Eu sînt sărac. Fiind însă un om cu facultatea terminată la zi, mi-am pus diverse întrebări despre viață, cum ar fi următoarea: cum naiba am ajuns în această situație? Prin liberă alegere în nici un caz, nu-mi amintesc să fi fost vreodată întrebat, să fi ales în mod conștient o astfel de soartă. Fiind un om cu tabieturi și preferințe, uneori destul de scumpe, nu pot afirma că sărăcia ar fi un stil de viață care mă reprezintă. Ba dimpotrivă, în general am tendința să o consider o carență.

Observînd că și părinții mei sînt săraci, nu pot să nu mă întreb: oare această caracteristică de care nu pot scăpa nu o fi moștenită? Am decis să explorez mai îndeaproape această posibilitate: în ce măsura sărăcia mea este datorată mediului social în care am crescut și cît din această sărăcie este zestre de la strămoșii mei?

Orice studiu științific pornește de la observații simple ale mediului imediat înconjurător. În continuare, se elaborează teorii, se imaginează și se execută experimente decisive și repetabile.

Cercetînd istoria familiei am aflat că în sec XIX, stră-străbunicul meu trăia sub opresiunea Imperiului într-un sat de oameni liberi din Alba, la doar cîțiva kilometri de Blaj, se numea Niculaie și avea pămînturi. Era ceea ce s-ar numi în zilele noastre, un chiabur. Avea aur, putea să-și plătească muncitori, dar – presupun eu – avea o înclinatie aparte pentru munca grea și pentru exploatarea propriilor rude și pentru utilizarea copiilor minori la munca grea a cîmpului. La fiul său, Gligor, se observă aceleași caracteristici: avea pămînt, o parte moștenită de la părinții săi și o parte din zestrea străbunicii. O altă parte a pămînturilor sale trebuie însă atribuite condițiilor socio-economice în care a trăit. S-a refugiat din fața brutalului proces de maghiarizare din Ardeal, tocmai în Detroit, SUA, unde s-a lăsat exploatat de către mari burghezi americani activi în domeniul construcțiilor de căi ferate. Puținii bani pe care îi primea îi trimitea străbunicii, rămasă în țară să înfrunte dușmanul și să întrețină visul Unirii cu țara, cu instrucțiuni clare de investiții în achiziții de acțiuni și pămînturi care, în concepția vremii, se moșteneau integral (dacă excludem taxele). Astfel, la bunicul meu, cel puțin în prima parte a vieții sale, înainte de război, se pot observa aceleași concepții, orientări și același nivel de avere și ne-am aștepta la un parcurs similar. După război însă, un soi de sindrom posttraumatic de inversiune ereditară pare să fi lovit un întreg segment de populație din zonă, greu încercată de-a lungul sutelor de ani de robie printre străini și separare de frații lor de peste Carpați: în loc de pămînturi, acțiuni și program încărcat de lucru, s-au trezit aproape peste noapte fără aur sau pămînturi, săraci și angajați în construirea democrației populare. Un episod clinic semnificativ pentru transformările acelei perioade a rămas celebru în familie: badea Gligor, împreună cu un uncheș, prieten bun al său și tovarăș obișnuit de clacă, ședeau în fața sobei; muiau în tăcere bucata de zahar brun în ceai, o lipăiau, pipau tabac uscat aprins cu cărbuni și puneau pe foc bani și acțiuni, acum egale în valoare cu puterea calorică a hîrtiei pe care erau tipărite. Gena chiaburismului a devenit recesivă din acel moment înainte, iar gena sărăciei pare să fi întîlnit un teren fertil pe care s-a manifestat deplin în următoarele decenii. Bunicii mei, parinții și acum eu am fost și sîntem săraci.

Veți spune: sînteți un caz izolat, nu aveți relevanță statistică. Stiința nu poate confirma astfel de corelații decît în urma unor studii serioase. Aveți dreptate, așa cred și eu. De aceea am căutat în literatura de specialitate studii relevante. Fundamentarea teoriei ereditare a sărăciei se bazează pe trei studii seminale pe care le voi prezenta în continuare.

*

Simon LeVay (1991) a condus un experiment de disecție pe 19 creiere de oameni săraci și 16 creiere de oameni bogați. Spre surpriza sa și a întregii comunități științifice, a descoperit că zona INAH-3 a hipotalamusului avea dimensiuni mai mici în cazul săracilor decît în cazul celor bogați. E drept că numărul cetățenilor disecați a fost mic, grupul de control nu a respectat reguli prea complicate de selecție, nu era vreun indiciu în literatura de specialitate că zona INAH-3 a hipotalamusului ar avea vreo legătură de cauzalitate cu succesul financiar în viață sau că, dimpotrivă, lipsa conturilor grase sau banala invidie ar putea duce contracția vizibilă a unor zone din creierul uman. Cu toate acestea, s-a văzut nevoit să admită că „teoria genetică a sărăciei ar putea avea un substrat biologic”. Presa a preluat și a popularizat uimitoarele rezultate ale Dr. Simon LeVay. Aceste cercetări inițiale au inspirat un mare număr de dezbateri și cercetări ulterioare mai amănunțite.

Michael Bailey și Richard Pillard (1991) au intreprins de-acum celebrele studii asupra gemenilor. Au dat anunțuri în ziare ale stîngii radicale prin care au solicitat participarea la experimente asupra eredității sărăciei a unor gemeni monozigotici care au crescut în medii diferite. Cei care au dorit să participe la experiment au completat o serie de chestionare în cadrul cărora au dat răspunsuri la întrebări despre starea lor materială. Se poate să fi fost o anume doză de eroare sistematică, dat fiind faptul că selecția s-a făcut prin anunțuri în ziare de extrema stîngă. Relevanța statistică ar putea fi mică dat fiind numărul de cîteva zeci al perechilor de gemeni. Calitatea analizei a avut poate de suferit și din cauză că nu s-a prea insistat asupra condițiilor concrete materiale ale familiilor în care au crescut acești gemeni. Ce s-a constatat însă este că în cazul a aproximativ jumătate dintre aceste perechi de gemeni, dacă unul dintre ei a ajuns sărac la maturitate și a răspuns la invitația din ziarul radical, atunci și celălalt frate, deși crescut într-o altă familie (poate a unui vecin, a unei rude, etc), a ajuns tot sărac. În aceste condiții, o rată de succes de 50% este considerată suficientă din punct de vedere științific pentru a stabili că sărăcia se transmite ereditar prin intermediul zestrei genetice. Nu este neapărată nevoie pentru ratificarea cu succes a legii ca ambii frați monozigotici să fie săraci.

În sfîrșit, Dean Hamer et al. (1993) a analizat o anume secțiune a cromozomului X în familiile a 40 de cetățeni săraci. El a descoperit, analizînd pedigree-ul acestor cetățeni, că regiunea numită Xq28 se transmite pe linie maternă și determină nivelul de sărăcie al unei persoane. Nu s-a stabilit vreo funcție financiară a zonei Xq28 din cromozomul X și nu s-a răspuns la problema dificilă a majorității familiilor în care unul dintre frați este mai leneș, sărac și nedescurcăreț, pe cînd ceilalți se descurcă decent în viață în ciuda moștenirii împărțite în general egal între aceștia. Cu toate acestea, ce rămîne indiscutabil din momentul apariției acestui studiu fundamental, este că o anume secțiune a cromozomului X transmite sau nu, într-un fel sau altul, sărăcia la unii sau alții dintre urmașii pe linie maternă sau nu.

După cum se poate vedea, putem concluziona în mod clar că sărăcia nu este o alegere sau un mod de viață încurajat de diverse condiții familiale sau de educație, ci este determinat în mod univoc de zestrea genetică. M-am născut sărac și voi muri sărac și dependent de ajutorul social al statului. Nu ar trebui să vă fie milă de mine, nu trebuie să mă disprețuiți ca și cum aș fi mai leneș decît dumneavoastră, ca și cum aș fi chiulit de la școală sau aș fi fost neserios la serviciu. E un mod de manifestare a unicității mele și este la fel de valoros ca oricare altul. Ba chiar, consider că într-o lume ca a noastră în care, sub influența docilității de inspirație medievală în fața puterii clericale, sînt valorizate pozitiv mai degrabă vizitele la Luvru, concertele de muzică clasică, atenția acordată educației propriilor copii, prudența, reținerea în cheltuirea banilor proprii sau chiar economisirea pentru zile negre, un exemplar deosebit, care are curajul de a-și afirma identitatea și diferența trebuie apreciat într-un mod special. Iar faptul că mă folosesc de furt pentru a reduce tocmai din această diferență, că valorizez sămința de floare, meciurile stelei, maieurile cu găurele și bătutul nevestei nu este vreo vină a mea, ci a celor care, nedeterminați genetic de această genă își permit să-mi prezinte fără rușine exemplul lor ca și cum aș mai putea schimba ceva în privința soartei care îmi este rezervată de Ordinea Universală.

*

Astrologia este o știință mistică, bazată pe corelații statistice alese convenabil, interpretate în mod neașteptat și/sau paradoxal, pe manipularea iscusită a unor expresii și concepte golite de conținut și, foarte important, pe combinația fericită între puterea de persuasiune a astrologului interesat și frica de necunoscut sau confuzia victimei.

Științele sociale moderne, scăpate din chingile medievale ale logicii aristotelice și ale eticii scolastice, se înmulțesc și înfloresc în adevărate arte mistice ale persuasiunii liberale care pot concura de la egal la egal cu astrologia antică.

Studiile prezentate mai sus sînt cît se poate de reale, cu mențiunea că obiectul lor de studiu nu a fost sărăcia. Deși ar fi oferit răspunsuri echivalente și la fel de inutile din punct de vedere explicativ în cazul analizării oricărui comportament social complex cum ar fi succesul în viață, capabilitățile atletice, părerile despre sau orientarea religioasă sau politică, șansele de a ajunge tractorist, analist politic, sau de a avea restanțe la cheltuieli, totuși, în mod inexplicabil, sînt venerate ca parte a templului științei cînd vine vorba de orientarea sexuală, de „teoria genetică a homosexualității”.

Genetica comportamentală, dincolo de cacofonia inevitabilă și explicabilă pe care o aduce în lumea științei, este o știință mistică și are ambiția de a fundamenta comportamente sociale complexe, cum ar fi homosexualitatea, pe corelații convenabil alese ridicate la rang de legi naturale și de a persuada publicul îndărătnic că explicațiile paradoxale, pe lîngă meritul de a goli de sens cuvintele obișnuite, pot induce eficient confuzia și, astfel, pot grăbi revoluția socială. Să crape Occam de ciudă, nu alta!

În ultimii 20 de ani studiile științifice în domeniul teoriei genetice a homosexualității se construiesc pe fundația prezentată în studiile de mai sus și adaugă în cokteilul mistic diverse proporții de hormoni ‘feminini’ și ‘masculini’, presiune intrauterină, starea vremii și, foarte important, dimensiunea pantofilor poștașului în momentul concepției. Aceasta este forma contemporană, ‘nature-nurture’, a teoriei genetice a homosexualității.

Le Vay, S. (1991). A difference in hypothalamic structure between heterosexual and homosexual men. Science, 253, 1034-1037.
Bailey, J. M., & Pillard, R. C. (1991). A genetic study of male sexual orientation. Archives of General Psychiatry, 48, 1089-1095.
Hamer, D. H., Hu, S., Magnuson, V. L., Hu, N., & Pattatucci, A. (1993). A linkage between DNA markers on the X chromosome and male sexual orientations. Science, 261, 321-327.

*

Dr. Francis Sellers Collins, directorul Human Genome Project:
„Există o componentă imposibil de evitat a eredității în multe trăsături ale comportamentului uman. Însă pentru practic nici una dintre acestea ereditatea nu este nici măcar aproape de a avea putere de predicţie… Un domeniu de mare interes public este fundamentul genetic al homosexualităţii. Dovezile arată că orientarea sexuală este influenţată genetic, însă nu este nicidecum programată în ADN şi că, indiferent de genele care ar fi luate în considerare, acestea reprezintă predispoziţii, nu predeterminări.” (2006)

Adică, dacă eu am plămîni mai mari și viteză bună de reacție a mușchilor, asta înseamnă că aș putea deveni un bun atlet. Dacă voi merge sau nu la Olimpiadă depinde însă de infinit de multe alte lucruri, printre care, o importanță deloc neglijabilă ar putea să o aibă și alegerea mea între o viață banală de pescar amator pe unul din rîurile patriei și una plină de efort și nesiguranță a unui aspirant la medalii internaționale.

*

Pentru că știu că se vor găsi unii care să condamne acest text și să ceară concedierea autorului din diverse funcții publice pentru evidente atitudini fasciste și/sau comuniste față de minorități sexuale, o să adaug o poveste interesantă:

Dr. Samuel Cartwright a publicat în The New Orleans Medical and Surgical Journal, una dintre revistele de top ale științei medicale americane, un studiu asupra drapetomaniei. A studiat îndeaproape un număr de cîteva zeci de familii de negri americani și a notat conștiincios gradul de incidență ale acestei uimitoare caracteristici. Rezultatele Dr. Cartwright relevă o incidență de aproximativ 50%, exact ca și în cazul homosexualității între gemeni, a ciudatului impuls al unor negri de a fugi de pe plantațiile stăpînilor lor. Adică fenotipul drapetomeniei – frică de stăpîni, anxietate și impulsul incontrolabil de a o lua la fugă de pe plantație – este probabil determinat genetic, cel puțin în proporție de 50%. În 1851, Dr. Cartwright a propus și o metodă revoluționară de tratament: „să-i biciuiască pînă ies dracii din ei” (whip the devil out of them) la primul semn de bosumflare sau de nemulțumire a acestora. Corecția venită din mediul social poate ameliora starea negrilor, însă vindecarea completă nu se va putea obține, dată fiind natura ereditară a bolii, spune Dr. Cartwright.

Poate că știința mistică a geneticii comportamentale ar trebui să ia în considerare reabilitarea Dr-ului Cartwright și rafinarea studiilor sale în fascinantul domeniu al drapetomaniei.

*

O direcție de studiu oarecum nebăgată în seamă pînă acum de știința mistică a geneticii comportamentale ar putea fi următoarea: ați observat probabil că unele femei practică acte sexuale în schimbul unor sume de bani sau a unor servicii și/sau obiecte pe care acestea le consideră valoroase. În schimb, alte femei preferă mai degrabă să își ia viața decît să cedeze unei astfel de tentații. Par să coexiste două orientări sexuale foarte clar separate, două comportamente sociale și sexuale complexe și distincte în rîndul populației în mod tradițional atribuită genului numit, de obicei, femeiesc. De unde vin aceste diferențe? Ar fi poate interesant să fie studiat comparativ volumul creierului celor două segmente de populație, raportul statistic între contribuția genetică și cea a nivelului de sărăcie în care au crescut, a contribuției individuale a diverselor secvențe cromozomice, cum ar fi cea care determină culoarea verde a ochilor, impulsul incontrolabil de a-și platina părul sau cel de a purta fuste scurte. De evitat analiza mediului familial, a educației primite în primii ani de viață, a neglijenței parentale și/sau a abuzurilor sexuale în familie și, în mod deosebit, de evitat cu orice preț invocarea explicațiilor simpliste, occamice, medieval-obscurantiste care implică iluzorii contribuții ale alegerii morale personale.