dacă îţi economiseşti banii pentru zile negre vei ajunge să ai parte de ele“. Uneori, fuga de zile negre a magnaţilor ruşi atrage după ea intervenţia poliţiei. Ce face în timpul ăsta poporul rus? Se uită la reclama sucului de fructe: Câţiva poliţişti escortau nişte tinere care purtau lenjerie şi căciuli de blană, urmate de un magnat în halat de baie. Apoi apare o rusoaică ce urmăreşte ştirile la televizor într-un apartament de bloc. Sloganul era: „Unii se bucură de fanteziile unei vieţi frumoase. Alţii beau suc“.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bogdan Calehari

Bogdan Calehari

5 Comments

  1. Anca Cernea
    21 March 2011

    (…)
    On March 2, 2010, The Moscow Times published the article Russian Mafia Abroad Now 300,000 Strong. It is now estimated that so-called Russian Mafia controls 95% of organized crime globally. That includes drug trafficking, money laundering, black market, and so on. At the end, the article points out that Moscow has nothing to do with it, because most of these people have no Russian passports anymore, being citizens of other countries. What a convenient conclusion. Oleg Gordievsky means otherwise:

    “The KGB started to control different business organizations where the Mafia was strong. Gradually they began replacing the Mafia. So, in a way, today it’s less organized crime and more KGB, which is now called the FSB. Around the whole world, especially in countries like Austria, Spain, and Hungary, there are a lot of organizations and activities that look like the Mafia. But practically all of it is run by the KGB/FSB.”
    (…)
    Robert Buchar
    http://frontpagemag.com/2010/0…..communism/

  2. Vlad M.
    21 March 2011

    Nu e rau deloc, tovarasi.

  3. paul bacosca
    21 March 2011

    Bine zis! Cam asa ceva se intampla si la noi! S-ar parea ca bolsevismul asta n-are moarte!!

  4. Sfetcu Florin
    21 March 2011

    Ar putea fi de ras daca nu ar avea un impact catastrofal asupra libertatii individuale.Care ar fi cauza acestui fenomen si ce s-ar putea face?.Cum am putea scapa de ciuma aceasta care este reprezentata de organizatii secrete care nu au decat un singur scop,spolierea si inrobirea celor din jur,manipularea maselor,si accesul discretionar la resurse?

  5. calehari
    21 March 2011

    Sfetcu Florin@4. ” Impact catastrofal asupra libertatii individuale „. Asa este , dar cine sesizeaza , cine constientizeaza asta ? O minoritate, pentru care libertatea inseamna ceva , pentru care libertatea are sens . Restul , imi vine sa spun si chiar am s-o fac ” RESTURILE ” , care formeaza ” masele manipulate „, sunt multumite sa ” bea suc ” , adica , mai pe romaneste spus ” sa bage ceva la jgheab „. Masele sunt masochiste , suporta ” spolierea ” si ” inrobirea „, daca ceva acopera fundul castronului , daca au in ce sa-si infiga lingura. Un ” Rest ” se ruga inainte de a incepe sa-nfulece : ” Tine-ma doamne prost , satul si sanatos ” . Matul plin este pricipala dorinta a maselor si nu libertatea individuala , pentru asta se roaga , matul plin este calea spre perfectiune, spre mantuire si nu libertatea. Cat timp au matul plin , raspund extatic chemarii goarnei in care sufla falsii mantuitori. Asa ca , intrebarea ” Cum am putea scapa de ciuma asta .. ?” , a-si inlocui-o , numai ca si ea va ramane fara raspuns, cu : ” Cum am putea scapa de resturi ? „

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *