În legătură cu Pakistanul, îmi îngădui câteva consideraţii în ceea ce-l priveşte pe Preşedintele Musharraf. Acest om nu a fost prietenul Americii. A devenit aliatul Statelor Unite când a fost ameninţat, iar el nu a uitat (când a avut nevoie de bani şi susţinere), dar nici nu a fost uitat acest lucru. În propria ţară s-a comportat ca un satrap oriental într-o provincie cucerită, dând mereu vina pentru nereuşite pe Unchiul Sam. Pakistanul nutreşte profunde sentimente anti-occidentale şi anti-americane, iar preşedintele Pervez Musharraf a stat în poziţie de drepţi şi a lăsat să fie cucerit Afghanistanul. A lovit în madrase, şcolile coranice obligatorii, singurele instituţii care contează în ochii localnicilor. A redus ajutorul – dar nu l-a eliminat – acordat rebelilor musulmani din Kashmir. În sfârşit, a încercat să schimbe orientarea serviciului de securitate ISI, temută instituţie ce a avut relaţii privilegiate cu talibanii şi cu Al-Qaida. Pervez Musharraf şi-a dat demisia pe 19 august şi a dispărut din peisaj, lăsând o ţară problemă cu viitor incert.
Situaţia din zona Afghanistan-Pakistan este analizată în interviul luat lui Rahmed Rashid de Remy Ourdan pentru ziarul Le Monde.
Le Monde, 21 august 2008. Interviul luat lui Rahmed Rashid de Remy Ourdan.
Rahmed Rashid : „Reorganizarea talibanilor după 2001 este semnată Al-Qaida”
Ahmed Rashid trece drept cel mai bun expert mondial al mişcării talibane.
Dotat cu diplomă de Cambridge şi cu solide convingeri marxiste, la sfârşitul anilor ’60 s-a angajat într-o mişcare separatistă armată în regiunea Balucistan, în Pakistan. Apoi a descoperit Afghanistanul, deoarece preşedintele Daoud i-a primit pe combatanţii baluci. A asistat la lovitura de stat comunistă de la Kabul, apoi la sosirea armatei sovietice în 1979.
Devenit ziarist, apoi eseist, Ahmed Rashid nu a încetat de atunci nici un moment să parcurgă Pakistanul şi Afghanistanul, cu o predilecţie pentru pentru mişcările islamiste. El a tras semnalul de alarmă de la începutul anilor ’90 asupra periculozităţii mişcării talibane. Apoi a venit 11-Septembrie. Cartea sa Umbra talibanilor (editura Autrement, 2001) foarte academică, este un best-seler internaţional. Ultima sa carte, Descent into Chaos (editura Viking, 2008), este o critică acerbă a politicii Statelor Unite şi a aliaţilor lor în ceea ce priveşte Afghanistanul şi Pakistanul după 2001.
Care este starea lucrurilor în mişcarea talibană, în Afghanistan şi în Pakistan?
Asistăm astăzi la prima dublă ofensivă a talibanilor, în Afghanistan şi în Pakistan, după 11-Septembrie.
în acest moment strategia talibană este de a câştiga cât mai mult teritoriu posibil, de a câştiga cât se poate de multă influenţă pe lângă populaţi, şi de a crea o asemenea criză în sânul NATO în aşa fel încât o ţara sau două să-şi anunţe retragerea din coaliţia militară prezentă în Afghanistan.
Talibanii caută oportunităţile de intervenţie pe scena internaţională în mod egal datorită alegerilor americane şi a vacuumului care va exista în timpul celor câteva luni în Statele Unite. Şi chiar dacă americanii ar dori sa-şi trimită întăririle în Afghanistan, ei nu vor putea să o facă (la schimbarea preşedintelui, n.t.).
Talibanii dau luptei lor o veritabilă dimensiune politică şi strategică. Vor avea loc din ce în ce mai multe lupte până la intrarea în funcţie a noului preşedinte american. Apoi, într-o zi, Washington-ul şi NATO vor fi forţate să negocieze cu talibanii.
Dublul atac contra bazei americane din Khost şi asupra patrulei franceze în apropiere de Kabul este un semnal de intensificare a operaţiunilor militare talibane?
Sute de combatanţi arabi sunt pe cale să sosească din Irak. Sosesc de asemenea mulţi pakistanezi, precum şi islamişti din Kashmir şi din Asia centrală. Toţi aceşti oameni sunt bine antrenaţi şi mai presus de orice, sunt foarte bine armaţi. Operaţiunea contra soldaţilor francezi (când au fost ucişi 11 francezi, n.t.) nu a fost chiar aşa de extraordinară. Atacurile şi atentatele sinucigaşe sunt din ce în ce mai sofisticate, şi vor continua.
Combatanţii sunt recrutaţi de pe cealaltă parte a frontierei, din Pakistan. Să nu uităm că există un număr egal de pashtuni pakistanezi şi de pashtuni afghani. Talbanii nu au probleme în a găsi combatanţi.
În general, o gherilă pierde un război deoarece îi lipsesc oamenii şi mijloacele. Dar este dificil să învingi o insurecţie care nu are probleme cu combatanţii şi nici probleme de resursele financiare, talibanii putând să conteze pe banii din droguri.
Pe lângă mişcarea talibană structurată şi militarizată, există şi o insurecţie populară pashtună?
Este evident că bombardamentele NATO, utilizarea excesivă a forţei aeriene şi moartea civililor au lovit populaţia. Sângele civililor este unul din motivele succesului recrutării talibanilor în Afghanistan. Celelalte motive sunt religioase, tribale, familiale…
Nu cumva Pakistanul a devenit problema principală, acolo unde îşi au bazele talibanii şi aliaţii lor?
Aceia pe care îi numim astăzi talibani pakistanezi fac parte din triburile pashtune care i-au adăpostit pe talibanii afghani şi pe oamenii Al-Qaida în 2001 după înfrângerea de la Kabul. În acea epocă, aceşti islamişti pakistanezi nu erau atât de organizaţi, deşi luptaseră alături de talibani în Afghanistan în anii 1990. Apoi anii petrecuţi în Pakistan alături de talibanii afghani şi de Al-Qaida i-au adus mai aproape, iar aceştia din urmă au adus sume mari de bani. Aceste triburi pashtune pakistaneze au câştigat în influenţă, şi-au format propriile lor miliţii, şi au astăzi propria lor agendă. Au talibanizat nord-estul Pakistanului.
De asta au beneficiat şi talibanii afghani, care au găsit un veritabil refugiu în Pakistan.
Afghanistanul şi India acuză serviciile secrete pakistaneze, ISI, de susţinerea talibanilor. Acuzaţii repetate la Washington…
Este dificil să se măsoare implicaţia ISI. Dar este indiscutabil că atacuri atât de bine organizate cum au fost atacurile sinucigaşe de la Kabul, atentatul împotrivă lui Karzai, au fost dirijate din Pakistan. Tot de acolo îşi învăţa talibanii noile lor tactici, acolo şi primesc explozibilii…
Toate acestea sunt rezultatul neglijenţelor Statelor Unite, care au refuzat să privească ceea ce se petrecea pe partea pakistaneză a frontierei şi, binenţeles, pentru că au plecat să se angajeze în Irak.
Talibanii se apropie de Kabul. Credeţi că într-o zi vor putea cuceri capitala afghană?
Talibanii nu sunt atât de puternici pentru a cuceri un oraş, iar NATO este foarte puternic din punct de vedere militar. Dar forţele occidentale vor sfârşi să fie asediate în oraşe şi în bazele militare. Angajaţi ai organizaţiilor umanitare au fost uciş,i iar ONG-urile se gândesc să părăsească ţara. Economia este muribundă. Afghanistanul va fi paralizat.
Mullah-ul Omar este un demnitar religios sau un veritabil şef al talibanilor?
El este liderul. Spiritual, binenţeles, dar el dirijează de asemenea şi strategia şi decide ofensivele militare.
Credeţi într-o apropiată schimbare a politicii pakistaneze vizavi de talibani?
Sper într-o schimbare. Statul pakistanez este în pericol, stabilitatea Pakistanului este ameninţată. Nu putem separa mişcările talibane afghane şi pakistaneze, că deoarece talibanii afghani oferă legitimitatea lor şi exercită leadership-ul asupra talibanilor pakistanezi.
Guvernul pakistanez şi armata trebuie să reacţioneze. Şeful armatei pakistaneze va face pentru prima dată o vizită la Kabul. Armata pakistaneză a reluat lupta în zonele tribale, iar eu sper că ofensiva va fi serioasă şi durabilă.
În opinia dumneavoastră, s-ar putea spera într-o schimbare de strategie americană?
Statele Unite trebuie să înţeleagă că această criză este una regională. A pretinde că războiul afghan poate să fie conţinut în interiorul frontierelor Afghanistanului a fost mereu o eroare majoră. Acest război interesează Pakistanul, Asia centrală, Iranul.
Talibanii au devenit un fenomen regional, este nevoie deci de o iniţiativă diplomatică regională. Trebuie să se vorbească cu toate ţările din Asia centrală. Trebuie de asemenea ca India să fie convinsă să îşi rezolve problemele de insecuritate reglând chestiunea Kashmirului.
Al-Qaida este mai puternică sau mai slabă ca înainte de 11-Septembrie?
În Pakistan şi în regiune, Al-Qaida este astăzi mult mai puternică decât în 2001. Talibanii au primit o susţinere puternică de la Al-Qaida, au învăţat noutăţile tactice, au învăţat să organizeze atentatele sinucigaşe, au învăţat să-şi organizeze comunicarea mediatică. Reorganizarea talibanilor după 2001 este semnată Al-Qaida.
De altfel, organizaţia continuă să antreneze străini, în bazele sale securizate. Arabi binenţeles, pakistanezi, dar, acum se ştie, şi europeni. Al-Qaida a suferit fără îndoială în Irak, dar aici este din ce mai puternică.
