A trecut un an de cînd am reînceput să rescriu la Ziarul de Iaşi, motiv pentru care mi-am făcut un bilanţ al celor scrise. Printre altele, am constatat că nu am scris nimic despre Basarabia în anul ce a trecut. Hai să scriu acum, îmi zic. Caut prin ziare mai multe zile la rînd – mai nici o informaţie despre românii basarabeni: doar ştiri cu infractori la vamă, prostituate basarabence în Italia şi tutti frutti. ”Zapez” canalele tv multe şi idioate – nici atîta. Basarabia pare a fi pentru mass-media din România undeva foarte departe, peste nouă ţări şi nouă mări, ca o ţară bananieră fără banane. Subiectul „Basarabia” e plictisitor, „nu dă bine” pe micul ecran. Dacă ar da un tsunami peste basarabeni, o ploaie acidă sau vreo gripă din astea de dobitoace s-ar îngrămădi televiziunile cu dragă inimă, dar aşa…
Nu e ceva nou „uitarea” Basarabiei. Anul trecut în aprilie, cînd tinerii se revoltau la Chişinău, prăvălind ultima tărăboanţă comunistă din Europa, la Bucureşti lătrăii voiculescieni în frunte cu mardeiaşul Mircea Badea nu mai puteau dormi de grija lui Băsescu. Pe cînd la Chişinău boul hepatic Voronin, fătat direct de mintea criminală a Cîrmaciului popoarelor, şi muierile lui politruce (of, Doamne, iartă-mă, că nu-s om rău, dar mult le-am urît pe haziaicile acelea burtoase, cu coc ceauşist!) ameninţau părinţii şi profesorii tinerilor, iar miliţienii băteau în băietanii şi fetişcanele acelea ca-n fasole, la Bucureşti, pe Antena 2, se făceau analize cacademice sau se transmitea un concert de coarde cu Oana Zăvoranu la trombon. Pe cînd în Basarabia se făceau arestări în plină noapte, dispăreau şi mureau tineri, la Bucureşti microfoanele se îngrămădeau la gura oierului din Pipera ce se crede Hristos, în loc să se trimită corespondenţi la Chişinău.
Iar politicienii noştri? Fireşte, au protestat, dar parcă nu cu gura lor. Şi astăzi, după un an, la Bucureşti domneşte ideea să nu „rănim” sensibilităţile partenerilor democraţi de peste Prut. Cînd Teodor Baconski, ministrul nostru de externe, a vorbit în ianuarie a.c. despre criza identitară a moldovenilor din stînga Prutului, Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat din Republica Moldova, a declarat că astfel de aserţiuni sunt ofensatoare pentru majoritatea populaţiei basarabene şi perturbă relaţiile bilaterale. Vai, au sărit „analiştii” lu’ peşte de pe Dîmboviţa, să lăsăm sentimentalismele, patosul naţionalist, să nu „rănim”. Eu zic aşa: între fraţi adevăraţi nu încap fasoanele şi „sensibilităţile”de acest tip. Fratelui îi spui direct ce nu-ţi place la el, ba îl mai şi cerţi cînd trebuie. De fapt Marian Lupu făcea un joc politic cu această declaraţie, bătea în struna filoruşilor, căci la Chişinău iudele şi caiafele sînt la fel de mulţi şi după chipul şi asemănarea celor de la Bucureşti. Şi aş mai spune aici ceva, dar le rog pe doamnele profesoare de limba română să nu citească următoarea frază. Cred că liderilor politici de la Chişinău le cam lipsesc boaşele. Nu există acea sau acele personalităţi tranşante, „răspicate”(cum spunea Nicolae Iorga despre marii noştri voievozi), care să canalizeze energiile ce s-au vădit în acel aprilie întunecat, dar în care a sclipit pe o clipă o Moldovă prealuminată.
