un text de Alex Amarfei

“Nu doresc să plătesc impozite pentru biserică” este fraza favorită a ateului de serviciu pe net.

“Din cauza popilor nu avem destule spitale” (imagini cu false statistici spitale vs. biserici), este poză pe facebook şi ştampilă aplicată pe creier naivilor de săracul gazetar proprietar de yacht, Lucian Mândruţă.

“Este scandalos că preoţii nu plătesc impozite cum trebuie”, spune ASUR.

Aş putea continua cu citate din diverşi cetăţeni şi organizaţii clocotind de indignare, preţ de câteva volume groase in folio. În general, senzaţia procurată cititorului inocent este că biserica e o instituţie la nivelul clanului Borgia, unde episcopi dezmăţaţi se desfată scăldându-se în diamante, rolexuri şi conturi grase în bancă, iar bieţii atei şi agnostici se opintesc, cu toate aceste extravaganţe, să salveze bugetul patriei, vieţile obidiţilor şi onoarea nereperată a văduvei Leanca.

Hai să analizăm câteva fapte crude şi cifre.

Bugetul solicitat şi în parte vărsat deja Federaţiei Române de Fotbal (FRF) pentru construirea de sute (subliniez: sute) de stadioane pe plaiurile patriei, egalează bugetul Catedralei Mântuirii Neamului. O primă omisiune care trebuie clarificată cu catedrala asta din cauza căreia, zic ateii, mor copii fără tratament în spitale: bugetul catedralei a fost umflat, cu rea-credinţă, suma în euro fiind convertită în lei şi leii din nou în euro, adică din cam 100 de milioane de euro au făcut 400 de milioane de ron, şi, din ăia, 400 de milioane de euro. Sigur, dacă ateii al căror serviciu şi unică speranţă de a ieşi în faţă este umblatul cu vidanja sunt “principiali”, şi un euro e mult, nu-i aşa. Bun, dar distorsionarea datelor dovedeşte, tocmai de aceea, rea credinţă. De ce trebuie sa zici 400 de milioane, că până la urmă şi 100 e destul de mult. Pe de altă parte, bugetul ăsta nu era, din start, furnizat de bugetul public, decât în parte.

Dar să revenim. Este o plagă care cangrenează medicina înalţarea acestei catedrale. Au umblat calcule mirobolante despre câţi copii mor de cancer şi câţi bătrâni ar avea doctori pe moca, dacă n-ar exista catedrala. Niciun cuvânt despre câte protocoale ştiinţifice au dovedit efectul fotbalului asupra leucemiei.

Apropos. Nu vreţi să vedeţi socotelile pentru Stadionul Naţional, pentru salariile FRF şi alte angarale, care curg şi tot curg, nici faptul ca FRF, cu astea cu tot, e datoare vândută. Nici cât scandal a fost că fotbaliştii, nişte săraci cu vile in Monaco, nu doresc să le fie impozitate beneficiile. Să plătească, în schimb, popii dracu’, impozit pe ultima para care le curge în buzunare! Fotbalul există. Dumnezeu nu e “dovedit”.

Teatrul Masca al d-lui Mihai Mălaimare papă de la bugetul primariei cam 900 de mii de euro. Anual. N-am nimic personal cu dl. Mălaimare, dar poate cineva menţiona, afară de talentul la azvârlit mingioace şi confecţionat clownerii, cu ce a fericit gagiul ăsta cultura română?

Se estimează că 400.000 de turişti străini au vizitat anul acesta Bucovina, din care mare parte – mânăstirile din Bucovina. Dl. Remus Cernea are un filtru special political correct la buzunare, prin aplicarea căruia va evita complet, scriu cu bold, “complet”, să intre vreun cent din aceste sume retrograde, inchizitoriale şi frânătoare (sic!) de ştiinţă şi raţiune în bugetul senatorial al domniei sale. Şi sunt convins că d-na Pippidi, când îşi mănâncă biata coajă de pâine uscată, pe care i-a lăsat-o neatinsă jecmăneala infamei biserici ortodoxe, fragmentează coaja, şi scade din ea cota care-i revine din taxele percepute pentru fiecare turist care dă unei agenţii costul mediu de 25 de euro de persoană, la vizitarea mânăstirilor Moldovei preţ de o zi, şi zice “fărâmitura asta o arunc păsărelelor, că e cotizată de instituţii ale bisericii”. Categoric da! Cred că doamna Pippidi este morală din creştet în tălpi şi nu se hrăneşte cu venituri cotizate la buget de agenturile obscurantismului religios!

Cred, de asemenea, că şefii ASUR, când îşi halesc tocana la birtul săracilor, se gândesc: “Clubul Sportiv Municipal Bucuresti a luat de la Sorin Oprescu 50 de mii de euro pentru motociclete, ia să facem noi puţin civil disobedience, ce motociclează ei cu banii ăştia?”. Desigur, Dumnezeu e o iluzie fabricată de popi. Motocicletele din banii contribuabilului sunt o necesitate istorică.

Eu plătesc în acest moment impozite, pentru ca statul să ofere şcoală pe moca unor copii de atei. Nu înţeleg, dacă Dumnezeu e o iluzie, şi domnii atei nu pot să-mi demonstreze ce e aia conştiinţă, conex cu sau, fie, chiar şi independent de Dumnezeu, de ce ar trebui să plătesc eu şcoala copiilor unor nene sau tanti care îi acolo ca să aibă de ce face scandal, într-o ţară cu religia persecutată de atei la modul atroce până recent, că se simt discriminaţi. Eu, cum mama (scuzaţi) dracului (inexistent conform dânşilor), ar trebui să mă simt?

Impozitele plătite de mine asigură ca, din banii mei, medic şi ne-beneficiar al gratuităţii propriilor servicii, dl. Lucian Mândruţă să aibă medicină pe moca pentru copii şi, în acelaşi timp, să spună că preoţii n-au vindecat niciodată pe nimeni, iar el ridică steagul anti-cruciadei ca să dea la moacă bisericii, pentru că biserica e frâna meseriei mele. Şi spune asta de pe puntea unui yacht. Şi îşi pune pe facebook poze cu croaziera făcută cu copii în Marmara şi alte destinaţii turistice. În tot acest timp, infama biserică îi spoliază familia de asistenţă medicală.

Dacă eu spun că Remus Cernea e un parazit care n-a putut face studii şi trăieşte, pe banii din taxele mele, din mânjit religia, e persecuţie. Dacă dl. Mândruţă spune că toată povestea cu liturghia e o circotecă (mai exact – îl citez – “show”, cu conotaţia “show pentru fraieri”), e adevăr “dovedit”. Dacă madam Pippidi primeşte bani de la buget ca teatrele să reprezinte o piesă în care apostolul Pavel e descris ca un mitoman, paranoic, profitor şi ucigaş, atunci statul ocroteşte arta şi dreptul la liberă exprimare.

În 1993, un prieten de-al meu, care pe acea vreme nu prea credea în moaşte, deşi era credincios ortodox prin opţiune, avea o afecţiune dureroasă a cotului, la care şi eu şi alţi medici priveam complet neputincioşi, după luni de zile de tratamente inutile. În disperare de cauză, a venit la Biserica Rusă, când părintele Rafail Noica a adus părţi din moaştele Sfântului Siluan. În momentul în care s-a atins de ele, durerile au încetat, afecţiunea s-a vindecat pe loc. Omul ăsta există. ASUR îl proclamă şarlatanie a popilor. Fiul filosofului Constantin Noica, monah şi pustnic – un escroc pus pe căpătuială. Eu însumi – un mincinos, sau un amagit, sau amândouă.

În 1952, iarna, mama era în închisoare la Jilava. Acuzaţia: defăimare a regimului socialist, participare la o reţea de spionaj. Realitatea: un cerc de studente scriau scrisori de protest posturilor de radio străine, denunţând slavizarea forţată şi sovietizarea forţată. Limba română nu e de origine slavă, au zis ele. Lasă că vă băgăm noi la răcoare până vă lămuriţi cum e, spioancelor, au zis tovarăşii. Dl. Brucan, mentorul d-lui Mândruţă, scria nişte articole pe temele astea, de care, zice dansul, s-a pocăit.

