Nu știu care va fi decizia CCR în ceea ce privește reprezentarea României la Consiliul European din 28-29 iunie, dacă va fi Președintele Traian Băsescu sau premierul, dar cred cu toată tăria că așa-zisă luptă între palate nu este doar o ambiție personală a celor doi, ci este un conflict ideologic, de strategie referitor la modelul economic și mijloacele de cooperare între țările blocului european. Lui Victor-Viorel Ponta, prim-ministru al României dar și lider al USL i-a reușit până acum stratagema gălăgioasă prin care și-a prezentat intenția de a merge la Bruxelles doar din prisma poziției sale ca vector creator de locuri de muncă. Mai întâi și-a anunțat intenția de a merge și l-a delegat pe Andrei Marga pe post de prim-gornist al noii reprezentări a României peste hotare. Apoi și-a convocat parlamentarii care au dat o declarație de susținere a premierului, dar au evitat luarea unei hotărâri sau un proiect de lege știind că se va lovi de Curtea Constituțională. A treia acțiunea a premierului a fost să trimită – tot cu ajutorul credinciosului Marga, mai întâi greșit, la Consiliul Europei -, o lista cu componența delegației României din care nu făcea parte Președintele, a cărui scrisoare s-a „rătăcit” pe undeva în cadrul unui departament al Ministerului de Externe și nu a putut fi găsită la timp! În fine, Victor-Viorel Ponta a încercat să se degajeze de răspundere spunând că există doar un conflict în zona Președinte-Parlament cu privire la sesizarea Curții Constituționale și s-a prezentat în persoană în fața celor 9 judecători pentru a-și expune punctul de vedere. În paralel, parlamentarii USL au luat ieri hotărârea că doar ei sunt cei care pot decide cine și unde va merge pentru a reprezenta România. Există și un plan B, aplicabil dacă Traian Băsescu s-ar duce la Bruxelles în cazul unei decizii ambigue a Curții Constituționale și care prevede pentru luni 2 iulie anunțarea suspendării președintelui. Trupele parlamentare USL-așe au primit ordinul să fie în alertă maximă, acesta fiind și un mijloc de presiune asupra administrației prezidențiale, văzută ca un prizonier de lux prin îndemnul nerostit de: „Dacă miști în front, te termin!”

Problema lui Victor-Viorel Ponta nu este doar de ambiție personală, de a fi văzut ca puternicul țării, ci este vorba despre dorința să de a întări flancul socialist al Președintelui Franței Francois Hollande și de a slăbi în același timp poziția Germaniei reprezentată de Angela Merkel, pentru care Președintele Băsescu era un aliat de nădejde. Franța dorește să se renunțe la politicile de austeritate din Europa și să se treacă la un model de creștere european bazat pe o creditare obținută prin emisia de eurobonduri. Aceste obligațiuni ar trebui să fie subscrise pe bază unui algoritm în care țările nordice și în special Germania ar deveni creditorul absolut al zonei sudice reprezentată de Franța. Acest model economic presupune implicit renunțarea de facto la politicile de austeritate care fuseseră convenite pe plan european și instrierea pe o nouă spirală de creștere prin îndatorarea nu față de unele bănci, ci față de UE, care va trebui să scoată bani de la cei care încă îi mai au. Reprezentanți de marca ai guvernului lui Victor Ponta au anunțat deja că țara nu mai reușește să mențină ținta de deficit anual convenit cu FMI și Banca Mondială, având cu 5 miliarde de lei cheltuieli mai mari decât veniturile preconizate. Este normal, cheltuielile cu caracter electoral făcute de guvernul Ponta pentru a angaja mii de oameni în diversele sale structuri, coroborate cu sumele care se cheltuiesc pentru măririle de venituri ale MAI, blocarea privatizărilor, afacerea Hidroelectrica și toate celelalte „mărunțișuri” din care nu lipsește o relaxare a controlului fiscal au produs și vor produce găuri suplimentare în buget.

Angela Merkel a respins în mod categoric emiterea de euroobligațiuni în contul datoriilor, în temeiul bunui-simț de care ar trebui să dăm cu toții dovadă după scandalul Fanny Mae & Freddy Mac din Statele Unite care s-a rostogolit la nivel planetar din 2008 și încă ne mai afectează. Ideologia de stânga a USL-ului îi impune lui Victor Ponta să facă orice îi stă în putință să implice țara într-o spirală a cheltuirii banului luat pe credit acum, când Romania și-a câștigat stabilitatea și se pot obține bani ușor și plătirea datoriilor în viitor, de alții. Așa cum s-a întâmplat cu guvernele CDR (din care responsabil a fost făcut doar Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat) și Boc, care au plătit, au restructurat dar s-au văzut măturate de valuri de populism. Noua lozincă a stângii pe care o repetă profesorul Cristian Pârvulescu este că țara s-a săturat de austeritate, țara vrea abundență, indiferent de costurile din viitor. Așa o fi, dar doar pentru unii. Oamenii responsabili trebuie să pună în cântar costurile viitoare ale unei asemenea estravaganțe, în care deficitul structural ar exploda și am deveni dependenți de deținătorii de lichidități, a căror localizare va fi în exteriorul unei UE prea sleită de cheltuirea banilor în mai multe găuri negre tip Grecia.

Victor-Viorel Ponta are nevoie de o victorie personală și de una a USL-ului. Pe plan personal, primul-ministru speră că va amuți criticile celor care îi cer demisia pentru plagiatul evident din teza sa de doctorat. Pentru USL, a obține bani pe credit și a nu fi încorsetat de Tratatul de Guvernanță Fiscală ar însemna nu doar o victorie sigură în alegerile din toamnă, ci ar însemna o victorie la un scor de 75-80%, ce i-ar asigură controlul dur, complet și neechilibrat constituțional pe plan intern. Dar România va pierde pe termen mediu și lung, o însumare la scara unei țări a deciziei unui nechibzuit care duce o viață peste posibilitățile sale reale. Ponta și ai lui vor să cheltuim acum tot cât putem obține de la alții și să lăsăm să plătească nepoții. Dar pe nepoții noștri nu i-a întrebat nimeni dacă vor și dacă pot plăti, iar asta sigur nu este doar problema lui Ponta.