FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Geert Wilders: Om în afara timpurilor

Acum 70 de ani, Winston Churchill avertiza în zadar asupra pericolului reprezentat de rapida ascensiune la putere naţional-socialiştilor conduşi de Adolf Hitler. Ridiculizat de marile conştiinţe ale vremii ca fiind un apostol al apocalipsei ce vrea să arunce lumea într-un nou război mondial, Churchill a fost ignorat de liderii politici contemporani lui, amatori de discursuri goale de conţinut despre pace şi înţelegerea dintre popoare. Rezultatul? Dorinţa de a evita cu orice preţ războiul a aruncat lumea în cel mai cumplit conflict din istorie. Lecţia nu a fost învăţată nici până astăzi.

Geert Wilders nu este Winston Churchill, dar ceea ce îl apropie de marele om de stat britanic este curajul lui de a spune adevărul, indiferent de cât de nepopular ar fi: Islamul este o ameninţare pentru Occident, iar tendinţa Vestului de a ceda, pas cu pas, în faţa pretenţiilor absurde ale unor oameni mânaţi de uri vechi este sinucigaşă şi va duce la disoluţia lumii pe care o cunoaştem şi cumplite vărsări de sânge.

Dar pentru că a spus adevărul, Geert Wilders trebuie să plătească; portretizat în extremist şi ridiculizat pentru opiniile sale „alarmiste”, a ajuns pe banca acuzaţilor şi urmează a fi judecat.

Robert Spencer compară opiniile lui Wilders cu cele ale lui Gladstone şi Churchill, sesizând cât de mult au putut degenera în Vest principiile libertăţii. (Imperialistu’)


Geert Wilders: Om în afara timpurilor (Robert Spencer, Frontpage Magazine)

Vinerea trecută, Geert Wilders a zis: „Privesc islamul nu ca o religie, ci ca o ideologie periculoasă, totalitară — asemănătoare comunismului şi fascismului. Nu am voie să spun asta?”

Nu, nu are voie să zică asta. Pentru astfel de declaraţii, miercuri, Curtea de Apel din Amterdam a ordonat ca Wilders să fie dat în judecată pentru „incitare la ură şi discriminare în baza declaraţiilor făcute în media despre musulmani şi credinţa lor. În plus, Curtea de Apel consideră evidentă necesitatea urmăririi penale pentru insultarea credincioşilor islamici datorită comparaţiilor făcute de Wilders între Islam şi nazism.”

Deci Wilders este urmărit penal pentru „incitare la ură şi discriminare” şi pentru „insultarea credincioşilor islamici”. Dacă insultarea cuiva este o crimă, în Olanda va avea loc explozie de procese împotriva foştilor consorţi şi a chelnerilor posaci – fără a mai menţiona că însuşi Wilders are un caz puternic împotriva detractorilor săi, pentru tot limbajul plin de ură direcţionat înspre el.

Simpla idee de a da în judecată pe cineva pentru că a insultat pe altcineva este absurdă şi demască iniţiativa olandeză ca fiind o tentativă a elitelor politice ale ţării de a reduce la tăcere unul dintre cei mai importanţi critici ai săi. Cel care judecă ce anume este o insultă sau nu o insultă pentru care poţi fi dat în judedcată este cel care controlează discursul – acesta este scopul acuzării lui Wilders.

Nu a fost tot timpul aşa. Imaginaţi-vă dacă o astfel de lege ar fi fost în vigoare în Anglia în timpul lui William Ewart Gladstone (1809-1898), de patru ori prim-ministru al Marii Britanii : 1868–74, 1880–85, 1886 şi 1892–94. Acesta a numit Coranul o „carte blestemată” şi în timpul unei sesiuni a parlamentului a ţinut-o în mână, spunând: „Atîta timp cît această carte există, nu va fi pace în lume.”

