Într-o lume încurcată, barbară și sofisticată deopotrivă, Ierusalimul de acum 2000 de ani avea o strălucire specială. Fără să fie unul dintre cele mai mari ori mai bogate orașe, fără să se poată compara cu capitalele imperiilor vremii, orașul începuse să fie simțit ca un centru al lumii. Ceva nemaiîntâlnit se trăia acolo, la acel moment. Evreii, neam mic de păstori și negustori care fuseseră luați în robie de mai toate popoarele din jur, de egipteni, babilonieni, persani, iar acum erau ocupați de romani, spuneau cu convingere că sunt poporul ales al lui Dumnezeu, în mijlocul căruia va veni chiar Fiul Său.

În Ierusalim erau în trecere sau așezați oameni de peste tot. Elinii, care îi vedeau barbari pe toți cei din alte neamuri, știau că cele mai importante cărți ale evreilor, Legea și istoriile profeților, fuseseră traduse cu multă vreme în urmă în limba lor și așa fuseseră cunoscute de mai toate popoarele din regiune, pentru ca limba atenienilor era vorbita cam peste tot la Mediterana și chiar și mult mai departe. Poporul de păstori avea de asemeni scrierea lui, cărți, Lege. Și școli teologico-filozofice. Și credința că Dumnezeu nu va sta departe de lume, ci o va salva, dându-i ieșire din moarte. Elinii știau multe povești cu zei și cu faptele lor, dar credința evreilor nu le mai părea poveste mai ales de când se vorbea despre Acela ce face minuni pe care nimeni nu le putea face, pe care nimeni nu le-a dovedit ca ar fi false. Erau martori că înmulțise pâinea și hrănise mii, că dăduse lumina orbilor, că ridicase paralitici, că vindecase lepra, că înviase pe unii! Putea fi asta adevărat? Nimeni nu dovedise contrariul. Dar cum să fie adevărat? Ce om poate face ceva, orice din toate astea? Mai ales unul care, în același timp, umblă pe măgăruș, stă cu cei care aduna taxe, vorbește cu femeile alea păcătoase și, peste toate, scandal – spunea că iartă păcatele! Iertarea păcatelor însemna că omul e nou dintr-o dată, că e asemeni pruncilor, că zeii nu-i pot reproșa nimic. De fapt Dumnezeul lor, că ei nu au zei. Cum putea fi asta adevărat?

Și erau și elini în Ierusalim la sărbătoarea Floriilor și dintre elini, spune textul biblic, l-au căutat unii pe Mântuitorul Hristos, cu credință multă. (Ioan, XII 20)

Romanii, de asemeni, văzuseră și auziseră multe. Despre zei, o groază! Știau zeii popoarelor Mediteranei, dar se închinau civic la ai lor, pe care îi împărțeau în bună parte cu grecii. Și împăratul era un fel de zeu. Iar lumea ținută la un loc de mulțimile de legiuni, Imperiul, se bucura de pacea romană, iar de acolo nu lipseau bunăstarea și justiția. Era un loc bun de trăit – cei de la Roma se îngrijeau ca toate să fie bine rânduite în toate părțile Imperiului. Cetățenii romani erau cei de care se îngrijea întâi Imperiul. Un lucru lipsea – nimeni nu putuse fi scăpat de moarte. Te bucurai de cele trecătoare și nimic nu rămânea cu tine. “Edite, bibite, post mortem nulla voluptas” spusese un atenian și mulți credeau asta fără să știe de autor.

Asta e ce se putea vedea întâi. Dar și între romani erau unii care căutau pe Dumnezeu și gândeau la viață veșnică. Și auzind de minuni și căutând învățătura evreilor, unii dintre romanii din acele ținuturi l-au căutat pe Hristos Domnul. E relatat în Biblie episodul cu centurionul roman care vine la Mântuitorul Hristos ca să afle vindecare pentru un slujitor de-al lui. Era știut că autoritățile nu-L priveau cu ochi buni pe Acela, despre care se știa că face minuni, dar romanul merge la El, își riscă așadar poziția, dar nu pentru el ci pentru slujitorul lui. Văzând inima buna și credința romanului Mântuitorul Hristos spune: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credință. (Matei, VIII 10)

Au fost și dintre ceilalți, veniți din alte părți ale lumii, martori ai minunilor și ai cuvântărilor ținute de Iisus Hristos.

Iar evreii știau mai bine ca oricine că va veni Fiul Creatorului, Mesia, între ei. Știau că sunt Poporul Ales și că la ei va începe Mântuirea. Nu erau puțini cei încredințați că Iisus Hristos era Fiul lui Dumnezeu, deși arăta ca unul dintre ei, și asta punea pe gânduri chiar dacă spunea cuvinte cu putere multă și făcuse și minunile acelea nemaivăzute… Chiar era El? Faptele încredințau asta. Creatorul universului avea Fiul în țara lor, dar Acesta, despre care învățau că era Stăpân al Vieții și al Morții, stătea și la masă cu vameșii și la discuții cu păcătoasele. Chiar se lăsase atins de ele, cele necurate, și asta în văzul lumii. Însa morți fuseseră înviați, paralitici vindecați, leproși curățiți, orbi luminați, mulțimile hrănite și Legea întărită de cuvântul Aceluia. Cărțile profeților spunea că va veni. Născut între ei, poporul ales al lui Dumnezeu. Știau asta din lectura profețiilor.

În ziua sărbătorii Florilia, Iisus Hristos intră în Ierusalim. În cartea profetului Zaharia era scris “Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la ține; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe… El va vești neamurilor pacea, și va stăpâni de la o mare la cealaltă, și de la râu până la marginile pământului.”

Cei care erau pe străzi în ziua sărbătorii îl văd venind pe asin, înconjurat de apostoli și mulți l-au recunoscut – e Cel care a hrănit mulțimile, e Cel care a vindecat pe mulți, e Cel care înviază oameni! Este El, Fiul lui Dumnezeu, împărat al universului, cel care ne poate salva din moarte pe noi, pe cei dragi ai noștri!

Și bucuria lor era deplină, știind că de atunci lumea întreagă se va schimba, că viețile lor vor căpăta de atunci un rost deplin, că Dumnezeu și-a trimis Fiul între ei să îi salveze, să le aducă mântuirea, să le deschidă Raiul! Știau acum cine este! Știau și evreii și romanii și elinii și cei de alte neamuri. Si acum toți acei oamenii își strigau bucuria pe străzi, cu ramuri de finic în mâini.

Iar sărbătoarea a primit rost mai înalt – de atunci e sărbătoarea intrării Mântuitorului Hristos în Ierusalim, și așa o ținem și noi, alături de creștinii care au fost și de cei care vor veni, până ce va fi sfârșitul lumii acesteia și va face Domnul cer nou și pământ nou.

ACP