După preluarea guvernării de către USL prin trădare şi traseism, nu prin alegeri, ne-am văzut puşi în faţa unei lovituri de stat. Instituţie după instituţie (Camera Deputaţilor, Senat, Avocatul Poporului, Curtea Constituţională) au căzut în câteva zile pradă ofensivei USL, totul culminând cu somarea Curţii să se pronunţe în 24 de ore cu privire la presupuse fapte neconstituţionale ale Preşedintelui şi, imediat după aceea, cu suspendarea Preşedintelui Băsescu.

În ciuda fraudelor masive, puciul s-a sfârşit prost pentru USL. Aventurismul politico-infracţional a afectat, în schimb, grav economia şi credibilitatea României.

În efortul neîntrerupt de a crea o atmosferă de ură explozivă, agresivitatea şi violenţa de limbaj ale noii puteri şi presei sale de propagandă, caracteristice mişcărilor totalitare, fac aproape imposibile astăzi exercitarea pluralismulului, desfăşurarea normală a vieţii politice democratice. Campaniile de ură şi linşaj mediatic, chiar dacă nu au reuşit să creeze o stare pre-revoluţionară, vor avea efecte toxice, de lungă durată, asupra vieţii sociale.

Pe de altă parte, niciodată, de la semnarea de către Ion Iliescu a Tratatului cu muribunda URSS, adeziunea României post-’89 la alianţa geopolitică occidentală nu a fost pusă atât de radical sub semnul întrebării ca în aceste şase luni de guvernare a alianţei dintre PSD şi PNL. Simpatiile pro-ruseşti ale noii puteri, exprimate atât de transparent de Andrei Marga, ostilitatea faţă aliaţii şi media occidentale (cu accente extreme în cazul lui Crin Antonescu), au mers în acord ca strategie, vocabular şi acţiune politică cu linia directivelor la fel de transparente formulate de oficiosul guvernului Federaţiei Ruse, Vocea Rusiei.

Societatea românească a reacţionat cu calm şi măsură în faţa acestui asalt, dovezi fiind eşecul propagandei deşănţate care de mai bine de doi ani a instigat la ieşirea în stradă şi, mai ales, rezultatul referendumului. În realitate, dincolo de frauda masivă, în ciuda propagandei şi presiunilor asupra cetăţenilor, USL nu a reuşit să mobilizeze mai mult de o treime din electorat împotriva Preşedintelui ales. Au fost instituţii care au funcţionat în faţa acestui tăvălug, nelăsându-se intimidate şi apărând legea. Au existat iniţiative din partea cetăţenilor şi presei independente ce au amintit de rezistenţa în faţa mineriadelor din ’90, ’91 şi ’99. Nu în ultimul rând, reacţia SUA şi a unor state europene a fost salutară în apărarea de către români a statului de drept.

De atunci, însă, acţiunea USL de subminare a statului de drept nu a încetat. Pare că este dusă în surdină doar pentru că reacţia clasei politice şi a multora dintre cei care s-au mobilizat în timpul referendumului întârzie să apară. Exemplificăm doar câteva atacuri: lipsa de respect pentru separarea puterilor în stat (propunerea ca procurorii şi CSM să dea socoteală în faţa Parlamentului), subminarea statului de drept (decizia majorităţii USL din Senatul al cărui preşedinte este Crin Antonescu de a nesocoti sentinţa definitivă şi irevocabilă a instanţei supreme privind încetarea mandatului unui parlamentar PNL), controlarea televiziunii şi radioului publice prin excluderea oricăror voci independente, circul tentativei de privatizare a Oltchim, blocarea procesului de cercetare de către firma Chevron a zăcămintelor de gaz de şist, metamorfozarea ICR într-o instituţie cu duhoare naţional-securistă, decapitarea unor instituţii care deranjau sistemul de privilegii şi complicităţi precum IICCMER, Arhivele Statului, Consiliulul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certicatelor Universitare.

