Pentru a intelege mai bine contextul polonez (alegerile se apropie si diferenta dintre Komorowski si Kacczynski s-a redus doar a sase procente), postam un articol mai vechi, din 2007,  care arata dubla masura impusa de curentul liberal polonez reprezentat de Gazeta Wyborcza si de Adam Michnik in ceea ce priveste lustratia. Articolul a fost scris de Anca Cernea pentru revista 22:

Stanislaw Wielgus, mitropolit pentru 40 de ore
Anca Cernea (revista 22, ianuarie 2007)

La doar patruzeci de ore dupa ce a fost numit mitropolit al Varsoviei, Monseniorul Stanislaw Wielgus a demisionat. El a recunoscut ca semnase documente prin care se angaja sa colaboreze cu SB – Sluzba Bezpieczenstwa, serviciile de securitate comuniste – si a cerut iertare preotilor si credinciosilor ca nu a marturisit mai devreme acest lucru. Demisia a fost explicata prin presiunea de ultim moment a Vaticanului.

Zvonuri privind colaborarea Mons. Wielgus cu SB au început sa circule înca din vara lui 2006. Dar abia pe 20 decembrie 2006 Gazeta Polska îl acuza pe Wielgus, fara documente, de a fi fost un TW (tajny wspólpracownik), colaborator secret al SB. Mons. Wielgus a negat cu consecventa colaborarea. Bazandu-se pe cuvantul acestuia, Vaticanul, personalitati ale Bisericii Catolice Poloneze, institutii academice si figuri politice proeminente i-au luat apararea Mons. Wielgus împotriva a ceea ce parea o încercare de discreditare lipsita de temei.

Avocatul Poporului si Comisia Istorica Bisericeasca, sesizata chiar de Mons. Wielgus, au dispus cercetarea arhivelor Institutului Memoriei Nationale (IPN), corespondentul polonez al CNSAS. Avocatul Poporului a conchis ca, „în lumina documentelor disponibile, nu încape îndoiala în privinta colaborarii constiente si secrete a Parintelui Stanislaw Wielgus cu serviciile de informatii în anii 1973-1979”. Comisia Istorica Bisericeasca a confirmat pe 5 ianuarie ca Stanislaw Wielgus a colaborat, în ciuda faptului ca o astfel de actiune era interzisa oficial de Biserica.

Nu s-a putut stabili cu certitudine daca pr. Wielgus a dat curs în vreun fel angajamentelor semnate. Se pare ca i s-au atribuit diferite nume de cod, ca Adam Wysocki sau Grey, precum si sarcini specifice, cum ar fi aceea de a informa SB în privinta activitatii sectiei poloneze de la Radio Europa Libera.

Reactii
Scandalul iscat a fost descris ca fiind cel mai grav din istoria Bisericii Poloneze. S-a vorbit si despre iminenta încheiere a misiunii Nuntiului Apostolic la Varsovia, Józef Kowalczyk. Acestuia si întregului episcopat polonez li s-a reprosat ca nu au studiat din timp dosarul Mons.Wielgus din arhivele IPN. Abia pe 2 ianuarie, Nuntiul Kowalczyk a cerut informatii IPN.

Ierarhii polonezi au fost criticati ca nu au aratat destul interes pentru documentele IPN ce i-ar putea dezvalui pe colaboratorii din randul preotimii. Unele publicatii au scris chiar ca acestia s-ar fi bazat pe cuvantul fostului ministru comunist de Interne, Czeslaw Kiszczak. El le-ar fi dat asigurari ca toate dosarele preotilor au fost distruse înainte de 1989. Unii comentatori au atras atentia asupra unui alt risc; în vremea respectiva, SB era subordonata KGB-ului si este foarte probabil ca microfilme ale dosarelor SB sa se afle acum la Moscova; ce s-ar întampla daca mitropolitul Varsoviei, un om deosebit de influent în Polonia si în întreaga Biserica Catolica, ar putea fi santajat pe o astfel de filiera?