Acum, au triumfat idolatorii cărţii în care el văzuse un asemenea obstacol în calea păcii: o cameră de lectură islamică este amenajată la librăria Gladstone, înfiinţată lîngă casa lui în North Wales. Într-un reportaj audio făcut pe acest subiect de către BBC, strănepotul lui Gladstone Christopher Parish şi profesorul Richard Aldous, aflat la conducerera departamentului de istorie de la University College Dublin, încearcă din răsputeri să înţeleagă motivul pentru care Glastone ar fi aprobat această cameră de lectură. Vedeţi, Gladstone era un om al timpurilor lui, dar a făcut şi comentarii favorabile la adresa lui Mohamed pe marginea unei biografii a fondatorului islamului, iar afirmaţiile lui nu erau atît de extreme precum cele făcute de unii din contemporanii săi…

Dar dacă Gladstone ar fi făcut astăzi acele afirmaţii, ar fi fost demonizat şi probabil urmărit penal. Acelaşi lucru poate fi spus de unul din succesorii lui Gladstone, Winston Churchill, care a scris:

Cît de îngrozitoare sînt blestemele pe care islamul le aşează asupra adulatorilor lui! În afara freneziei fanatice, care este la fel e periculoasă la om ca hidrofobia la un cîine, mai este şi această apatie fatalistă paralizată de frică. Efectele sînt vizibile în multe ţări. Obiceiuri dăunătoare, agricultura primitivă, metode de comerţ tembele şi insecuritatea proprietăţii există peste tot unde adepţii profetului conduc sau trăiesc…

Musulmani individuali pot arăta calităţi extraordinare. Mii devin soldaţi bravi şi loiali a-i Reginei; toţi ştiu să moară; dar influenţa religiei paralizează dezvoltarea socială a celor care o urmează.

Nu există în lume o forţă retrogradă mai mare decât aceasta.

Churchill a avertizat şi că „dacă Creştinismul nu este adăpostit în braţele puternice ale ştiinţei”, atunci „civilizaţia Europei moderne o să dispară”. Iar acum ar putea într-adevăr să dispară, din moment ce apărătorii Europei işi concentrează atenţia spre protejarea musulmanilor din Europa de insulte în loc să se confrunte deschis cu acele elemente ale Islamului care i-au condus pe Gladstone şi pe Churchill spre concluziile lor – iar aceste elemente continuă să existe. Textul Coranului şi învăţăturile Islamului nu s-au schimbat de la sfîrşitul secolului 19 pîna la începutul secolului 21. Ce s-a schimbat este atitudinea predominantă faţă de carte. Acum a devenit o manifestare a bigotismului şi a urii să vezi în cartea sfînta islamică orice altceva decît pace şi toleranţă. Dar textul cărţii şi învăţăturile religiei rămîn aceleaşi. Cum Coranul era un obstacol pentru pace în zilele lui Gladstone, este şi acum. Dacă este un îndemn entuziast la pace şi toleranţă acum, atunci era acelaşi lucru şi pe timpul cu Gladstone.

Dacă Geert Wilders s-ar fi născut acum 200 de ani, ar fi putut ajunge premierul Olandei. În schimb, el este un om vînat. La fel, dacă Gladstone sau Churchill ar fi aduşi prin minune în Casa Comunelor din 2009, ar fi fost demonizaţi pentru „hate speech” dacă ar fi îndrăznit să îşi exprime părerile despre Coran.

Dar Coranul rămîne la fel. În cele din urmă, Europa şi America vor fi nevoite să se confrunte cu consecinţele acestui fapt, într-un fel sau altul.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

19 Comments

  1. Imperialistu'
    31 January 2009

    Domnule Horvath, dvs. abuzati de rabdarea noastra. V-am spus ca nu va vom mai publica mesajele care nu au legatura cu temele blogului. Daca ar fi fost macar o comunicare adresata noua, as mai fi zis, dar dvs. nu faceti altceva decat sa copy+paste.

    Imi pare rau, dar asa nu merge.

  2. Seherezada
    31 January 2009

    Problema este ca aceste state au oferit cetatenia musulmanilor si acum se vad cu mainile legate de legi.
    Nu cred, sincer, ca exista un om in Europa care sa nu constientizeze pericolul care ne paste (iar daca un astfel de om exista …ferice de cei saraci cu sufletul…) mai cu seama din cadrul politicienilor, insa goana pentru voturi i-a facut sa isi vanda sufletul diavolului, si cum ar putea oare sa apara la televizor vorbind impotriva cetatenilor sai, chiar daca acesti cetateni sunt de o alta etnie si religie, neglijand chiar mesajul dreptatii intre semeni? Acest lucru ar fi exploatat de dusmani si asa s-ar duce pe apa sambetei cariera politica.
    Din pacate inca nu am ajuns la stadiul in care sa ne gandim la binele nostru inainte de a ne gandi la binele personal, in conditiile astea cine isi risca pielea, sa ajunga ostracizat?
    Cu atat mai mult trebuie laudat dl Geert, pt ca a avut curajul sa infrunte aceste riscuri!
    Nu de la politicieni trebuie sa asteptam schimbarea, nu va veni de la ei, ci de la oameni, oamenii trebuie sa constientizeze ce inseamna islamul si sa reactioneze, din pacate oamenii sunt presati de rata pt casa, de ceea ce pun pe masa sau de fetele care apar despuiate la tv asa ca nu le mai sta gandul la discutii filozofice despre Mohamed, si daca un procentaj insemnat dintre oameni fraternizeaza cu musulmanii ca da bine cum sa ajungi la constiinta lor?

  3. toro
    31 January 2009

    Nu m-ash mira ca Geert sa aibe niste bube in cap, dar era o vorba: iti pot da seama de valoarea unui om atunci cand ii vezi dusmanii. Iar in cazul lui Geert, dusmanul este statul olandez, asta inseamna ca macar ceva o facut cum trebuie ????

  4. Imperialistu'
    31 January 2009

    Toro, o buba are sigur ???? => nu e normal sa interzici o carte, indiferent de cat de tampita este ea. In rest, intru totul de acord cu tine! ????

  5. costin
    31 January 2009

    @toro,
    iti poti da seama usor daca Wilders are sau nu bube in cap. Nu trebuie decit sa vezi ce si de ce zice… si sa vezi ca au fost si alti oameni, confirmati de istorie, care credeau cam aceleasi lucruri ca el.

  6. Panseluta
    31 January 2009

    toro:

    Eu, una, nu-l mai sprijin pe Wilders daca a cerut interzicerea Coranului.
    Daca e adevarat, imi voi retrage semnatura de pe Petitia in sprijinul lui. Interzicerea Coranului e echivalenta interdictiei de libera expresie de care sufera Wilders insusi.

    Sper sa fie o calomnie, o fabricatie…

  7. costin
    31 January 2009

    Panseluta,

    Wilders asa zice, ca vrea sa interzica Coranul. Emil spunea intr-un comentariu ca si Mein Kampf este interzisa in Olanda. Este o idee absurda si tocmai de aia ma gindesc ca e posibil sa fie doar o miscare de PR prin care vrea sa atraga atentia asupra continutului Coranului, sa stirneasca interesul oamenilor si sa se convinga ei insisi de lucrurile pe care le spune Wilders. Deci, nu sint sigur ca Wilders vrea intradevar sa interzica Coranul.

  8. toro
    31 January 2009

    Panseluta: Mi se rupe de Koran, din partea mea e lemn de foc in alta forma. Shi ca o blasfemie trebuie sa aiba companie, cred ca shi Biblia intra in aceashi categorie.
    In schimb nu am aceashi parere despre cartile religioase ale evreilor, pentru ca au decenta sa shi le tina pentru ei. Nu, nu sunt evreu.

    Nu inteleg de ce trebuie lumea sa chinuie de 2000 de ani din cauza unei mici afaceri denumite Isus. Dar sincer cred in Dzeu, adika sper sa existe, deshi slabe sanse. Nu, nu sunt sectant. Sunt doar ortodox, adika apartin la o religie in care porcaria o ajuns asha de mare incat popa cere banii de inmormantare. Mai jos de atat nu prea ai unde sa mergi. Ahh. Am uitat de musulmani, se poate mai jos. Noapte buna.

  9. israelianca
    31 January 2009

    Eu n-as interzice Coranul. As interzice doar practicarea islamului in afara statelor arabe si musulmane, cita vreme adeptii acestei religii se dedau la acte de violenta pe strazile statelor lor adoptive.
    Toro, parte din Biblie sint scripturile evreiesti.

