FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Darfur – Mandat internaţional de arestare pentru satrapul sudanez Omar Hassan al-Bashir

Dictatorul islamo-nazist al Sudanului a primit in sfîrşit mandatul internaţional de arestare pentru genocid şi acţiuni programatice de exterminare in masă prin înfometare pe motive etnico-religioase. Etniile Fur, Masalit şi Zaghaza au fost supuse unei acţiuni sistematice de anihilare din partea regimului tiranic islamic şi nu numai satrapul Bashir este de învinovăţit ci întreaga oligarhie criminală ce a susţinut şi pus in aplicare politicile de exterminare. Acest stat trebuie suspendat din Adunarea Naţiunilor Unite, iar intervenţia militară internaţională devine stringentă dată fiind susţinerea tacită a tiraniei genocidare de către diverse autocraţii şi chiar pseudo-democraţii precum Egiptul, ţară care a găzduit repetate summituri islamice unde dictatorul Bashir a fost bine-primit in pofida protestelor occidentale.

Mekla sinistrului neonazist, ultra-rasist şi islamofascist, un adevărat personaj abominabil al istoriei moderne:

Bashir

Statele civilizate întemeiate pe ideile justiţiei, legalismului şi constituţionalismului trebuie să extindă anchetele penale la toată casta politică islamistă a Sudanului, e musai să avem un proces internaţional al satrapilor islamici, un Nurnberg al jihadului. Islamul trebuie trecut prin furcile caudine ale justiţiei noastre înainte de a mai permite aciuarea altor musulmani pe teritoriile oamenilor liberi, altfel la fiecare duzină de musulmani cumpătaţi ce îşi recunosc sentimentul evadării din calvarul puşcăriilor islamiste vom avea şi un jihadist/cleric/sinucigaş/activist scrîntit pus pe măceluri, pe semănat teroare şi ură, pe instigări şi hărţuire.

Întîrzierea proceselor intentate nomenklaturilor din Irak şi Afganistanului dau iarăşi apă la moară insidioaselor curente şi secte islamice, în timp ce cetăţenii occidentului se izbesc de o senzaţie neplăcută de nefructificare a victoriilor militare…din moment ce aceşti jihadişti se pot transforma peste noapte în activişti politici sustenabili sau în talibani moderaţi cu care la o adică s-ar putea intra la negocieri. Duplicitară şi ruşinoasă reacţia unor state europene în cazul fasciştilor Hamas şi Hezbolah care în loc de recunoaştere ar fi trebuit să aibă procese pe rol. In schimb în UK se judecă procese la adresa diplomaţilor şi chiar politicienilor israelieni pentru închipuite crime de război.

Nicio acţiune legală, din cîte ştiu, nu s-a pornit încă pe numele criminalilor islamici ai Nigeriei ce au organizat pogromurile populaţiei creştine din Nordul ţării şi nici politicienii provinciilor deja islamizate ale Nigeriei ce au permis sau chiar încurajat acţiuni ce vizau epurarea etnico-religioasă.

Criminalul terorist, sadica piticanie, dandy al deşerturilor islamo-socialiste, recte Gaddafi este liber şi nevătămat şi cuvîntează pe la tot soiul de adunări preţioase, dă declaraţii bombastice presei şi beşteleşte Elveţia de cîte ori se trezeşte cu bîrna-n cîrpă, adică in fiecare dimineaţă. Este insultătoare pentru cetăţenii UE chiar şi pomenirea şi citarea acestui ucigaş în serie in presa europeană, darmite tolerarea năbădăilor teroriste de către guvernele noastre. Acest monstru trebuia de mult capturat şi judecat, cu forţa militară sau prin vicleşug civil, de pildă pentru distrugerea gazonului public la recenta sa descălecare pe plaiurile lui Donald Trump, în New York .

