Sub președinția lui Vasile Blaga, toate temele importante din ultimele luni au fost abandonate în favoarea unui non-combat mascat din când în când de inițiative și declarații care nu fac altceva decât să simuleze opoziția la guvernarea socialist-liberală. Dacă de la „blajini” nu puteam avea pretenții, de la intelectualii politicii noastre ne-am fi așteptat la ceva diferit. Din nefericire, ei au făcut mari erori de strategie și de tactică, dând impresia că nu știu unde vor să ajungă și nici cum.

Greșeala #1 – Acceptarea regulilor făcute de adversar

După zeci de ani de național-comunism ceaușist, era limpede că diversiunea cea mai la îndemână useliștilor era diversiune etnică anti-ungurească, dar „dreapta” nu a știut cum să răspundă acestei provocări venite din partea USL. Alianța liberal-socialistă a fost lăsată să atace Ungaria, să îi denunțe pe unguri ca aserviți unei puteri străine și să îl proclame pe Viktor Orban șef al ungurilor trădători din mijlocul nostru.

În loc să denunțe ipocrizia și demagogia uselistă, intelectualii au preferat să vorbească timid despre antiamericanismul și antimaghiarismul USL și să repete ad nauseam, de parcă ar fi dat declarații presei stângiste din capitala imperială Bruxelles, că uslașii sunt eurofobi și antieuropeni (?!). I-au crezut pe cuvânt pe socialiști și liberali și le-au acordat statutul de „naționaliști”, deși este limpede că Uniunea Social-Liberală nu are nici o legătură cu naționalismul.

Dacă nu sunteți convinși, să privim faptele.

1. Liberalii și socialiștii l-au atacat pe Traian Băsescu pentru că președintele României a adoptat o atitudine fermă în aprilie 2009 și a răspuns gravelor acuzații pe care președintele comunist al Moldovei le-a adus statului român. În acele zile, serviciile secrete moldovenești și rusești au înscenat o lovitură de stat românească. Profitând de naivitatea tinerilor anticomuniști, au trecut la reprimarea adversarilor regimului și la acuzarea României de încălcare violentă a suveranității Republicii Moldova. Mulți demonstranți au fost răpiți din stradă și bătuți. Câțiva dintre ei au murit în condiții foarte suspecte, iar unele fete au fost violate. Cu toate acestea, PSD și PNL erau mult prea preocupate să îl critice pe Traian Băsescu pentru a-și mai bate capul cu asemenea nimicuri.

2. Liberalii l-au criticat dur pe Băsescu pentru politica sa de apropiere de Basarabia. Însuși premierul Tăriceanu a atras atenția că procesul de acordare a cetățeniei românești îi nemulțumește pe „partenerii noștri europeni” și trebuie reanalizat. Ce să mai zicem despre indignarea pe care a stârnit-o declarația președintelui referitoare la trecerea Prutului în 1941? Imediat după ce a fost făcută, liberalii și socialiștii au uitat de pactul Molotov-Ribbentrop, au șters din memorie ocupația sovietică a Basarabiei, Bucovinei și a ținutului Herța și l-au acuzat pe Traian Băsescu de antirusism, naționalism retrograd și agitarea sabiei războiului. Conform opoziției, în 1941 recâștigarea teritoriilor pierdute era mai puțin importantă decât evitarea unei atitudini care ar putea fi interpretată ca potrivnică intereselor Moscovei sovietice. Stalin ar fi fost mândru de ei.

