Opt ani de preşedinţie republicană tocată de o presă democrată au sfârşit în portretizarea Partidului Republican ca arhetip al politicii venale şi primitive şi în ostracizarea, dacă mai era nevoie, dreptei ca fiind în esenţă opusă demnităţii umane. Criticarea GOP s-a resfrânt, sub diverse forme, şi în alte spaţii geografice asupra partidelor dreptei (cu atât mai mult dacă simpatizează cu „hiperputerea americană”), şi urmează o mai veche tradiţie a stângi de demonizare a tot ceea ce nu este progresist.
Pentru a demonstra că ura şi dispreţul au atins un maxim şi fac ravagii printre neştiutori, vă propun o scurtă trecere în revistă a clişeelor care există cu privire la Grand Old Party din Statele Unite ale Americii. Campania electorală de la finele anului trecut va servi drept studiu caz, cu atât mai mult cu cât dimensiunea online a fost foarte importantă în crearea acestor mituri ale politicii americane şi răspândirea lor la nivelul întregii planete. Conservatorii sunt denunţaţi ca fiind plutocraţi care ar face orice pentru a pune mâna pe noi sume de bani, agenţi ai imperialismului occidental şi ai marilor corporaţii, bigoţi, homofobi, misogini şi rasişti care trag cu puşca după tot ce mişcă.
În acest sens, am inclus câteva videoclipuri de pe Youtube. Primul dintre ele, I’m Voting Republican, a fost vizionat de aproape 4,5 milioane de ori şi include toate clişeele de mai sus plus încă vreo câteva. Al doilea a fost o altă senzaţie de pe Youtube atunci când a fost lansat, în toamna trecută. Din păcate, nu pot să vă spun cu exactitate ce succes a avut, întrucât varianta iniţială nu mai poate fi găsită. Gustul său îndoielnic spune totuşi multe despre tabăra democrată şi suporterii ei virtuali.
Ultimele două videoclipuri sunt, dacă vreţi, o replică inteligentă şi foarte amuzantă la cele de mai sus – rapidă, în cazul primului (fantasticul Red Square de la People’s Cube.com), întârziată în cazul celui de-al doilea. Ambele merită a fi văzute.
* stânga pe italiană.
10 Comments
Imperialistu'
15 June 2009May
15 June 2009Tie filmuletele astea ti se par ca ostracizeaza dreapta?
Primul lucru pe care il vei vedea daca vei intra la mine pe blog va fi un porc imperialist care isi fumeaza trabucul sprijinindu-se cu copita pe globul pamantesc. Oricum lupta dintre democrati si conservatori, bataliile politice din SUA te asigur ca nu intereseaza pe nimeni in Romania . Deci care ar fi publicul tinta pentru aceasta postare?
dr. jones
15 June 2009Am o nelamurire.
Voi intrati pe blogurile socialistilor si feministelor?
Comentati pe blogurile lor?
Sau se baga si ei in seama ca nu are cine?
costin
15 June 2009Citeodata ne mai bagam in seama. Doar asa, ca sa tulburam un pic apele
Dar cred ca cel mai des se intimpla invers. Este oricum interesant sa vorbesti cu progresistii, ca sa stii cu cine ai de aface.
Imperialistu'
15 June 20091. Am fost destul de clar cu privire la motivele pentru care le-am inclus pe site. Nu sunt vinovat ca tu nu citesti.
2. Clipurile de mai sus nu „ostracizeaza” dreapta – sunt prea stupide pentru a o face -, dar fac parte din campania de spalare a creierelor si se bucura de un succes indeajuns de semnificativ pentru a le lua in seama.
3. Exista public. Nu muri de grija noastra.
Salutari tovarasesti!
Dr. Jones > Nu prea intru pe asa ceva pentru ca nu ii vad rostul. Diferentele sunt prea mari intre noi si ei.
dr. jones
15 June 2009Imperialistule, iti recomand si episodul ” bumper sticker police” al lui klavan.
dr. jones
15 June 2009va mai aduceti aminte de acest personaj?
cica e denumit noul Duranty:
The New York Times’ new Walter Duranty
http://israelmatzav.blogspot.c…..ranty.html
Francesco
15 June 2009Da dr. Jones, l-am mai remarcat pe acest columnist pro-mullah Roger Cohen cand a zis ca „Iranul este cel mai democratic stat din Orientul Mijlociu dupa Israel”.
Acum Cohen a ajuns la concluzia urmatoare: Obama trebuie s-o lase mai moale cu deschiderea fata de Iran. Sa astepte timpuri mai bune. Daca si el o spune, un laudator al Iranului ayatholahilor, nu se mai poate adauga nimic…
Francesco
15 June 2009Cu intarziere despre recomandarea lui dr. Jones Klavan on Culture: bumper sticker police, merita sa o vedeti.
dr. jones
15 June 2009o nava nord coreeana cu o incarcatura „dubioasa” la bord a parasit coastele coreei de nord si este sub o atenta monitorizare a navelor de razboi americane.
japonezii au avertizat ca in 4 iulie comunistii vor lansa o racheta catre hawaii.
americanii au inconjurat hawaii cu rachete de interceptie.
asta dupa ce administratia a taiat finantarea armatei pentru rachetele de interceptie ca sa reduca deficitul bugetar.
http://www.dailymail.co.uk/new…..e-Day.html
Japan warns that North Korea may fire missile at U.S. on Independence Day