FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

De ce nu trebuie demis guvernul incompetent

Trebuie să cadă guvernul Boc? „Da!”, dar:
– nu pentru că aşa cer Antenele felixiene şi Irealitatea bbc-istă* a lui Stelian Grivei” Tănase;
– nu pentru că masa de manevră sindicalistă tremură de frig în stradă, urlând „Huuuuo, huuuuoţiiii!!!” în timp ce liderii sindicali toacă bine mersi banii prostimii plouate adusă la Bucureşti pentru figuraţie;
– nu pentru că Che Guevara si Crinul mor de grija „săracilor” din România ori de ratele pe care „românii” le au de plătit băncilor (ca urmare a împrumuturilor iresponsabile pe care le-au contractat).

Nu, doamnelor şi domnilor, guvernul trebuie să pice pentru că este incapabil să scape România din ţarcul socialist. În loc să profite de situaţia gravă în care se află economia naţională pentru a iniţia o desprindere de birocratism şi păgubosul stat asistenţial, criptosocialiştii guvernului tremură de frica sindicatelor şi de părerea mercenarilor din presă. Conduc ţara în dulcele stil clasic al pomenilor şi ajutoarelor, promit măriri de salarii şi ezită să taie în carne vie, sperând ca pacientul să îşi revină în mod miraculos, în lipsa operaţiei atât de necesare. Numai pentru prostia de care a dat dovadă, guvernul trebuie să cadă.

Problema e că nu are cine să vină în loc. Liberalii şi social-democraţii sunt cel puţin la fel de socialişti în gândire, corupţi în comportament şi incompetenţi în guvernare precum pedeliştii, iar liderii opoziţie se întrec într-o iresponsabilă demagogie. Che Guevara si Crinul nu pot îndeplini nimic din ce afirmă în emisiunile televizate unde sunt invitaţi pentru a-l convinge pe Grivei. Nu există bani, aparatul birocratic este supradimensionat, pensionarii sunt mulţi, pensiile au fost mărite artificial şi prea mult timp s-a trăit în ţara asta de pe urma unor bani inexistenţi (ia „credit doar cu buletinul”, neamule!). Acum a venit scadenţa şi tot nu vrem să ne schimbăm soarta.

În aceste condiţii, putem foarte bine să rămânem cu prezenţii incompetenţi.

* Îl cred pe Stelian Tănase când promite că va aplica întocmai principiile BBC. Ţinând cont că postul britanic este expert în dezinformare şi denaturarea realităţii (numai în amărâta Republica Socialistă România s-ar mai putea crede că BBC este o sursă serioasă de ştiri), am putea spune că Realitatea îndeplineşte de câţiva ani criteriile de „obiectivitate” marca BBC.

** În ajunul turului doi al alegerilor prezidenţiale, un istoric vorbeşte la telefon cu un poet.

Tanase: Da ce crezi ca o sa fie duminica?
SOV: O sa castige Geoana, Stelian.
Tanase: Sa te auda Dumnezeu!
SOV: In mod cert.
Tanase: Ca, ca aseara nu s-a prezentat foarte bine.
SOV: Da, si-a luat o m..e cu hidrantul, ce dracul. Nu ca nu s-a prezentat bine, a fost catastrofa.
Tanase: N-a fost bine pregatit.
SOV: A pierdut 1, maxim 2 procente.
Tanase: Sorin, daca ma chema sa stea de vorba cu mine o ora, sa-i fac training, sa stii ca intra bine in emisiune.
SOV: I-am spus, ma, fratele meu, i-am spus.
Tanase: Nu vreau nimic de la el.
SOV: Dar, evident, ce dracul!
Tanase: Aia din jur n-au vrut, probabil.
SOV: Iti dai seama ca e captiv la gasca, la staff-ul…
Tanase: Nu, dar eu il antrenam sa intre macar cu un mental bun si doi, sa stie cum se vede dincolo de camera, ca el crede ca ce e acolo conteaza. Conteaza ce e dincolo de camera, ce se vede prin sticla de catre Grivei.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad M.

Vlad M.

26 Comments

  1. Riddick
    27 October 2010

    Nu îmi dau seama dacă există sprijin în parlament pentru măsuri economice radicale.

    UNPR susţine – cel puţin declarativ – revenirea la „normal” a salariilor de la 1 ianuarie (să vedem cum va arata bugetul), iar UDMR are o reuniune importantă (Consiliul Reprezentanţilor Unionali) la sfârşitul lui noiembrie sau începutul lui decembrie, unde se va lua în discuţie participarea UDMR la coaliţia de guvernare :

    „Din momentul respectiv vom şti cum arată legea bugetului de stat pe anul viitor, care defineşte foarte multe lucruri şi despre care nu putem vorbi foarte pragmatic pentru că Guvernul încă nu şi-a definit poziţia finală.