  10. Panseluta
    31 January 2009

    toro:

    Ti se „rupe” de Koran sau de Iisus/Biblie…

    Boon. E Ok.
    Poti sa spui ce vrei, dupa mine, si ma bucur ca o faci, dar nu sunt suficient de diplomata ca sa nu-ti atrag atentia ca scrii chestiile astea in liberate, stiind foarte bine ca nimeni nu te va trimite la minele de plumb pentru rebeliunea ta adolescentina si cam ignoranta (Cum ti-a aratat israelianca delicat, o mare parte a Bibliei evreiesti e incorporata in Biblia crestina sub numele de „Vechiul Testament”…)

    Daca traiesti in Romania mi se pare imposibil sa nu sti ca au pierit mii de oameni in gulagul comunist pentru mult mai putin decit scrii tu cu asemenea larghete… Un atac direct la „cartile sfinte” ale Comunismului–nu o declaratie de genul „mi se rupe de Marx si Lenin si Stalin”, ci, de regula, o opozitie politica si filozofica bine articulata, sau un refuz implicit ideologic de-ati da bruma de pamint comunistilor–insemna o condamnare la Canal/gulag, care echivala cu o condamnare la moarte.

    Mai lasa teribilismele. Pe mine nu ma impresioneaza argoul gen „”mi se rupe” ca instrument de intimidare cocoseasca a interlocutorului.

  11. costin
    31 January 2009

    am adaugat o poza frumoasa articolului ????

  12. atol
    31 January 2009

    Pe pagina Altermedia este publicat articolul „Stres…” (de Layla Anwar) prin care autorul, sau autoarea nu stiu ce gen este, se adreseaza occidentalilor la final astfel:”Iata ce e stresul! Tocmai v-am spus. Iar daca azi sau maine inima voastra va inceta sa ticaie din cauza stresului, sa stiti c-ati meritat-o, criminalilor!
    Fie sa fiti stresati pana crapati dracului, crapati odata pentru totdeauna!” Intrucat imi doreste si mie moarte am crezut necesar sa imi spun si eu parearea.In comentariul facut am introdus si un citat din articolul lui John Derbyshire „De ce nu-mi pasă de palestinieni”.Iata de ce este important ca articolele ce apar pe aceasta pagina sa fie traduse.

  13. costin
    31 January 2009

    atol,
    Altermedia, la ce te poti astepta de la site unde se aduna floarea antisemitismului romanesc si international? Diferenta dintre „neo-legionarii” de genu si extremistii de stinga este ca sint tot extremisti, tot pasionati de teoriile conspirative, antisemitism, anticapitalism, antiliberalism si in principiu anti-tot-ce-tine de libertatea de exprimare si libertatea individului. Ma scuzi daca nu sint destul de coerent, e tirziu in noapte, vorba aia ????

  14. emil
    31 January 2009

    Atol, sa stii ca am luat cu toti aminte la sugestia ta. Aveam si dinainte articole traduse, dar aveam si multe citate date in engleza. De acum incolo vom traduce si citatele in romana (eu unul deja am inceput sa aplic ideea asta). Sint complet de acord cu tine. Ma bucur mult ca te-ai folosit de acea traducere a articolului lui Derbyshire. Si ca o chestie personala (am lucrat ceva la ea), dar mai ales pentru ca e cel mai bun exemplu pe care il puteai da pentru a continua sa prezentam traduceri. Thanks.

  15. toro
    31 January 2009

    Ai dreptate Panseluta. Chiar ai dreptate. Nu te aprob in batjocura, chiar ai dreptate. Imi place ca vb cu oamenii inteligenti. ????
    Da, am folosit un argou care nu imi face cinste. Dar shi postul tau e impregnat cu irational.

    Adevarul este ca sunt dezgustat de religie. Dar o sa-mi tzin dezgustul pentru mine.

  16. Panseluta
    31 January 2009

    toro:

    1. „dezgustul de religie” e un sentiment ca oricare altul, si ca atare nici mai mult, nici mai putin legitim ca oricare alt sentiment. No problem.
    Cind, insa, iti faci public sentimentul in sprijinul sau impotriva unor idei/ideologii/politici, sentimentul se transforma in opinie (o arma extrem de puternica, dupa cum stii bine) pe care trebuie s-o
    argumentezi, oricit de greu ar fi, ca asa functioneaza sistemul cognitiv si etic in care suntem toti educati, chiar si tu.

    2. „Dar shi postul tau e impregnat cu irational”.

    Demonstratia??

  17. madalina
    31 January 2009

    Tolerantilor, curand am sa va insotesc intre-unul din haremurile cu cadane unui sultan al califatului Europa pazi de eunuci selectati special din tagma voastra cu asa libertati de exprimare . Aleluia pardon Allahu akbar!

  18. costin
    31 January 2009

    Diferenta de opinie intre oamenii obisnuiti si elite se mareste:

    Geer Wilders este pe locul doi intr-un top al populatiei pentru cel mai iubit politician in Olanda, iar intr-un top al politicienilor iese pe locul doi pentru cel mai neplacut politician.

    Dutch anti-Islam politician Geert Wilders has come in second in two polls for politician of the year. A panel of Dutch television viewers said he is the second best politician this year, while Mr Wilders’ colleagues in parliament named him the second worst.

    Quite a discrepancy. But, actually, not so surprising. It is yet more evidence of the gap between the public and the elite.

    Next prime minister
    Geert Wilders has made the disillusionment of many Dutch voters his reason for being. He is always ready to fight the establishment in the name of the little guy.
    Part of the success of his Freedom Party movement comes from his style of speaking directly to the public. The simple, sometimes crude, language he uses on the floor of parliament has brought reprimands from his colleagues, and praise from his followers.

    And it’s his followers that have put Mr Wilders and his Freedom Party in a very strong position: second in European elections last spring, the largest party in the country for the last six months, according to one national opinion pollster. Mr Wilders himself openly speculates about becoming the next prime minister.

    Anti-Islam ticket
    Other political parties are having a tough time dealing with that scenario. The Freedom Party has been accused of having just one issue: anti-Islam. And it is precisely his fervent, if not radical, opposition to outward displays of Islam that brings condemnation from other politicians.

    For instance, when Mr Wilders proposed a tax on women who wear a Muslim headscarf, calling it a ‘rag-head tax’, other politicians felt Mr Wilders had finally gone too far.

    A blogger subtitled Geert Wilders’ speech in parliament criticising the Dutch government’s 2010 budget.

    Gulf
    Mr Wilders has been successful, but he doesn’t owe his success solely to good political tactics. The gulf between the Dutch public and the élite has been wide, and growing, for years now. Voters are no longer faithful to one party; they no longer feel rooted in any particular ideology.
    Academics and pollsters have been studying this gulf since the late 1990s. Pim Fortuyn was the first politician to appeal directly to these floating voters, but he was murdered just before elections in the spring of 2002. Since then, voters have been party hopping much more than in decades past, and the established parties have suffered.

    Can be both
    But whether or not Geert Wilders’ popular success is due to his own talents, or to public disillusionment with the powers-that-be, in the end it is not so uncommon for politicians to be chosen best and worst in the same year.

    The year-end polls ask people to choose both whom they think is best, and separately whom they think is worst. Both Prime Minister Jan Peter Balkenende and Finance Minister Wouter Bos have been in the top three and bottom three many times. It is a sign of recognition, a consequence of being outspoken and involved in the topics of the day. That triggers approval in some, rejection in others.

    In that light, Mr Wilders can take solace. He did not come in second in all this years’ polls. The very public who narrowly voted him second best politician of the year, also voted him as the outright winner for the worst politician of the year.

    Of course, the only poll that counts is the ballot box. National elections must take place within the next 17 months – then we will see just how large the gap is between the public and the élite.
    Geert Wilders, loved and loathed

  19. florentza
    31 January 2009

    SUNTEM IN 2011 SI TOTI TREBUIE SA LUAM SEAMA LA VALURILE DE EMIGRANTI CARE IN URMA „REVOLUTIILOR ” DIN TARILE MUSULMANE.AU INCEPUT DIN NOU SA INVADEZE EUROPA .Ma intreb daca nu -este totul organizat cu anticipatie si totul condus de asa maniera sa dea posibilitati musulmanilor sa ajunga cat mai multi in Europa. Pentruca in numele democratiei,drepturile omului, umanitate e.t.c Europa primeste „refugiati politici” le acorda „ajutor umanitor”,desi unele din aceste tari au milioane de someri,pentru care nu se poate face nimic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *