La începutul lunii aprilie, Günter Grass a publicat în Die Süddeutsche Zeitung, cel mai important ziar (de stânga) din Germania, o poezie cu titlul Was gesasgt werden muss (Ce trebuie spus). În rândurile trimise redacției din München, scriitorul german avertiza asupra unui război cu Iranul, punea întreaga răspundere pentru un eventual conflict pe umerii Israelului (stat pe care îl considera o amenințare la adresa păcii mondiale!) și acuza autoritățile germane că sunt vinovate moral de ce se va întâmpla în Orientul Mijlociu, întrucât înarmează Israelul cu submarine.

Nimic nu tulbura această înțelegere deformată despre relațiile dintre Israel și unul dintre cele mai antisemite regimuri politice din lume – regimul iranian. Relativismul moral al scriitorului german era desăvârșit, perfect ermetic. În acest text de un antisemitism abia mascat, Grass ignora nu doar profilul republicii islamice fondate de ayatollahul Khomeini sau amenințările repetate ale Iranului că va anihila Israelul, dar și legăturile evidente dintre Iran și organizațiile teroriste Hamas (Gaza) și Hezbollah (Liban). Libertatea de autoapărare nu este luată în calcul decât fix pe dos, pentru Iran, stat pe care Grass ar vrea să îl vedem ca fiind amenințat cu anihilarea de către Israel, o țară de mărimea a câteva județe din România, înconjurată de inamici care îi doresc dispariția.

Spre deosebire de „moralistul” Günter Grass, care locuiește în Germania, la mii km depărtare de Iran și vecinii psihopați ai Israelului, David Farer trăiește în Sderot, Israel. Sderot, un orășel din sudul țării, este locuit de aproape 25.000 de suflete. De zece ani, locuitorii săi se află într-un coșmar din care nu pot să se trezească. Sderot este supus aproape zilnic atacurilor cu rachetă ale teroriștilor din Hamas. Rachetele din Gaza cad peste tot: pe stradă, în case, în școli, în parcuri, în stații de autobuze ș.a.m.d. Despre toate acestea a scris David Farer în articolul pe care l-a trimis către Pajamas Media, From Sderot, an open letter to Günter Grass.

Pentru a înțelege mai bine viața sub amenințarea constantă a atacurilor cu rachetă ale islamiștilor, vă recomandăm și Exercițiu de imaginație: puneți-vă în locul evreilor.

Din Sderot, o scrisoare deschisă către Günter Grass de David Farer

Dragă D-le Grass,

Ca reacţie la recenta Dvs. poezie, ați fost declarat persona non grata în Israel de către ministrul israelian de interne Eli Yishai. Deși pot empatiza cu sentimentul exprimat de Yishai prin această acţiune, cred că ar fi putut și să ia în considerare ca fiind adecvată pentru educaţia dumneavoastră o vizită în Israel, mai precis în micul oraş Sderot, loc în care locuiesc şi scriu. Aș fi încântat să vă prezint orașul Sderot și câteva obiective cu valoare educațională. Asta v-ar putea face mult bine. Vă faceţi griji cu privire la ceea ce ar putea face Israelul Iranului, dar eu vă voi arăta ceea ce a făcut Iranul Israelului prin intermediul aliatului său Hamas.

Prima noastră oprire ar fi o frumoasă piață din centrul Sderotului. Aici se află o statuie cu temă muzicală. În spatele pieței se înalță o structură neobişnuită: o imensă construcție curbată din beton se întinde peste o şcoală locală. Peste o mie de ani, această arhitectură bizară îi va consterna pe arheologii care vor face săpături la Sderot. Nimeni nu va ghici ce funcţie ar fi putut îndeplini, cu excepţia cazului în care ar supravieţui urme scrise din timpurile noastre care să explice misterul. Structura curbată din beton este un imens adăpost antiaerian al cărui scop este prevenirea uciderii copiilor care studiază în acea şcoală de catre teroriştii Hamas care lanseaza rachete peste graniţă din Fâşia Gaza. Iranul, țară ale cărei acțiuni le echivalați cu acelea ale Israelului, îi ajută financiar şi militar pe acești ucigaşi.

