În Spania, coaliția de guvernare a introdus în Codul Penal delictul de aporofobie – ostilitatea faţă de oamenii săraci şi excluziunea lor. Măsură este doar cea mai recentă din cadrul unui experiment ecosocialist-feminist pe care Spania îl trăiește de jumătate de an.

Asta cu un guvern central identificat drept social-comunist deoarece dintre cei cinci membri ai alianţei Unidas Podemos, aflată la guvernare, patru au fost ori mai sunt membri ai unor partide declarat comuniste. Unul dintre ei, Alberto Garzón, ministrul Consumului, a şi publicat în anii trecuţi cartea De ce sunt comunist şi este un apologet al lui Fidel Castro.

Alături de Unidas Podemos, partenerul major al alianței de guvernare este PSOE, o formațiune plasată ideologic la stânga formațiunilor social-democrate europene tradiționale. Lucrurile sunt mai complicate pentru că guvernul există doar datorită susținerii și acceptării venite din partea formațiunilor secesioniste catalană, valenciană, galiciană și bască. Ultima, urmașă a aripii politice a organizației teroriste ETA și susținătoare în continuare a statului independent basc, cu teritorii desprinse din Spania și Franța.

Revenind la experimentul spaniol, măsurile care au marcat țara cel mai teribil în aceste șase luni au privit gestionarea crizei provocate de pandemie, iar ideologia a avut rolul său aici.
8 martie este un reper pentru că acesta ar fi momentul care a dus la explozia epidemiei în Spania. Deși la începutul lui martie apăruseră primii morți ca urmare a contractării coronavirusului, PSOE și Podemos au chemat lumea la mitinguri feministe de Ziua Internaţională a Femeii. Au ieșit pe străzi circa 600.000 de spanioli, din zeci de orașe din țară. Numai la Madrid ar fi fost peste 300.000 de oameni. După vreo lună de la aceste mari manifestații feministe, Spania devenea prima din lume la numărul de morți raportat la populație, iar mult timp a fost a doua, devansată de Belgia.

Și economic țara pare lovită de o catastrofă. OCDE anunța azi că economia Spaniei se contractă în 2020 cu 14,4%, cea mai mare scădere din lume. Asta și pentru că depinde mult de turism, un sector extrem de afectat. În aceste condiții, în Spania a fost introdus „venit minim vital” – calculat la un minim de 462 de euro, pentru un adult fără copii. Ar fi un efort financiar total estimat la peste trei miliarde de euro. Podemos a inițiat măsura și a grăbit guvernul Sanchez să o adopte, dar astăzi a fost votată în parlament și de formațiunea de centru-dreapta Partidul Popular, iar Vox, formațiune conservatoare și libertariană economic, s-a abținut.

Şi ar mai fi câteva gesturi și măsuri care puse cap la cap dau măsura experimentului utopic spaniol. Ministru al Egalității a fost numită Irene Montero, partenera de viață a vicepremierului Pablo Iglesias, cei doi fiind principalii lideri ai Unidas Podemos. Montero, în vârstă de 32 de ani, are un CV ambiguu, din care nu este clar dacă s-a angajat vreodată în viața sa. S-a remarcat însă chiar de la început, când, constata lumea, în ciuda numelui ministerului, a adus în funcțiile de conducere o echipă formată exclusiv din femei. Printre acestea, una a devenit președinta Institului Femeii, iar fosta soție a acesteia a primit conducerea Direcției de Diversitate Sexuală. De remarcat și terminologia noii ordini feministe spaniole. Astăzi, ministerul are şi un subsecretar de stat bărbat.

De asemenea, guvernul a fost criticat că în ciuda marilor probleme economice și sociale anunțate, au fost alocate la mijlocul lunii mai o sută de milioane de euro doar pentru combaterea violenței de gen, temă centrală în agenda Unidas Podemos. De remarcat participiul feminin „unidas”, formațiunea căutând să transmită și prin nume atașamentul față de valorile feminismului.

Şi mai vizibil ca ministru a fost partenerul lui Montero, vicepremierul Pablo Iglesias, susținător al regimurilor socialiste din America de Sud, inclusiv al celui lui Chavez și Maduro, din Venezuela, și alimentat cu banii acestora. Începutul său în politică a fost în formațiunea troțkistă Stânga Anticapitalistă. Astăzi lui Iglesias i se spune „Ceaucescu de Galapagar”, după numele orășelului de la nord de Madrid unde, împreună cu Montero, și-a cumpărat o casă cu 600.000 de euro, o sumă exorbitantă chiar și pentru spanioli. Situația a devenit anecdotică și pentru că în urmă cu opt ani, întreba oamenii dacă ar da economia țării pe mâna cuiva care își cumpără un penthouse cu 600.000 de euro, cu referire la achiziția ministrului Economiei de atunci.

În săptămânile care au urmat lui 8 martie, un mesaj postat de Pablo Iglesias pe Twitter dădea frisoane bursei spaniole. El scria că toată bogăția țării, în orice formă a sa și oricare i-ar fi deținătorul, este subordonată interesului general. Comentariul a provocat speculații privind intenția guvernului de a profita de pandemie pentru a realiza naționalizări. Mai ales că în urmă cu trei ani, pe când era în opoziție, Iglesias mai susținuse naționalizarea întreprinderilor energetice.

În tot acest timp, premierul Sanchez a avut practic un singur mesaj pentru Uniunea Europeană, în fapt, un șantaj împachetat diplomatic: Ajutați-ne căci în caz contrar alimentați eurofobia! Discurs care până la urmă a dat rezultate, Spania urmând să primească cca. 80 de miiliarde, a doua sumă după Italia.

Mai multe, despre guvernul social-comunist, aici: https://mondorama.info/pedro-sanchez-aduce-stanga-radicala…/