3. După victoria lui Traian Băsescu în 2009, obținută cu ajutorul voturilor diasporei, liberalii și socialiștii au susținut că este imoral ca românii din afara granițelor statului român, care nu locuiesc permanent aici, să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește soarta celor rămași în țară. Însuși Crin Antonescu s-a pronunțat în favoarea limitării dreptului de vot pentru cetățenii români din afara României:

„Plec de la exemplul lui 2009, când alegerea lui Băsescu a fost decisă cu voturile celor din străinătate, dar consecinţele nu le suportă aceştia, ci românii din ţară. Ceea ce nu mi se pare corect. De aceea cred că trebuie să discutăm despre principiu. în timpul revoluţiei americane, cei din colonii spuneau “no taxation without representation”. Eu aş spune astăzi “no representation without taxation”. În fond, ca şi cetăţean, eşti “coacţionar” al statului. Nu poţi doar să decizi asupra administrării lui, dar să nu participi cu nimic.

Deci poate ne gândim la un sistem în care, pentru cei care nu trăiesc pe teritoriul României, condiţionăm dreptul la vot de plata a cel puţin unui impozit în ţară, că e teren, că e casă, că e alt tip de venit impozitat.”

4. Când România a condiționat sprijinul față de candidatura Serbiei pentru aderarea la UE de respectarea măcar a drepturilor fundamentale ale românilor din această țară, USL a criticat guvernul. Persecuțiile la care au fost și sunt încă supuși românii din Serbia, tratați ca inamici ai statului, de fiecare dată când critică propria lor deznaționalizare, păleau în fața necesităților politice ale PNL și PSD.

5. La al doilea referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu, socialiștii și liberalii și-au păstrat atitudinea ostilă față de românii din afara României. La început, când USL credea că referendumul se va desfășura după modificările ilegale pe care le-a adus legislației, a încercat să împiedice votul diasporei prin reducerea la jumătate a numărului de secții de vot din străinătate. Când au fost obligați să respecte pragul legal de validare al referendumului, socialiștii și liberalii au făcut tot posibilul să îi scoată de pe liste pe românii care lucrează sau locuiesc în străinătate. S-a mers într-atât de departe, încât un fruntaș PNL, Eugen Nicolăescu, s-a lăudat în studioul Antenei 3 că numărul românilor cu drept de vot este de numai 14 milioane.

Așadar, numai luând în calcul numai cele de mai sus, cât de naționaliști sunt liberalii lui Crin Antonescu și socialiști lui Victor Ponta? Cât de naționalist este „camaradul” Crin Antonescu? Cât de naționalist este Victor Ponta? Răspunsul la toate aceste întrebări este Deloc.

Greșeala #2 – Internaționalismul europenist

Dacă Uniunea Social-Liberală este „naționalistă” și „eurofobă”, ea, dreaptă luminată, s-a proclamat europeană, întărind și mai mult ideea că partida națională este reprezentată de Uniunea Social-Liberală.

Captivi unei viziuni europeniste (europeniste, de la ideologia europenismului, nu europene) modelate de valorile stângii internaționaliste, intelectualii noștri par să nu conceapă că naționalismul ar putea fi altfel decât criminal. Citând direct din cărțile sfinte ale stângismului eurocrat, au reușit performanța de a elimina orice diferență dintre ei și politicienii de stânga din Vest. Au ajuns să lipească etichetele „antieuropean” și „eurofob” pe orice comportament ilegal sau idee pe care o consideră greșită, otrăvind încă de pe acum orice posibilitate de a susține o poziție diferită de cea a birocrației europeniste.

Rădăcinile acestui comportament sunt probabil ideologice. Intelectualii români consideră că au rol mai degrabă civilizator decât reprezentativ și nu mai au încredere în destinul național al României. Lipsiți de o viziune politică pe termen lung și de tăria de a lupta împotriva curentului, și-au pierdut speranțele pe care le mai aveau în ceea ce privește capacitatea noastră de a ne salva singuri din situația grea în care ne aflăm. Singurul viitor pe care îl mai întrevăd României este acela de provincie preasupusă a unui suprastat federal condus de birocrații de la Bruxelles, presupuși ca fiind, spre deosebire de omologii lor români, cinstiți și competenți.