Fireşte, ştim prea bine că Moscova nu crede în lacrimile Basarabiei, cum nu a crezut nici în cele ale Gruziei, nici în cele ale Ceceniei, nicicînd şi niciunde. Dar nici Uniunea Europeană, atunci, în aprilie, nu s-a arătat mai înţelegătoare. A stat cuminte ca boul pe coadă, manifestînd acelaşi pragmatism cinic şi egoist, care îi este propriu (oricum, Uniunea e de preferat de o mie de ori siberiilor de gheaţă). Comisarii de la Bruxelles dădeau nişte declaraţii atât de găunoase şi evazive de parcă ei şi nu Voronin au ieşit de sub faldurile roşii ale mesei prezidenţiale, gata să roadă oasele aruncate de Putin. Aşa că în acel aprilie negru românii basarabeni au rămas mai mult singuri să-şi plîngă morţii. Şi au făcut-o cum ştiu ei: fără să se abţină şi româneşte. Aşa cum au făcut-o de-a lungul timpului poeţii lor (şi ai noştri) patetici, la care strîmbă din nas toţi cabotinii din România, acei poeţi cu ciudata lor naivitate şi bunătate de dincolo de lume, de care profită învîrtiţii tuturor regimurilor, trişorii vibrărilor patriotice.
A trecut un an de atunci. Fără să facă gaură în cer, noua conducere de la Chişinău a făcut totuşi multe. De pildă, acum sunt scoase ultimele bucăţi de sîrmă ghimpată de pe Prut. Sute de mii de basarabeni vor putea călători în România fără vize (deocamdată pe o rază de 50 de km). Teleradio-Moldova are o nouă conducere democrată. S-au relansat relaţiile moldo-române prin vizita preşedintelui Băsescu din ianuarie, într-o atmosferă de entuziasm popular (pe care multe canale româneşti nu au vrut meschin să îl semnaleze). Se pregăteşte lansarea unei televiziuni de ştiri cu capital privat, român şi german. S-a înfiinţat o comisie prezidenţială de studiere a regimului totalitar. Mafiotul Oleşa Voronin, odrasla prezidenţială, a început să fie chemat pe la Centrul anticorupţie.
Ce vor face mai departe noii conducători? Nu ştim. În orice caz trebuie să se grăbească, fiindcă neocomuniştii îi aşteaptă la cotitură.
CELE MAI CITITE
Chişinău: Întunecatul April 2009
Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
22 Comments
Francesco
22 April 2010Desi astazi la Chisinau s-au sarbatorit 140 de ani de la nasterea lui Vladimir Ilici Lenin, ocazie cu care s-a facut si frumoasa afirmatie ca „Voronin este un Lenin al moldovenilor”, Republica Moldova face pasi catre normalitate.
Comunistii reprezinta anormalitatea, chiar si in Republica Moldova.
Despina
22 April 2010Parintii mei s-au nascut in Basarabia si s-au refugiat in 1944.
Cand eram copil am fost foarte des pe-acolo.In felul asta am resuti sa observ fenomenul de rusificare.
Nu-i dojeniti prea mult pe cei care au rams acolo si nu pot lupta mai mult de-atat.
Rusificarea este mai rau decat o colonizare.Este un fel de inchisoare etnica
mariusmioc
22 April 2010Hai să discutăm ce putem face concret noi românii, pentru basarabeni.
Un lucru cred că s-ar putea face imediat, fără nici un cost din partea României, ba din contră, cu beneficii (pentru industria turistică): Acordarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni care vor să viziteze România direct la punctele de graniţă, fără nici un fel de formalităţi birocratice prealabile şi condiţii absurde, de tipul „cont bancar de minim 500 de euro”. Acest sistem e practicat de sîrbi, faţă de cetăţenii români.
Am propus lucrul ăsta de acum 1 an, nu am primit nici o explicaţie ce impediment ar fi http://mariusmioc.wordpress.co…..moldoveni/
Interesant că România primeşte cetăţeni moldoveni care stau în România pe cheltuiala statului român, ca studenţi, dar pune beţe în roate moldovenilor care n-au pretenţii financiare faţă de statul român şi vor să viziteze România pe banii lor proprii.