Episcopii s-au aparat, spunand ca au preferat sa dea crezare declaratiilor facute sub juramant de Mons.Wielgus. Au acuzat presa ca ar fi pornit o campanie, desi nu parea sa fie în masura sa sprijine prin dovezi concrete acuzatiile aduse. Pe de alta parte, sustin prelatii, documentele existente în arhivele IPN au fost întocmite de slujbasii organelor de securitate, deci nu ar trebui considerate prin definitie drept dovezi credibile.

Credinciosii veniti pe 7 ianuarie la catedrala Sf. Ioan pentru instalarea arhiepiscopului au reactionat diferit la demisia lui Wielgus. Unii au considerat ca nu se cuvenea ca în scaunul de mitropolit al Varsoviei, de unde odinioara cardinalul Wyszynski a luptat cu atata curaj si daruire împotriva dictaturii comuniste, sa se aseze astazi un prelat asupra caruia ar plana si cea mai mica banuiala. Altii au protestat, mai ales cei care sosisera acolo la îndemnul controversatului post Radio Maryja, pentru a-si arata sprijinul fata de Mons. Wielgus, considerat victima „dusmanilor Bisericii”. Presedintele Poloniei, Lech Kacinski, prezent si el în catedrala, a aplaudat însa demisia lui Wielgus.

Cardinalul Stanislaw Dziwisz, mitropolit al Cracoviei si prieten al Papei Ioan Paul II, a reprosat presei ca nu distinge între diferitele tipuri de colaborare. Prelatul de la Cracovia considera ca Mons.Wielgus nu ar trebui condamnat pentru o greseala de tinerete, mai ales ca ulterior acesta a devenit un eminent profesor si rector universitar si un excelent episcop. Card. Dziwisz a adaugat ca, totusi, atmosfera încarcata l-ar fi împiedicat pe Mons. Wielgus sa conduca o eparhie atat de importanta ca Varsovia, de aceea a facut bine ca s-a retras.

Pr. Adam Boniecki, directorul reputatului saptamanal catolic cracovian Tygodnik Powszechny si fost colaborator apropiat al Papei Ioan Paul II, si-a manifestat însa nemultumirea ca ierarhii au evitat sa cerceteze acuzatiile aduse lui Wielgus înca din vara: „Nu stiu cine, dar cineva l-a indus în eroare pe Papa. E o situatie grava si cineva, din Polonia sau de la Vatican, trebuie sa plateasca pentru asta”.

Morala
Unii ierarhi din Romania s-ar putea simti mai linistiti în urma acestui scandal, spunand ca, iata, si altii au facut compromisuri. Ne amintim un interviu al IPS Bartolomeu Anania din anii ‘90, în care cerea Bisericii Ortodoxe Romane sa se debaraseze de complexele de vinovatie, întrucat în toate tarile ex-comuniste, toate bisericile, fara exceptie, ar fi facut compromisuri.

Trebuie pastrate însa proportiile. Biserica Catolica din Polonia a fost, din toate tarile lovite de dictatura comunista si colonizate de sovietici, institutia care a opus rezistenta cea mai masiva, radicala si continua. Rezistenta fara compromisuri a fost linia stabilita de la cel mai înalt nivel ierarhic bisericesc, obligatorie pentru toti membrii clerului. De aceea cazul Wielgus starneste indignare în Polonia; tocmai pentru ca este o exceptie, regula fiind opozitia fata de regimul ateu, tocmai pentru ca este un act de neascultare fata de Biserica Catolica Poloneza, a carei conduita oficiala era rezistenta.

In Romania însa, martirii si marturisitorii au fost dezavuati, daca nu chiar dati pe mana Securitatii, de însasi ierarhia instalata de regimul comunist. In Romania, nimeni nu ar fi surprins sa afle de ierarhi implicati în compromisuri mult mai grave decat o semnatura pe un angajament de colaborare. Nu avem de ce sa credem ca asemenea compromisuri ar fi încetat macar acum. „Senzationala” campanie de dezvaluiri din arhivele CNSAS din vara pare sa se fi oprit în toamna, la nivelul unor oameni care nu au avut taria sa se opuna presiunilor, santajului sau momelii. Cei mai importanti colaboratori infiltrati în Biserica sunt înca ocrotiti de valul secretului.

Pe de alta parte, adeptii curentelor anticlericale influente în mass-media occidentale si cele poloneze s-au grabit sa traga concluzia ca Biserica poloneza a intrat într-o criza grava, naruindu-se tocmai mitul luptei ei anticomuniste. Dimpotriva, logica obliga la constatarea ca meritul Bisericii Catolice Poloneze este cu atat mai mare cu cat, avand asemenea greutati, a reusit totusi sa construiasca cea mai importanta forta de opozitie, sfarsind prin a înfrange comunismul.

Regimul comunist din Polonia a considerat pe buna dreptate Biserica drept cel mai redutabil dusman al sau. Fiecare seminarist care îsi incepea studiile, fiecare preot, fiecare calugar sau persoana consacrata, fiecare membru al miscarilor de laici catolici avea dosar la SB, facand obiectul unor documentari si informari, presiuni si incercari de racolare. Nu au lipsit arestarile, torturile, asasinatele, santajul si presiunile de tot felul. Orice afirmatie serioasa referitoare la raportul dintre Biserica Catolica Poloneza si statul comunist porneste de la realitatea acestei opozitii eroice, fata de care actele de slabiciune sau tradare au fost putin numeroase.

De aceea, nu putem sa nu observam aici o nedreptate, un dublu standard folosit de publicatii deosebit de influente, precum Gazeta Wyborcza. Fata de marii responsabili ai epocii comuniste, cum ar fi generalii Jaruzelski si Kiszczak, atitudinea profesata de obicei este de generozitate, iertare, abtinere de la orice razbunare. Resentimentele nu se mai justifica astazi decat fata de „obscurantism” si „extrema dreapta”. O culme a deschiderii fata de fostii inamici a fost reprezentata de controversatul interviu comun, acordat Gazetei Wyborcza de Adam Michnik si Czeslaw Kiszczak in 2001, intitulat sugestiv Adio, arme. Lui Kiszczak i s-a oferit ocazia sa pozeze în bun samaritean, povestind cat era el de preocupat de grija pentru detinutii politici. Michnik nu face nimic pentru a demasca o asemenea manipulare; dimpotriva, el admite ca generalul si-a jucat rolul sau în anii ‘80 cum nu se poate mai bine în situatia data. Relativizeaza actiunile serviciilor secrete comuniste, argumentand ca si în Statele Unite se asculta cetatenii, se organizeaza provocari, se tolereaza actiuni paralegale. Michnik mai afirma si ca a fost un mare noroc pentru Polonia ca în fruntea statului s-a aflat atunci generalul Jaruzelski si ca securitatea era condusa de Kiszczak.

Dar, în privinta lustratiei membrilor clerului, Gazeta Wyborcza este mult mai exigenta, dedicand nenumarate articole si interviuri acestei teme si sprijinind cu ravna activitatea pr. Tadeusz Isakowicz-Zaleski. Acesta a studiat actiunile SB asupra eparhiei Cracoviei si a identificat un numar de clerici colaboratori.

Atitudinea toleranta fata de fostii lideri si responsabili ai represiunii comuniste, combinata cu intransigenta fata de acei membri ai clerului care nu au avut taria sa reziste aceleiasi represiuni au dat apa la moara celor care considera Biserica o cetate asediata si presa seculara – un vrajmas al Bisericii. In aceste conditii, în timpul scandalului Wielgus, multi episcopi au fost pusi în defensiva si nu au cercetat corect, la timp, fara patima acuzatiile aduse. Mai ales ca, cel putin teoretic, se dotasera cu un excelent instrument de lucru, un Memorandum al Episcopatului Polonez, care stabilea criteriile de judecare. Acesta arata ca „orice colaborare constienta si voluntara cu dusmanii Bisericii si religiei este un pacat public (…) O astfel de actiune are întotdeauna o dimensiune de scandal public, desi atunci avea loc într-un cerc restrans de dusmani ai Bisericii, care aveau contact cu cei cazuti. Astazi, dupa dezvaluirea de catre media, devine un scandal care distruge credinta în inima multor oameni”, spuneau episcopii polonezi în Memorandumul adoptat anul trecut. Daca ar fi judecat la rece si folosind strict criteriile Memorandumului, nici Biserica Catolica Poloneza, nici Papa Benedict nu ar fi fost pusi într-o situatie atat de delicata.