Urmatoarea noastră oprire ar fi o gaură produsă de o rachetă Kassam într-o stradă din Sderot. Sderot are multe astfel de găuri dintre care am putea alege. Municipalitatea umple de obicei orificiul central pe care îl produce corpul rachetei, astfel încât să se poată circula pe stradă, însă lasă neacoperite găurile mai mici produse de șrapnele. Rachetele căzute în vreun parc public sau pe un câmp deschis sînt îndepărtate în general în câteva luni. O casă pe care a căzut un Kassam prin acoperis este, desigur, reparată imediat. Dacă schijele pot săpa asemenea gropi în asfalt, oare ce pot face când lovesc faţa unui copil din Sderot?

Domnule Grass, vă voi conduce către unul din locurile în care veți afla cum le-a oferit Hamas o zi fericită prietenilor dumneavoastra iranieni. Una dintre rachetele lor a ucis doi copii evrei, imigranţi din Etiopia, care se jucau împreună pe o stradă. Le cunosc familia, dar mă îndoiesc că ei ar dori să vă întâlnească. Un alt loc pe care l-am putea vizita este o curte în care am petrecut o după-amiază curăţând cioburi de ferestre sparte produse de o rachetă Kassam căzută între clădiri. Vă voi arăta locul în care s-a grăbit să se adăpostească un copil în momentul în care a auzit alarma, locul în care a căzut racheta și apoi magazinul la care a fugit acest băiat de zece ani să cheme o ambulanţă după ce a fost lovit de schije în umăr şi în piept. A fost norocos: are şi va avea probleme majore când își folosește acel braţ. Spre deosebire de copilul lovit la următoarea noastră oprire, care își va petrece restul vieţii într-un scaun cu rotile.

În timpul cercetărilor mele în Sderot, am intervievat mulţi oameni ale căror vieţi au fost răvășite de teroriştii musulmani. Pentru a celebra retragerea Israelului din Gaza, cei care chinuie Sderot-ul au ales să tragă rachete în civilii din oraşele israeliene din apropierea noii frontiere. Poate că nu sunt prea plăcute de ascultat interviurile de aici, dar ele reprezintă și o inspirație, arătând ceea ce poate îndura spiritul uman. Oamenii din Sderot continuă să lucreze şi să trăiască, își construiesc vieți bune pentru ei şi familiile lor, deși cicatricile lăsate de rachete pe orice stradă pe care trec le reamintesc de pericolul în care îşi cresc copiii.

Unii s-au acomodat cu teroarea mai bine decât altii: o fetiţă a făcut pe ea în timp ce discutam cu mama ei despre efectele pe care rachetele le-au avut asupra familiei ei.

Iranul îi ajută activ pe islamiştii radicali din Hamas, al căror singur regret în privința terorizării acelei fetiţe este că nu i-a ucis, pe ea, familia ei şi pe toţi prietenii ei. Prietenii iranieni ai Hamas lucrează în prezent la construcția unor rachete mai mari şi mai performante, care să poată transporta bombele nucleare pe care le dezvoltă. Cu aceste rachete iranienii speră să realizeze ceea ce nu pot obține cu rachetele mai mici pe care Hamas le foloseşte la Sderot: exterminarea unui întreg popor.

Pentru a contracara această ameninţare, Israel a cumpărat din Germania trei submarine cu capabilități nucleare şi urmează să achiziţioneze alte trei. Vă deranjează faptul că o companie germană vinde Israelului mijloace de a se apăra. Cu toate acestea, poezia dumneavoastră nu menţionează nimic despre firmele germane au făcut averi uriaşe din vânzarea către Iran de echipamente pe care le utilizează acum pentru construcția capacităților sale nucleare.

Ahmadinejad şi alţi lideri iranieni au declarat de mai multe ori că doresc să utilizeze aceste capacități pentru a-i ucide pe evreii de pretutindeni. Ei speră să termine treaba pe care a început-o vechiul dumneavoastră conducător – cel a cărui uniformă ați purtat-o în 1945.

Israelul a luat şi continuă să ia măsuri pentru împiedicarea lansării de rachete Kassam din Gaza către Sderot şi către alte oraşe israeliene. În cursul celei mai recente runde de lansări intense din Gaza, Israel a reușit să prevină distrugeri masive cu ajutorul sistemului anti-rachetă recent dezvoltat, dar şi pentru că forţele aeriene israeliene au lovit o serie de echipe Hamas de lansatori de rachete chiar înainte de a trage către civilii din Israel. Prin urmare, de această dată a fost mai puţin urgent ca forţele terestre israeliene să intre în Gaza decât ar fi fost mai înainte.

