Dezastrul din spitale provocat de dezinfectanții diluați urmează să scoată la lumina o imensă tragedie – un număr necunoscut, dar sigur mare de oameni au fost îmbolnăviți și parte din ei chiar uciși de șederea la tratament în spital. Nu are cum să nu fie un număr mare de victime, e o problema întinsă la scară naționala și care durează de câțiva ani buni. Și dacă ne întrebăm cum a fost posibil ca lucrurile să se întâmple la o scară așa mare, încât să afecteze toată țara, iar reacțiile autorităților, specialiștilor și ale publicului să fie așa neverosimil de slabe în sensul rezolvarii problemei, un posibil răspuns e că societatea românească a fost o lungă perioadă de timp într-o situație oarecum asemănătoare, în perioada comunista, care situații de atunci au generat-o pe cea prezentă.

Atunci era blocată de partid orice reacție normală, de data asta, într-o situație similară, oamenii reacționează exact așa cum li s-a impus în trecutul comunist, așadar cum, până la urmă, au fost obisnuiți să o facă. Atunci am avut de-a face cu anularea conștiinței personale și a bunului simt în gândire de către autoritățile comuniste, care au luat măsurile tipice impuse de felul de funcționare a statului comunist – interzisă orice informație pentru public dar și pentru specialiști, interzisă orice discuție despre problemă, apoi blocată orice intenție de rezolvare reală a problemei, așteptându-se probabil să treacă dezastrul de la sine, fără nici o grijă din partea autorităților că oamenii mor din cauza asta.

Cea mai cunoscută epidemie răspândită prin lipsa de acțiune a statului comunist, care a interzis informarea publică, la care a adăugat apoi și blocarea oricărei reacții eficiente a cadrelor medicale, a fost epidemia de SIDA din a doua jumătate a anilor ‘80. Cum era considerată o boală a capitalismului decadent, era imposibil ca cei de la conducerea Partidului comunist să accepte public faptul că și la noi în țară aveam cazuri de SIDA care puteau produce o adevarată epidemie. Care epidemie, la scurt timp s-a și declanșat… În deplină cunoștință de cauză, autoritățile comuniste au lăsat sângele recoltat să nu fie testat pentru SIDA și apoi să fie folosit pentru transfuzii în special la copii, dar nu numai, care au luat boala și, în mare parte, au murit. Care a fost dimensiunea dezastrului? Jumătate din toate cazurile de copii bolnavi de SIDA din Europa erau la noi în țară!!! O tragedie greu de imaginat pentru orice minte sănătoasă. Și totul s-a întamplat din cauza autorităților comuniste care nu au vrut să anunțe pericolul și au interzis luarea oricărei măsuri pentru limitarea, măcar, a epidemiei. O gigantescă tragedie produsă în deplină cunoștință de cauză de puterea comunistă.

Cam în aceeași perioadă am avut în țară și epidemia de hepatita tip A și B. Curios, în acest caz autoritățile testau pentru hepatită sângele pentru transfuzii, chiar dacă pentru o boală mult mai gravă cum e SIDA, nu o faceau. Numai că într-o țară în care apa curentă lipsea din majoritatea școlilor rurale, la oras apa era oprită bună parte din timp, iar la țară nu exista canalizare cam pe niciunde, oprirea epidemiei de hepatita era o luptă cu morile de vânt. Poate s-a uitat – pănă în 1989, în rural nu exista practic apă curentă și canalizare, cu unele mici excepții. Iar în curțile strîmte din sate, fântâna era pusă de multe ori prea aproape de veceul din curte, asta fiind altă sursă generală de îmbolnăvire a unei bune părți a populației. Despre siguranța producătorilor de alimente și verificarea acestora, ce să mai zicem… Una peste alta, chiar dacă autoritățile au încercat timid să facă ceva pentru oprirea epidemiei, e clar că mare lucru nu avea cum să le iasă de vreme ce erau prea multe de îndreptat și numai asta nu încercase administratia comunistă să facă – să ia măsuri pentru creșterea calității vieții și astfel, pentru profilaxia și acțiunea împotriva bolilor puternic contagioase.

Altă epidemie a perioadei ceaușiste, practic produsă de modul de rezolvare a problemelor specifica comuniștilor, a fost epidemia de TBC. Sărăcia și subalimentarea, lipsa igienei elementare la mare parte din populatie, lipsa informării eficiente a populației, lipsa medicamentelor și alte cîteva motive au pus Romînia și în fruntea clasamentelor la numărul de infectați cu bacilul Koch.

Concluzii – filmul ăsta cu pusul populației în pericol s-a mai văzut. Nimeni nu a fost pedepsit pentru tragediile trecute ale anilor comuniști, iar asta a făcut ca populația să fie anesteziată și să uite.

Discuțiile în media au fost rare și nu tocmai substanțiale. S-au amestecat cauzele indirecte (lipsa instrumentarului, a medicamentelor și a substantelor de dezinfectare) cu ceea ce era cauza directă a declanșării unor epidemii – ordinul criminal dat, transmis sau aplicat conștient. Atunci au participat în criminala conspirație și partidul, și Securitatea, Miliția, șefi de spitale, presa, iar victime au fost și pacienții și cadrele medicale. Acum se pare că la fel, au știut multi (servicii, medici, oameni politici) și au participat conștient, după toate datele, și decidenți din administrație. Totul a rămas la secret iar măsurile au lipsit cu desăvârșire. Nu m-ar mira să aflu că s-au dat ordine ca să se pună batista pe țambal, să se închidă gura oricăruia ar fi vrut să dea alarma.

Singura, absolut singura mare diferenta dintre situația de acum și cea din vremea conducerii comuniștilor e că, de data asta, cineva a făcut și bani din fapta criminală.

Omul nou comunist a rămas, pe undeva în adâncurile ființei, prin mulți din România, de vreme ce sunt atât de multe conștiințe atrofiate, produse parcă de controlul minții exercitat de PCR vreme de patruzeci și cinci de ani. Asta dacă nu socotim și primii ani după 1989, anii mineriadelor și ai „originalei democrații” românești…