    Cred că la şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Uniuonali de la sfârşitul anului va fi un moment în care trebuie să decidem şi să ştim dacă mergem mai departe şi cum vom mergem mai departe. Eu nu urmăresc fatalist acel Consiliu al Reprezentanţilor Unionali, care va fi focalizat mai ales pe pregătirea congresului de anul viitor, dar sigur nu va putea să evite dezbaterea cu privire la ce vom face în 2011 în Parlamentul şi în Guvernul României”.

    http://www.romanialibera.ro/op…..03810.html

  2. Vlad M.
    27 October 2010

    Poti sa fii sigur ca nu exista, Riddick.

  3. Gentleman Jack
    27 October 2010

    Pai, ar trebui „demis” intai parlamentul incompetent, nu?

  4. calehari
    27 October 2010

    Cine poate ” sa scape Romania din tarcul socialist ” ?. Un guvern de dreapta , sprijinit in parlament de o Dreapta puternica , majoritara . Avem asa ceva ?. Nu. Vom avea asa ceva in viitorul apropiat ?. Cine isi va risca imaginea ???? , dand un raspuns afirmativ ?. O Dreapta Puternica se formeaza in jurul catorva lideri puternici , cu statura morala si convingeri politice de nezdruncinat . Sa ne uitam in jurul nostru ( nu la actualii politicieni care au fost distribuiti sa joace in piesa a carei spectatori suntem , rolul personajelor de dreapta ) , poate observam pe cineva . Valeriu Stoica , este un om activ , cand la firma de avocatura , cand la facultate , cand pe blog , cand la ziar cu un articol ce te face sa spui , dupa ce-l citesti : Destept om domne’ ;mare dreptate are !.Ar mai fi Traian Ungureanu , Monica Macovei , Cristian Preda adica Morala , Caracter , Coloana Vertebrala , Intelect . Pai , calitatile astea , la Bruxelles cu ele , ca ” e marfa de export nene, ne sacrificam noi in tara , sa iasa partidu ‘ bine „. Or mai fi si alti cativa , scuze pentru graba si uitare . De ce nu formeaza un partid de dreapta ( ptiu, era sa spun ” Nou ” ) care sa se bata cu Sistemul si sa scoata Romania din tarcul socialist ? ( cca. 60% din romani vor altceva si Sistemul le-a dat imediat pe Elodia si Leana lui Zapacitu’ ). La ultima intrebare nu stiu sa raspund .

  5. Riddick
    27 October 2010

    De la CPUN (din 1990, primul „pseudoparlament”), singura putere de stat care nu a dat randament în mod constant a fost cea legislativă (am mai nimerit-o, uneori, cu guvernul şi cu preşedintele).

    După referendumul constituţional trucat din 2003 (întins pe doua zile), ne-am pricopsit cu mafia justiţiei sub denumirea de CSM şi cu posibilitatea trecerii la moneda unică europeană fără o alta modificare a Constituţiei (art.137 p.2).

  6. Vlad M.
    27 October 2010

    Cred ca toti cei enumerati de tine, Calehari, sunt liberali.

    Riddick> Faine manevre, nu?

  7. Liviu Crăciun
    27 October 2010

    putea sa cada doar daca nu era prostul obicei de a pune prim-ministru seful de partid; puteau sa judece geniile din pd-l ca in vreme de criza si daca vor reforme echipa isi pierde repede popularitatea; daca dadeau guvernarea unei aripi puternic reformatoare, acum nu era şifonat intreg partidul si puteau pune moderati care sa pastreze cursul si sa mai dea, eventual, cite o maslina; asa is nici pe cal, nici in caruta

  8. calehari
    27 October 2010

    Vlad #6.De unde facem rost de conservatori si\sau crestin democrati ?. Sunt de acord sa-i taiem si pe cei enumerati de mine , de pe lista , pentru ca sunt liberali ( pentru liberali nutresc acelasi respect ca si pentru ” domnul ” Iliescu ) dar mi-e teama ca voi ramane cu lista alba in fata si cu icoanele lui Ratiu si Coposu in suflet .

  9. Maresalu
    27 October 2010

    Ar fi destul de putini posibili lideri pentru o dreapta mai conservatoare: Traian Ungureanu, Sever Voinescu, Monica Macovei, Baconschi, C. Preda, …
    Un guvern nou din primavara cu ruperea unei bucati din PNL pentru asigurarea contra posibilului santaj unguresc. Ar fi misto sa fie de gasit un om cinstit si cu muschi, eventual din mediul privat cu un program simplu si destept (7 masuri prioritare la fiecare minister si sa nu fie mai mult de 7 ministere) si o campanie de recastigare a increderii in sansa tzarisoarei noastre(interna si externa). Oricum cred ca e mai bine cu incompetentii nostri decat cu ai lor! Pericolul este destul de mare daca apar unii mai socialisti la guvernare. Oricum ar trebui tinut cu dintii de raul mai mic. Poate n-ar fi rau de adus vreun ministru si din diaspora! Sa nu uitam cel putin un consilier la fiecare minister cu idei solide conservatoare si cunostinte tehnice operationale birocratice si in plus cate un comunicator destept.
    Pana una alta ar trebui rapid ca Boc sa profite de minivictoria de azi si sa se apuce sa comunice serios tot ce s-a facut bun pana acum.

  10. Liviu Crăciun
    27 October 2010

    Maresalu
    ai adresa guv.ro si vorbesti despre Boc la persoana a treia; hm… ????

  11. calehari
    27 October 2010

    Ma intorc la articolul lui Vlad si reliefez : ” …. guvernul trebuie sa pice pentru ca este incapabil sa scape Romania din tarcul socialist ” si ” Problema e ca nu are cine sa vina in loc „. De acord . Acum , avandu-i drept exemplu pe Ratiu si Coposu si raportandu-ma la aceste mari personalitati , am sa afirm ca noi nu avem in Romania ceva care din punct de vedere politic sa poata fi numit DREAPTA . Avem niste partide , incercuite si controlate de bratele cefalopodice ale Sistemului ( Justite , Media , Sindicate , Curte Constitutionala , PSD etc.). Am sa reamintesc definitia pe care Dan Perjovschi o dadea Dreptei romanesti : ” Un stat mic si un PATRICIU foarte mare . Creatura asta ciudata , numai Dreapta nu este , sau daca este , poate sa intreaca Mafia , dar sa fie mai Conservatoare nu . Imi pare rau Maresale ! Un aforism spune ca : ” Binele va invinge Raul , atunci cand ingerii se vor organiza mai bine decat Mafia „. Asa ca „ingerii ” pe care ii enumeram aici ( si altii ca ei ) , ar trebui sa se organizeze intr-o structura , nestrivita , necontrolata , nevirusata de Sistem . Necesita un efort urias , asa ca mult , mult timp ” vom tine cu dintii de raul mai mic ” ( Maresalu ).
    Da , Raul mai Mic , ar trebui ca comunice urgent , tot ce s-a facut bun pana acum . Cu conditia sa nu o faca el ci ” Un comunicator destept ” , caruia iar mai trebui si niste Canale de Comunicare ca sa ajunga la Grivei mesajul . Dar Canalele sunt si ele in stapanirea Sistemului. Acum Canalul nu mai omoara , TAMPESTE.

  12. John Galt
    27 October 2010

    V-ati gandit ca cel mai eficient mod de a schimba ceva in aceste momente este tocmai de a nu face absolut nimic?

    Poate intelege si omul de rand ca nu se mai poate asa, ca trebuie schimbat TOT. Ca s-au pierdut 20 de ani din cauza unor criminali ce trebuie pedepsiti si nu ascultati la tv.

  13. Pataphyl (Andrei R.)
    27 October 2010

    John Galt: Să înțeleg că ne propui să stăm și să chibzuim și să decidem să nu facem nimic? Dacă ești convins că merge… în fine, cum să zic?… poate ne mai explici ce și cum, dar mai pe scurt, așa…! ????

  14. huligana
    27 October 2010

    Trebuie sa existe pe undeva un om de dreapta mai charismatic decat Victoras si Marean, hai sa ne gandim bine, sunt de fapt atat de penibili incat ar putea fi invinsi de imaginea lor in oglinda

  15. ipo
    27 October 2010

    In graba dau un copy/paste la un articol de-al meu mai vechi, in care explicam de ce cred ca dreapta n-are sanse reale in .ro:

    Niciun partid de dreapta din Romania nu a reusit in ultimii 20 de ani sa castige alegerile si sa guverneze pe baza principiilor de dreapta. Intotdeauna aceste partide au alunecat in populism si demagogie. Care sa fie cauza? Simplu. In oceanul electoral al poporului roman nu exista suficienti alegatori care sa fie motivati de aceste principii. Iar cei care exista sunt mult mai greu de mobilizat la urne decat masele de cusatorese de la APACA, de tarani needucati, de asistati social si pensionari.

    Pentru a avea simpatii catre dreapta moderata oamenii au nevoie de un anumit nivel de educatie, de o intelegere a realitatilor politice si economice care ii inconjoara. Iar in Romania oamenii astia sunt pur si simplu prea putini. Struto-camila CDR si alianta DA au castigat alegerile nu atat pe niste platforme bine puse la punct, cat pe exasperarea electoratului PSD fata de modul de a conduce tara al partidului cu care simpatiza in mod natural. Iar la ultimele alegeri PDL a fost in mod flagrant ajutat de prostiile comise de adversari. Insa avand in vedere nivelul de instruire politica si economica al alegatorului mediu din Romania, sunt convins de faptul ca ne asteapta o lunga perioada de guvernare de stanga. Pentru ca un partid de dreapta autentic nu are nicio sansa in Romania in viitor apropiat. Pentru ca atunci cand au fost la putere nu au reusit nici sa aduca o bunastare generala in randul populatiei, nici sa-si multumeasca alegatorii cu afilitati doctrinare apropiate.

  16. John Galt
    27 October 2010

    Statul ia prin taxe aproape 60% din veniturile oricui, apoi mai vine TVA, aciza pe benzina, taxe locale..

    Tot sa fii asistat social in Romania, se pare ca in asa ceva au vrut sa ne transforme (vezi scoala de la Frankfurt).

    Ma intreb cum ar fi daca de maine ne-am transforma TOTI in niste asistati social, daca nu am mai produce NIMIC, nu am mai plati nimic samd. Ce s-ar intampla?

    Cei care sunt de dreapta cu adevarat sunt sigur ca ar supravietui si 2 3 ani fara nici o problema, insa ceilalti..

  17. John Galt
    27 October 2010

    btw, faza cu oglinda e foarte faina. Daca pui o simpla negatie in fata oricarei afirmatii spuse de leftisti iese un program electoral extrem de competent.

    ????

  18. mariusss
    27 October 2010

    Cel mai nou banc cu Stelica Grivei Tanase:

    Sorin Ovidiu Vantu: O sa castige Geoana, Stelian.
    Stelian Tanase: Sa te auda Dumnezeu!
    Dumnezeu: Sa trecem… *

    *aluzie la replica repetitiva a lu’ Vantu la orice intrebare inconfortabila din emisiunea “Vorbe Grele” a Lingaului.

  19. Maresalu
    27 October 2010

    Da Liviu m-am deconspirat!!! Sunt un sclav pe plantatie, sunt bietul D.A. si am vrut sa introduc un scenariu, sa-l provoc pe Riddick!

  20. Liviu Crăciun
    27 October 2010

    Maresalu
    era ridicata la fileu; nu puteam s-o las asa, laudat fie numele lui Riddick!

  21. dragutu
    27 October 2010

    Si cine-l va demite? Parlamentul e Praf, Presedintele e jucator, Ponta e MAO , Iliescu e dus . N-am rabdare sa moara singur de batranete ,

  22. Vlad M.
    27 October 2010

    Ipo> Sa spunem lucrurilor pe nume: nu a existat vreun partid de dreapta care sa obtina o victorie in baza unui program bine pus la punct. Nu am avut oamenii care sa fie capabili de a organiza ceva. Cand vom avea o formatiune/ miscare de dreapta care sa mearga ceas, iar la urne vor iesi tot tovarasii de pana acum, abia atunci vom putea afirma ca Romania nu e pregatita pentru dreapta. Si apoi, de ce dreapta moderata? De ce sa umblam cu jumatati de masura? ????

  23. John Galt
    27 October 2010

    .. chestia asta cu jumatatile de masura intotdeauna m-a contrariat. Nici eu nu inteleg de ce trebuie acceptat compromisul, mai ales cand e doar ideologic.

  24. samurai fara stapin
    27 October 2010

    @Imperialistu’

    Bun (re)gasit !

    As fi curios: care ar fi, sa spunem, cele citeva lucruri (maxim 5) care te-ar putea face sa spui astazi in romania: asta e o miscare politica de dreapta ? Intrebarea mea nu e retorica deloc.

    Si inca una: cu ce putem inlocui competitia politica ? O aristocratie, de orice fel, nu mai e posibila. Votul universal e deja „traditie”. Cum putem organiza (ierarhic) o cetate, avind in vedere ca modul de selectie este unul hotarit de catre gloata ?

    Altfel, va doresc mult, mult succes ! „In linie dreapta” pare sa fie al 2-lea blog serios in acest context. Mi-ar placea sa ma alatur, dar … nu stiu daca indeplinesc conditiile.

    Cele bune,

    A.

  25. calehari
    27 October 2010

    Un Ronin care ar putea fi Shogun .

  26. John Galt
    27 October 2010

    Samurai, FOC SI SABIE, asta e singurul raspuns.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto