- Un grup de fundamentalişti salafişti tunisieni au ocupat, cu forţa, unul din principalele obiective turistice ale țării: basilica din Kef. Ei intenţionează să distrugă monumentul pe care îl consideră blasfemiatoriu. Basilica este un monument arheologic din epoca bizantină (sec.VI), construită cu o sută de ani înaintea invaziei islamice şi a fost transformată în moschee în sec. XVII. În 1966, datorită importanţei ştinţifice, monumentul a fost recuperat, după restaurarea sa totală, basilica devenind un important monument cultural şi turistic. link
- Pe 1 martie 2001, talibanii afgani au distrus ansamblul monumental de la Bamian aflat pe lista UNESCO a celor mai importante monumente ale umanitaţii, ansamblu format din două uriaşe statui ale lui Budha. Astazi, mulţumită sprijinului politic, mediatic, propagandistic şi financiar al democraţiilor occidentale, barbarii au ajuns şi mai aproape de noi.
- Yusef Nadarkhani s-a convertit la vârsta de 19 ani la creştinism şi a devenit pastorul unei mici comunități evanghelice botezată “Biserica Iranului”. A fost arestat în octombrie 2009 şi condamnat la moarte pentru apostazie, potrivit Sharia – legea islamică în vigoare în Iran. În iulie 2011, Curtea Supremă Iraniană i-a anulat primul verdict de condamnare la moarte, cu condiţia ca acuzatul să renunţe la credinţa sa. Pastorul Yusef Nadarkhani a refuzat, condamnarea la moarte rămânâd astfel în vigoare. link
Yusef Nadarkhani nu este danez, suedez, francez, socialist, comunist sau anarho-stângist. Yusef Nadarkhani este doar creştin!
- “Maimuţele sunt oamenii Sabbat-ului, evreii; porcii sunt necredincioşii aliaţi ai evreilor, creştinii.” Această frază care figurează într-unul din manualele şcolare pentru clasa a opta, are pentru copiii din Arabia Saudită, parfum de dogmă. Din cartea de geografie micuţii arabi afla că: ”În multe ţări ale lumii, minorităţile musulmane sunt ameninţate de genocid şi creştinare, sau de pericolul de a le fi inoculate principii daunătoare spiritului”, sau că statele balcanice Grecia, Bulgaria şi Romania, sunt teritorii ocupate! link
Că locuim în nişte teritorii ocupate, aflu de-abia acum; sunt sigur însă că vor fi eliberate şi noi împreună cu ele. Trebuie însă să avem răbdare; primii eliberaţi vor fi cei din teritoriile aflate în vestul Europei.
- În Arabia Saudită, una din ţările locuite de viitorii noştri eliberatori, crucea este interzisă pentru că întruchipează un simbol religios non-islamic, ea fiind în permanenţă vânată de poliţia religioasă arabă. Brusc, marile firme elveţiene – Swatch, Tissot sau Victorinox – au realizat că au o mare problemă si că sunt nevoite, pentru a-şi păstra profitul, să şteargă crucea, simbolul elveţian, de pe produsele exportate în Arabia Saudită. Problemele elveţienilor n-au dispărut însă. În propria lor ţară, încă o asociatie care îi reprezintă pe musulmanii stabiliţi în Elveţia – 400.000 de persoane – a declanşat o campanie la nivel naţional pentru a cere elveţienilor să adopte un nou drapel care să nu îi ofenseze pe imigranţii musulmani! link
Până la urmă, Ceasul, Steagul şi Briceagul, vor avea aceeaşi soartă.
- În urmă cu câteva săptămâni, biserica Sfântul Gheorghe, din satul egiptean Al-Marinab, provincia Edfou, a fost atacată de vecinii musulmani care i-au doborât clopotele şi crucea. De curând, în urma unui nou atac, biserica a fost în sfârşit incendiată. Piromanii lui Allah au mai incendiat trei case şi un magazin din vecinătatea bisericii, care apartineau creştinilor copţi. După revoluţia egipteană, ce a înlăturat dictatura şi, spun unii, va instaura cu siguranţă democraţia, în Egipt au fost distruse 4 biserici creştine şi 93.000 de creştini copţi au părăsit ţara. link1 link2
În timpul ăsta, în Europa, după cum ştim, islamofobia face ravagii.
- Consiliul municipal al oraşului Copenhaga, în care majoritare sunt stânga şi extrema stângă, a aprobat Iranului construirea unei uriaşe moschei şiite (sala de rugăciune de 2.000 metrii pătraţi pentru 3.000 de credincioşi, 2 minarete de 32 de metri înălţime). Viitorul imam al moscheii va fi Mohhamed Mahdi Khademi, vechi ofiţer în armata iraniană, fost comandat al departamentului ideologic al Gardienilor Revoluţiei.link
Teocraţii de la Teheran şi progresiștii utili danezi implantează astfel în inima Europei, un nou centru de recrutare şi acţiune al Hezbollah. Probabil că ayatolahul Ali Khamenei le-a transmis supuşilor săi danezi de la primaria Copenhagăi – consilierilor social-democrati, stângişti-radicali, socialişti verzi(ex.comunisti) şi roşii-verzi – un mesaj de “pace şi seninătate.”
- Talina, Svenja şi Jason sunt ultimii trei copii germani din şcoala primară Jens Nydahl situată la periferia Berlinului, în cartierul Kreuzberg. În recreaţie, în curtea şcolii, se întâlnesc cu ceilalţi 300 de elevi care sunt toţi, arabi sau turci. Talina, Svenja şi Jason sunt singurii care vorbesc germana pentru că ceilalţi elevi din clasele lor vorbesc, aşa cum este normal, numai araba şi turca. În clasa lui Talina, niciunul din colegii ei nu ştie să spună în germană măcar „mulţumesc”, „te rog” sau „bună ziua”! Şcoala Jens Nydahl este una din numeroasele şcoli de la periferia Berlinului aflate în aceeaşi situaţie. link
Germania, cândva în viitor: “Cotidianul berlinez de mare tiraj Sabah Yayincilik titrează azi pe prima pagină “Talina, Svenja şi Jason, ultimii trei nemţi din Berlin!“
- Ziarul Skanska Dagbladet îşi anunţă cititorii că 45 de poliţişti suedezi care patrulează în cartierul musulman Rosengard din Malmo, au făcut cerere pentru a urma, timp de 12 săptămâni, un curs de limba arabă, “pentru a-i ajuta, întelege şi comunica mai bine” cu rezidenţii locali. link
În Suedia se petrece un fenomen curios: mulţi, din ce în ce mai mulţi “suedezi”, nu vorbesc decât araba, în timp ce poliţiştii vorbesc suedeza, engleza şi, mai nou, araba! Nelămuriţii se întreabă: Şi atunci, cine este Garcea?
- Cartierul musulman Rinkeby din Stockholm este locuit în majoritate de somalezi; în Stockholm însă, există şi somalezi creştini care vin la marginea cartierului musulman încercând să facă prozeliți. În faţa unui asemenea atac la adresa adevăratei credinţe, imamul somalez al moscheii din Rinkeby s-a hotărât să ia poziţie conform preceptelor Coranului; astfel în timpul unei emisiuni dedicată somalezilor la postul Radio Sweden, imamul i-a calificat pe somalezii creştini drept “necredincioşi” şi le-a reamintit ascultătorilor săi că: “Este o datorie pentru toţi musulmanii să-i ucidă pe cei care părăsesc Islamul.” link
Faptul că autorităţile suedeze nu au avut nici o reacţie în faţa apelului la crimă lansat public de venerabilul imam în emisiunea sucursalei suedeze a Al-Jazeera –Radio Sweden- nu mai miră, cred, pe nimeni.
- Organizaţia islamistă Sharia4Belgium a hotărât deschiderea la Bruxelles a unui tribunal Sharia. Tribunalul se va ocupa cu reglementarea, potrivit legii islamice, a diferendelor matrimoniale – divorţuri, anulări de căsătorii, reconcilieri – şi a chestiunilor privind moştenirea. Momentan tribunalul nu va pronunţa verdicte şi nu va executa pedepse.link
În Anglia funcţionează deja 85 de tribunale Sharia, controlate în activitatea lor de Tribunalul de Arbitraj Musulman, aşa că Belgia a făcut doar primul pas. Remarcând că Anglia şi Belgia au doua tipuri de legislaţie pentru două categorii de cetăţeni, mă întreb cât timp va mai trece până când tribunalele Sharia îşi vor intra cu adevărat “în pâine” şi vor pronunţa primele sentinţe de lapidare, spânzurare sau tăieri ale membrelor? Şi pentru că a venit vorba de Sharia, o prevedere interesantă a Codului Penal al Republicii Islamice Iran – ART. 116: “Pietrele utilizate pentru lapidare nu trebuie să fie prea mari, astfel încât să-l omoare pe adulter de la primele lovituri şi nici mici ca nişte pietricele.” În Iran, să omori un om bătându-l cu pietre nu este contrar legii; a te folosi de pietre nepotrivite, este!
- Numărul musulmanilor britanici, cetăţeni englezi la a doua sau a treia generaţie care practică poligamia, cunoaşte în ultimul timp o creştere spectaculoasă. A avea mai multe neveste este interzis încă în Marea Britanie, dacă e sa ne luăm după lege. Totuşi, Islamic Sharia Council, semnalează o recrudescenţă a numărului de căsătorii poligame la noile generaţii de musulmani, crescuţi şi educaţi în şcolile reginei Elisabeta. Astfel tinerii musulmani, născuţi în Europa, reiau vechea practică ortodoxă a Islamului, reîntorcându-se la textul Coranului şi la sunna Profetului (salalahou ‘aleyhi wa salam)!! link
Vestita ceaţă londoneză aparţine trecutului. Brandul viitorului, cunoscutele haremuri englezeşti!
- Şi acum o ştire din liniştitul oraşel belgian Saint Josse. Marţi, 27 septembrie 2011, în jurul orei 12:30, pe strada Liederkerke, o patrulă a poliţiei a interpelat un cuplu încercând să pună în aplicare noua lege privind interdicţia de a purta burkha în locurile publice. Soţul doamnei care purta burkha s-a opus în mod violent controlului, lovindu-i pe cei doi poliţisti şi ameninţându-i cu moartea. link
În timp ce doamna cu burkha a ajuns acasă, fără a fi identificată, unul dintre poliţişti a ajuns la spital.
- Vineri, 30 septembrie 2011, ora 19:30, localitatea franceză Vaulx-en–Velin. Un echipaj al poliţiei opreşte pentru a identifica o femeie complet acoperită de burkha. Femeia a refuzat să prezinte actele de identitate sau să se lase identificată de o poliţistă la comisariatul din apropiere. Protestând, ea a strigat că nu recunoaşte legea anti-burkha, lege ce a intrat în vigoare în luna aprilie. În timpul altercaţiei locuitorii din zonă s-au adunat cu zecile şi potrivit obiceiului, au atacat cu pietre şi alte obiecte echipajul de poliţie care s-a retras pentru a nu provoca o revoltă. link
Observăm cu satisfacţie că atât Franţa cât şi Belgia, devin, treptat, treptat, state de drept, unde legea este respectată.
- Hamza, originar din Anderlecht, de meserie hoţ de fier vechi, a fost surprins când încărca preţiosul metal în camioneta sa aflată întâmplător, împreună cu mai sus numitul, pe propietatea unui depanator de maşini din localitatea Ittre – Brabantul Wallon. Acesta în loc să respecte legea şi să anunţe poliţia după ce a fost furat, a pus mâna pe puşcă, i-a ieșit în cale hoţului, a tras un foc în aer şi l-a obligat sub ameninţarea armei să descarce din camionetă fierul furat. Tânărul Hamza, un bun cunoscător al legilor ţării sale de adopţie, l-a reclamat imediat la poliţie pe depanatorul puşcas. Acesta a primit 9 luni cu suspendare pentru ameninţări, degradarea camionetei şi deţinerea unei arme de foc fără permis, în timp ce Hamza ecologistul, a primit 5 luni, tot cu suspendare. link
Spre cinstea ei, în Belgia, Justiţia chiar este legată la ochi.
- În Norvegia statisticile recente ale poliţiei arată că în capitala Oslo agresiunile sexuale şi violurile sunt comise în proporţie de 100%, de “imigranți non-europeni” şi că 9 victime din 10 sunt femei norvegiene. Terapeuta Kristin Spitznogle, a remarcat că principala particularitate a acestui tip de agresiune este aceea că musulmanii violeaza ne-musulmanele. “Pentru aceştia valul islamic este un marker simbolic care separă femeile “respectabile” de cele pe care ei le numesc „curvele norvegiene”. „Când folosesc aceste cuvinte, a spus Kristin Spitznogle, nu fac decât să le reproduc propriile lor cuvinte, folosite în faţa ziariştilor.” link
Establishmentul stângii norvegiene arunca însă vina asupra victimelor, pentru că numai ideea potrivit căreia cultura musulmană ar putea fi un pericol pentru femei este incorectă politic în Norvegia! Mă bucur că s-a lamurit şi lucrul acesta. Acum, că “monstrul de pe insula Otoeya” a fost prins, Norvegia va redeveni iar o ţară liniştită şi lipsită de pericole, pentru femeile marcate.
- Ministrul de interne al Arabiei Saudite, Abdelhamid Hussein al-Fekki, a anunţat într-un comunicat publicat de agenţia oficială SPA că un cetăţean sudanez, ce a fost găsit vinovat de “practicarea vrajitoriei şi magiei”, a fost decapitat cu sabia în oraşul Medina. link
„Bine aţi venit în 1432. Potrivit calendarului islamic ne aflăm în 1432. Este cel puţin un lucru care i se poate recunoaşte calendarului islamic, acela că nu minte asupra stadiului de ‘dezvoltare’ al civilizaţiei islamice. Distanța care ne separă de Evul Mediu nu se mai măsoara în secole, ci in kilometri.”
- Curtea supremă iraniană a confirmat aplicarea legii talionului asupra unui bărbat acuzat de a-l fi orbit pe un altul cu acid. Victima şi-a pierdut vederea complet la un ochi şi parţial la celălat, rămând totodată desfigurată în urma atacului. Agresorului, Mohhamed, în vârstă de 26 de ani, SHARIA îi va scoate un ochi punând în aplicare moderna prevedere a legii talionului: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. link
Ținând cont că viitorul Europei va aparţine neamului şi Codului lui Hammurabi, ar fi recomandabil ca puţinii europeni de baştină de atunci să nu folosească acidul în altercaţii; asta pentru ca să-şi poata viziona în condiţii excelente sfârşitul.
- O saudită a fost condamnată de către un tribunal din Djjedah să suporte aplicarea a 10 lovituri de bici pentru vina de a fi încălcat interdicția de a conduce maşini, interdictie ce se aplică femeilor în Arabia Saudita. Sheima Jastaniah a fost arestată în luna iulie, în momentul când se afla la volanul maşinii sale. link
Să aflam şi părerea lui Nidret, profesoara de engleză la facultatea din Kirkuk-Irak: “După părerea mea, Occidentul nu respectă femeile şi pentru mine asta este o adevarată problemă. În Occident femeia nu are onoare, pe când aici demnitatea noastră este recunoscută şi suntem respectate.” (“Islamiştii – Cum ne văd ei pe noi”- Anne Nivat)
- În urmă cu un an, turmele de porci sionişti au atacat prin surpridere pământurile agricultorilor palestinieni. Potrivit martorilor, porcii, toţi unul și unul, special antrenaţi, făceau zgomote înfioratoare în timp ce distrugeau un câmp semănat cu grâu. Tentativele de a elimina şi de a scăpa de aceste animale murdare au eşuat lamentabil. Fermierul Abu Amer spunea atunci: “Sioniştii trimit în mod deliberat porcii pentru a sabota şi distruge pămanturile arabe pentru ca ele să fie furate de către autorităţile de ocupaţie în scopul stabilirii de noi colonii.” După un an, preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas, declara într-un discurs ţinut la televiziune: “Vrem să punem capăt ocupaţiei şi practicilor ei teribile, ca raidurile şi arestările, construcţia zidurilor şi demolarea caselor… câinii şi porcii formaţi şi antrenaţi pentru a ne ataca şi murdări pământul. Aceşti câini pe care îi găsim pe străzile noastre şi aceşti porci care ne smulg copacii.” link
Domnul Mahmud Abbas are o singura soluţie pentru a scăpa de comandourile de câini şi porci ce atacă pământurile palestiniene, să urmeze exemplul vecinilor israelieni, aflaţi într-o situaţie asemănătoare şi să ridice un zid.
- Postul de radio somalez “Andalus”, aflat sub controlul grupării islamiste Al-Shahab, a organizat un concurs pentru copii având ca temă recitarea Coranului. Concursul se află anul acesta la a treia ediţie, ediţie care s-a bucurat şi de cel mai mare succes datorită premiilor oferite copiilor: o puşcă de asalt AK-47 şi echivalentul a 700$ pentru câştigător, şi un AK-47 şi 500$ pentru ocupantul locului doi; următorii clasaţi au primit câte două grenade şi 400$. “Copiii trebuie să folosească o mână pentru educaţie şi alta pentru a apăra Islamul cu puşca”, a declarat un oficial al grupării Al-Shahab la ceremonia de premiere. link
Religia Păcii a jumelat cele doua puternice branduri: Kalashnikov-ul şi Coranul. Gruparea teroristă Al-Shahab, aliat de nădejde Al-Qaida, stăpâneşte sudul şi centrul Somaliei astfel încât există certitudinea că în această zonă copiii au să înveţe carte. Peste câţiva ani, Suedia îşi va primi cu mândrie noii cetăţeni, cu toţii absolvenţi ai Koranishkov-ului.
- Într-un interviu acordat site-ului german TZ Online, vestitul fotbalist francez Franck Ribery, actualmente tatăl a două fetiţe, Hiziya şi Shahinez, de cinci şi trei ani, a anunţat că este fericitul tată şi al unui băieţel născut pe 16 septembrie. Franck Ribery a făcut cunoscut şi numele nou născutului : Seif Al Islam – Sabia Islamului! Nu este o surpriză decât pentru cei care nu au aflat că Franck Ribery, căsătorit cu Wahiba în 2002, s-a convertit la Islam încă din anul 2006. link
În urmă cu câţiva ani, la meciul amical de fotbal Franta–Tunisia, desfăşurat pe Parc des Princes, 50.000 de spectatori, musulmani francezi, au huiduit cu respect, înaintea începerii meciului, Marseilleza. M-am uitat la Franck Ribery şi am aşteptat o reacţie din partea lui cât timp au durat “încurajarile” musulmanilor. Bilal Mohamed Yusuf n-a schiţat un gest. Acum ştiu de ce!
LA MARSEILLAISE Sifflé ( FRANCE – TUNISIE ) de jackiegoebeuls
5 Comments
emil borcean
21 October 2011Fotbalisti francezi convertiti la islam, inafara de Franck Ribery (acum i se spune Tarek): Eric Abidal (FC Barcelona – rebotezat Bilal), Nicolas Anelka (Chelsea), Thierry Henry, Lilian Thuram, Frederick (Oumar) Kanoute. Lassana Diarra, Karim Benzema, Samir Nasri si Hatem Ben Arfa sunt musulmani din nastere.
Hongse
21 October 2011Hongse
21 October 2011Ceva n-a mers bine mai sus. Mai încerc…
Hongse
21 October 2011Mă predau, nu ştiu să pun link-uri.
dailymail.co.uk/news/article-2055365/Poppy-burning-Muslims-plan-new-hell-heroes-demonstration-November-11.html
Mih
21 October 2011Incerc si eu
http://www.dailymail.co.uk/new…..ds-newsxml