În privința Uniunii Europene, Cameron s-a comportat ca un adevărat membru al elitei politice eurocrate: pentru a se vedea ales, a practicat un dublu discurs, antifederalist în afara funcției publice, pro-UE când s-a văzut ales. În 2005, în timpul competiției electorale pentru câștigarea președinției partidului, a promis că va retrage PC din grupul PPE pentru că grupul creștin-democrat era federalist. În 2009 s-a ținut cuvânt, PC ieșind din PPE după alegerile parlamentare europene pentru a forma grupul Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni. Ulterior, în campania pentru alegerile generale, a promis dacă ajunge premier, va organiza un referendum care va acorda britanicilor posibilitatea să decidă dacă mai vor sau nu să mai facă parte din Uniunea Europeană.

Suntem în 2013 și Cameron nu s-a ținut de cuvânt, iar Partidul Conservator a scăzut în sondaje ca urmare a progresistei sale conduceri. La data când Cameron a rostit mult-așteptatul său discurs despre UE, Partidul Conservator se bucura de susținerea a 33% din electorat, în timp ce laburiștii beneficiau de sprijinul a 38%. Era nevoie urgentă de atacarea problemei referendumului, cu atât mai mult cu cât UKIP câștigă votanți conservatori, alungați de europenismul premierului și corectitudinea politică pe care o impune partidului.

În discurs, primul-ministru britanic a promis organizarea în 2017 a unui referendum, argumentând în favoarea unei alegeri „reale” ce nu ar putea avea loc în 2013, întrucât Uniunea Europeană trece printr-o serie de schimbări importante ce trebuie luate în seamă la momentul referendumului.

Unii susțin că soluția este să organizăm acum un referendum cu opțiune strictă – în interiorul UE sau în afara ei.

Înțeleg nerăbdarea de a face imediat o asemenea alegere, dar nu cred că luarea unei decizii în acest moment este cea mai bună cale de urmat, nici pentru Marea Britanie, nici pentru Europa în întregul ei.

A vota astăzi între menținerea status quo-ului și părăsirea UE ar fi o alegerea cu totul greșită.

[…]

Cum putem răspunde înțelept la întrebarea „Înauntrul sau în afara UE?”, fără a putea răspunde la întrebarea fundamentală „din ce vrem sau nu să facem parte?”?

Uniunea Europeană care răsare în urma crizei zonei Euro o sa fie un corp politic foarte diferit de cel de astăzi. Probabil că el va fi transformat de nerecunoscut de măsurile necesare pentru salvarea zonei Euro.

Trebuie să acordăm ceva timp pentru ca asta să se întâmple, să ajutăm la conturarea viitorului Uniunii Europene, pentru ca atunci când ni se va oferi posibilitatea de a face o alegere, ea să fie una reală.

Cameron a acoperit această amânare cu o discuție despre piața unică europeană și formularea a cinci propuneri pentru consolidarea UE: întărirea competitivității, flexibilitate (evitarea omogenizării forțate la toate nivelele), un rol mai mare pentru statele membre și parlamentele naționale și evitarea ca politicile zonei Euro să dezavantajeze țările care nu au adoptat moneda europeană.

Deși a stârnit reacții adverse din partea federaliștilor și a europeniștilor înveterați, discursul a fost pe nedrept socotit anti-UE sau „eurosceptic”. Cameron nu a fost și nu este un inamic al Statelor Unite ale Europei, ci un susținător mai discret al UE. El a venit în fața liderilor europeni doar cu o critică făcută de pe poziții esențialmente federaliste, al cărui unic scop este amânarea referendumului pentru o perioadă de timp îndeajuns de mare, încât să permită pregătirea victoriei printr-o cosmetizare iscusită a proiectului european. Odată realizată, această cosmetizare urmează să fie folosită spre convingerea alegătorilor britanici că trebuie să voteze în favoarea continuării prezenței Regatului Unit în interiorul Uniunii Europene. Până atunci, procesul de integrare al Marii Britanii va fi continuat, fiind mult mai dificilă și mai improbabilă ieșirea din UE în 2017 decât acum, în 2013, în plină criză a zonei Euro. Nu în ultimul rând, Cameron promite referendum în 2017 și asta numai în situația dacă mai câștigă alegerile.

Cu alte cuvinte, mesajul lui Cameron către britanici a fost „votați-mă, dacă vreți referendum”, în timp ce mesajul către eurocrați a fost „Marea Britanie rămâne în UE”.

Am scris toate acestea ca introducere la articolul A Bodyguard of Lies, scris de Richard North pe EU Referendum, ce apare pe În Linie Dreaptă în traducere, cu permisiunea autorului, căruia îi mulțumesc astfel încă o dată. North spune că nu trebuie să ne lăsăm păcăliți nici măcar un moment de discursul mincinos al lui Cameron despre piața unică și integrarea europeană. Scopul integrării nu este piața comună, ci Statele Unite ale Europei, federația continentală ce trebuie să înlocuiască statele naționale ale Europei, demers susținut și de David Cameron.

Minciunile premierului britanic sunt cât se poate străvezii. De la rostirea discursului, conservatorii au scăzut în sondaje cu 4 procente, ajungând la 29%. Laburiștii au astăzi 42%.