Dar dl. Mandruţă nu s-a pocăit, că dânsul n-are trecut pătat, deci poate să-şi folosească apanajele pentru lupta de clasă în forme noi. Dânsul proclamă că biserica e un show, o circotecă, o escrocherie mâncătoare de bani şi manipulatoare de conştiinţe, care face ca mai puţini bolnavi să fie vindecaţi şi mai puţini săraci să aibă mâncare. Pupători de oase, adoratori de lemne vopsite, popi afacerişti. Ok.

În iarna anului 1952, bunica mea, aflând că una din deţinutele din lotul unde era şi mama a murit de tuberculoză, şi că era şi mama bolnavă, a ajuns la disperare şi, deşi ştia că nu e “după pravilă”, a acceptat o superstiţie: în loc să meargă la o singură biserică duminica, punea pomelnice la 7 în aceeaşi zi, una după alta. A durat puţin şi a visat pe Maica Domnului, cu chipul uneia din icoane. Preacurata i-a zis, privind cu oarecare supărare: “Lucreţia, pentru ce mă plictiseşti cu acest fel de stăruinţe? Oare tu ai grijă de fiica ta, sau Fiul meu? Dar pentru că ai credinţă, îţi spun că nu vor fi înflorite florile pe care tu le iubeşti, când fata îţi va bate la uşă!” În primavara lui ’53, devreme, a murit Stalin. Puţin mai târziu, deţinutele au fost eliberate şi mama a ajuns acasă. La o zi după, tufa de Forsythia din grădină, la care bunica mea ţinea, a înflorit cu întârziere.

ASUR spune că eu sunt un escroc care propagă asemenea lucruri pentru a atrage fraieri popilor, ca să umplem cu mălaimare o afacere de mincinoşi.

Declar cu solemnitate că, în visele mele cele mai frumoase, Dumnezeu cel inexistent mă face părtaş escrocheriilor părintelui Rafail şi minciunilor care au înflorit în curtea bunicii, datorită obscurantismului închinător la lemne pictate.

Sunt fericit să fiu considerat un dobitoc, şi, în acelaşi timp, un şmecher care recrutează fraieri pentru popi. Măcar de aş fi considerat la fel şi în neverosimila, pentru atei, lume cealaltă.

Cu toate acestea, societatea este şi o vecinătate de afaceri. Am o afacere nerezolvată cu dl. Cernea. Dânsul crede că e persecutat că plăteşte impozite din salariul de senator pentru biserici. Eu cred că, pentru impozitele deja mâncate, de la mine, de la biserică şi de la alţi credincioşi, de oameni ca ăsta, este drept ca dânsul să fie privat de salariu, iar salariul acesta să fie donat unei iniţiative ecologiste. Desigur, nu una a dânsului.

La noapte voi simţi enorm şi voi visa monstruos. Impozitele plătite de Remus Cernea, de doamna Pippidi şi de ceilalţi liber cugetători vor deveni muşchiul umflat cu steroizii raţiunii al naţiei fiscale, care, în pofida popilor şi turmei lor de oi manipulate, salvează sănătatea periclitată a patriei. Piesa “Să pun Inchiziţia pe Mungiu”, jucată la Teatrul Masca, va deveni salvarea culturii şi îl va scuti pe dl. Mălaimare, prin lucrativitatea excelentă, să mai devalizeze bugetul de aproape 1 milion de euro anual pentru dat cu mingiucile. Vom propăşi dincolo de obscurantism! Vivat academia! Pupeishion pleis of independăns square!