USL a şi recunoscut că face „demonstrații de forță”. Problema este aceea a paraliziei restului clasei politice care nu se identifică cu USL. În faţa „demonstrațiilor de forță” ale puterii USL, a tentativelor de intimidare a societăţii, liderii opoziţiei au datoria de a formula într-un limbaj adecvat şi accesibil ceea ce vede şi intuieşte toată societatea, de a denunţa răul făcut de acest asalt, de a proclama adevărul, risipind astfel aura magică a unei puterii virtuale construite pe minciună, agresivitate propagandistică şi manipulare, nu pe adevăr.

Urgenţa confruntării răului produs de puterea USL este cu atât mai mare cu cât contextul internaţional s-ar putea să nu mai fie întotdeauna favorabil consolidării libertăţii, statului de drept şi orientării pro-occidentale în această parte a lumii, cum a fost din ‘89 încoace. Aşa cum Reagan spunea că libertatea nu este niciodată la mai mult de o generaţie depărtare de distrugere, nu trebuie să considerăm libertăţile de care ne bucurăm în prezent ca pe un dat, nici că ele vor dura şi în următorii patru ani fără a fi aparate.

Aşadar, liderii politici care nu se identifică cu puterea USL ar trebui să dea glas preocupărilor societăţii supuse unui tir de manipulare şi intimidare.

Un exemplu revoltător de dispreț manifestat față de voința națiunii, deși aceasta era exprimată după toate criteriile legale, este faptul că încă nu s-a trecut la parlamentul unicameral, cu 300 de parlamentari, și nici nu există vreun demers serios în acest sens.

Dacă i-ar asculta pe români, politicienii ar afla că ei nu consideră perimată noțiunea de patriotism, că au respect pentru Biserica, școală, armată, că țin la familie, că si-ar dori ca în țară să se respecte cu strictețe legea (dar mai întâi aceasta trebuie aplicată de către autorități), că și-ar dori mai multă decență, mai mult adevăr și dreptate în spațiul public și un nivel de bunăstare comparabil cu cel al țărilor occidentale. De asemenea, românii nu vor întoarcerea spre Rusia din închipuirile lui Marga, aderă la modelul occidental, dar nu sunt nicicum atrași de propuneri ca legalizarea căsătoriei homosexualilor, a eutanasiei etc.

Ne-am dori ca în această campanie electorală, desfăşurată la şase luni de la dezastrul produs de preluarea puterii de către USL, să dezbatem propuneri sau acţiuni concrete precum reafirmarea cu tărie a opţiunii pro-atlantice a României, susţinerea opţiunii pro-vest a Chişinăului, a Moldovei şi a democraţiilor din fosta URSS ameninţate de Kremlin, punerea în discuţie a absenţei oricărei reacţii a guvernului USL (altfel atât de critic cu media şi liderii din Vest) faţă de impertinenţa oficiosului de la Kremlin a Vocii Rusiei, solidaritate cu Israelul şi loialitate faţă de civilizaţia din care facem parte şi alianţa militară care o apără în tensiunile care se acumulează în prezent cu Iranul.

În faţa opoziţiei USL privind explorarea zăcămintelor de gaz de şist, considerăm necesară reafirmarea cu tărie a necesităţii explorării potenţialului acestui zăcământ şi a exploatării sale din raţiuni de suveranitate naţională şi economice clare pentru orice român: diminuarea dependenţei faţă de gazul rusesc şi de companiile asociate Kremlinului, ca şi un preţ scăzut la gaze.

În faţa asaltului ideologic al unei minorităţi leniniste care a ajuns în poziţii cheie în guvernul Ponta, considerăm că liderii opoziţiei trebuie să apere manualele de religie şi prezenţa simbolurilor creştine în spaţiul public.

În faţa dezastrului produs de statul social şi de îndatorarea generaţiilor viitoare pentru cheltuieli sociale sau salarii şi nu pentru investiţii în infrastructură, de ce nu limitarea prin lege a acestui tip de datorie publică şi a deficitului bugetar? În loc de avea un stat care funcţionează ca administrator al societăţii, de ce nu am avea unul care să-şi asume de fapt cu adevărat rolul pentru care a fost creat – de a apăra drepturile naturale ale cetăţenilor? De ce nu un executiv cu doar cinci ministere: apărare, interne, justiţie, externe, finanţe? De ce nu privatizarea pensiilor, a medicinei şi a învăţământului? De ce am refuza aceste asemenea dezbateri? Le putem avea, le putem stabili ca obiective pe termen lung, căci excludem schimbările brutale, caracteristice stângii revoluţionare, dar obiective clare pe termen lung, urmărite ferm, cu prudenţă, tact şi compasiune pot şi trebuie să fie stabilite.

Orientarea euroatlantică a țării noastre și apartenența ei la Civilizația Occidentală nu sunt sinonime cu abandonarea suveranității naționale în proiectul utopic al Statelor Unite Europene. Europa nu este totuna cu UE. România a intrat în UE ca să-și afirme atașamentul față de valorile europene (cultura europeană bazată pe rădăcinile creștine, statul de drept, libertatea politică și economică). Atunci când instituții ale UE au sprijinit, de exemplu, reforma justiției în România sau au apărat statul de drept amenințat de puciul USL, ele au susținut aceste valori în țara noastră. Pe de altă parte, însă, directivele venite de la birocrații europeni ne impun tot mai mult modelul de asistanat, ingineria socială și ideologia stângistă împotriva religiei și culturii care au creat civilizația europeană, împotriva libertății.

Considerăm că este necesară o atitudine euro-realistă. Este o greșeală de neiertat ca, sub pretextul unei agende europene, stindardul patriotismului să fie cedat USL-ului. USL este exact contrariul interesului național, „patriotismul” său este o fraudă, politica sa este dezastruoasă pentru România.

Instituțiile fundamentale în arhitectura statului de drept și combaterea coruptiei – Curtea Constituțională, Parchetul General, Direcția Națională Anticorupție, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Agenția Națională de Integritate – au fost supuse de către USL și organele sale de propaganda unui atac susținut, căruia însă aceste instituții i-au rezistat, apărând legea, indiferent de presiunile politice. Lupta împotriva corupției trebuie să continue și trebuie susținută funcționarea justiției și a instituțiilor statului de drept, în același fel pentru toți cetățenii. Trebuie să continue curățarea corpului de judecători și procurori și a instituțiilor care se ocupă de administrarea și apărarea legii de orice interferențe politice, corupție, reflexe ale regimului comunist.

Atât din rațiuni morale, cât și practice, de cea mai stringentă actualitate – apărarea statului de drept de noi atacuri ce i-ar putea amenința supraviețuirea, necesitatea combaterii corupției, a primenirii clasei politice și a altor sectoare ale societății, între care mass-media -, sunt necesare legi concrete pentru decomunizare și lustrație, în continuarea actului asumat în 2006 de condamnare a comunismului de către Președintele Băsescu.
Atât timp cât decomunizarea și lustrația nu vor fi întreprinse, România va fi în continuare scena unei democrații fraudate, în care, aparent, există pluralism, dar în fapt o anumită grupare de interese politico-economice cu un sprijin masiv, total disproporționat, în structurile administrative și în mass-media, impune un sistem oligarhic-mafiot ce își apără privilegiile construite pe crimă, minciună și jaf în trecutul comunist. Această grupare distorsionează grav viața publică, împiedicând domnia legii și funcționarea normală a instituțiilor și societății, amenințând ordinea de drept și orientarea geopolitică pro-occidentală.

România se află în faţa unei decizii cruciale în 9 decembrie 2012. Campania electorală se apropie. În acest context am considerat necesar să reunim în platforma care urmează câteva principii ale unui program politic conservator.

Îi mulţumim pentru contribuţie şi sprijin prietenului nostru Alexandru Hâncu şi suntem recunoscători gânditorilor conservatori Olavo de Carvalho şi Bronislaw Wildstein.