5 Comments

1. 

   euNuke

   27 October 2011

   Mai curînd ar trebui explicitat colapsul democraţiei in Europa, că economia încă funcţionează pe continent [cine ştie pentru cîtă vreme]
   Democraţia? eu v-am dăruit-o, tot eu v-o nărui, aşa pare să se traducă imprecaţiile Greciei la adresa unei ambigue Europe. Europa, înţeleasă ca Uniunea Europeană, nu mai înseamnă nimic in afara relaţiei creditor-debitor ctitorită şi perpetuată prin dictatul Comisiei şi organelor aferente centrale in dauna fostelor naţiuni europene. Iar Grecia, ca entitate, nu mai reprezintă un stat suveran, ci o sucursală a Băncii Supreme Socialiste care se ridică din cenuşa actualei Uniuni ce dansează grotesc pe buza prăpastiei. FESF este nucleul viitoarei Banci Centrale a Uniunii Sovietelor Europene, iar actul său de naştere consfinţeşte raptul masiv asupra industriei bancare obligată să participe intens la relaţia nepotrivită, obscenă descrisă mai sus şi să suporte pierderile imense ce rezultă din jocul nebunesc al socialismului democratic. Acest FESF -o adevărată minune a socialismului instituţional ce se pretinde cheia de boltă a salvării Europei- este un instrument ce manipulează o gaură neagră financiară in care vor fi atrase întîi băncile comerciale private, prin naţionalizare treptată, şi ulterior proprietatea industrială şi capitalurile cetăţenilor europeni. Nici nu mai are sens să discutăm de legitimitatea înfiinţării acestui fond, ori de caracterul democratic al deciziilor recente ale elitelor politice ale fostelor state suverane îmbrăţişate strîns cu nomenklatura bruxelleză. Sintagma eufemistică a deficitului de democraţie admisă in discursul mainstreamedia in momentele rare de autocritică nu mai putea acoperi samavolnicia şi arbitrariul ridicate la rangul de politici oficiale ale UE, iar fofilarea integristă, trecerea pe şest a legislaţiei anticapitaliste cu justificări umaniste nu ma puteau fi măsluite la infinit de propagandă, iată de ce era nevoie de o discreditare a democraţiei. Democraţia actuală, cea eurosocialistă, a fost instrumentalizată cu vîrf şi îndesat, iar acum nomenklatura, bine înrădăcinată, simte că a sosit momentul in care se poate dispensa de ea. Timp de 2 decenii de înflorire fără precedent a drepturilor sociale şi economice democraţia le-a fost deosebit de utilă, căci a oferit pîrghii electorale elitelor neomarxiste pentru distrugerea statului de drept prin expandare, a pieţelor libere prin parazitare şi dirijism şi a economiilor capitaliste occidentale sub masca reformelor sociale.

   Şi cine ar fi putut fi mai potrivit pentru coborîrea in derizoriu a democraţiei decît preşedintele Internaţionalei Socialiste, individ ce a făcut dovadă de o ipocrizie fantastică scoţînd la iveală cu mare zarvă un vechi mecanism al democraţiei -plebiscitul- de care nu făcuse niciodată uz, de care nu fusese nicicînd interesat, căci un astfel de mecanism de consultare a plebei nu are cum să fie pe placul unui socialist. Iar mascarada de la mormîntul democraţiei a cuprins iute continentul şi s-a propagat la scară globală, unde a profitat din plin unor colegi din departamentele finanţe şi imperii ale Internaţionalei. Pe lîngă alura imediată de proaspăt erou al luptei naţionale împotriva cămătarilor occidentali, acest specimen odios şi onctuos de socialist a furnizat şi muniţie fraţilor de cauză, Soros şi Putin. Acest Giorgică, preşedintele Internaţionalei şi prim-ministru Greciei, s-a întîlnit in repetate rînduri cu Soros, un nimeni extrem de intervievat, filozof de birt ce propagă balivernele societăţii ultradeschise, chiar in biroul său din Parlamentul elen. Şi cum fiecare declaraţie recentă a ipocritului preşedinte elen asupra referendumului a produs efecte aproape imediate pe marile burse internaţionale, nu ar trebui să ne mire întîlnirile recente cu speculantul-filozof. Dar nu numai atît. Există şi consecinţe politice de durată ce vor întări poziţiile fraţilor de la răsărit.

   De ani buni şi de-a lungul şi de-a latul europei, dreapta creştină şi cea populară au abandonat definitiv discursul naţionalist. Ba mai mult, cu timpul, s-au abandonat cu totul cauzei integriste europene, iniţial datorită unor calcule politicianiste crezînd că vor culege astfel din voturile stîngii pro-eu, şi mai apoi, ca urmare a unei modificări conceptuale la nivel doctrinar in urma căreia fidelitatea faţă de statul-naţiune a fost înlocuită prin fidelitatea faţă de proiectul european. Aceasta a reprezentat probabil una din cele mai mari erori politice ale dreptei europene, căcă astfel au reuşit să îmbrăţişeze pe deplin un element esenţial al socialismului european fără ca in locul ataşamentului faţă de statul de drept, caracteristic dreptei, să poată apărea ceva similar in raport cu Europa, căci Uniunea a întîrziat să se transforme într-o veritabilă federaţie. Astăzi aproape toată dreapta europeană, cu excepţia notabilă a UKIP, apără cu trup şi cuget entitatea nonstatală UE, împotmolindu-se astfel intr-un paradox cu valenţe schizofrene: aceste partide apără in acelaşi statalitatea şi ordinea de drept in timp ce luptă pentru un integrism şi o centralizare europeană care afectează in mod direct statul de drept naţional. Fără să simtă dreapta a alunecat de tot la stînga, iar astazi nu numai că evită discursul naţionalist, ci practică pe faţă politicile antinaţionale ale vechii stîngi.