Redevenind (întrucâtva) serios, reiau aici o problema pentru atei, agnostici şi liber cugetători. Adineauri, la comentariile precedentului meu articol, recunosc, acid şi polemic că şi prezentul, un domn spunea că religia poate fi utilă numai pentru proştii care nu înţeleg cum e cu morala avansată şi că, la nivelul dânsului, e caducă utilitatea acestui device, că dânsul e moral multicel peste noi, ăştia de avem nevoie de stick and carrot of divine assumption. Cool. L-am întrebat şi pe ăsta ce am întrebat pe toţi ateii, agnosticii, remuscernii şi mungioaicele ultimilor ani. Ia zi tu, dragă domnule, trei chestii: ce este materia, ce este timpul, ce este conştiinţa. Că fără Dumnezeu cred că te descurci, dar cu acestea trei, care sigur „e” demonstrate de ştiinţă, vrei, nu vrei, locuieşti toată viaţa. Defineşte-le! Aproape supărat, domnul cu morala avansată îmi zice (why don’t I wonder…) că nu ştie, dar nici nu înţelege de ce-l întreb aşa ceva.

Simplu. Eu sunt un bou care crede în prostia aia cu Dumnezeu, icoane, sfinţi, oase de morţi. Prietenul de care vă povestesc e o invenţie, visul bunicii mele – un wishful thinking. Dar există ceva evident, pâna şi la nivel de Teatrul Masca, până şi pentru un fotbalist de divizie C. Trăim cu conştiinta proprie, că vrem sau nu, toată viaţa şi luăm cu ea, nu cu altceva, deciziile pentru noi şi pentru convieţuirea cu ceilalţi. Materia este ceva mult mai greu de negat decât Dumnezeu. Materia ne limitează libertatea. Timpul nu pare o chestie de care să dorim să facem abstractie, că l-o explica ştiinţa altcândva. Timpul ne măsoară libertatea şi, cu moartea, o sfârşeşte. Toate acestea sunt atribute umane ale cunoaşterii. Să spui că eşti moral, şi încă mai ceva ca oile proaste care mai au nevoie să creadă în Dumnezeu, şi apoi să spui că n-ai nevoie nici la astea să te gândeşti, nu prea e o dovadă de gândire raţională, ci mai degrabă de autoproslăvire necondiţionată. Dar ce să ştiu eu, un obscurantist. Domnii atei şi agnostici spun că se poate şi făra astea. Totul e să nu “crezi în religie”.

Rămân, după aceste comice tribulaţii, cu o sumă de întrebări de om idiot, de cetăţean turmentat. Dar fără Mălaimare se poate? Dar fără Mungiu? Colegii mei pot descoperi următorul antibiotic fără ASUR? Credeţi că putem furniza turiştilor din Bucovina un flyer cu “Umbra lui Ştefan cel Mare. La Stadionul FRF din Dorohoi”? Putem trăi fără Teatrul Masca? Dar fără mască?

1. Bunăoară, printre alte „perle” ale unei conştiinţe „avansate”, dl. Brucan publica în 1947 un articol intitulat „Da, nicio cruţare!”, în care cerea pedepse dintre cele mai aspre pentru „duşmanii de clasă”. Adică: temniţă, muncă forţată, exterminare. Domnia sa numea aceste lucruri „sentinţe ale istoriei”. Modest. Prin coincidenţă, filiera aceasta „iniţiatică” generează, până azi, personaje care socot că vorbesc în numele istoriei, ştiinţei, raţiunii, poporului etc. etc.

2. Să fiţi atenţi că obscurantiştii sunt vicleni şi, zicând „dobitoc” şi „şmecher”, am avut proceduri hermeneutice ascunse! Fiţi vigilenţi! Obscurantistul de mine, am strecurat aici aluzii la „ca un dobitoc eram înaintea Ta” şi şmecher (schmeker, degustător) este, desigur, o infiltrare a bietei conştiinţe a liber cugetătorilor cu mesaje subliminale legate de „gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul”. În aceeaşi ordine de idei, părintele Noica este escroc, etimologic, întrucât escroc înseamnă „care mănâncă pe seama altuia” şi, aşa bănuiesc, n-ar avea nimic de obiectat dacă îl descriem ca mâncând pe seama lui Hristos. Mă autodenunţ. Sunt un manipulator viclean. Dar să ştiţi că autocritică nu-mi fac!