FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Capitalismul, demonul de serviciu. Acum şi pentru fanii Gretei.

Milioane de oameni au ieșit vineri pe străzi să ceară „măsuri pentru salvarea plantei”. Deși soluțiile nu sunt prea clare, se vrea mai vehement ca niciodată un nou model economic, devenind tot mai populară ideea că societatea de consum occidentală și implicit sistemul capitalist vestic sunt la originea dezastrului planetar.

La Madrid, coloana de mii de oameni, formată în principal din tineri, studenți, a avut în frunte un banner pe care scria „Capitalismul omoară planeta” (vezi video, sunetul nu e ușor de suportat).

În alte părți ale Spaniei, mesajul a fost mai voalat:„Schimbați sistemul, nu planeta”. În America de Nord, au fost bannere cu Chevron în flăcări. Iar afișele din Germania au arătat ce mare inamic este industria cărbunelui, deși, alternativa viabilă și nepoluantă la momentul acesta, energia nucleară, este la fel de indezirabilă pentru ecologistul neînduplecat.

Vocile care sunt preocupate de mediu și care să le spună acestor oameni că sunt în plin haloimăs, că societatea prosperă capitalistă occidentală este soluția nu cauza problemei se aud greu în frenezia partizanilor Gretei Thunberg. Și probabil se vor auzi și mai puțin peste o săptămână când fata va primi Nobelul. Iar faptul că fiind copilă atrage atâta oprobriu nu face decât să ajute cauzei pe care o susține căci ideile victmei perfecte sunt adesea îmbrățișate fără prea multă implicare cerebrală.

Dincolo de cei care caută să se folosească de ea, o vină o au numeroșii indivizi din tot felul de parlamente și organisme internaționale, care deși nu cred în mesajele uneori isterice și cel mai adesea rupte de realitate ale fetei, asistă placizi la ele. Săptămâna aceasta, la ONU, când junioara i-a strigat opărită asistenței că nu e la școală din cauza celor ca ei, nu s-a găsit nimeni să-i potolească avântul cvasiimpertinent, cu duhul blândeții, eventual s-o ia pe codană de o aripă, și s-o ușchească de pe scenă, aducându-i aminte că este o adunare a oamenilor mari în fața căreia nu are nicio autoritate epistemică cu cele 9-10 clase ale ei și îndemnând-o să meargă la școală, să citească, să călătorească pentru a descoperi, să iubească, adică să-și trăiască adolescența pe care nu i-a furat-o nimeni, așa cum i-au băgat în cap neisprăviții din jur. Consecința unei așa indolențe este că astăzi, sistemul capitalist occidental este tot mai des pus la zid. Asta deși Vestul este avanpostul măsurilor ecologice. Deși, – un exemplu la îndemână – după cum se poate vedea și pe harta alăturată, 95% din plasticul adus de râuri în oceane (titlul imaginii este inexact, nu e vorba despre 95% din tot plasticul din oceane) provine din râuri din Africa și Asia.

Chestiunea poluării nu este de luat în derâdere și sunt cel puțin superficiale certitudinile că nu e mare scofală acumularea de deșeuri nereciclabile, de noxe sau că nu e nimic de făcut. Dar soluții pentru a trăi în cea mai curată dintre lumile posibile nu sunt strigătul gregar împotriva capitalismului și nici boicotarea școlii, ci studiul științific riguros și prosperitatea.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Dorelian Bellu

Dorelian Bellu

2 Comments

  1. mihai
    28 September 2019

    Eu cred ca chestiunea poluarii POATE fi luata in deradere (mai bine zis pusa sub semnul indoielii) si fara a fi superficiali. Ce e „poluarea” de fapt? Termenii trebuie definiti mai bine si reevaluati atunci cand apare o astfel de disputa. Se crede ca poluarea inseamna o murdarire a ceva care ar fi fost „curat” daca nu ar fi existat interventia omului. Dar de ce am considera „natura” ca fiind ceva „curat”? De ce nu am considera „curat” ceea ce este favorabil omului? De ce sa luam de bune concepte precum „deseuri nereciclabile”? Cine sa le „recicleze”, si pentru ce?
    Eu cred ca FAPTELE arata ca „poluarea” nu este de fapt poluare. Durata medie de viata este cea mai crescuta exact acolo unde chipurile, „poluarea” ne-ar ameninta: in marile orase. In Japonia. In New York. In Londra. In Bucuresti chiar.
    Insa lupta este strict impotriva capitalismului. Adica a libertatii si infloririi – atat cat e posibil – a individualitatii umane. E o lupta impotriva omului.

  2. Dorin
    28 September 2019

    Este evident că totul face parte din războiul informațional dus de sataniștii ruso-chinezi, probabil din anii *970 – *980 …

    Deși s-au documentat sute și mii de probe de finanțări oculte, plecate din cele două pseudo-state (de fapt colonii mafiotizate comuniste), toată lumea se face că uită !
    În primăvara 1990, când se coagulau primele mișcări politice independente prin orașele țării noastre, cine credeți că au apărut primii ca să le ajute ?? Iată doar două exemple:
    1 – ecologiștii germani au venit în Transilvania să sprijine Mișcarea Ecologistă, cu mesajele rusești contra energiei atomice ( milioane de stick-uri galbene cu inscripția „Atomic power ? No, Thank you !”), ceea ce merkăloaia a și făcut ulterior, promovând programul de închidere a centralelor nucleare, paralele cu conductele de gaz din rusia !!! Ca să nu mai amintim că în fruntea mișcării românești a fost pusă marioneta toma-george-maiorescu, colaborator dovedit al securității ceaușiste și a celei ilicite-iliesceniste…
    2 – după câțiva ani, oricum înainte de alegerile 1996, au apărut diferiți români dubioși, agenți ai „partidului radical” (aceleași subvenții de la kremlin…), cu mari organizații în Italia (azi, probabil, devenit „5 stele”, că radical sună cam prost) – ăștia aveau și ei bani, dădeau sute de telefoane când erau mai scumpe apelurile (dacă vă mai aduceți aminte !) și, când am început să ne debarasăm de ei, au continuat cu telefoane de amenințări, inclusiv noaptea, în cel mai pur stil rusesc…

    Așa că le știm toate textele, ideologia și metodele de lucru, probabil suntem mai avertizați decât „floriștii puterii pacifiste” de pe vremea protestelor anti-americane-legate-de-vietnam, care mergeau în paralel cu „iubiți-vă-pe-tunuri-consumând-marijuana” și alte asemenea…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto