Ȋn 5 iunie 2018, Curtea de Justiție a Uniunii Europene se va pronunța în cauza Coman şi alții împotriva Inspectoratului general pentru imigrări și alții.

Reclamanții sunt un cuplu format din doi bărbați căsătoriți în Belgia în 2010, de naționalitate română şi respectiv americană. Aceştia au solicitat instanței de la Luxembourg, prin intermediul Curții Constituționale a României, să indice dacă noțiunea de « soț » din Directiva referitoare la dreptul la libera circulație şi sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii şi membrii familiilor acestora (Directiva 2004/38) se referaăşi la soțul de acelaşi sex, şi dacă România este obligată să îi acorde acestuia din urmă un drept de ședere pentru o perioadă mai mare de 3 luni, pe motiv de reîntregire familială.

Inspectoratul general pentru imigrări le refuzase acestora cererea de ședere, Codul civil român interzicând căsătoriile între persoane de același sex și nerecunoscând căsătoriile între persoane de același sex încheiate în străinătate de către cetațenii români sau străini.

Dincolo de bătălia juridică, confruntarea este una spirituală pentru că această redefinire afectează căsătoria şi familia, locul în care persoana umană, creată bărbat şi femeie, este chemată să îşi realizeze vocaţia de creştin. Sora Lucia de la Fatima spunea că « bătălia decisivă dintre împaraţia lui Cristos şi Satana va fi legată de căsătorie şi familie ». Ioan Paul al II-lea, cu doi ani înainte de a deveni Papă, spunea episcopilor americani că « avem astăzi de-a face cu confruntarea finală dintre Biserică şi anti-Biserică, dintre Evanghelie şi anti-Evanghelie ».

Ȋn 11 ianuarie 2018, Avocatul General Melchior Wathelet sfătuia Curtea ca în hotărârea pe care aceasta o va adopta să redefinească noţiunea de « soț » în domeniul libertăţii de circulaţie și de şedere a cetăţenilor Uniunii europene și a membrilor familiilor acestora, astfel încat aceasta să cuprindă și soțul de același sex (§ 77) și în consecinţă să îi permită acestuia să solicite acordarea unui drept de şedere în aceleași condiţii ca în cazul oricărui membru de familie al cetăţeanului Uniunii europene (§ 88) :

« Interpretările textuală, contextuală și teleologică ale noțiunii „soț” utilizate la articolul 2 punctul 2 litera (a) din Directiva 2004/38 conduc la o definiție a termenului menționat autonomă, independentă de orientarea sexuală » (§ 77).

« (…) în cadrul unei aplicări prin analogie a Directivei 2004/38, condițiile de acordare a unui drept de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni resortisantului unui stat terț, soț de același sex al unui cetățean al Uniunii, nu ar trebui, în principiu, să fie mai stricte decât cele prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din aceeași directivă » (§ 88).

Cu alte cuvinte, acesta propune redefinirea căsătoriei la nivelul Uniunii Europene, căci dacă noţiunea de « soț » este redefinită, se redefineşte și « căsătoria », diferenţa de sex a soților fiind de esenţa căsătoriei.

Este adevărat că această redefinire îşi produce efectele doar în domeniul imigrării.

Ȋnsă, după cum bine ştim din experienţa recentă (este suficient să observăm cum a evoluat legislaţia statelor care au legalizat parteneriatele civile, precum şi jurisprudenţa CEDO în domeniu), revendicările de acest gen nu se vor opri aici, ci ele vor continua cu contestarea celorlalte caracteristici ale căsătoriei. Astfel, statele membre care nu permit şi care nu doresc să permită căsătoria între persoane de același sex vor fi obligate, împotriva voinţei lor, să redefinească căsătoria în domeniul imigraţiei și să accepte efectele unei căsătorii între persoane de același sex încheiate în strainatate, și aceast lucru chiar dacă, aşa cum spune Avocatul General, căsătoria între un barbat și o femeie este consacrată în Constituţie (§ 39).

1. Opinia Avocatului General este expresia unei viziuni ideologice a căsătoriei și familiei

Această opinie, care încalcă competenţa exclusivă a statelor membre de a defini căsătoria și familia, este întemeiată pe premize false și interpretari abuzive ale Directivei, fiind expresia unei viziuni ideologice a căsătoriei și familiei, contrare naturii umane (asă cum aceasta a fost creată de Dumnezeu) și finalităţii omului (asa cum aceasta a fost voită de Dumnezeu și stabilită în planul Său privind vocaţia persoanei umane).

Această viziune a căsătoriei încheiată între două persoane de același sex este ruptă de natura umană, astfel cum aceasta a fost creată de Dumnezeu, precum și de planul lui Dumnezeu privind vocaţia persoanei umane. Sfânta Scriptură ne spune : « Dar de la începutul făpturii, bărbat și femeie i-a facut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa. Și vor fi amândoi un trup, aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă » (Marcu 10, 6-9) ; « Dumnezeu i-a binecuvântat zicând : « Creşteţi și vă înmulţiţi » (Facerea 1, 28).

Această realitate este în prezent recunoscută și consacrată ca atare în ordinea juridică a majorităţii statelor membre ale Uniunii Europene (doar 11 state din 28 au legalizat căsătoaria între persoane de același sex), precum și în drepturile omului, acestea garantând « dreptul bărbatului și al femeii de a se căsători și de a întemeia o familie ».

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu trebuie să contribue la subvertirea culturală a Europei, reinventând omul şi instituţiile existente, prin redefinirea noţiunii de « soț », și implicit pe cea de « căsătorie », ci să continue să o potejeze reafirmând ceea ce aceasta este, asa cum aceasta a fost definita in lumea civilizata. Acesta este rolul dreptului şi al justiţiei.

Istoria ne-a arătat de nenumărate ori că ori de câte ori statul, instituţiile sau jurisdicţiile au luat decizii contrare naturii umane și finalităţii acesteia, consecinţele au fost de fiecare dată dezastruoase pentru om. Asta pentru că natura umană nu poate fi schimbată prin voinţa statului sau a instituţiilor. Aceasta este un dat pe care trebuie să îl primim și să îl respectăm ca atare.

Nesocotirea orânduirii lăsate de Dumnezeu a sfârșit întotdeauna în totalitarism. Și noi ştim foarte bine ce înseamnă acest lucru, căci am trăit pe pielea noastră, timp de aproape 50 de ani, experimentul creării omului nou după modelul ideologiei marxiste, astfel că nu mai dorim să fim supuși, încă o dată, unei inginerii sociale de creare a omului nou, de data aceasta prin intermediul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Cum a ajuns Avocatul General la această propunere de redefinire a noţiunii de « soț»?

Ȋn două etape. Ȋn primul rând, prin disocierea noţiunii de « soț » de definiţia « căsătoriei » din dreptul intern al statelor membre, deși majoritatea definesc căsătoria ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie. Ȋn al doilea rând, optând pentru o interpretare evolutivă a acestei noţiuni, tinând cont de termenii, de contextul și de obiectivul Directivei.

1. Disocierea intrerpretării noţiunii de « soț » de definiţia căsătoriei din dreptul intern al statelor membre

Avocatul General a considerat că interpretarea noţiunii de « soț » trebuie să fie una « autonomă și uniformă », « ținând seama nu doar de termenii acesteia, ci și de contextul prevederii și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză » (§ 34), dat fiind faptul că directiva, atunci când se referă la această noţiune, nu face trimitere la dreptul intern (§ 33).

Acestă apreciere este cu totul inexactă. Lipsa trimiterii la dreptul intern nu înseamnă excluderea acestuia din procesul de interpretare a noţiunii de « soț » de către directivă, ci existenţa unui consens, a unei uniformităţi în definirea acesteia în Uniunea europeana. Cu excepţia Belgiei și Olandei, în 2004, toate statele membre întelegeau prin « soți » un bărbat și o femeie.

Tot pentru a plasa interpretarea noţiunii de « soț » pe tărâmul exclusiv al dreptului european, Avocatul General precizează, în continuare, că problema juridică în speţă « nu este cea a legalizării căsătoriei între persoane de același sex, ci cea a liberei circulații a unui cetățean al Uniunii » (§ 38) și ca interpretarea notiunii de « soț » « nu va repune în discuție actuala libertate a statelor membre în ceea ce privește legalizarea căsătoriei între persoane de același sex » (§ 41).

Această afirmaţie este și ea falsă, căci odată redefinită noţiunea de « soț » în domeniul libertăţii de circulaţie, astfel încât aceasta să cuprinda și soțul de același sex, se redefineşte și « căsătoria », căci cele două noţiuni sunt legate una de alta. Astfel, statele membre care au optat pentru a nu legaliza căsătoria între persoane de același sex, vor fi obligate, împotriva voinţei lor, să le recunoască efectele în ordinea lor juridică. Avocatul General indică clar în opinia sa că « înscrierea căsătoriei – înțeleasă doar ca uniunea între un bărbat și o femeie – în anumite constituții naționale nu este de natură să modifice această abordare » (§ 39).

2. Interpretarea noţiunii de « soț » trebuie să se facă în funcţie de termenii, de contextul și de obiectivul directivei

Odată exclus dreptul intern al statelor membre din interpretarea noţiunii de « soț », nu mai rămâne altceva decât interpretarea acesteia în funcţie de dreptul european : de termenii, de contextul, precum și de obiectivul directivei.

a) Ȋn funcţie de termenii directivei – notiunea de « soț» e neutră din punct de vedere al sexului persoanei

Avocatul General exclude ca sensul noțiunii « soț » să fie « definitiv încremenit și insensibil la evoluțiile societății » (§ 52). Astfel, acesta consideră că noţiunea de « soț » este neutră din punct de vedere al sexului persoanei, chiar dacă aceasta este legată de cea de « căsătorie » (§§ 44 și 45) : « Dacă este, așadar, cert că termenul „soț” utilizat la articolul 2 punctul 2 litera (a) din Directiva 2004/38 face trimitere la căsătorie, aceasta este neutră din punctul de vedere al genului și nu depinde de locul unde a fost contractată » (§ 49).

Ȋn sprijinul acestei interpretări evolutive (§ 52), acesta indică absenţa unei definiţii a noţiunii de « soț » în directivă, precum și lucrările pregătitoare ale directivei, în special preferinţa Comisiei europene de a-și « limita propunerea la o noțiune de soț înțeleasă, în principiu, ca soț de sex diferit, cu excepția unei evoluții viitoare » (§ 51). Totuși, trebuie remarcat faptul că din lipsa definirii noţiunii de « soț » în directivă nu se poate trage concluzia unei intenţii a redactorilor în favoarea unei interpretări în sensul neutralităţii sexului soțului. Dimpotrivă, lipsa acestei definiţii exprimă mai degrabă caracterul controversat și absenţa unui consens în acest sens la nivelul Uniunii : « Astfel, în timp ce termenul „soț” era deja utilizat, fără alte indicații, de Comisie în propunerea sa inițială, Parlamentul a urmărit ca indiferența sexului persoanei să fie menționată prin adăugarea termenilor „indiferent de sexul acesteia, în conformitate cu legislația națională de aplicare în materie”. Consiliul Uniunii Europene a ezitat să opteze însă pentru o definiție a termenului „soț” care să includă în mod explicit soții de același sex în condițiile în care doar două state membre adoptaseră la acea dată o legislație de autorizare a căsătoriei între persoane de același sex, iar Curtea avusese de asemenea posibilitatea să constate că definiția căsătoriei acceptată în general la acea dată de statele membre avea în vedere uniunea între două persoane de sex opus. Întemeindu‑se pe preocupările Consiliului, Comisia a preferat „să [își] limiteze propunerea la o noțiune de soț înțeleasă, în principiu, ca soț de sex diferit, cu excepția unei evoluții viitoare” » (§ 51).

b) Ȋn funcţie de context – noţiunea de « căsătorie» ca uniune dintre două persoane de sex diferit este depașită, iar noţiunea de « soț » este independentă de sexul persoanelor în cauză atunci când se limitează la domeniul de aplicare al directivei  

Avocatul General consideră că interpretarea contextuală a noţiunii de « soț » nu poate fi una « impermeabilă », ci « evolutivă », tinând cont de evoluţia societăţii preconizată de Comisie, precum și de evoluţia dreptului la respectul pentru viaţa familială garantat de drepturile omului (§ 55).

Ţinând cont de evoluţia societăţii, Avocatul General susţine că noţiunea de  « căsătorie », reținută până în prezent de Curte și de către statele membre ca desemnând o uniune între două persoane de sex diferit, este astăzi « depășită » (§ 57), datorită « evoluţiei generale a societăţii în privinţa acestei chestiuni » (§ 58). Melchior Wathelet deduce această evoluţie a societăţii din trei elemente : numărul de 11 state membre care au legalizat căsătoria între persoane de același sex din 2004 și până în prezent (faţă de cele 2 din 2004) ; statisticile privind opinia populaţiei UE pe această temă ; precum și existenţa acestui tip de căsătorie pe toate continentele, concluzionând că « nu este vorba despre un fapt legat de o cultură sau de o istorie specifică, ci corespunde, dimpotrivă, unei recunoașteri universale a pluralității familiilor » (§ 58).

Totuși, trebuie remarcat, în primul rând faptul că majoritatea statelor membre interzic căsătoria între persoane de același sex și că doar o minoritate de state au legalizat-o, guvernele acestora nesocotind și ignorând voinţa populară și manifestaţiile de opozitie faţă de această inginerie socială.

Ȋn al doilea rând, definiţia căsătoriei nu este o chestiune arbitrară, care ţine de opinia unora sau altora sau de un trend existent la un moment dat în istorie. Ea este ancorată în natura umană creată bărbat și femeie și în finalitatea persoanei umane chemată să își realizeze vocaţia printr-o iubire capabilă să genereze o nouă viaţă.

Ȋn al treilea rând, a susţine că există o « recunoaștere universală a pluralității familiilor » este o negare a realităţii. Despre ce « recunoaştere universală » este vorba, în condiţiile în care doar un număr infim de state de pe mapamond a legalizat această căsătorie ? Despre ce « pluralitate de familii » este vorba din moment ce familia este doar uniunea stabilă a părinţilor în vederea educării copiilor lor, orice copil venind pe lume datorită uniunii dintre un bărbat și o femeie?

Remarcăm, asadar, că această « interpretarea evolutivă a dreptului » nu este altceva decât un instrument de redefinire ideologică a căsătoriei și familiei : « dreptul Uniunii trebuie interpretat „din perspectiva circumstanțelor actuale”, cu alte cuvinte, ținând seama de „realitatea contemporană” a Uniunii. Astfel, dreptul nu poate fi „izolat de realitatea socială și nu poate fi exceptat de la adaptarea la această realitate cât mai rapid posibil. S‑ar risca, în caz contrar, să se impună puncte de vedere depășite și să se asume astfel un rol static”. Acesta este, fără nicio îndoială, cazul în special în materii care afectează societatea. » (§ 56).

Este adevărat că dreptul trebuie să ţină cont de evoluţia societăţii, însă nu pentru a o valida ca atare, ci pentru a aprecia dacă aceasta reprezintă o ameninţare sau un progres pentru persoana umană. Această apreciere se face întotdeauna în funcţie de natura umană și de finalitatea persoanei umane.

Aşadar, poate fi considerat drept o amenintare pentru persoana umana tot ceea ce este contrar naturii umane și finalitatii acesteia. Dimpotrivă, poate fi considerat un progres, nu tot ceea ce este nou pentru că este nou, ci tot ceea ce este nou pentru că este adevărat și reprezintă un bine mai mare pentru persoana umană. Altfel, cădem într-un pur evoluţionism.

Prin urmare, trebuie să ne punem întrebarea : este redefinirea noţiunii de « soț », și implicit a « căsătoriei », un bine mai mare pentru persoana umană decât definiţia actuală ? Este acest lucru conform cu natura umană și cu finalitatea acesteia, ştiind că legea nu poate schimba ceea ce e natural în om (faptul ca acesta are două mâini și două picioare, că acesta este creat bărbat și femeie etc), ci doar ceea ce este nenatural ?

Orice schimbare în drept trebuie să fie determinată de circumstanţele vieţii și inspirată de căutarea unei justiţii mai mari decât cea existentă. Cine doreşte să schimbe o normă juridică trebuie mai întâi să demonstreze că propunerea sa este mai justă decât soluţia reţinută în prezent.

Ţinând cont de evoluţia dreptului la respectul pentru « viaţa familială » din drepturile omului, Avocatul General apreciază că noţiunea de « soț » este independentă de sexul persoanelor în cauză atunci când se limitează la domeniul de aplicare al directivei (§ 66).

Ȋn susţinerea acestei afirmaţii, acesta indică jurisprudenţa CEDO, conform căreia în noţiunea de « viaţă familială » sunt incluse și cuplurile de același sex, statele membre fiind obligate să ofere acestora posibilitatea de a obține o recunoaștere legală și o protecție juridică a cuplului lor (§ 62). Mai departe, Melchior Wathelet precizează că instanţa de la Strasbourg a considerat într-o speţă recentă că, în materie de imigrație, deși protecţia familiei « traditionale » poate constitui în principiu un scop legitim care ar putea justifica ingerinţa statului în exercitarea dreptului la respectarea vieții familiale (§ 63), acesta nu poate constitui un motiv « deosebit de solid și de convingător », de natură să justifice, în circumstanțele speței, o discriminare pe motive de orientare sexuală (§ 64).

Jurisrudenţa CEDO, astfel cum aceasta e prezentată de Avocatul General, este inexactă. Dincolo de faptul ca CEDO a stabilit în mod arbitrariu şi eronat că în noţiunea de « viaţă familială » intră și cuplurile de același sex – căci două persoane de același sex nu pot întemeia împreună o familie, dreptul la respectul pentru viaţa de familie protejând doar o familie deja existentă -, această instanţă nu a stabilit vreo obligaţie generală a statelor membre de a oferi cuplurilor de același sex o protecţie juridică. Aceasta a obligat statele membre să ofere statutul de parteneriat civil și cuplurilor de același sex, doar în măsura în care acestea recunosc deja acest statut cuplurilor de sex diferit (Vallianatos și altii c. Grecia) sau în măsura în care înaltele lor curţi recunosc un astfel de drept acestor cupluri (Oliari și altii c. Italia).

Motivele acestuia sunt evidente : redefinirea noţiunii de « soț » independent de dreptul intern al statelor membre și de textul Convenţiei europene a drepturilor omului, astfel încât aceasta să includă și soțul de același sex, căci atât Convenţia europeană, cât și Carta garantează și protejează dreptul la căsătorie şi la întemeierea unei familii astfel cum acesta este definit de legea naţională, « soții » fiind prin urmare un bărbat și o femeie :

« Începând cu vârsta legală [nubilă], bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept » (articolul 12 din Convenţia europeană a drepturilor omului);

« Dreptul la căsătorie şi dreptul la întemeierea unei familii sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi » (articolul 9 din Carta).

c) Ȋn funcţie de obiectivul urmărit de directivă – interpretarea termenului de « soț» este independentă de orientarea sexuală

Avocatul General consideră că, ţinând cont de obiectivul Directivei, noţiunea de « soț » trebuie interpretată independent de orientarea sexuală (§ 68), dat find faptul că această interpretare « favorizează libera circulație a unui număr mai mare de cetățeni » (§ 74), asigură aplicarea nediscriminatorie a directivei pe motive de orientare sexuală (§ 75) și garantează « un nivel ridicat de securitate juridică și de transparență, întrucât cetățeanul Uniunii care este căsătorit legal știe că soțul său, indiferent de sexul acestuia, va fi considerat soțul său (…) în celelalte 27 de state membre ale Uniunii » (§ 76).

Această opţiune este intemeiată pe faptul că Directiva are drept scop facilitarea libertăţii de circulație și de ședere a cetăţenilor Uniunii pe teritoriul statelor membre, acest drept trebuind să fie acordat și membrilor familiilor acestora, în caz contrar aceştia nu ar putea să ducă o viață de familie normală în statul membru gazdă (§ 71). Altfel, « cetățenii Uniunii ar putea fi descurajați să părăsească statul membru ai cărui cetățeni sunt pentru a se stabili pe teritoriul altui stat membru dacă nu au certitudinea de a putea continua după întoarcerea în statul membru de origine o viață de familie eventual începută, ca efect al unei căsătorii sau al unei reîntregiri a familiei, în statul membru gazdă » (§ 72).

Logica Avocatului General și aplicarea principiul libertăţii de circulaţie a cetăţenilor Uniunii europene ar putea duce la situaţii absurde : dacă unul dintre statele membre va permite poligamia sau căsătoria cu un minor, celelalte state membre vor trebui să recunoască și ele acest gen de căsătorie, deși aceasta este contrara voinţei acestora și ordinii lor juridice.