O privire atentă aruncată asupra comportamentului public din perioada agitată a referendumului demonstrează întocmai această lipsa de preocupare față de ce frontul național al războiului cu USL. Întrucât în opinia intelectualilor din politica noastră, națiunea a fost cuprinsă de un soi de demență colectivă și salvarea nu mai poate veni decât din afara României, dezbaterea internă a fost ignorată în favoarea apelului la Occident și europenism „progresist” opus „trecutului” uselist.

O asemenea abordare este greșită nu doar ideatic și moral, ci și electoral.

1. Ideatic: Dreapta autentică este tradiționalistă și acordă identității naționale respectul care i se cu vine. Nu îi este teamă să se declare patriotică și să lupte pentru interese naționale. În concesecință, preocupările ei sunt, înainte de toate, naționale.
2. Moral: Dreapta înțelege că patriotismul presupune obligații și nu lasă loc pentru defetism. Luptele trebuie date din obligație morală, nu în funcție de câștiguri imediate, aplauze sau înjurăturile primite.
3. Electoral: patriotismul atrage, internaționalismul respinge și este firesc să fie așa. Nu poți avea încredere în cineva care nu se preocupă de propria familie, iar dacă nu poți avea încredere, ce motiv ai mai avea să îi acorzi votul?

Este adevărat că în lumea noastră, corectă politic și antinațională, este mai simplu să acționezi ca eurocrat decât ca apărător al intereselor naționale, dar este complet greșit să abandonezi naționalul și să îl lași pe mână celorlalți.

Internaționalizarea dreptei este cea mai proastă dintre soluțiile proaste și lasă loc stângizării vieții politice pentru o lungă perioadă de timp și poate pentru totdeauna. Aparent paradoxal, deznodământul este firesc. Dacă Dreapta își abandonează principiile și se mută spre centru pentru a nu „stârni” pasiunile Stângii, rezultatul este o întărire extrem de puternică a Stângii și scoaterea în afara decenței politice a acelora care nu doresc să se joace cu crezul lor. Astfel, socialismul ajunge să domine autoritar viața politică, Dreapta se populează de stângiști, iar autentica Dreaptă este denunțată ca fascistă sau antieuropeană numai pentru că refuză să accepte teoriile „centru-dreptei” și ale Stângii „umaniste”.

Greșeala #3 – SUA și Rusia

Liderii socialiști și liberali au respins în repetate rânduri acuzațiile că ar dori o reorientare a politicii externe a României dinspre SUA înspre Rusia. Au ridiculizat pe toți cei care au pus semnul întrebării loialitatea lor față de parteneriatul strategic cu Statele Unite ori apartentența la sistemul occidental de alianțe și au încercat să ascundă, pe cât posibil, antiamericanismul evident al lui Ponta și dorința sa de a îndepărta România de Statele Unite și NATO. Doar antiamericanismul lui Crin Antonescu nu a mai putut fi ascuns, din cauza firii războinice a președintelui „discret”.

S-a preocupat dreapta intelectuală de respingerea antiamericanismului USL? Prea puțin. Perioada agitată a referendumului a fost folosită mai mult pentru tot soiul de „negocieri” interne ce urmăreau stabilirea balanței de putere în interiorul „alianței”. Nici în așa-zisul „manifest” al (centru-)dreptei nu poate fi identificată o preocupare față de relațiile cu Statele Unite, doar un șir nesfârșit de platitudini europeniste.

Cât despre contribuțiile externe la criza internă din România, nimeni nu s-a dovedit interesat luarea lor în seamă. Fascinația uselistă față de Federația Rusă și articolele oficiosul moscovit Vocea Rusiei au fost ignorate de intelectualii intrați în politică, de parcă ar fi fost detalii lipsite de orice relevență. Te-ai fi așteptat ca ideile să primească mai multă atenție din partea lor.

La audierea pentru postul de ministru de externe, liberalul Andrei Marga s-a evidențiat prin elogierea personalității lui Vladimir Putin, conducătorul de la Moscova, și prin susținerea ideii că România și Rusia au multe de făcut împreună.

„Putin e un om foarte competent, ar fi bine ca liderii din Europa si de la noi sa fie la fel de competenti. Doi prorectori conduc lumea: Putin si Ratzinger. Sunt multe acorduri cu Rusia, ele cam stau in rafturi. Trebuie sa facem ca si populatia din Rusia sa stie ce e Romania actuala si romanii sa stie ce este Rusia actuala.”

În ceea ce îl privește pe premier, încă de dinainte de cea de-a doua suspendare a președintelui Băsescu, Victor Ponta dădea un semnal autorităților ruse că noua putere de la București este interesată de schimbare. Prezent la recepția organizată de ambasada Federației Ruse pe 14 iunie, cu ocazia zilei naționale, Ponta a mărturisit că nu îl interesează trecutul relațiilor româno-ruse, doar viitorul și „interesele comune”.

„Prezența mea aici nu este doar un gest de curtoazie, ci un mesaj asumat prin care vreau să arăt că îmi doresc ca relațiile dintre România și Federația Rusă să meargă pe un drum pozitiv în viitor. Fac parte dintr-o generație politică care se uită foarte mult în viitor și foarte puțin în trecut. Sunt convins că interesele comune ne pot uni mai mult decât ne pot diviza.”

După ce Antonescu s-a compromis definitiv în ochii NATO în timpul președinției „discrete”, miniștrii liberali au continuat să curteze Moscova.

Ministerul Culturii organizaza in perioada septembrie-noiembrie 2012 “Zilele culturii romane in Federatia Rusa”. Ministrul Culturi, Puiu Hasotti, a luat parte la ceremonia de deschidere, desfasurata luni la Sankt-Petersburg, alaturi de viceministrul Culturii din Rusia, Alla Manilova, informeaza Minsiterul Culturii intr-un comunicat transmis presei.

Firește, Federația Rusă nu a catadicsit să îl onoreze pe Hașotti cu onoarea de a avea lângă el pe omologul său rus, dar acest dispreț față de slugile române nu i-a descurajat defel pe pro-moscoviții noștri. Pe 22 septembrie, Ponta a declarat și că ar fi preferat ca Oltchim să fie preluată de un investitor rus și s-a arătat cât se poate de deschis față de investițiile rusești.

Premierul României a apreciat eforturile companiei ruse TMK, care deţine fabrica de ţevi din Slatina, şi s-a arătat dispus să sprijine viitoarele investiţii ale companiilor ruseşti în economia românească. Victor Ponta, a fost prezent, sâmbătă, la aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea fabricii TMK-Artrom, alături de ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Malghinov, şi de alţi oficiali români.

„Vreau să mulţumesc companiei TMK pentru încrederea pe care a avut-o şi o are în România, pentru investiţiile făcute, dar cel mai mult vreau să mulţumesc pentru cele 2.000 de familii care ştiu că au unde să lucreze în viitor şi acesta cred că este cel mai bun lucru pe care cineva poate să îl facă României. Şi am vrut să spun de la început că acea companie din Rusia, din Franţa, din Marea Britanie, care vine şi are încredere în ţara noastră, care investeşte bani, care creează locuri de muncă şi care plăteşte, bineînţeles, taxe la stat, este un prieten al României,iar obligaţia mea, ca şef de Guvern, este să mulţumesc pentru acest sprijin, să încurajez investiţiile în viitor şi să mă angajez că din punct de vedere legislativ şi din punctul de vedere al măsurilor administrative, întotdeauna asemenea investitori vor avea sprijinul Guvernului pe care îl conduc”, a spus Premierul Ponta citat de postul de radio Vocea Rusiei.”

[…]

„O spun aici într-un moment destul de special. Mi-aş fi dorit, domnule ambasador, ca şi la Olchim să fi avut un mare investitor din Rusia.”

Nici Norica Nicolai sau Ionel Blănculescu nu s-au lăsat mai prejos.

Norica Nicolai, membru al PNL şi deputat în Parlamentul European, a declarat că „performanţa capitalului rus în România este vizibilă”, susţinând astfel punctul de vedere exprimat de Victor Ponta.

[…]

Secretarul executiv al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri Ionel Blănculescu, nefiind constrâns de cutumele specifice discursurilor oamenilor politici, a dat o recomandare clară şi directă:

„Trebuie să înţelegeţi că a o vira numai spre Vest nu este direcţia întocmai de folosit pentru România. Cred că e momentul să o mai virăm şi către Est, către Rusia, China, către alte state care au fost prietene”, a subliniat Blănculescu preluat de Vocea Rusiei.

Titus Corlățean, înlocuitorul pro-rusului Marga, a spus la rândul său că diplomația română are ca scop „consolidarea” relațiilor cu Rusia „în jurul unei agende pozitive și constructive”, cât se poate de ruptă de trecutul nostru zbuciumat.

„În mod cert trebuie să ajungem să cultivăm contacte politice relevante pe linie guvernamentală, începând cu ministrul de Externe şi mergând până la nivelul premierilor. Eforturile diplomatice ale României rămân dedicate consolidării relaţiilor cu Rusia în jurul unei agende pozitive şi constructive. Dorim angajarea unei cooperări în măsură să confere transparenţă şi predictibilitate relaţiilor noastre.”

După aceea, firește, același Corlățean a cerut Ungariei să „evite alte episoade care pot genera tensiuni”.

Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, un antisemit a cărui turbare anti-evreiasca este mai puțin cunoscută opiniei publice, dar a cărui lipsă de loialitate față de statul român devine tot mai evidentă, s-a evidențiat în 2007 ca autor al expresiei „Statul este jidan, asa a fost intotdeauna”, rostită cu dezgust de la la tribuna Camerei. Motivul? Se hotărâse ca parlamentarilor români să li se acorde un spor – pentru „radiațiile” la care erau supuși – de doar 10% din salariul net și nu 10% din cel brut, așa cum ar fi dorit patriotul Zgonea. Multă apă a curs pe Dunăre de atunci încoace și inginerul constructor, rămas de trei ori repetent, a devenit președinte. În această calitate, s-a întâlnit cu ambasadorul rus Malghinov pentru a iniția o nouă etapă în istoria legăturilor româno-ruse, atât de mult dorite de USL.

Zgonea a subliniat faptul că “eforturile diplomatice ale României rămân dedicate consolidării relaţiilor cu Rusia în jurul unei agende pozitive şi constructive”, informează un comunicat al Camerei Deputaţilor.

“Relansarea relaţiilor politico-diplomatice cu Rusia este un subiect proiectat pe mai multe dimensiuni şi presupune o abordare serioasă şi detaliată. Acest obiectiv reclamă în primul rând concreteţe, proiectată pe un fond de consecvenţă, coordonare şi punţi de dialog la toate nivelurile”, a declarat Zgonea.

Cei doi au discutat şi despre impulsionarea dialogului interparlamentar între România şi Federaţia Rusă.

“Dorim angajarea unei cooperări, în măsură să confere transparenţă şi predictibilitate relaţiilor noastre. Sperăm că înfiinţarea Grupului Parlamentar de Prietenie româno-rus din Duma de Stat va contribui la consolidarea ansamblului relaţiilor bilaterale”, a afirmat Zgonea.

“Avem un deficit de cooperare parlamentară cu Rusia. Practic, în ultimii ani nu am avut nicio cooperare. Au fost câteva delegaţii care au mers în Rusia, dar avem aproape 20 de ani de când un preşedinte al Dumei de Stat sau al Camerei Superioare nu a venit în România şi niciun preşedinte al Camerei Deputaţilor sau al Senatului nu a mers acolo”, a spus Zgonea.

El a precizat că discuţiile pe care le-a purtat, miercuri, cu ambasadorul rus la Bucureşti au vizat întărirea relaţiilor parlamentare dintre cele două ţări. Ambasadorul rus arătându-se deschis către formularea unei invitaţii adresate preşedintelui Dumei de Stat din Rusia, relatează Mediafax.

“Eu voi trimite o invitaţie oficială în următoarele zile către preşedintele Dumei de Stat şi am stabilit un program multianual pentru trei-patru ani să întărim relaţiile interparlamentare. Invitaţia va fi făcută din partea Camerei Deputaţilor pentru a ne face o vizită şi voi trimite de asemenea şi o invitaţie către grupul de prietenie pentru a vizita România”, a spus Zgonea.

El a menţionat că în privinţa relaţiilor interparlamentare, este important ca România să aibă un Institut cultural român la Moscova, iar Rusia să aibă un institut de cultură şi ştiinţă în România.

Zgonea a mai spus că e important să fie întărite relaţiile dintre Comisiile de industrie şi servicii şi economice dintre cele două Parlamente, având în vedere că există mulţi investitori ruşi în România.

Pe cine vrea să invite Zgonea? Pe tov. Serghei Narîșkin, fost agent KGB trimis în misiune în Belgia, apropiat al lui Putin, trecut printr-o serie fără de sfârșit de funcții oficiale în instituțiile ruse, șef al administrației prezidențiale între 2008 și 2011 (probabil pentru a-l supraveghea îndeaproape și „îndruma” pe Medvedev). Chiar zilele trecute, Narîșkin s-a dat în spectacol, refuzând să participe la ședința Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru că „este puţin probabil ca propunerile sale strategice să fie auzite de o serie de conducători ai Adunării Parlamentare şi de delegaţii rusofobe”. Trimisul său rus, Alexei Pușkov, a afirmat că cererile de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova sunt „inacceptabile”. Mare progres față de predecesorul Grizlov, nu?

Moscova l-a trimis în zona noastră chiar pe Dmitri Rogozin, fost reprezentant al Federației Ruse la NATO. Rogozin se laudă că a luptat în războiul din Transnistria de partea Tiraspolului, spune că moldovenii și românii sunt popoare diferite, consideră moldoveneasca o limbă distinctă de cea română și afirmă românii sunt toți niște fasciști imperialiști însetați de sânge slav.

Așadar, să facem o recapitulare: întâlniri secrete cu oficiali ruși (a se vedea Dragnea cu ambasadorul Malghinov), sărbători „culturale” la Moscova, implorarea rușilor de a „investi” în România, înființarea grupului parlamentar de prietenie româno-rus, invitația adresată președintelui Dumei de Stat (un soi de băiat de mingi al lui Putin), ICR la Moscova și „institut de cultură și știință” în România (un viitor centru de spionaj), toate în „prezența” lui Rogozin la doi pași de noi – și nimeni din partea dreaptă a politicii noastre nu are ceva de spus!

Probabil toate prostiile useliste sună atât de bine pe hârtie, încât ar fi „contraproductiv” să ne gândim un pic la interesele României și cum se împacă ele cu cele rusești. Ce mai contează că Gazprom este o altă armată a statului rus, că Moscova mută și la Chișinău, și în autoproclamata republică mafiotă de la Tiraspol, și în Comrat-ul Găgăuziei (o posibilă nouă „autoproclamată”), și la Kiev, și în Serbia, și în Georgia, și peste tot în jurul nostru.

Se tem de Rusia? Oare sunt adepții „schimbării” în relațiile româno-ruse, susținătorii „pragmatici” ai depășirii „polemicilor istorice” în favoarea unui „parteneriat economic”? Poate că răspunsul este o combinație între cele două variante: se tem de puterea Rusiei și cred că singura soluție este schimbarea relațiilor româno-ruse printr-o (imposibilă) împăcare. „Capul ce se pleacă, paloșul nu-l taie” și mai primește și gaze ieftine.

Naivă iluzie. Maica Rusie nu are prieteni, nici egali, doar tovarăși de drum, vasali și dușmani. Cât despre gaz, e o armă pe care Rusia o folosește cu mult succes.

Greșeala #4 – Lovitura de stat

Ați mai auzit ceva despre lovitura de stat? Nici eu. Subiectul a fost abandonat până și de intelectuali, preferându-se strategia „blajinilor” lui Blaga: discurs împăciuitor, cât mai puțin divisiv, un soi de mers pe vârfuri al cărui scop este îmbunarea adversarului care urlă de luni de zile că vrea sânge. Rezultatul este un dezastru. Uslașii scapă cu o lovitură de stat pe care au organizat-o cu forțe din afara României (a se citi RUSIA) și toți cei care au apărat statul de drept apar ca niște nebuni care au vorbit prostii, spre amuzamentul anteniștilor și a mai-marilor USL.

Atitudinea este cu atât mai de neînțeles cu cât alegerile se câștigă exclusiv, nu inclusiv, printr-un discurs care face o diferențiere clară între „noi” și „ei” și care îi atrage, înainte de toate, pe cei care fac parte din „nucleul dur”, care se identifică total cu tabăra care își face anunțată intenția de a accede la putere. Abia după ce aceștia își declară susținerea, mai poate fi vorba de atragerea așa-zișilor „independenți”. Esențial este să se spună lucrurilor pe nume. De ce? Pentru că mituirea electoratului cu promisiuni mincinoase se va întoarce întotdeauna împotriva făptașilorv și – aici îl citez pe Alexandru Hâncu – „adevărul are marele avantaj că e adevărat”.

Concluzie

Intelectualii din politica noastră nu s-au ridicat la înălțimea provocărilor, fiind surclasați din nou și din nou de niște adversari extrem de slabi precum Ponta și Antonescu. Au cedat patriotismul și naționalismul sănătos (pe care îl puteau vedea la alții, la Reagan de ex., dacă sunt atât de rușinați de înaintașii lor care au făcut statul român), și-au însușit internaționalismul eurocrat și stângismul mascat al centrismului, au ignorat în bună măsură antiamericanismul turbat USL și s-au făcut că nu văd implicarea Rusiei în evenimentele de la București sau semnalele trimise de USL Moscovei.

Dan Turturică remarca acum câteva zile că:

Nu are nici o importanţă dacă Rusia a finanţat sau a iniţiat ofensiva USL împotriva instituţiilor care garantează relaţia cu Occidentul. Şi dacă a fost un asalt gândit de politicienii de la Bucureşti, iar Rusia doar i s-a alăturat de pe margine, cu o portavoce în mână, vulnerabilizarea ţării prin compromiterea legăturilor cu aliaţii vestici şi crearea unei breşe ca Moscova să devină din nou o voce în spaţiul românesc, sunt la fel de grave ca un act de trădare. O Românie măcinată de conflicte interne şi probleme economice este o Românie care nu îşi va mai putea urmări eficient obiectivele de politică externă, între care viitorul alături de Moldova este cel mai important.

Probabil își răcește gura de pomană. Intelectualii noștri privesc către viitorul luminos din falimentara Uniune Europeană, n-au vreme de pierdut cu trecutul, prezentul, Moldova sau națiunea în întregul ei, numai bune de lăsat USL-ului. Firește, dacă la vot va fi un dezastru, dacă manipularea celorlalți va continua să aibă succes ani de acum înainte, vina nu va fi și a lor. Nu, de vină va fi poporul, mult prea prost pentru a vota niște intelectuali rasați precum sunt ei. Iar dacă vedeți printre ai noștri aceeași atitudine disprețuitoare față de poporul „imbecil” cu „creierul spălat”, să vă aduceți aminte că au primit-o de la aceste capete luminate.

P.S.

Nu pot să închei acest articol fără a face referire la alte câteva idei care au făcut ravagii în România.

1. Sindromul post-Băsescu

În perioada din timpul asaltului USL asupra instituțiilor statului s-a spus că Băsescu are atât de multe păcate că decent era să te lupți numai „pentru statul de drept”, dar nu și pentru Băsescu, cel care a făcut posibil să un stat de drept, doar numai el a sprijinit cu adevărat schimbările din justiție. Această atitudine nu este întâmplătoare și este rodul unui proces început mai demult, în perioada plină de wishful thinking de după victoria din 2009.

Viitorul președinte era imaginat ca antiteză a lui Băsescu, devenit deodată depășit, simbol al unei epoci barbare a politicii românești, caracterizare prin dezbinare și mare conflicte politice. Discuțiile despre România fără Băsescu nu au fost respinse, așa cum ar fi trebuit. La un moment, era chiar la ordinea zilei să se discute despre alegerile prezidențiale de acest an. În cele din urmă, s-a văzut că tot Băsescu a fost singurul capabil să înfrângă lovitura de stat și tot el a adus această alianță slabă la o cotă de încredere pe care liderii ARD (minunat nume, Anna Lesko trebuie să fie tare mândră că și alții „ARD în flăcări”) nu dau semne că o pot administra.

2. Victor Ponta = Viktor Orban

În rândul presei care se identifică cu Dreapta, în ultimele luni s-a dovedit a fi foarte tentantă compararea lui Victor Ponta cu Viktor Orban. Jurnaliștii au văzut că amândoi se numesc Victor, sunt premieri în țările lor și stârnesc reacții adverse din partea elitei europene, așa că au stabilit că sunt la fel de periculoși. Le-au scăpat doar câteva „detalii”.

Viktor Orban a anunțat de la bun început ce va face. A fost ales pe un program clar și a primit o majoritate confortabilă în urma unor alegeri libere și nefraudate. Este anticomunist, patriot, credincios și anti-Moscova.

Victor Ponta a avut și are încă o agendă ascunsă. Căsătorit în Republica Populară Chineză cu fata unui mai mare din partid, a ajuns premier cu o majoritate încropită în spatele ușilor închise, prin reunirea tuturor grupurilor infracționale din PSD, PNL, PC, UNPR și PDL. Pro-comunist nostalgic după criminalul Ernesto Che Guevara, pro-Moscova si pro-Beijing, declarat antiamerican, Ponta este profund insensibil la interesul național.

Viktor Orban nu s-a separat de aliații occidentali, în ciuda criticilor acerbe la care a fost supus de către aceștia, adesea fără motiv. În ceea ce ne privește, Orban a sprijinit România în problema Schengen, mai ales în timpul președinției ungare a Uniunii Europene, s-a pronunțat inteligent în favoarea respingerii legitimării loviturii de stat din România, iar deputații FIDESZ din Parlamentul European au încercat să aducă pe agenda Parlamentului European abuzurile grosolane ale puterii USL. Andras Gyurk, membru FIDEZS și liderul delegației ungare din PPE, a acuzat „guvernul de stanga si liberal din Bucuresti” că „a incalcat limitele legalitatii cand s-a implicat in functionarea institutiilor democratice independente” și a cerut PE să discute evenimentele din România.

În schimb, Victor Ponta a dus, împreună cu Crin Antonescu, o campanie susținută de învrăjbire a Ungariei, i-a demonizat pe unguri și și-a pus în gând să dea foc întregii țări pentru a pune mana pe Justiție. A pornit o lovitură de stat, a participat la fraudarea masivă a referendumului pentru demiterea președintelui și la atacarea celor mai apropiați aliați ai noștri.

Cum poate Victor Ponta să fie un Viktor Orban, domnilor jurnaliști?!