Victor Nichitus
22 April 2010…dracu să ma ia! Cum naiba să vă explic ca să înţelegeţi corect că toate percepţiile pe care le aveţi despre regiunea dintre Prut şi Nistru care pe timpuri făcea parte din regatul României, sînt false, vechi, antice şi de demult? Cum să explici că România chiar dacă are rege nu mai este regat, cum să explici că moldovenii au o altă mentalitate decît cea românească şi că în general sentimentele locuitorilor faţă de statul român sînt situate în regiunea dă-mi o pace ca să îţi dau două. Evident există un strat electoral de pînă în 7 la sută care este adeptul unirii. Însă marea majoritate a moldovenilor se consideră exact aşa – moldoveni, iar cea mai mare comunitate etnică, cea a găgăuzilor, este grupată compact în regiunea autonomă Gagauz Eri şi chiar dacă limba gagauză seamănă cu turca vechi, cu toţii vorbesc în rusă. Urmează apoi comunitatea ucraineană şi abia mai apoi urmează la număr comunitatea locuitorilor ruşi. Cu toţii, vorbesc ca limbă de circulaţie interetnică, rusa. Cu toţii ascultă melodii ruseşti, beau ruseşte şi mănîncă ruseşte. Lîngă Prut, populaţia mai ştie cine e Dan Spătaru sau Aurelian Andreescu, însă la Soroca, Briceni sau Ocniţa, numele acestea rămîn a fi o necunoscută. Cantemir spunea despre moldoveni că nu se trag la carte. Şi acum e la fel. Evident cu excepţiile care întăresc regula. La începutul anilor 90, atunci cînd am venit la studii în Moldova, era la modă să dai o carte pentru Basarabia. Tone de beletristică au trecut Prutul cu scopul nedeclarat să îi facem pe moldoveni să-i citească pe Agîrbiceanu, Lăncrănjan, Sadoveanu sau Holban. Cărţile chiar dacă au venit, au rămas necitite iar marele mase de moldoveni de la Nisporeni, Ştefan Vodă, Căuşeni sau Orhei, rămîn reci la auzirea numelor lui Petru Popescu, Fănuş Neagu
sau Marin Sorescu. Se stă la coadă pentru paşaport românesc, pentru că cetăţenia română reprezintă un mijloc de deplasare prin Europa în căutrarea unei bucăţi de pâine mai albă. Unii mimează românismul, pentru că granturile se obţin mai uşor. În schimb greutăţile sînt aceleaşi. Ca şi viaţa partidelor politice. Şi chiar dacă Iaşul, Bacăul sau Vasluiul sînt la o azvîrlitură de băţ, distanţele par uriaşe. Şi asta se datorează lipsei de interes pentru tematica basarabeană a celor care diriguiesc mersul presei româneşti. Îmi spuneţi un expert în problematica politicilor moldovene? Aţi auzit de unul? Pentru că atît de mult a iubit clasa politică românească, Chişinăul încît a creat exact trei cunoscători ai problematicilor basarabene. Iulian Chifu şi Dan Dungaciu. Şi Roncea. Atît. În rest linişte.
Iar cînd vezi cît de multă apă de ploaie se înşiră în articolele apărute în presa românească te apucă o tristeţe grea de plumb, ca să faci ca Bacovia şi să te arunci în vin…Că de moldovean eşti şi ştii că in vino veritas!
PS
Ca să înţelegi cu adevărat ce se întîmplă la Chişinău, trebuie să ştii rusa. Căci ruşii au fost cei care au fost cei care, după 1812,i-au spus guberniei dintre Prut şi Nistru, Basarabia.
Despina
22 April 2010Da de unde stii matale toate astea,asa de bine ,domne?
Le stii mai bine decat mine care am rude acolo ( verisori, unchi ,matusi). Vrei sa spui ca a functionat perfect rusificarea populatiei ?
vlad
22 April 2010@Victor,
ţi se pare relevant ce şi cât cunoaşte clasa politică despre Moldova?
Ai fost anul trecut în MD cu ocazia ”revoluției twitter”? În astfel de momente tensionate simți omul. Acolo sunt Români, e drept, cu o limbă care lasă de dorit, dar care se simt români. Tinerii aceia nu vânau granturi. Zău așa…
S-au expus foarte mult, unii au murit, alții sunt dați dispăruți și azi. Ce interese mercantile i-au făcut să-și asume asemenea riscuri?
Singurii rusofili sunt cei ce provin din familii mixte, crescuți de părinții spălați pe creier de ruși.
Tu din ce os domnesc te tragi?
emil
22 April 2010Radu, stau si ma intreb… sint plecat din Romania din noiembrie 90… in august 1991, cind a avut loc lovitura de stat din URSS (in urma careia URSS s-a desfiintat) eram in Anglia si imi amintesc de momentul cind am pus mina pe un ziar si am citit titlul cu litere late de pe prima pagina: „Puci in URSS: Gorbaciov arestat”. In zilele urmatoare m-a pleznit un gind: acum e o sansa istorica a romanilor; se duce din temelii sandramaua comunista, iar intre acest moment si reasezarea estului european este un rastimp de care putem sa profitam. Am tot urmarit presa si am sperat sa prind semnale ca Romania va incerca sa profite de ocazie, pentru a lua Basarabia inapoi. Am impresia ca pina prin 94 am avut o fereastra de oportunitate, dar nu a existat nicio vointa politica in acest sens. Pacat.
costin
22 April 2010@vlad, Victor locuieste in Moldova de multi ani. Nu comentez, stiu prea putine
Despina
22 April 2010Victor este un „experiment reusit” al rusificarii
vlad
22 April 2010@costin,
atunci poate ne spune ce ”vânau” tinerii care s-au expus în aprilie ’09
radu
22 April 2010Rusificarea moldovenilor, Despina, nu a funcţionat perfect, ce-i drept. De pildă,ideea comunistă de „internaţionalism” şi „frăţie între popoare” a fost ca un bumerang pentru ruşi.Lituanienii, moldovenii sau gruzinii, bazându-se pe ea,şi-au putut păstra cultura naţională într-o anume măsură, deviată şi ideologizată.Însă atrocitatea rusificării nu se poate compara cu nimic asemănător practicat vreodată în lume. Citeam zilele trecute despre Ioan Slavici prozatorul, care era închis la Szeged pentru activitate antimaghiară. Ei bine, în puşcărie primea vizitele soţiei (care putea rămâne acolo câteva zile cu el),trimetea articole la ziare, juca şah cu şeful închisorii, un ungur, etc.Putem oare compara cu opresiunea sovietică?
Poate că Victor Nichituş exagerează (exagerare provenită probabil din dezamăgire; am fost şi eu crunt dezamăgit în primii ani după 90), dar are şi dreptate cu cetăţenia română căutată de basarabeni. Şi apropo de asta: cei de la Bruxelles strâmbă din nas, dacă România acordă nelimitat cetăţenie basarabenilor; se tem de un fel de invazie basarebenească în Occident. La noi unii lideri UDMR, şi nu numai ei, se opun acordării acestei cetăţenii. Aşa că, vedeţi, chestiunile sunt complicate.
După cum complicată ar fi fost unirea chiar imediat după 90. Nu ştiu, Emile, dacă s-ar fi putut realiza. Oricum, voinţă politică nu a fost. Cu cine? Cu Iliescu, „internaţionalistul” perfect? Pe de altă parte, noi n-am avut (şi nu avem)puterea economică şi influenţa Germaniei, ca să facem unirea.
Da, problema economică decide. Oamenii de afaceri din Basarabia îşi pun banii la bănci ruseşti şi asta spune totul.
Pe termen lung eu sunt totuşi optimist. Orice societate se schimbă, iar tinerii de la Chişinău sunt fermentul pozitiv. Influenţa rusă e în regres la nivel de mase, iar Transnistria e o fantomă susţinută artificial. Când şi Basarabia va intra în UE, Transnistria va fi văduvită de afacerile mafiote spre est (contrabandă etc), iar Rusia îşi va pierde influenţa. Ucrainenii sau ruşii băştinaşi nu se omoară pentru Rusia, sunt dispreţuiţi la Moscova şi au fost trataţi mereu „de sus”. O atragere a lor către români ar fi o chestie deşteaptă pe care ar putea-o face guvernanţii noştri, dar se lovesc de naţionaliştii „fundamentalişti” de la Chişinău, care nu pot accepta aşa ceva (informaţia o deţin de la Nichita Danilov, care a fost ambasador la Chişinău).
Cu scuze că m-am prea lungit, încă un lucru în final: cu tinerii şi cu UE unirea se va petrece lin şi pe nesimţite, cum aud că sunt naşterile sub apă. Dar, cum se zice la Chişinău, o să mai videm.Să mai aşteptăm oleacă, olecuţă, olecuşoară…
Despina
22 April 2010Sa vedem spre ce evolueaza UE.
Sper sa nu devina Statele Europene Unite Sovietice sau cam asa ceva.
In conditiile astea ,eu cel putin, devin imediat eurosceptica
radu
22 April 2010O erată: iudele şi caiafele sînt la fel de multe (nu mulţi)
Victor Nichitus
22 April 2010Asaaa…se pare că trebuie să luăm lucrurile încetişor. Mă aflu în Republica Moldova din anul 1991, venit la studii în Chişinău, aşa cum fraţii noştri basarabeni veneau la ei acasă, (vedeţi pot şi eu folosi fraze care să fie în ton cu patriotismul ne-pragmatic) au existat”some freaks” care credeau în melodiile podurilor de flori şi care s-au dus să studieze la „ruşi”. Da, la „ruşi”, sau aţi uitat cum îi numeam pe basarabenii care vindeau în pieţele româneşti în anii 91, 92, 93? Să nu umblăm cu duble standarde, dragi prieteni! Am preferat să rămîn în Moldova, ca jurnalist asta după ce am absolvit o a doua facultate, de limbă şi literatură rusă. Sînt născut în Bacău, născut pe vremea lui Ceauşescu, educat pe vremea lui şi eram în 89 destul de matur ca la 20 de ani diferenţă să pot face comparaţiile dintre înainte şi după. Destul de matur s[ ]mi aduc aminte de vorba ” esti frumoasa ca limba rus” ???? Sînt unul, care chiar a crezut în posibilitatea conectării spaţiului basarabean la spaţiul cultural românesc, sînt din ăla care a crezut în interconectarea celor două economii şi folosirea acestui cap de pod pentru penetrarea mărfurilor româneşti în marele spaţiu al CSI. Mai ales că lumea slavă mai ţine minte mobila românească socotită a fi una dintre cele mai bune din lume, sic! Aşa cum ţine minte şi marca de pantofi Tomis. Am crezut că pînă la urmă, vor exista două state româneşti. Am crezut că presa română va fi găsită în chioşcurile de ziare de la Chişinău, am crezut că TVR1 îşi va deschide un studiou teritorial la Chişinău, şi am mai crezut că Centru de Afaceri Româneşti din Republica Moldova deschis în 1999 va face posibil ca mileniul care vine să ducă la deschiderea unor afaceri de succes moldo-române.
E firesc să fiu dezamăgit. Mai ales că nimic din ceea ce putea fi nu s-a împlinit. Şi nu că politicienii moldoveni ar fi caiafe, iude sau ar fi cumpăraţi de politicienii ruşi. Politicienii moldoveni nu sînt mai răi decît alţii. Dimpotrivă, sînt mici copii faţa de cei de pe malul Dîmboviţei. Şi credeţi-mă că ştiu foarte bine despre ce vorbesc. Sînt dezamăgit pentru că nu există nici o mare afacere moldo-română, care să producă ceva – castroane, ciorapi, chiloţi. Căci de speculanţi sînt sătul – fostul premier moldovean Sturza, mult lăudatul, cumpăra ouă din Moldova şi le vindea mai scump la Iaşi, iar actualul premier moldovean, Filat, cumpăra ţigări din Moldova şi le vindea în România. Sînt dezamăgit pentru că cei care au primit sume enorme din partea DRP-ului (Directia Români de Pretutindeni) pentru implementarea unor proiecte concrete au preferat, unii să îşi constuiască palate, la Bucureşti, iar alţii conace, la Chişinău. Sînt dezamăgit pentru că nici acum nu sînt în vînzare la tarabe ziarele româneşti, şi asta nu pentru că ai avea ce citi în ele, ci pentru că, pe tarabele din Chişinău, sînt ziarele din Federaţia Rusă!
Iar ceea ce este mai grav că toate aceste lucruri se puteau face pînă în anul 2001, an cînd PCRM-ul a venit la putere.
Nu putem vorbi despre rusificarea populaţiei. Ci despre faptul că moldovenii s-au simţit mîndri de apartenenţa la marele spaţiu rus. Şi nu am folosit nici o nuanţă cînd am spus marele spaţiu rus. E huge! Iar ruşii, la Chişinău au construit totul la fel de uriaş. Putem vorbi despre o altă mentalitate. Moldovenii nu se simt nici ruşi, nici români. Căci la Moscova, chiar ruşilor născuţi în Basarabia li se spune moldoveni, în timp ce noi, le spunem moldovenilor ruşi.
Încep prin a spune că poetul Nichita Danilov nu a fost ambasador la Chişinău. A fost ataşat cultural. Îl cunosc personal. Un ataşat bun. Şi nu prea. În condiţiile în care a activat domnia sa, cu comuniştii la putere, era destul de greu să faci ceva. Nu însă imposibil.
Cît despre tinerii care au ieşit la protestele din 7 aprilie. Ca unul care a fost prezent acolo, pot spune că nu împărtăşesc optimismul dumneavoastră, însă nici sceptic nu sînt.
Despina
22 April 2010In Basarabia sunt o multime de rusi care vorbesc si scriu perfect romaneste.
Asta inseamna rusificare
Victor Nichitus
22 April 2010În România sînt o mulţime de politicieni români care promovează interesele Federaţiei Ruse. Asta chiar nu ştiu cum se numeşte. În Basarabia interesele statului român sînt prost promovate. Şi asta doare.
Despina
22 April 2010Acesti politicieni care promoveaza interesele Rusiei sunt mai toti la un pas de inchisoare …
radu
22 April 2010Stimate Victore, nu am scris aici ca să jignesc interesele şi dezamăgirile nimănui.Dimpotrivă. Ar fi multe de spus şi mi-ar plăcea să ne întâlnim la Chişinău.Transmite salutări, dacă ai ocazia, lui Vlad Pohilă de la Mesagerul din partea mea (Radu Părpăuţă). Dacă vii pe la Iaşi, dă un semn la 0232/290309.Numai bine. Radu
PS Nichita Danilov îmi este prieten. A fost ataşat cultural, apoi, în lipsa ambasadorului (ţii minte, a fost un scandal),l-a înlocuit pe o perioadă lungă de timp. Chiar în acea perioadă m-am întâlnit cu Nichita la Chişinău.
Despina
22 April 2010http://www.europalibera.org/ar…../2272.html
În Vest, Europa rămîne de Vest şi de Est
Traian Ungureanu
24.04.2010
Traian Ungureanu
Retorica de presă e, adesea, tot ce poate fi mai superficial, naiv sau, alteori, iresponsabil în materie de discurs public. Din nefericire, Europa reală, Europa cu Vest şi Est e prizoniera acestui discurs fără conţinut. Mai mult, toate cuvintele mari despre unitatea învingătoare a Europei sînt însoţite de practica politică ipocrită a diviziunii mascate. Altfel spus, strînsă în cleştele demagogiei atît de mediile de informare cît şi de liderii politici, unitatea europeană e o iluzie care defilează cu capul spart pe la ceremonii şi prin editoariale.
Unde a fost unitatea europeană în momentul de tragism unic de după 10 aprilie? În discursuri. Şi în gesturi de indiferenţă abia mascate. Toată lumea politică occidenală de prim rang a anunţat cu o admirabilă promptitudine emoţionaltă că va face drumul pînă la Cracovia, pentru funeraliile Preşedintelui Kaczynski şi ale soţiei lui, Maria. A fost deajuns un pretext cît de cît credibil pentru ca lotul magnificilor occidentali să dezerteze în masă. De la Preşedintele Obama, la Cancelarul Merkel, Preşedintele Sarkozy şi Prinţul Charles, liderii occidentali s-au declarat scutiţi pe motive de cenuşă vulcanică şi paralizie a transporturilor. Nici unul nu a plecat spre sau n-a încercat măcar să plece spre Cracovia. Dacă există o oarecare înţelegere pentru refuzul Preşedintelui Obama (deşi e greu de crezut că expediţia prezidenţială n-ar fi avut sorţi de izbîndă) liderii vest-europeni s-au acoperit de penibil şi au trimis polonezilor şi est-europenilor un mesaj inconfundabil: nu sînteţi importanţi pentru noi.
Preşedintele Sarkozy avea, desigur, la îndemînă excelenta reţea feroviară franceză şi putea conta, fără îndoială pe elicoptere de mare performanţă. Prinţul Carles nu avea decît să traverseze Canalul Mînecii, aşa cum o fac milioane de oameni anual, folosind Eurostarul sau ferry-urile care fac legătura cu Franţa. Iar de acolo: drum întins pe şosea sau pe drum de fier, pînă la Cracovia. Dna. Merkel a prefereat să facă o călătorie ocolită pe ruta sud-nord, debarcînd în Europa fără cea mai mică intenţie de a se abate pe la Cracovia.
Opţiunea Merkel e cu atît mai jignitoare pentru polonezi, cu cît tot ce înseamnă relaţie polono-germană e încărcat de sensibilităţi şi amintiri apăsătoare. Preşedintele Comisiei Europene Barroso, n-a explicat nimic dar e cert că nu a găsit voinţa să ajungă la Cracovia. Dealtfel, în afara lui J. Buzek, Preşedintele Parlamentului European, nici una din distinsele feţe ale Europei oficiale n-a sosit la Cracovia. Dar Buzek e un polonez admirabil şi un om politic de mare corectitudine. Prezenţa sa la Cracovia a fost dictată de aceste trăsături, nu de morga absenteistă a liderilor Europeni.
În schimb, liderii est-europeni au reuşit să ajungă, în bloc, la Cracovia. Primul ministru estonian a călătorit 18 ore, Preşedintele Letoniei a călătorit timp de 14 ore. Preşedinta Lituaniei 11. Preşedintele Băsescu a găsit formula pentru un itinerariu aerian şi rutier. Toţi ceilalţi lideri est-europeni au gîndit şi au făcut ceva şi au ajuns la Cracovia. Liderii occidentali au rămas acasă, învinşi de spaţiu, în postura de căpetenii izolate într-o neputinţă şi infrastructură de secol XIV. E clar, însă, că nemişcarea liderilor ocidentali n-a fost şi n-avea cum să fie efectul handicapului geografic sau al înapoierii tehnologice. Gestul absent al liderilor europeni a tradus exact şi vizibil ideea dominantă în materie de Est, acea parte a Europei care rămîne obositoare, iritantă şi inutilă pentru Vest.
Nu e vorba, în aceste rînduri, de resentimentul săracului răsăritean faţă de opulentul apusean. Pentru asta trebuie să ne mutăm mai departe, spre Orientul islamic profund. E vorba, în schimb, de fractura mentală şi istorică încă vie care desparte Europa, după presupusa constituire a unităţii europene. Cazul polonez are o semnificaţie cu totul specială.
În 2004, la admiterea primului val est-european în UE, supoziţia occidentală de principiu a stabilit că est-europeniii, inclusiv Polonia, cel mai puternic dintre noii membri, au fost admişi, sau mai degrabă toleraţi, cu titlu de outsideri. Est-europenii au fost trataţi, în cel mai bun caz ca elevi nepregătiţi şi, în consecinţă, meditabili. A fost o enormă eroare. Polonia a demonstrat, din prima clipă, o prezenţă activă şi o identitate foarte pronunţată. Adevărul e că Uniunea Europeană a fost nepregătită pentru Polonia şi nu invers. UE a repetat inconştient bucla resentimentrară pe care Rusia şi, apoi, URSS au dezvoltat-o la întîlnirea cu Polonia – nuca tare aşezată enervant în faţa expansiunii slavo-sovietice.
Franţa şi Germania au acuzat sindromul Kaczynski şi au produs imaginea unui Preşedinte polonez radical, nerezonabil şi depăşit. Ultima fază a acestui raport ostil a fost absenţa de la Cracovia. Episodul va fi uitat curînd. Consecinţele lui vor rămîne, însă, active. Europa de Est are toate motivele să constate încremenirea de percepţie pe care o maschează discursurile de retorică avansată ale sistemelor politico-mediatice occidentale.
Imperialistu'
22 April 2010Celor care vindeau in pietele din Romania li se spunea rusi pentru ca vorbeau mai degraba ruseste decat romaneste, nu pentru ca arogantii din tara ii tratau cu fundul pe aia de peste Prut. Asta e, unii au fost mandri ca-s rusi, in timp ce altora rusii le sunt ca sarea in ochi. Pentru ca zici ca au fost mandri de apartenenta la marele spatiu rus, ceea ce se prea poate, date fiind manifestarile lor.
Eu am multa intelegere pentru situatia romanilor din Basarabia, multa, Victore, si am fost si voi fi mereu un unionist, dar cand se pune problema asa, intreaga mea simpatie dispare instantaneu. Stii cum se numeste mandria asta, Victore? Mankurtism, indobitocire pe stil ruso-sovietic. ????
Pentru moment, cam atat despre marea mandrie a sclavului român de a face parte din gloriosul imperiu a celei de-a treia Rome.
Despina
22 April 2010Apropos de cat ii pasa Europei vechi de cea noua :
http://www.9am.ro/comunitate/f…..ina-3.html
Europa ne uraste?! „salutul romanesc”, mana intinsa a cersetorului?
radu
22 April 2010Uite, ca să ne mai răcorim
http://www.youtube.com/watch?v…..re=related