Sînt deja prea multe ţări islamice ce au intrat pe calea totalitarismului teocratic, cu motoare ideologice naziste sau comuniste, pentru ca Europa şi America să mai rămînă în starea aceasta de prostraţie, de indiferenţă şi detaşare morală…nu numai că permitem de prea multă vreme complicitatea implicită a liderilor noştri ce negociază la nesfîrşit cu şefi de state dictatori, cu instigatori înregimentaţi şi cu jihadişti freelanceri, dar riscăm să participăm la sinuciderea lentă produsă de otrava tăcerii noastre. Pînă la judecarea şi condamnarea penală a nomenklaturilor dictaturilor islamiste este strict necesară judecata fiecăruia dintre cetăţenii lumii libere, judecată de care depinde menţinerea presiunii opiniei publice rezultată deja din analizarea probelor făcută de milioane de juraţi aflaţi in faza deliberării. Juraţii europeni şi americani sînt foarte aproape de pronunţarea verdictului, moment in care actuala clasă politică de eunuci va fi zburată din parlamentele occidentului, iar orice om politic care nu va pricepe la timp încotro bate vîntul va sfîrşi brusc într-o pensie ruşinoasă de colaboraţionist islamic.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

euNuke

euNuke

9 Comments

  1. Francesco
    13 July 2010

    euNuke, era prea bine scris si prea actual ca sa ramana doar comentariu…
    Cele peste 300000 de victime din Darfur au facut mereu obiectul trocului tacere occidentala contra (probabilul) neatac jihadist.
    Scuze pentru modificarile minore!

  2. israelfan
    13 July 2010

    degeaba te enervezi euNuke. Europa e o adunatura de cacaciosi socialisti care mai degraba ar incerca sa-l integreze pe al-Bashir intr-o comunitate magrebiana de la periferia Parisului decat sa-l inculpe pentru crime de razboi.

  3. abbu
    13 July 2010

    Adevarat,europa este impotenta,imbatranirta si speriata de propria sa umbra…cand a avut 30.000 straini la lucru s-a simtit grozava ,acum cu cateva milioane i-a pierit piuitul…tarile vor cadea una dupa alta in ghiara imperiului juhadic pentru ca sunt disciplinati,fanatici,neinduratori si stiu sa minta cu nerusinare folosind citate din coran.

  4. euNuke
    13 July 2010

    @israelfan, nervii, agasarea, indignarea, sînt undeva in urmă, mai curînd starea mea de spirit actuală e descrisă de satisfacţie…ceva-ceva se mişcă pe frontul de vest din moment ce procesul satrapului este totuşi pe rol şi după ce tiranul saddam a fost la rîndul lui debarcat şi condamnat, şi nici nu pot să mai bag toată europa in aceeaşi ploscă de babe ramolite, de altfel generaţia 68 a declasaţilor hipioţi şi anarhişti este pe ducă, se scufundă in canalele imunde ale istoriei şi vor fi pomeniţi de tinerii europeni ca o castă de eunuci retardaţi ce a cedat pînă la spectrul unei însoţiri morganatice ce echivala capitularea in faţa islamului politic şi a taberelor jihadiste. Au început să iţească şi să se ridice încet politicieni temerari ce proclamă necesitatea protejării valorilor europene şi stoparea imediată a islamificării, iar cetăţenii Europei nu mai pot achiesa la mistificările presei mainstream ce îi portretizează pe alde Wilders in extremă dreaptă, sîntem stăpîni încă pe valorile şi raţiunile noastre existenţiale şi ştim de ceva vreme că neonazismul şi fascismul au răsărit recent in altă parte, nu pe meleagurile ultratolerantei Olande, ci in Orientul Satrapilor ce-şi ţin populaţia in beznă şi autoflagelare, cu zeci de provincii de pe graniţa islamului deschise ca nişte răni purulente rîcîite in văzul lumii doar-doar or mai atrage compasiunea bunilor europeni. Sîngerarea provocată a propriilor răni este însă oribilă, grotescă, iar metastaza a cuprins şi populaţii nearabe şi nemusulmane, condiţii in care Europa trebuie să conştientizeze că Sudanul, Palestina, Nigeria, Somalia nu au nevoie de flotile de instigatori, ci de faşe, antibiotice, corpuri operatorii ambulante şi judecători-chirurgi care să amputeze urgent membrele cangrenate şi să salveze ce se poate salva din populaţia civilă folosită pe post de carne de tun de clanurile de ucigaşi ce au resuscitat şi uzurpat o religie străveche, demult amorţită.

  5. Francesco
    13 July 2010

    Camera inferioara a Parlamentului francez a aprobat proiectul de lege ce interzice purtarea valului islamic in public, informeaza Hotnews.

    Legea defineste spatiile publice, in mare, ca orice incinta sau teren deschis publicului larg, cum ar fi magazine, cinematografe, restaurante, piete, precum si cladiri guvernamentale. Presedintele Nicholas Sarkozy si sustinatorii sai sunt decisi sa preseze adoptarea legii, in ciuda avertismentelor Consiliului de Stat care sustine ca legal ar putea fi imposibil sa fie impusa si aplicata o astfel de interdictie.

    Potrivit legii, pedeapsa pentru purtarea valului islamic este 150 de euro sau cursuri despre valorile cetateniei franceze. Totodata, oricine forteaza o alta persoana prin amenintari, violenta sau abuz de putere sa isi acopere chipul va fi inchis si amendat cu 15.000 de euro.

    Cei care se opun legii sustin ca numai aproximativ 2.000 de femei musulmane poarta niqab-ul, valul care acopera fata, sau burqa, costumul intreg care este prevazut cu o plasa in dreptul ochilor, din aproximativ 5 milioane de musulmani care locuiesc in Franta.

    Daca Franta va adopta aceasta lege, va deveni a doua tara europeana, dupa Belgia, care interzice burqa si niqab-ul.

  6. calehari
    13 July 2010

    Casandrele isi fac datoria si anunta de ceva timp,pericolul care ameninta CETATEA,dar blestemul zeilor isi spune din nou cuvantul.Nu sunt crezute,fie ca este vorba de Francis Fukuyama ori Geert Wilders.
    In CETATE insa a intrat dusmanul,la prima vedere la fel de inofensiv ca si Calul Troian.El se numeste ISLAMUL VAGABOND(diaspora musulmana din Europa siAmerica deNord) si beneficiaza din plin,de zeci de ani,de incostienta criminala a democratiilor occidentale.Reprezinta insa in realitate o acoperire perfecta pentru fundamentalistii islamici,formati in scolile religioase aparute ca ciupercile dupa ploaie,in niste state imature politic dar foarte determinate din punct de vedare nationalist si religios.
    Telul lor-Califatul Mondial-,modalitatea de a reusi-Razboiul Sfant-,purtat,raspandit si ascuns sub diverse forme:imigratie,demografie(arma descrisa atat de bine de Muammar al Gaddafi),revolte stradale, acte teroriste,asasinate,propaganda media,internet,dreptul la vot(acum suntem cetateni si platim taxe).
    In timp ce fundamentalistii religiosi isi pot obliga coreligionarii in caz ca sunt pasnici si moderati,sa ia parte, sa coopereze,daca este nevoie,cu ajutorul fortei si al violentei la MISIUNEA SFANTA,ce se intampla de cealalta parte?
    MInoritatea,cei putini si lucizi, cei care nu vor sa stea indiferenti si sa pactizeze cu Islamul,cand valorile si traditiile in care cred ,dispar treptat,sunt tintuiti la stalpul infamiei chiar de ai lor si li se da la cap cu :multiculturalim,diversitate,rasism,hate speech,etc.
    In timp ce soldatii americani mor in Afganistan,luptand contra terorismului islamic,la New York,ziua in amiaza mare,ISLAMUL VAGABOND, calca in picioare steagul american,si nimeni nu intervine!!!

    In timp ce gloata cretina striga pe stazile Americii:Ahmadinejad e rau dar Bush e si mai rau(ar fi strigat americanii de acum 70 de ani,Hitler e rau dar Roosvelt e si mai rau ?) in Orient tarile musulmane,au inceput sa se reislamizeze,sub presiunea fundamentalistilor,renuntand la aspiratiile de formare a unor state moderne.
    Mi-asi dori din tot sufletul ca Europa si America sa nu ,,MAI RAMANA IN SSTAREA ACEASTA DE PROSTRATIE,DE INDIFERRENTA SI DETASARE MORALA,, si ,,ACTUALA CLASA POLITICA DE EUNUCI,, sa fie ,,ZBURATA DIN PARLAMENTELE OCCIDENTULUI,,
    Mi-e teama ca ABBU are dreptate cand vorbeste de,,impotenta imbatranire si lasitate,, lucruri cu care Occidentul se apara in fata unor barbati,obligati de o etica razboinica sa-si ocroteasca armele,femeile,memoria stramosilor si mai ales sa nu accepte insulta si dispretul.
    Nu pot sa uit sintagma folosita de VLAD intr-o alta postare:CETATE CU ZIDURI SUBREZITE SI PAZNICI ADORMITI.Asta-i acum Occidentul!!

  7. israelfan
    13 July 2010

    Problema tip: imigratia islmista continua in prezent in spatiul european iar acesti imigranti nu se laicizeaza, cum ar fi de asteptat ca urmare a fascinatiei culturii coca-cola-MTV, ci isi pastreaza si transmit mai departe filonul islamist. Interzicea minaretelor, a valului islamic, tinerea Turciei in afara spatiului european etc si faptul ca aceste convingeri devin pe alocuri lege si motive de confruntare politica – sunt semnale pozitive despre o posibila iesire a mentalitatii colective europene de sub umbra impotentei post-decolonizare. Europa trebuie sa-si recapete gustul imperialist, sa se stearga undeva cu parerea unui Erdogan si sa aiba initiativa in a pune la locul lui un Iran si un Iraq renuntand la fitele de domnisoara pe care le face in preent cand US le arata calea.

  8. vlad
    13 July 2010

    ANSAmed – Beirut, 13 iulie

    Liderul cabinetului politic în exil al Hamas, Khaled Meshaal, a avut o întâlnire în Liban (locație secretă) cu şeful mişcării Shia, Hezbollah, Hasan Nasrallah.

    Nasrallah şi Meshaal au dezbătut ultimele evoluţii politice din Liban, Palestina şi din regiune. Ambele mișcări radicale, Hamas şi Hezbollah au format alianţe cu Iranul şi Siria într-o perspectivă anti-israeliană.

  9. costin
    13 July 2010

    aberatii virtuale:

    La intrebarea „aprobati scopul Al Qaedei: de a forta retragerea armatei SUA din tarile islamice” raspunsul „da” a fost in:

    Egipt 87%
    Indonesia 65%
    Pakistan 60%
    Maroc 72%
    La intrebarea „aprobati scopul Al Qaedei: de a forta SUA sa inceteze sprijinul fata de Israel” raspunsul da a fost in:

    Egipt 87%
    Indonesia 63%
    Pakistan 55%
    Maroc 75%
    La intrebarea „aprobati scopul Al Qaedei: de a forta SUA sa sisteze ajutorul dat guvernelor Egiptului, Arabiei Saudite si Iordaniei” raspunsul „da” a fost in:

    Egipt 56%
    Indonesia 46%
    Pakistan 46%
    Maroc 42%
    La intrebarea „aprobati scopul Al Qaedei: de a impune Shariah in fiecare tara islamica” raspunsul „da” a fost in:

    Egipt 65%
    Indonesia 49%
    Pakistan 474%
    Maroc 76%
    La intrebarea „aprobati scopul Al Qaedei: de a tine departe de tarile islamice toate valorile occidentale” raspunsul „da” a fost in:

    Egipt 88%
    Indonesia 76%
    Pakistan 60%
    Maroc 64%
    Pana acum se poate observa faptul ca majoritatea musulmanilor aproba scopurile Al Qaedei, mai trebuie acum sa vedem ce parere au despre metode.

    La intrebarea „aprobati atacurile asupra SUA” raspunsul „da” afost in:

    Egipt 22%
    Indonesia 9%
    Pakistan 16%
    Maroc 9%
    La intrebarea „sustineti gruparile care ataca americani” raspunsul „da” a fost in:

    Egipt 30%
    Indonesia 27%
    Pakistan 30%
    Maroc 25%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *