Joi 10 februarie, a 17-a zi de proteste neîntrerupte în Egipt. Sentimentul anti-Mubarak s-a extins în ultimele zile dincolo de confruntările din străzi şi pieţe. Doctori, judecători, fermieri şi personal administrativ de stat au intrat în grevă. Cu câteva zile şi mai devreme, la prima reuniune de cabinet după începerea protestelor de stradă, regimul Mubarak a promis o creştere de 15% a salariilor şi pensiilor tuturor angajaţilor la stat, începând din aprilie. „Suta de lei” a lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989 – Am hotărât în această dimineaţă că, începând de la l ianuarie, să majorăm în cursul anului viitor retribuţia minimă de la 2.000 la 2.200 lei – nu provoacă nici în Egipt urale şi aplauze puternice, prelungite.

Mubarak a jucat la două capete, dar tactica de forţă şi concesii nu a dat rezultate. Intervenţia poliţienească, blocarea internetului, crearea unei stări de dezordine vecină cu haosul prin eliberarea a mii de borfaşi din închisori, organizarea de contramanifestatii „spontane” şi controlul realităţii cu televizorul au alternat cu concesii politice, economice şi manipularea afectivă (poziţionarea armatei într-un rol pasiv, de atragere a simpatiilor celor din stradă). Cu toate acestea, rezistenţa populaţiei nu a scăzut din intensitate, iar cerinţa unanimă a demonstranţilor a rămas intactă: demisia imediată a lui Mubarak şi democratizarea ţării.

Joi 10 februarie, a 17-a zi de proteste neîntrerupte. În piaţa Tahrir din Cairo sunt în jur de 60 mii de demonstranţi. Un purtător de cuvânt al armatei anunţă că preşedintele Mubarak va face o declaraţie televizată de mare importanţă. Toată lumea speră că a sosit în sfârşit momentul final: Mubarak îşi va anunţa demisia. Câteva ore mai târziu, Mubarak adresează naţiunii ultima concesie: va preda puterea în mare măsură vicepreşedintelui Omar Suleiman, îşi va menţine prerogativul de a dizolva parlamentul şi va rămâne preşedinte pînă la toamnă, timp în care va superviza o serie de reforme politice. Dezamăgirea din piaţa Tahrir este palpabilă. Urmează Omar Suleiman cu propriul mesaj televizat, în care face apel la demonstranţi să părăsească piaţa şi la naţiune să înceteze protestele. Vineri 11 februarie sunt anunţate demonstraţii masive, la care vor lua parte sute de mii de egipteni. Ne apropiem de confruntarea finală.

Dacă armata va trage în manifestanţi se va dezlănţui o revoluţie sângeroasă cu final imprevizibil. Orice ar face, nu cred că mai poate să împiedice căderea rapidă a regimului Mubarak. Ar putea să îl trimită pe Mubarak în exil şi să preia direct puterea, probabil împreună cu declararea stării marţiale şi supendarea (temporară) a vieţii politice. Ar fi o măsură care nu ar satisface mulţimile: populaţia cere un regim civil. S-ar putea despărţi (mai puţin probabil) în facţiuni pro şi anti-Mubarak, ceea ce ar crea premisele unui război civil. Sau se va derula câte puţin din toate acestea. Deocamdată urmărim evenimentele.

Vineri 11 feb – Jerusalem Post

Preşedintele egiptean Hosni Mubarak demisionează

Egyptian Vice President Omar Suleiman on Friday announced the resignation of President Hosni Mubarak.

„In these difficult circumstances that the country is passing through, President Hosni Mubarak has decided to leave the position of the presidency,” Suleiman said, speaking on Egyptian state television. „He has commissioned the armed forces council to direct the issues of the state,” he continued.

Actualizare 2

Armata va dizolva guvernul şi parlamentul. Cu alte cuvinte, armata preia direct puterea.

Actualizare 3

Elveţia a anunţat că au fost blocate conturile bancare ale lui Mubarak. Averea lui este estimată la aproximativ 70 miliarde dolari. Iar ca fapt divers, PIB-ul anual egiptean este de 188 miliarde dolari.

Şi încă un fapt divers, o coincidenţă sumbră: şahul Iranului a căzut tot pe 11 februarie. Mark Twain spunea că „istoria nu se repetă, dar uneori rimează”.