O armură de minciuni

Richard North

Într-un mod pervers, putem chiar fi încurajați de discursul domnului Cameron. O argumentație care trebuie să fie apărată de o armură de minciuni este una inerent slabă. Astfel, vedem nu imaginea churchilliană a adevărului înconjurat de minciuni, ci marea minciună împodobită cu încă și mai multe minciuni. Marea Înșelăciune continuă.

Inițial era dificil de înțeles dacă domnul Cameron era ignorant, prost informat sau un mincinos conștient, în serie, dar în cele din urmă nu contează. Efectul este același: din buzele sale pornește un veritabil batalion de minciuni. Omul care optează spre a le rosti, și o tot face, trebuie considerat un mincinos.

Își începe discursul cu o replică ce s-ar simți în largul său pe site-ul UE, spunându-ne că „scopul principal al Uniunii Europene [a fost acela] de a menține pacea”, o minciună prin omisiune, dacă nu altceva, dat fiind că scopul principal – ce merge până la ignorarea a orice altceva – este asigurarea integrării politice europene. Dacă Cameron nu poate depăși acest obstacol, nu mai are opțiuni. Dar tot ceea ce face este să vorbească prostii despre cum diferitele țări nu doresc „același nivel de integrare”. Nici măcar nu își ascultă propriile cuvinte. Integrarea este, desigur, o problemă de grad, dar asta este în primul rând o problemă de viteză cu care țări diferite ating același obiectiv. Obiectivul final este Statele Unite ale Europei.

Marea Britanie, spune Cameron, nu va imbrățișa niciodată acel scop, ceea ce e ca și cum s-ar afla în trenul pentru Brighton și ar spune, pe măsură ce stațiile trec una după alta și votanții lui îl imploră să coboare la următoarea oprire, că nu intenționează să ajungă acolo. Minciuna prin omisiune este mai apoi înfrumusețată când pornește de la o premisă înșelătoare, afirmând că „suntem o familie de națiuni democratice, toate membri ai unei Uniuni Europene, a cărei fundație este mai degrabă piața unică decât moneda unică.”

Desigur, fundația Uniunii Europene nu este piața comună, ci „uniunea tot mai strânsă”. Piața comună și moneda unică sunt doar mijloace folosite în atingerea acelui scop și aici poate fi aflată principala minciună a lui Cameron. Vrea să credem că Uniunea Europeană și piața comună sunt, în fond, același lucru. Nu este necesar să mai continuăm pentru a diseca viitoarea campanie. Efortul depus va urmări împodobirea acelei minciuni și construirea pe seama ei a unui edificiu din frică, destinat să-i împiedice pe oameni să privească dincolo de el.

Și aici Norvegia își înalță capul, inoportun. Norvegia participă la piața comună, dar nu ca membru al Uniunii Europene. Acest fapt supărător distruge argumentația lui Cameron și de aceea trebuie rezolvat. Cameron o face prin rostirea unei minciuni pure, incontestabile. Norvegia, susține el, „nu are nimic de spus în stabilierea regulilor: poate doar să pună în aplicare directivele.”

Nici măcar eurofilii norvegieni nu pretind asta. Ei spun că Norvegia are „influență limitată”, ceea ce este adevărat, în măsura în care există limite ale influenței oricărei națiuni de pe pământ. Dar pentru Cameron este prea periculos să recunoască asta, așa că recurge la minciuna totală.

Cameron spune că faptul este că „dacă aderi la o organizație precum Uniunea Europeană, există reguli care trebuie respectate. Nu întotdeauna primești ceea ce îți dorești, dar asta nu înseamnă că trebuie să plecăm, nu dacă beneficiile rămânerii și conlucrării sunt mai mari.”

Dar faptul este că dacă intri în Uniunea Europeană – și nu există o altă organizație ca Uniunea Europeană… este unică – te dedici integrării politice europene. Indiferent de beneficii, acesta este dezvantajul inacceptabil. Ceea ce Cameron se chinuie să ascundă este că putem avea parte de „beneficiile” pieței comune fără dezavantajul unificării politice. Decuplându-ne de integrarea politică și reafirmându-ne pe scena mondială, putem chiar să ne mărim influența necesară pentru a stabili regulile.

Aceste adevăruri fundamentale se află, în opinia mea, în inima bătăliei ce va veni. Domnul Cameron a demonstrat astăzi fragilitatea argumentației sale și și-a deconspirat înclinația de a minți pentru a o proteja, ajutat de cea mai mare dintre toate minciunile, aceea că „vom avea timp pentru o dezbatere potrivită, rezonabilă”. Este ultimul lucru pe care și-l dorește acest om.

În ceea ce mă privește, simt o adâncă, răscolitoare repulsie știind că avem ca premier un mincinos lipsit de conștiință și o groază ce-mi tulbură stomacul la gândul că s-ar putea să fim nevoiți să îl votăm pentru a putea avea parte de referendum.

Chiar și ajunși în acest punct, la încheierea secțiunii de întrebări a conferinței premierului, Miliband (Ed Miliband, liderul partidului laburist, principalul partid de opoziție din Marea Britanie n.t.) refuză să se angajeze în susținerea unui referendum în favoarea sau împotriva apartenenței la UE, așa că nici măcar nu avem parte de o posibilitatea de a ne alege mincinoșii. Dar în ce stare ne aflăm când aceasta este unica opțiune ce ni se oferă!