Încă din antichitatea greco-romană, banii au fost un element esențial în politică. Pâinea și circul costau, dar dacă mulțumeai plebea erai susținut pentru funcții din ce în ce mai înalte. Lupta politică din epoca modernă s-a bazat de asemenea pe bani. Încă de la începutul democrației americane, banii erau necesari pentru promovarea ideilor candidatului. Presa, afișele, mesajele înregistrate pe discuri și ascultate la nesfârșit pe patefoanele Americii din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, aveau în spate sume uriașe de bani. Orice candidat era conștient că are nevoie de bani pentru a-și promova mesajele.

Chiar și în perioada interbelică, în România, se investeau bani în afișe electorale, în ziare de campanie sau chiar în patefoane ce erau plimbate prin satele patriei. Acestea erau cărate la sate de cele mai multe ori de care trase de boi, pentru că mașinile nu făceau față drumurilor înfundate.

Într-un fel, până acum două decenii, banii erau poate la fel de importanți ca și mesajele. Jocul însă s-a schimbat, dar nimeni nu vrea să vadă asta.

În aceste alegeri am auzit extrem de des ideea că nu poți duce o campanie de succes fără a avea bani cel puțin la fel de mult ca și contracandidatul / contracandidații tăi. Fiecare campanie electorală începe și se derulează zilnic cu întrebarea câți bani avem pentru x, pentru y sa pentru z. Majoritatea pierd din vedere că mesajul este cel care contează și că banii sunt doar un mijloc prin care se transmit ideile candidatului. Evident, banii sunt importanți, însă nu întotdeauna îți asigură victoria în alegeri.

Cel mai celebru caz din istorie este al miliardarului american Ross Perot, ce a investit sume uriașe de bani în 1992 și 1996, însă fără succes. În 1996, în același an în care Perot a pierdut pentru a doua oară alegerile prezidențiale, Bob Dole a cheltuit de două ori mai mult decât Bill Clinton. Și nimeni nu cred că a auzit vreodată de președintele Dole. Un alt exemplu este fostul candidat republican pentru Casa Albă, Mitt Romney, ce a pierdut în 1994 alegerile pentru Congres, în Massachusetts,  deși cheltuise dublu față de oponentul său de atunci, regretatul Ted Kennedy. Un alt nume celebru este al lui Steve Forbes, proprietarul francizei Forbes, ce și-a pierdut o parte din avere în politică, fără să obțină însă nimic.

În același sens avem destule exemple și în România. În 1996 Emil Constantinescu a câștigat alegerile deși a avut la dispoziție sume mai mici de bani decât Ion Iliescu. Afacerea Costea ne-a demonstrat că probabil nu vom ști niciodată sumele cheltuite de Ion Iliescu.

În 2004, în ciuda faptului că a avut mai mulți bani și chiar aproape toate instituțiile statului la dispoziție (sprijin ce poate fi cuantificat în sume uriașe de bani), Adrian Năstase nu a mai ajuns la Cotroceni pentru a se bucura de Constituția pe care și-a dat-o cu dedicație, ba chiar a făcut și închisoare pentru folosirea funcției de premier în scopul atragerii de fonduri ilegale pentru campaniei. Cinci ani mai târziu, sumele cheltuite de Traian Băsescu și Mircea Geoană au fost oarecum egale, dar câștig de cauză a avut cel ale cărui idei au fost considerate a fi potrivite de către electorat.

În orice caz, e complicat de stabilit exact cât au cheltuit candidații în România, de-a lungul timpului, pentru că mare parte din bani sunt nefiscalizați. De aceea voi prefera mereu exemplele dintr-o democrație consolidată.

Dacă ne uităm la campania de acum, observăm cum candidatul Victor Ponta a cheltuit și continuă să cheltuiască mai mult decât toți ceilalți candidați la un loc. Însă, cu toate astea, scorul electoral al candidatului Victor Ponta se află mult sub banii investiți de echipa acestuia, sau, mai exact, de Sebastian Ghiță, noul mogul-patron peste politicieni. Asta arată că banii singuri nu îți aduc voturi și că aceștia sunt doar un vehicul pentru a transmite mesaje de campanie. Mai departe, valoarea mesajelor poate transforma receptorul în votant sau poate chiar în promotor al mesajelor tale.

De parta cealaltă, candidații cu mai puțini (sau mult mai puțini bani) au totuși șansa lor: mesajele lor trebuie să fie mai puternice, mai credibile și mai penetrante decât mesajele lui Victor Ponta. Orice s-ar spune, este evident că mesajele premierului au ajuns deja la majoritatea românilor. Faptul că nu mai crește în sondaje nu are nicio legătură cu banii investiți ci cu calitatea mesajelor. Este evident că Victor Ponta a ajuns la un punct de la care nu mai poate crește doar datorită sumelor de bani investite.

Problema la candidații de dreapta abia acum apare. Mesajele transmise de ei trebuie să fie destul de puternice încât să convingă majoritatea românilor că ei sunt candidatul care le reprezintă cel mai bine interesele și care le apără și le promovează valorile. Însă cel puțin până acum, absolut toți au eșuat în a arăta acest lucru, iar de vină chiar nu este lipsa banilor.