Aceste rachete musulmane au fost îndreptate către oraşele israeliene; țintele lor au fost civili israelieni obişnuiţi care trăiesc în aceste oraşe, oameni precum fetița care a făcut pe ea în timpul acelei conversaţii. Un Kassam nu are alt scop în afară de uciderea unor oameni şi terorizarea civililor.

Forţele armate israeliene sunt astăzi mult mai bine pregătite pentru apărarea cetăţenilor împotriva unor astfel de atacuri, însă daunele emoționale rămîn. Copiii şi bătrânii suferă cel mai mult, iar un chiropractician voluntar din Sderot mi-a spus că nu a văzut niciodată un procent atât de ridicat de spinări rigide, tensionate, în timpul unei plimbări pe stradă. Nu am statistici, dar cred că există o mulţime de paturi udate noaptea de copii, iar părinţii îmi spun că nu simt deloc confortabil cînd copiii lor se joacă în aer liber. Tensiunea creşte între părinţi şi copii: copiii se simt vinovați pentru că își doresc să meargă afară, iar părinţii se simt vinovaţi față de copii din pricina grijilor în privința jocului în parc. Chiar dacă acum au scăzut şansele ca o rachetă să explodeze în Sderot, sunetul alarmei auzit de mai multe ori pe zi este o experienţă dureroasă şi dăunătoare.

Copila care a făcut pe ea are cam zece ani – s-a născut în jurul momentului în care a început lansarea de rachete. Sderot este un orășel minunat, verde, prietenos, un loc în care copiii ar trebui să-și petreacă ani fericiţi; ce efect vor avea aceste rachete asupra modului în care această fată își va crește propriii săi copii?

Prietenii dumneavoastră iranieni, pentru care arătați atâta grijă, și-au dovedit de mult intenţiile criminale aici, în Sderot. Ei construiesc acum arme nucleare pentru a o ucide pe fetiță chiar înainte ca ea să fi ajuns îndeajuns de mare pentru a începe să-și facă griji pentru propriii săi copii. Sarcina guvernului israelian este de a-și proteja cetăţenii. Israelul a dezvoltat şi dispune de arme nucleare în acest scop. Obiectivul lor este împiedicarea iranienilor de a face ceea ce și-au propus – un genocid. De asemenea, Israelul va implementa un sistem anti-rachetă care sperăm că va intercepta rachetele nucleare iraniene înainte ca acestea să lovească orașe israeliene. Multe voci s-au ridicat în Israel şi în alte părți în favoarea unei lovituri a Israelui şi a altor ţări asupra capacităților nucleare iraniene, înainte de a fi pe deplin implementate. Pot fi citite diverse argumente pentru sau împotriva unui atac preventiv – argumentele pro sau contra unui război preventiv nu sunt subiectul meu aici.

Cu toate acestea, contramăsurile luate de Israel sunt exact asta: găsim că este necesar să ne apărăm împotriva celor care doresc să ne extermine şi care sunt extrem de activi în vederea atingerii acestui obiectiv. Dacă modul în care Israelul este obligat să se apere este „drăguț” sau nu, asta este o altă problemă. Juriile ar trebui să fie alcătuite din „semeni” sau egali ai acelora pe care îi judecă; juriul care judecă Israelul ar trebui să fie constituit din ţări ai căror locuitori au fost exterminaţi în istoria recentă şi ai căror duşmani își declară în mod constant intenţiile lor ferme de a face acest lucru din nou. Germania şi toate celelalte ţări europene ar putea fi eligibile într-un astfel de juriu după ce Iranul va produce rachete a căror rază de acțiune va acoperi Europa.

Însă foștii membri SS în particular sunt în mod deosebit neeligibili pentru a servi într-un astfel de juriu.

În consecință, domnule Grass, reiterez invitaţia mea de a vizita micul nostru oraș Sderot. Veţi învăţa câteva lucruri noi. Nu aveți a vă teme de oamenii din Sderot; ura ucigaşă și răzbunătoare este izbitor de absentă în cultura evreiască. Singurul pericol de care vă veți teme va fi șansa ca prietenii dumneavoastră să vă lovească cu vreuna dintre rachetele lor Kassam chiar în timp ce veți semna autografe pe cărţile Dvs. traduse în ebraică pentru biblioteca publică din Sderot.