Şi iată că s-a petrecut în al optulea an de domnie a regelui Bush cel Tînăr (Răul şi Ignorantul), cînd întregul ţinut dintre pustiul Arabiei pînă la ţărmurile Lacurilor celor Mari zăcea sterp, şi a apărut un Copil în sălbăticie.

Copilul era înzestrat cu frumuseţe şi intelect. Vlăstarul unei familii simple, zămislit dintr-o împreunare miraculoasă, nepotul unei persoane albe tipice şi al unei ţărănci africane. Şi, iată, cînd a crescut, Copilul a păşit pe calea cea dreaptă, fără să se abată de la ea decît din cînd în cînd, pentru puţină buruiană şi un pic de pufăială.

Şi cînd a împlinit doisprezece ani, a fost găsit în templul din Cetatea Chicago, unde dezbătea cu proorocul Ieremia şi cu Bătrînii cele mai delicate aspecte privind organizarea comunităţii. Şi iată că Bătrînii s-au mirat de ce auzeau şi îşi spuneau între ei: „Adevărat grăiesc, cine este Copilul care ne deschide inimile şi minţile la îndrăzneala de a spera?”

În marile bătălii de la Caucus (Întruniri) şi Primary (Alegeri Preliminare), a trăsnit-o pe vicleana Hillary, nevasta regelui detronat Bill cel Priapic laolaltă cu hoarda lor de albi ai clasei muncitoare.

Şi aşa a fost, cînd s-a împlinit sorocul, înainte de luna culesului din anul destinat, Copilul a purces – pentru întîia oară – să aducă lumina peste toată lumea.

Şi a călătorit, iute de picior, pe o cămilă uşoară, cu o ceată mică, alcătuită doar din discipoli credincioşi din tribul Mediei. Întîi s-a îndreptat spre tărîmul Hindu Kush, unde Talibanul adăpostise la sîn vipera al-Qaeda şi revărsase teroare peste toată lumea.

Şi Copilul a grăit şi îndată triburile NATO s-au slobozit de teama de care fuseseră cuprinse. Iar în marea bătălie care a urmat, forţele luminii au fost biruitoare. Căci atîta vreme cît Copilul a stat cu braţele în sus, duşmanul a suferit pierderi mari şi primejdia terorii s-a sfîrşit.

De acolo el s-a îndreptat spre Mesopotamia, unde a fost întîmpinat de marele conducător al-Maliki, şi al-Maliki a grăit către el şi a binecuvintat Planul de Retragere a Trupelor în Şaisprezece Luni, chiar în timp ce războinicul imperial Petraeus încerca să-l distrugă.

Şi iată că acolo, în Mesopotamia, s-a petrecut un miracol. Chiar dacă Marele Val de Armură comandat de Bush cel rău se dovedise a fi o groaznică greşeală, o risipă de resurse militare esenţiale şi era sortit să sfîrseasca dezastruos, însăşi prezenţa Copilului a adus o măreaţă victorie forţelor luminii.

Iar perşii rău s-au speriat văzînd toate acestea şi au vrut să vorbească cu Copilul, şi au văzut cum Copilul aducea pacea. Îndată ce i-au auzit numele s-au lăsat de uneltiri şi şi-au făurit din săbiile de uraniu fiare de plug de energie nucleară în scopuri civile.

De acolo Copilul a urcat la Cetatea Ierusalimului şi a intrat printr-o poartă, calare pe un măgar. Şi mulţimile de prezentatori de televiziune care îl urmăreau de departe au cîntat osanale şi au fluturat ramuri de palmier şi le-au aşternut la picioarele lui.

În Ierusalim şi în Palestina dimprejur, Copilul a grăit către evrei şi către arabi, aşa cum proorocise scriptura. Şi într-o clipă leul a sălăşluit cu mielul, iar israeliţii şi ismaeliţii nu s-au mai duşmănit şi au trăit în pace în vecii vecilor.

Cum se ducea vestea în ţară despre minunile făcute de Copil, popoarele din toate locurile s-a adunat să-l vadă; hitiţii şi avasizii; Obamaconii şi McCainiacii; Cameroonieini şi Blairiţii.

Şi ei vorbeau despre ciudăţeniile şi minunăţiile care se petreceau pe cînd călătorea Copilului. În toată lumea temperatura globală a început să scadă şi oceanele s-au tras înapoi şi marea încălzire s-a terminat.

Iar Marele Prooroc Algore de la Nobel şi Oscar, despre care mulţi crezuseră că este cel uns, a zîmbit, şi le-a spus discipolilor săi că el, Copilul, este cel pe care-l aşteptau de generaţii.

Şi au fost şi alte semne minunate. În cetatea cu Strada şi Zidul (Wall Street, n.t.), defalcarea dobînzilor bancare a căzut ca mana din cer, iar ratele pentru schimbările de credit au picat ca păsările moarte din migdali, iar oamenii cărora banca le luase casele au putut iar să facă împrumuturi.

Aurul negru ţîşnea din pămînt la preţuri mult sub 140 de dolari pe baril. În spitalele din toată ţara bolnavii se tămăduiau chiar dacă nu erau asiguraţi. Toate acestea se întîmplau pentru că aşa grăise Copilul.

Iar aceasta este mărturia unui om care vorbeşte adevărat şi se pune chezaş pentru adevăr, ca să-l credeţi. Şi el ştie că acesta este adevărul, pentru că a văzut totul la CNN şi la BBC şi în paginile ziarului New York Times.

Atunci Copilul a plecat mai departe din Israel şi Palestina, şi a păşit pe ţărmurile Vechiului Continent. În ţara reginei Angela de Merkel, mulţimi mari s-au adunat să-i audă vocea, iar el le-a predicat îndelung.

Dar cînd a terminat de vorbit, discipolii săi i-au spus că mulţimile sînt flămînde, căci nu mincasera nimic toată vremea cît îl aşteptaseră.

Şi atunci Copilul le-a spus discipolilor să aducă de-ale gurii, dar ei nu aveau decît cinci pîini şi vreo doi crenvurşti. Atunci el a luat pîinea şi crenvurştii şi i-a binecuvîntat şi le-a spus discipolilor să dea de mîncare mulţimilor. Şi după ce toţi au mîncat pe săturate, resturile de la masa lor au umplut douăsprezece coşuri.

De acolo s-a îndreptat spre apus, la Muntele Sarkozy. Pînă şi preafrumoasa Prinţesă Carla din tribul Bruni a fost uluită de frumuseţea lui şi pătrunsă de o mare dragoste pentru el, dar el nu a căzut în ispită.

În Ziua a Şaptea el a mers pe apele Canalului Anglilor, către vechea ţară a huliganilor. Acolo a fost întîmpinat cu braţele deschise de marele prooroc de altă dată, Blair, de urmaşul lui, Gordon Leprosul, şi de urmaşul acestuia, David cel de Aur.

Şi dintr-o dată, împreună cu oamenii a apărut arhanghelul Gabriel, cu oastea de coruri cereşti, şiruri-şiruri de heruvimi şi serafimi, care îl lăudau pe Dumnezeu cu toţii şi cîntau: „Da, putem! Yes We Can!”

În original: He ventured forth to bring light to the world