Am plăcerea să anunț pe cititorii din În linie dreaptă apariția cărții mele Giardinieri (ed. Alfa, Iași, dec. 2012). Vă prezint mai jos câteva referințe critice despre mine, iar apoi povestirea Giardinieri din volumul cu același titlu. Referințe:
„Prin povestirile dv. continuaţi inteligent şi cu farmec o direcţie literară care începe cu snoavele populare şi istorisirile lui Ion Creangă. Inserţiile de actualitate în naraţiunea patriarhal-pitorească sunt de un comic irezistibil (…). Mi-au plăcut şi povestirile în care apar ca personaje Ion Creangă, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu. Nu oricine ar fi reuşit să-i evoce atât de emoţionant jucându-se de-a evocarea, aşa cum faceţi dv. Nu aş ezita să cumpăr din librării o carte care ar cuprinde asemenea texte, chiar şi dacă pentru asta ar trebui să fac un drum până la Iaşi” (Alex Ştefănescu pe blogul său, 1 febr. 2011).
„Scriitorul este un postmodernist neîncruntat, vesel, care, deşi lipsit de agresivitate, ia peste picior canoanele, dar nu într-un mod destructiv. Tendinţa este mai degrabă a conturării unui spaţiu individualizat, independent şi distinct, între marginile căruia scriitorul îşi conturează personalitatea artistică” (Daniela Liţ, Vatra, nr.5-6, 2005).
„Radu Părpăuţă reabilitează bucuria scrisului şi, implicit, adresîndu-se cititorului scăpat de prejudecăţi, bucuria lecturii” (Ovidiu Nimigean, postfaţă la vol. Învierea muţilor, Tehnopress, 2005).
Radu Părpăuță
Giardinieri
Firenze. Via Giambologna – o stradă liniştită şi umbroasă, cu ville cochete, multicolore. Dinspre capătul în pantă al străzii vin trei bărbaţi în pas agale: doi au cam cincizeci de ani, al treilea nici treizeci. Toţi sînt îmbrăcaţi în nişte combinezoane albastre, iar pe spatele lor scrie mare, cu litere albe: GIARDINIERI. Cel tînăr împinge alene pe mijlocul străzii un tomberon mobil de plastic: mic, alb-albastru, cu tot felul de roţi şi rotiţe – parcă e de jucărie.
Din urmă înoată prin aerul torid ceilalţi doi, care discută tot aşa, în ritmul lui „ho, că nu dau năvală tătarii!” Sînt români. Nea Vasile, un moldovean din Murgenii Vasluiului, îşi continuă povestea:
– Şi tataia îmi zicea de bunelu’, că avea o pereche de cai roibi: mari, frumoşi. Tare se mai făloşe cu ei! Şi cînd o venit ruşii, ştii, cînd s-o rupt frontu’, intră o rusoaică în ogradă la noi şi se duce drept în grajd, la cai. Scoate afară caii şi dă să plece cu ei. Da’ bunelu’ îi iese înainte cu furca: „Niet! Niet!” face bunelu’. Rusoaica era pe cal, cu un căciuloi de ceala buhos în cap, şi ţine frîul cu mîna dreaptă, că stînga o ave tăiată mai sus de cot. Atunci ea lasă frîul din mînă şi scoate pistolul de la brîu: poc! poc! trage de cîteva ore în aer. Şi-l împinge pe bunelu’ cu calul. Tataia, avea vro cinşpe ani pe-atunci, sare la bunelu’ şi-l trage înapoi: „Eşti nebun, tataie, vrei că te-mpuşte?!” Pe urmă o venit şi comandantul lor: „Lena, Lena” striga la ea şi-i ordona nu ştiu ce. Rusoaica s-o-ntors şi-o plecat, da’ tot o luat caii lu’ bunelu’. Şi zicea lumea prin sat că ea era nervoasă, fiindcă îi omorîse nemţii pe omu’ cu care se iubea ea…
O vreme merg în tăcere. Apoi tot nea Vasile, care pare că e şeful, îi zice celui din faţă cu tomberonul:
– Aici, Fane. Scoate marfa! Fane se opreşte, deschide tomberonul şi scoate un sac murdar de rafie. Din sac trage afară o pisică cenuşie moartă.
– Uite colo! zice nea Vasile şi îi arată lui Fane înspre o vilă somptuoasă din terra cotta, înecată în verdeaţă. În curte se plimba agitat un cîine cu botul ridat, lăsat în jos într-o expresie de perplexitate. Fane apucă pisica de coadă şi, cumpănindu-se pe picioare, o aruncă peste garduţul din sîrmă oţelită drept sub botul cîinelui. Perplexitatea de pe chipul cîinelui se face şi mai mare. Miroase leşul pisicii şi începe să latre cu spume. Cei trei bărbaţi îşi aprind ţigările şi se trag mai la umbră.
După vreo zece minute de lătrături furibunde, iese afară o femeie grasă, care nu duce lipsă de fălci şi de guşă, cu un turban mov, cît un turn. Se aud o vreme tropăieli, forfoteli, exclamaţii. Apoi femeia îi vede pe „giardinieri”, care stau la o parte, dar nu atît de „la o parte”, ca să nu fie văzuţi.
– Giardinieri! Giardinieri! Aiuto! Aiuto! şi le face semn să vină. Nea Panait, un tip de pe la Brăila, cu mustaţa subţire, de pişicher, zice pe dată:
– Si, signora, vengo subito.
– Aiutăm, aiutăm”, zice şi nea Vasile într-o italo-română sui-generis. În curte femeia, cu ochii umezi şi expresia plină de milă a unor pietre ude, le arată pisica:
– Ecco! Un gatto!.
– No problem, seniora, no problem. Subito! zice nea Panait şi face gesturi largi de liniştire.
Iau pisica, o bagă în sacul, pe care-l aruncă în tomberon, mătură tacticos curtea, care, dealtminteri, nici nu avea nevoie să fie măturată, îndreaptă nişte pergole şi un vaso da fiori din piatră, în stil moresco.
După vreun sfert de ceas nea Panaite bate în uşa metalică:
– Ho finito, seniora.
– Grazie, molto grazie! Da dove siete?
– Romania, seniora.
– A, romeni, molto gentili romeni, zice femeia, clătinînd aprobator turnul mov.
– Grazie, seniora.
– Subito, zice femeia şi dispare în casă. Se aud mobile trîntite, sertare trase. Pe urmă femeia apare cu nişte bani în mînă.
– O, no, no, no, seniora.
– Spiccioli, spiccioli, se justifică femeia, adică mărunţiş, şi îndeasă banii în mîna lui Panait.
– Mille grazie, seniora.
Apoi cei trei se depărtează încet. Panait numără banii şi îi împarte la toţi. După cei trei se ia cîinele cu botul ridat şi cu ochi umezi, ca şi ai stăpînei lui. Se învîrte în jurul tomberonului, miroase şi scheaună.
– Ia uite, ’ăi – zice Vasile – parcă-i cîne poliţist. Şi-l loveşte cu piciorul în coaste, dar nu prea tare. Cîinele aproape că nu se mişcă: pare că nu ştie ce-nseamnă s-o ia pe cocoaşă.
– Fane! zice scurt Vasile, făcînd semn cu ochii înspre cîine. Fane apucă o mătură, pe care tocmai o agăţase cu nişte cheutori de tomberon, şi-i trînteşte una cîinelui drept pe spinare: îndesat, hîcîit, ciobăneşte. „Schelălau, schelălau, schelălau” se vaită cîinele ca o cotarlă oarecare şi o zbugheşte cu coada între picioare. Pesemne că a simţit prima oară pe…blana lui distanţa enormă, care separă Firenze de Ferentari.
– Du-te şi te plînge la madam Bardot, zice Panait din urma cîinelui.
– Şi să ne trimită cîte-un otograf, completează Vasile.
Pe urmă Panait porneşte iarăşi o poveste despre cai:
– Erau la noi la Corbu doi: unu’ nea Ion şi unu’ Ilarion. Şi al naibii le plăceau caii la amîndoi. Cînd se întîlneau, erau buni prieteni, vorbeau numai de cai. Se luau la întrecere, care ştie mai multe de cai. Cînd ieşea primul Ion, cînd Ilarion. Tot voiau să se dovedească unul pe altul. Aşa s-au întrecut toată viaţa. După aceea Ion s-a îmbolnăvit şi era pe patul morţii. Îl cheamă pe Ilarion la el şi îi zice: „Măi, Ilarioane, eu am să mor. Tu mi-ai fost prietenul meu cel mai bun, aşa că am rugăminte la tine. Cînd mor, să mă puneţi jos în curtea bisericii şi să sari de trei ori cu calul peste mine”. Bineee! Moare nea Ion. La înmormîntare au pus sicriul jos în curte şi nenea Ilarion a venit pregătit cu caii să sară peste Ion. Dă încoace, dă încolo, bate caii – nu voiau caii să sară. Lumea a început să rîdă…
– Ştiu – îl întrerupe nea Vasile – calul nu sare niciodată peste mort. Aşa că nen-tu Ilarion s-o făcut de rîs. Apoi Vasile continuă preocupat:
– Azi mai încercăm o dată. Mîine pornim mai dimineaţă, pe la opt. Şi, Fane, să faci rost de-o mîţă nouă, că asta o-nceput să pută. Ai înţeles?
– ’les, face Fane.
Cei trei se îndepărtează. Pe cerul amurgului se profilează, compactă şi sumbră, capodopera lui Bruneleschi – Santa Maria del Fiore, cu vestita ei cupolă, despre care Stendhal a zis că îl lasă pradă nebuniei ca în preajma unei femei iubite. Dar „giardinieri” nu o bagă în seamă. Iar de Bruneleschi nici n-au auzit.
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
14 Comments
Daniel Francesco
23 January 2013Unde o gasim? Iata cateva link-uri:
http://www.depozituldecarti.ro…..u-Parpauta
http://www.librarie.net/carti/185846/Giardinieri
http://www.cartiortodoxe.ro/ca…..pauta.html
Pretul variaza intre 22 si 19.8 lei
Vlad M.
23 January 2013Felicitari, Radu! ????
Transsylvania Phoenix
23 January 2013Buna povestirea, m-a amuzat. Poti sa o pui in format electronic / Kindle pe Amazon?
Pataphyl
23 January 2013Felicitări Radu! (Ți-am trimis și niște emailuri, în primul te rugam să-mi pui deoparte o copie autografă, vin s-o iau la vară). N-ai putea să copii aici cuprinsul cărții? Unele titluri le-am putea căuta prin meandrele Internetului pînă punem mîna pe volumul… concret ????
@TP Mai este o povestire publicată în Cronica Veche din Iași, din păcate se încarcă foarte greu (.pdf) și alta Cum am făcut opt clase în „Ziarul de Iași”, din care reproduc nostima prezentare a autorului, în stilu-i caracteristic:
Pataphyl
23 January 2013Povestirea din „Cronica Veche”:
radu p.
23 January 2013T.Phoenix: Nu sunt la curent cu ce înseamnă Kindle pe A. După câte am citit pe Net (cu engleza mea precară), adică e vorba ca textul să fie citit, ca să fie auzit?! M-ar tenta. Mi-am dorit întotdeauna niște lecturi publice, fiindcă textele mele se pretează, sunt… orale.
Vlad M.
23 January 2013Radu, T.P. se referea la publicarea cartii si intr-un format electronic astfel incat sa poata fi citita si „virtual”, eventual cu ajutorul tabletei Kindle. ????
radu p.
23 January 2013Pata: 1.Cuprinsul cărții l-a făcut editura. Ca să-l scriu acum, e obositor. Îți pot trimite toate textele în format electronic, dar numai ție, fiindcă și editura are interesele ei pecuniare (nu eu!)
2. Firește, la vară o să ai cartea.
3. Vezi ca ți-am trimis mesaj în problema cu L. P. și D.P.
4. Iar în final ( la cererea unanimă a publicului!) iată și un mic text din carte, care face parte dintr-un ciclu intitulat O samă de măscări (cu trimitere la Neculce și Păstorel):
O samă de măscări
De dumnealui Kostakelu sin Grigorie Terziman ot târgul Ieşilor, terfeloagă ce s-au pierdutu, ce cu voia lui Dumnedzău găsit-o-am noi, Radul ot Tomeşti, preaumil uricariu i tâlcovnicu, într-un Presvitelnic zăhăit i rătăcit, din slavoneşte anevoind a o tălmăci, pre limba mai nouă înturnând-o, în vremea domniei binecinstitorului de Dumnedzău …
Cuvântul I. Zice că odată vladâka Romanului, preasfinţitul Calinic, ar fi zisu Măriei Sale sveti Ştefan chiar în sfânta besearecă, şi era boiari veliţi, boiari de rând, ba şi den prostime de faţă:
– Măria Ta, nu te mai saturi de răle cu cele muieri. Te învoieşti cu ele la curvăsării în afara sfintei cununii, batăr că, slavă Domnului, ai tot avut muieri legiuite câte-ai pohtitu şi pe cine-ai pohtitu. Şi aiasta fără să asculţi de feţele bisericeşti. Au nu te-a bate Domnul Dumnedzăul nostru?
Iaca aşa zisu-i-a preasfinţitul, că era spurcat foarte la gură. Atuncea boiarii, poporănii, toţi, îngheţat-au, căci îl ştia pe Măria Sa degrabă vărsătoriu de sânge nevinovatu. Fărădecât sfârâitul lumânărilor se auzea! Şi sfinţii din icoane se uitau cu ochi holbaţi de spărietură. Iară Măria Sa întorsu-s-a către norod şi zis-a, făcându cu ochiul:
– D-apoi dă, ce să-i faci! Mai bine cu fimei decât cu barbaţi.
Şi au prins a râde boiarii şi prostimea de se clăteau policandrele şi se stângeau lumânările din sfeşnice de atâta hăhăială. Iară Calinic, lumânare stând, scăpat-a din mână Sfintele Taine, cu musca pe căciulă simţindu-se. Că el se împreuna cu parte bărbătească, înfierbântat cum era ca un câne spurcatu. Pesemne că necuratul răzvrătitu-i-au gândul, ochii de la Dumnedzău înturnându-şi. Că alege băieţi făr’ de musteţi, cu trup nalt şi boi subţire, şi se aprindea cu pohtă satanicească şi scârbavnică asupra lor, pângărindu pre mulţi. Şi purta cu el mirodenii, rumineli şi unsori de cele muiereşti din Fanar , ca să-i ispitească cu amăgele, iară părinţilor zicea că îi ia posluşnici pentru posluşanie, învăţătură, purtare moralicească i procii. Vai, vai, vai! Batăr de-ar fi fost grec au păgân mai zicu, dară era român afurisit şi den cliros! Şi satana de popă se sumuţa acuma asupra lui vodă! Mai auzit-ai aşa ceva, iubite cetitoriule? Măria Sa Ştefan, fie-i numele în veci pomenit, cu mâna lui ridicat-a boaitei Sfintele Taine. Pe urmă grăit-a către gloata adunată zicându:
– Până acuma Io Stefan voievod închinatu-ne-am la feţele bisericeşti. De-acuma, bag samă, că-i de trebuinţă să ne închinăm şi la dosurile bisericeşti.
Şi iară s-au prăpădit de râs poporenii. Era o chirfosală în besearecă de ziceai că eşti la vreun han au la vreun mitoc cu vin pelin. Pufneau a râde în bărbi până şi boiarii cei veliţi îndelungaţi în zile. Vel-logofătul Tăutu, mare mehenghi şi meşter la voroavă, zice şi el de colo:
– Dosuri bisericeşti, Măria Ta, da’ bortelite.
Acuma hăhăiala, gândescu, ajunsese până în al şaptelea cer. Numa’ la iarmaroace, cându giucau pehlivanii şi caraghiozii, se mai hohotea cu atâta pohtă. După un aşa cabazlâc, mascaraua de Calinic n-a mai zis nici cârc. A tăcut mâlc, asemine purcelului fript cu morcovul în rât, şi s-a căit de gura lui cea spurcată. Dară căinţa cea de pe urmă întru nemica nu este. Zicu unii că în urmă Calinic s-a desţărat. Alţii că s-ar fi pristăvitu de ruşâne. De! Aşa zicu den boiari bătrâni să fi fostu, fărădecât noi nu avem ştire de-i adevăratu au ba.
radu p.
23 January 20137Vlad
Vlade, cu tehnica asta eu-s ca un papuaș pe Coasta de Azur sau ca Vanghelie în gramatica română.
Daniel Francesco
23 January 2013@Transsylvania
Este un program – ebook.online-convert.com – care functioneaza online si transforma in format AZW (dar si in altele, LIT, PDF, MOBI, LRF) un link – in cazul nostru: http://inliniedreapta.net/insemnare/giardinieri/ – sau un fisier din computer, daca l-ai fi salvat in format word sau pdf.
Eu l-am folosit dar nu-mi dau seama de rezultat deoarece nu am un Kindle. Am sa ti-l trimit prin email sa vezi cum a iesit.
Oricum, ar trebui exersat la transformarea a diverse fisiere nu doar a unui link, unde, ca in cazul nostru avem de-a face si cu comentariile pe care altii nu ar vrea neaparat sa le citeasca.
Program conversie online:
http://ebook.online-convert.com/convert-to-azw3
DanCanada
23 January 2013Felicitări domnului Părpăuţă!! Am văzut acu’ vreo doi ani (parcă tot pe ILD) ce talent URIAŞ are, de-am căutat ca nebunu’ ce mai era pe Internet de acelaşi autor.
@Pataphyl: Da’ pe aia cu Ion Creangă şi Fasolă o ştii? Dl. Părpăuţă e cu siguranţă regele ficşănului moldovinesc! ???? Sau fragmentul din Ziarul de Iaşi cu traiul la bloc? – este criminal! (o sinteză superbă într-o juma’ de pagină a ceauşismului de muncipiu, cred că ar trebui pus şi-n manualele de istorie şi-n cele de literatură).
Pataphyl
23 January 2013@DanCanada
Mă bucur tare mult că-ți place scriitura vechiului meu prieten (bun înțeles că știu textele cu pricina!). Fin’că zici de ficșăn moldovinesc (eu unul prefer bahluvian), uite colea: Pînă la Dumnezeu și încă…
DanCanada
23 January 2013@Pataphyl: Multumesc! Nu-l stiam! ???? Needles to say, l-am recomandat tuturor prietenilor mei din tara si de-aici care inca mai au microbul cititului.
radu p.
23 January 2013DanCanada, mulțumesc. După atâtea laude, sper să nu mi se urce la cap.
Radu