   In aceste condiţii, de confuzie politică şi ideologică generalizată, nemulţumirile populaţiei reaşezate pe criteriile tradiţionale [de neam, religioase, culturale] sînt suspendate radical faţă de eşichierul politic parlamentar, oamenii simţindu-se tot mai puţin reprezentaţi de actuala dreaptă, şi ca atare susceptibile de a fi re-orientate, re-acaparate de noi curente naţionaliste, mai exact fals naţionaliste.

   Strategia scoaterii adversarului politic din ring prin dezbrăcarea şi furtul de atribute în vederea înlocuirii cu o fantoşă ce preia prin construcţie trăsăturile duşmanului este străveche, insă in acest caz avem de-a face cu o aplicaţie a dialecticii marxiste. Cei care operează astăzi pe noua pradigmă politică europeană sînt neomarxişti, şi, pentru confirmare, este suficient să scrutăm profilul principalilor actori. Şi repet: Giorgică este chiar preşedintele Internaţionalei. Şi numai atît, este şeful unui partid socialist cu rădăcini naţionaliste. Un personaj ideal pentru a prelua stindardul luptei naţionale de la istovita şi aproape despuiata dreaptă europeană.

   Nici crearea sau resuscitarea unor Partide Naţional-Socialiste nu reprezintă ceva inedit in istoria europei intrate pe calea comunizării. Relativ nou este contextul, anume colapsul democraţiei in Europa şi iminenta dezmembrare a Uniunii artificiale şi disfuncţionale din naştere. Cui foloseşte această manevră de reactivare a naţionalismului şi împingere de pe scena politică a dreptei veritabile? Păi, veşnicilor tartori de la răsărit, care, după ce au recăpătat puterea absolută in propria ogradă, s-au apucat de treabă prin vecini. Nu FESF va salva Europa, dimpotrivă, fondul va adînci şi prelungi agonia ei, in timp ce la exerciţiul salvării se pregăteşte ţarul in ascensiune, intrat deja in cantonament cu trupa de şoc.

   Reply

2. 

   euNuke

   27 October 2011

   Şi ca să confirme teza mea enunţată mai sus, preşedintele ‘de dreapta’ al Franţei socialiste [in realitate fascist integrist], tovarăşul Sarkozy a atacat astăzi cu o violenţă ieşită din comun statele capitaliste pe care le-a denumit gazde ale paradisurilor fiscale. In fapt, liderul curentului fascist-integrist este tulburat de tentativele capitalurilor naţionale de a evada din Europa sovietizată şi încorsetată de BCE şi FESF şi depăşit, aşa cum susţineam, faza democratică a socialismului pentru a acuza fără scrupule statele care refuză să implementeze socialismul financiar.

   „Nu mai dorim paradisuri fiscale. Mesajul este foarte clar, tarile care vor gazdui paradisuri fiscale vor fi ostracizate de comunitatea internationala”

   cu alte cuvinte, domnia lui se erijează in portavoce a comunităţii internaţionale, recte a globalismului de extracţie socialistă ce mizează pe o creştere globală a fiscalităţii şi pe o uniformizare a reglementărilor financiare. omul de dreapta atacă din răsputeri relocările de capital şi dezvăluie astfel poziţia sa profund anticapitalistă, anti-piata liberă.

   „Suntem decisi sa nu tolaram asta”, „Nu mai suntem in aceeasi lume. Exista 11 paradisuri fiscale, existau cateva zeci cand am inceput la Londra”,

   Reply

3. 

   Pataphyl

   27 October 2011

   euNuke @1

   Chapeau!

   Reply

4. 

   Vlad M.

   27 October 2011

   euNuke, multumesc pentru raspuns. Vezi ca ti-am trimis mail. ????

   Reply

5. 

   euNuke

   27 October 2011

   Pataphyl, mulţumesc, dar comentariul meu nu prea merită laude, e prolix, conţine o grămadă de greşeli, cacofonii şi bîlbe şi pe deasupra ideile nu reuşesc să se aşeze liniar, într-o succesiune logică, ci se bulucesc pe pagină aşa cum mi-au venit in minte, adică alandala. Bine că a ieşit cît de cît inteligibil, sînt convins că aţi umplut voi golurile argumentaţiei.

   Vlad, ţi-am răspuns deja. Chestiunea grecească nu este nici pe departe epuizată, au rămas in suspans nişte marote publicistice şi oarece resentimente populare ce bîntuie astăzi presa şi opinia publică europeană. Poate îmi fac timp să le pun sub lentilă.

   Reply