Danemarca este încântătoare în zilele noastre. În schimb, ceva este putred acum în Groenlanda. Se topește 280 la sută.
În ziua de 16 iunie ziarul Adevărul titra „Groenlanda a pierdut 40% din gheaţa sa într-o singură zi”. Din știre aflăm că „Groenlanda a rămas joi fără 2 miliarde de tone de gheaţă”.
După șapte săptămâni, pe 6 august, Digi24 a anunțat „12 miliarde de tone de gheață topită în 24 de ore”. Înspăimântător. Gheața ca gheața, dar încălzirea globală a dat și matematica în întregime peste cap.
Cea mai simplă cale de a afla câtă gheață s-a topit în Groenlanda cumulat, în două zile din iunie și august, este de a pune la lucru regula de trei simplă.
2 miliarde …… 40%
12 miliarde …. X
Rezultă un X în valoare de 240%, reprezentând procentajul de gheață topită într-o singură zi de august. Așadar Groenlanda a pierdut într-un interval de 48 ore, repartizat parțial în iunie și restul în august, un total de 280% din cantitatea sa de gheață.
Astfel ne dăm seama că marele nostru dramaturg este și matematicianul preferat al redacțiilor de presă românești. Formula „steagurile lui Pristanda” și-a găsit o întrebuințare originală la determinarea ratei de topire a ghețurilor de peste mări și țări.
Păcat că doamna Ecaterina Andronescu nu mai este ministru la învățământ, ar fi putut introduce o nouă materie în programa școlară pentru clasele medii: modelări matematice ale climei pentru cei care vor lucra în presă.
Cele 14 miliarde tone de gheață topite pe parcursul a două zile, în această vară, reprezintă o cantitate impresionantă, fără îndoială. Oricine ar fi alarmat. De aceea este utilă o privire mai de ansamblu, care să răspundă la întrebarea „care este tendința observată pe parcursul timpului”?
Iată un grafic care prezintă evoluția masei totale de gheață din Groenlanda începând din 1971-1972 până în 2017-2018 (este intervalul de timp în care s-au făcut observații mai riguroase):
Se observă o scădere medie graduală până în 2001, apoi o scădere medie mai accentuată până în 2011, iar din acel an până în prezent o creștere medie semnificativă. Pe ansamblu, în intervalul de 30 ani cuprins în perioada 1981 – 2010 s-a înregistrat o pierdere de 103 miliarde tone de gheață.
Și aceasta este o cantitate enormă, dar adevărata semnificație poate fi apreciată numai prin raport la cantitatea totală de gheață și zăpadă din Groenlanda. Groenlanda este acoperită de 2,6E+15 (2.600.000.000.000.000) tone de apă sub formă de gheață și zăpadă.
Să presupunem că Groenlanda ar pierde, de acum înainte, 103 miliarde tone de gheață în fiecare an (așadar cantitatea topită într-un interval de trei decenii extrapolată anual în viitor): ar fi nevoie de aproximativ 12.500 ani pentru dispariția a jumătate din cantitatea de gheață din prezent.
O altă modalitate de a vizualiza pierderile de gheață din Groenlanda, pe parcursul aceluiași interval de timp 1970/71 – 2017/18, este oferită de un grafic al pierderilor anuale cumulative:
Este o modalitate de reprezentare și este modalitatea de prezentare preferată a disperaților climatici, deoarece produce impresia dispariției iminente a gheții din Groenlanda.
Pe de altă parte există și un alt gen de grafic care, în loc să scoată în evidență anomaliile anuale sau cumulative, arată fluctuațiile raportate la masa totală a stratului de gheață:
Acest gen de grafic pornește de la cele 2,6E+15 tone de gheață din Groenlanda și afișează schimbările în timp raportate la această cantitate. Surpriză: nu mai avem de a face cu un cataclism iminent, variațiile anuale sunt neglijabile atunci când avem în vedere întreaga masă de gheață a Groenlandei.
Întrebare de final: câți dintre dumneavoastră ați fost informați de presa românească despre faptul că în luna martie a acestui an a fost raportată creșterea substanțială în mărime a unui ghețar major din Groenlanda, după o perioadă de contracție?
Un ghețar major din Groenlanda, care se micșora într-unul din cele mai accelerate ritmuri de pe planetă, crește din nou. Aceasta este concluzia unui nou studiu întreprins de NASA.
Ghețarul Jakobshavn se retrăsese, în 2012, cu 3 kilometri și se subțiase cu aproape 40 de metri. Dar apoi, conform unui studiu publicat luni în revista Nature Geoscience, a început să se mărească din nou, cu aproximativ aceeași rată în ultimii doi ani.
7 Comments
Lupul Albinelor
9 August 2019https://cabalinkabul.wordpress.com/2019/07/19/ce-inteleg-conservatorii-romani-din-conservatism-nici-cat-o-conserva/
Emil Borcean
9 August 2019Lupul Albinelor: Proletari din toate țările, dormiți!
Lupul Albinelor
9 August 2019Un stangist, un tataie nematurizat!
Dorin
9 August 2019Asta este analiza corectă – pe durate mari și pe global !
Ar mai fi și corelarea cu ciclurile solare, cel mai simplu de înțeles pentru „disperații climatici” (excelentă sintagmă) sau, le-aș zice „romulanii climatoizi” ….
Pentru că există numeroase variații ale fluxului solar (particule, energie, magnetism), începând de la câțiva anișori la perioada aia-cheie, de 12 500 ani… Articolele furibunde & conferințele-prilej-de-socializare+intermedieri-sexuale sunt în trendul anti-Creștin de paradigmă faustică, adică noi suntem permanent „forța modelatoare” a planetei, bă !!!
Dorin
9 August 2019Iată ce am primit de la o prietenă din Franța:
Ce bine e, ca în valul ăsta de căldură, să stai într-o cameră răcoroasă (la 25 de grade) în fața calculatorului, în căutare de informații cu privire la acest subiect, adică să nu contezi doar pe mass-media!
Iată ce putem citi în ziarul englez, The Ampshire Adversiter din Southampton, din 17 iulie… 1852:
„În 1132, în Alsacia, izvoarele au secat iar fluxurile s-au uscat. Rinul putea fi traversat pe jos.
În 1152, căldura era atât de intensă încât ouăle puteau fi gătite în nisip.
În 1160, în bătălia de la Bela (Ungaria), un număr mare de soldați au murit din cauza căldurii excesive.
În 1276 și 1277, în Franța, recolta de ovăz și secară a fost complet distrusă de căldură.
În 1303 și 1304, Sena, Loara, Rin și Dunărea puteau fi traversate pe jos.
În 1393 și 1394 un număr mare de animale au murit, iar culturile au fost distruse din cauza căldurii.
În 1440, căldura a fost excesivă.
În 1538, 1539, 1540 și 1541 râurile europene au fost literalmente secate.
În 1556 a existat o secetă răspândită în întreaga Europă.
În 1615 și 1616, valul de căldură a lovit Franța, Italia și Țările de Jos.
În 1646 au existat 56 zile consecutive de caniculă în toată Europa.
În 1676, din nou căldură excesivă.
Aceleași evenimente s-au întâmplat din nou în secolul 18:
În 1718 nu a existat nici o ploaie între aprilie și octombrie. Culturile au fost arse, râurile au secat, iar la Paris, teatrele au fost închise din ordinul prefectului poliției datorită temperaturilor excesive. Termometrul înregistra 36 grade Réaumur (45 grade C) la Paris. În grădinile și suburbiile arondate, pomii fructiferi au înflorit de două ori în timpul sezonului.
Temperaturile din 1723 și 1724 au fost extreme.
În 1746, vara a fost atât de caldă și uscată încât culturile au fost literalmente calcinate. Timp de câteva luni nu a existat nici o picătură de ploaie.
În 1748, 1754, 1760, 1767, 1778 și 1788 căldura de vară a fost excesivă.
În 1811, anul cometei, vara a fost foarte călduroasă iar vinul foarte bun, inclusiv în Suresnes.
În 1818 teatrele pariziene au rămas închise timp de o lună din cauza căldurii excesive, căldura ajunsese la 35 grade C.
În 1830, când a avut loc lupta, termometrul a afișat temperaturi de 36 grade C pe 27, 28 și 29 iulie.
În 1832, în timpul insurecției din 6 iunie, termometrul a indicat o temperatură de 35 de grade.
În 1835, Sena era aproape secată.
În 1850, în iunie, în timpul celei de-a doua epidemii de holeră a anului, termometrul afișa 34 de grade.”
Acesta este într-adevăr un fragment din ziarul din 1852 și nu de la nu știu ce site conspiraționist.
Istoricul Emmanuel le Roy Ladurie a dat un interviu în Libération în timpul caniculei din 2003 (și redifuzat în august 2018) despre canicula din 1718, care a ucis 700.000 oameni!
Libération consideră cartea sa, „Istoria climei” (Flammarion 1967) o carte de referință în această privință, pentru combaterea teoriei încălzirii globale. Publicat în 1967, într-un moment în care nu exista nici o discuție despre încălzirea globală, eminentul autor al acestei cărți nu poate fi acuzat că voia să pună piedică tendinței de astăzi. O puteți găsi pe Internet pentru 9 euro. La acest preț, nu trebuie să ne privăm de puțină instruire.
Libération ar fi devenit astfel complice cu clima-realiștii, cei care îndrăznesc să reamintească importanța ciclurilor naturale, fără a da vina doar pe CO2, un gaz cu efect de seră parțial de origine antropogenă?
De subliniat este că în momentele în care nu era încă nici cel mai mic indiciu că va începe Revoluția Industrială (cu al său CO2, gazul vital, care acum e prezentat ca un poluant), au existat deja multe valuri extreme de căldură, precum și secete catastrofale, care au condus la sute de mii de decese…
Nu mai înțelegem nimic despre relația CO2/temperatură care ni se cere să o socotim o dogmă indiscutabilă.
Este adevărat că ne confruntăm cu un val de căldură foarte puternic și neobișnuit, dar, evident, nu este nimic nou sub soare!
PS: Amuzați-vă tastând „sècheresse 1718” pe Google și veți afla mult mai multe informații (cu excepția cazului în care doriți să rămâneți cu certitudinea că valul de căldură curent este un fenomen excepțional, care nu a mai existat niciodată în istorie, fiind cauzat de activitatea umană.
Emil Borcean
9 August 2019Dorin, mulțumesc pentru textul din partea prietenei. Cred că îl voi cita integral, într-o postare viitoare. Sub ce nume, sau pseudonim, să creditez această contribuție?
Dorin
9 August 2019Se poate scrie „Liza din Canada”