Înainte de a face inventarul diverselor „solutii naționale” care se străduie în momentul de față să ne salveze, vreau să subliniez două lucruri.

1. Toate au la bază o ideologie care predispune la un fel de regresie hipnotică cu sens contrar, urmărind remodelarea orientată politic a trecutului și sucombarea în el.

2. Mimarea dialogului în spațiul public conduce în cele din urmă la adoptarea măsurilor-forță, ce se află deja prevăzute în catehismul ideologiilor totalitare și aprind ușor imaginația tuturor celor care psihologic și cultural depind de ele. Cam toate mișcările „purificatoare” care s-au impus în interiorul democrațiilor moderne au pornit de la ideea că ineficiența dialogului politico-social probează inutilitatea lui și, imediat după aceea, au folosit această „probă”ca pe o scuză a interzicerii lui.

Cine salvează deci România? Păi nu e evident? Înaintea oricărui grup de patrioți români se află dacomanii, daco-ortodocșii, pravoslavnicii, paranormalii scientiști, ezotericii, autohtoniștii legionaroizi și alții. Progresiștii, deși au la bază aceiași ideologie regresistă trebuie tratați diferit, pentru că ei vor să salveze nu doar România, ci întreg mapamondul. Speciile acestea de patrioți autohtoni, de a căror sinceritate nu am uneori nici un motiv să mă îndoiesc, mișună peste tot: îi găsești pe internet, pe diverse canale tv., la locul de muncă și, ce e mai important, aproape în fiecare familie. Principala lor obsesie  o constituie rescrierea istoriei, înțeleasă ca unică șansă de relansare a politicii naționale și de evadare din matrix–ul cultural al Occidentului. Alibiul pe care și-l găsesc  este invariabil același: specialiștii fie nu știu nimic, fie știu mult mai mult decât vor să ne spună. Istoria oficială este în contiuare acuzată că monopolizează atenția în dauna istoriilor alternative, chiar dacă acestea sunt mult mai prezente și mai rapid prizate în mediile de informare curente; și chiar dacă istoriile care se bat cap în cap în clipa de față sunt uneori și de fapt, în aceiași măsură de neoficiale.

Dacomanii. Unul din motivele pentru care aceștia se apleacă cu atâta pasiune asupra trecutului nostru  îndepărtat este acela că vor sa-l utilizeze politic, ceea ce, „patriotic” vorbind, înseamnă că le dă dreptul de a-l folosi cum vor. Un trecut mai puțin cunoscut suportă aproape orice ipoteză de lucru și deci, reușește să reunească în jurul temelor pe care le inspiră cam toate tipurile de atitudine anarhică, dornice să contrazică nu doar ideea conform căreia specialiștii ar fi singurii deținatori de adevăruri, ci și pe aceea că am avea nevoie de ei. Cu alte cuvinte, specialiștii sunt recunoscuți ca atare doar când susțin un punct de vedere partinic, adică atunci când pot fi utilizați politic. Lupta dintre specialiștii reali sau închipuiți se dă în general nu pentru relevarea unui adevăr istoric, cât pentru dreptul de a-l ambala și de a-l servi în condițiile dorite de una sau alta din tabere.

Un Dan Alexa de exemplu, adversar declarat al dacopaților, dincolo de observațiile tehnic-utile pe care le face în legătură cu miturile noastre fondatoare, înțelege să situeze orice fenomen religios în limitele unei istorii a derivelor mentale. Prin urmare, pentru dânsul, considerațiile (fanteziste sau nu) care trădează această direcție de cercetare trebuie tratate cu maximă indulgență, și trebuie tratate astfel din oficiu, întrucât obiectul lor ține de competența nu-i așa, unei tonice și multidisciplinare psihopatologii.

Piesa de rezistență a dacomanilor este aceea că istoria veche a românilor a fost falsificată, ceea ce ar contribui în plan politic-moral la împiedicarea dezvoltării noastre ca nație. Dacii ne-ar oferi un model mai de succes decât romanii. În plus, primii erau moștenitorii unei civilizații străvechi care ar fi stat la baza formării  tuturor celorlalte culturi ale Europei. Foarte bine, să zicem că a fost așa. Numai că dacă semințele marilor culturi ale Europei au fost semănate pe crestele înverzite ale Carpaților, atunci va trebui să acceptăm că această străveche cultură va putea fi revendicată de către oricare alt popor de pe continent. Că ea va fi în egală măsură a francezilor și a nemților și nu doar a noastră. Pe urmă, falsificarea istoriei s-a produs –dacă pornim de la această idee- și în celelalte țări latinizate, cum de această presupusă mușamalizare a adevărului istoric nu le-a împiedicat pe acestea să prospere or să fondeze imperii?

Daco-ortodocșii. Aceștia sunt o subspecie destul de des întâlnită în regatul virtual al lui Burebista. Dacă ar fi să ne luăm după ei, dacii erau atât de vizionar-ortodocși încât ar fi putut liniștit ocoli episodul convertirii la creștinism, ceea ce ridică problema dacă nu cumva erau adepții unui „creștinism originar” sau „ezoteric”, epurat de elementele iudaizante și greco-romane ce i s-au adăugat mai târziu. Oricum a-i lua-o, trebuie să admiți împreună cu ei că geții erau la fel de pregătiți să-l primească pe Hristos precum altădată poporul ales…

Pravoslavnicii. Cum ar putea un român încolțit de oculta internațională să reziste mării de iubire care se revarsă de la Răsărit? Iubirii de mamă trebuie să i se răspundă cu iubirea devotată a fiului: e tot ceea ce ne cere în definitiv Sfânta Rusie. Iar dacă tot ne iubim atât de ortodox cu rușii de ce n-am îmbrățișa un destin la fel de autodistructiv ca al lor, unul care să arunce în derizoriu diferendele politice și teritoriale dintre noi? Dacă în Danemarca și în Germania untului va fi întotdeauna ceva putred, în schimb în nihilismul „orthodox” al rușilor o să găsim  întotdeauna ceva bun: uitați-vă la ei, câtor oameni nu le-au băgat  eroismul și sfințenia în cap, fie și pe calea scurtă a glonțului!

Celor ce consideră că Rusia ar putea reprezenta o alternativă la dezmățul european le propunem să se refugieze în R. Moldova. Acolo nu e U.E. ca la noi, multinaționalele prosperă în mod controlat, iar laba protectoare a Rusiei are grijă, ca de obicei, ca independența fostelor republici sovietice să fie respectată.

Paranormalii scientiști. Aparatele de măsurat modificările câmpului magnetic pot face diferența dintre bine și rău. Vestea cea bună e că România e unul dintre cele mai încărcate energetic locuri de pe Terra. Optimismul românilor e dovedit științific, energia locului ne dă puterea de a râde încontinuu, cu și fără motiv. În caz că avem vreo problemă, nu ne rămâne altceva de făcut decât să dăm o fugă până pe Bucegi. România va fi și pe viitor optimistă cu condiția să înțelegem că ea este atemporală și că, dacă am fi cât de cât patrioți, ne-am pune problema potențialului ei paranormal de-o manieră mai științifică.

Ezotericii. Aceștia sunt strămoșii adevăraților inițiați, de ieri și de azi. Metoda lor de cunoaștere, deși e parțial mediumică pune bazele unui materialism supraelastic, care le îngăduie să exploreze toate sferele existenței sensibile și suprasensibile. Ceea ce a moștenit mentalitatea securistică de la ei e conștiința faptului că ocultarea adevărului poate institui un raport de putere cu gloata neavizaților, din aceași cauză acesta va trebui îngropat la adâncimi la care numai fericiții săi posesori vor avea acces. Enervați de acest presupus monopol al inițiaților asupra adevărurilor ultime, armatele de spărgători de coduri au pornit cu aparatele de detectat metale în căutarea Sf.Graal. Revolta proletară promite și de această dată să-i ghideze eliberator, inclusiv pe căile încurcate ale Domnului, ea făcând de acum parte din pregătirea psihologică a oricărui spirit „subversiv”.

Spus pe șleau, viitorii inițiați trăiesc cu convingerea că informația secretă/desecretizată reprezintă singurul indicator al adevărului. Ce nu prea înțeleg eu e de ce ar fi nevoie de mai multă informație decât de discernământ, în special când te ocupi de trierea acesteia? Pe urmă, de ce  e obligatoriu ca adevărul să fie neapărat ascuns, când el se află de atâtea ori la vedere? Credeți că dacă o să ne concentrăm pe flacăra violetă a lui Viorel Hrebenciuc o să înțelegem mai bine trecerea lui lină de la șefia fostei județene PCR Bacău, la cea de promotor al social-democrației romănești?

Autohtoniștii legionaroizi. Numărul celor intrați în actuala Mișcare Legionară e infim, în schimb al celor care susțin ideea legionarismului „bun” de pe vremea lui Codreanu și a celui „rău” de sub conducerea lui Sima e semnificativ. Ideea aceasta e promovată discret și eficient de către bunicuți ce îți zâmbesc mieros la câte-o agapă creștină, sau de către tineri care cred că portul obligatoriu al bărbii îi face automat mai responsabili. În imaginarul politic al acestora legionarismul beneficiază de același tratament moral ca național-comunismul lui Ceaușescu când este evaluat de către nostalgici: și cel din urmă fusese „bun” păna pe la începutul anilor ’80 ceea ce, în esență, înseamnă că ambele doctrine ar putea fi recuperate.

În urmă cu ceva ani, cănd presa luase în discuție legionarismul Pr.Iustin Pârvu, Pr. Mihai A. Aldea găsise o explicație în aparență muțumitoare la problema pe care o discut. Tribunalul de la Nurnberg, zicea dânsul, a absolvit Mișcarea Legionară de toate păcatele ce i s-au imputat. Nu știu căte tribunale i-a absolvit pe legionari, dar știu că această scuză ar putea s-o invoce la fel de bine și comuniștii, din moment ce comunismul nu a fost condamnat de către nici o instantanță internațională.