“Ar trebui să vină-n fruntea ţării
Cei ce-au murit în 45 de ani
Sfârşiţi de terorismul mutilării
Acestei naţii blânde de golani” – Cristian Paţurcă

Dictatorul care “a întinat numele Partidului Comunist Român şi idealurile celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară” i-a numit pe opozanţii din ultima iarnă a vieţii sale, huligani; Iliescu – cel care încerca cu cinism să spele blazonul întinat al partidului în momentele în care strigătul “Fără comunişti” îi strângea de gât discursul – i-a numit pe opozanţii din întâia primăvara a domniei sale, golani. De la “huliganii” dictaturii, la “golanii” democraţiei originale, un “salt istoric” pentru reuşita căruia a fost nevoie de 1200 de morţi şi de sute de ore de transmisiuni televizate în direct.

Perestroika gorbaciovistului de la Bucureşti a “reformat” din temelii sistemul: a transformat “poporul muncitor” în popor telespectator, Securitatea în serviciu de informaţii, Miliţia în Poliţie, TVR in TVRL şi Partidul Comunist în Front al Salvării Naţionale – “organ de partid şi de stat”, cum îl numea, cu sinceritate tâmpă, unul din tovarăşii de luptă ai “domnului” Iliescu.

Glasnostul tovarăşului “disident” a acordat libertatea de a circula cu maşina, indiferent dacă numărul era par sau impar, precum şi libertatea de a pleca cu rulmenţi româneşti în Turcia, şi de a te întoarce cu blugi şi adidaşi turceşti în România; a reacordat însă şi “dreptul la muncă”, în ianuarie, când TVR, ale cărei lanţuri ideologice erau ascunse de chipurile lui Brateş, Roşianu şi Melinescu, a anunţat masele populare, pe “oamenii de bine”, că “Revoluţia înseamnă acum muncă”, iar “Scânteia” Partidului comunist, devenită “Adevărul” Frontului salvator, a titrat hipnotic pe prima pagină: “Oamenii de bine se gândesc acum la muncă”. Acelaşi ordin ceauşist “Tovarăsi staţi liniştiţi la locurile voastre”, “ambalat” acum de profesioniştii mass-mediei.

Mulţumit cu bananele, portocalele şi salamul necartelat, poporul – telespectator al sângeroaselor evenimente din decembrie – s-a conformat disciplinat; doar învinsese. Puterea era acum, din nou, în mâinile sale! Putea să o pună sub cap, ca pe o pernă, şi sa tragă, liniştit, un pui de somn. Veşnic!
Nesupusă şi trează, minoritatea “huliganilor”, a celor care plătiseră cu sânge strigătele de “Jos Comunismul!” şi “Fără comunişti!”, a refuzat să se întoarcă în prefabricatele de beton, în care Televizorul emitea persuasiv, nu 2, ci 18 ore pe zi. Zâmbetul francofilului Iliescu s-a transformat în rictus sovietic, şi libertatea de expresie a fost alungată, prin decret CFSN, din Piaţa Universităţii în Parcul IOR!

Un sentiment de revoltă interogativă unea Conducătorul, Televiziunea şi Poporul. De ce nu vor ăştia să înţeleagă că paşaportul, sâmbăta liberă şi un salam în plus, au fost cele mai importante cuceriri ale “glorioasei revoluţii”? Răspunsul a venit, nu din parcul IOR, ci din eroica piaţa a Universităţii, din Zona Liberă de Neo-Comunism:

Noi nu vrem neocomunism,
Nici neolibertate
“Democraţii” originale
Şi nici minciuni sfruntate.

Şi rictusul sovietic s-a transformat în urlet ceauşist: “Golani!”. Insultă, reflex izvorată din “gândirea” bojocilor de politruc, transformată însă în simbol anticomunist şi în revendicare:

Ne-aţi întrebat ce vrem aici
Dar ştie toată ţara
Noi susţinem punctul 8
De la Timişoara.
Să cadă patru-şapte-trei
Ce ţine TVR
Legând în lanţurile ei
Chiar şi cuvintele.

Zeci de zile, zi de zi, zeci de mii de “golani” au încercat să “mişte” din faţa televizoarelor milioanele de telespectatori:

Alegeri fără comunişti
Fără nomenclatură,
Şi nu vă temeţi de golani fără coloratură.

Dar, din nefericire, unii au închis prea târziu televizoarele pentru a mai recepta la timp înţelesul vorbelor strigate de golani: “Cu televizorul, aţi minţit poporul”. “Drogaţi, adăpaţi, hrăniţi şi plătiţi de forţele imperialiste”, asta anunţau zilnic emiţătoarele, în timp ce Tătucul – ce avea cât de curând să ocupe pentru mulţi ani palatul din dealul Cotrocenilor – le spunea “oamenilor de bine” poveşti îngrozitoare: “Unele elemente au apărut chiar în costumatie legionară, au afişat drapelul verde”(sic). Unul dintre “copiii cuminţi” spunea, după caţiva ani: “Dar noi nici nu treceam prin oraş, stăteam în casă închişi ca şobolanii şi ne uitam numai la TV, că tare ne mai era frică de un război civil”.

Nu e de mirare că potrivit sondajului IRSOP, efectuat în 1990, 84% dintre români dezaprobau manifestaţia din Piaţa Universităţii. Se întâmplă, de multe ori, ca victimile “sindromului Stockholm” să-i dezaprobe pe cei care încearcă să le salveze.

În aceeaşi primavară, a anului 1990, la Praga, în Piaţa Wenceslas, studenţii praghezi s-au strâns, fără aprobare, pentru a-şi face cunoscute revendicările. Informat, Vaclav Havel s-a dus să vorbească cu ei. Discuţiile s-au încheiat la o bere.

Dacă Vaclav Havel ştia să pălăvrăgească la o halbă cu bere, Iliescu a ştiut să unească în jurul lui, miliţia, armata şi poporul muncitor. Ăsta ar putea fi un răspuns la întrebarea: de ce n-au avut şi românii un Vaclav Havel?

Manifestaţia din Piaţa Universităţii s-a încheiat în ziua de 13 iunie, când miliţienii generalului Chiţac, ministrul de interne – cel care trăgea cu automatul în “huliganii” Timişoarei cu doar 6 luni înainte – au distrus corturile greviştilor foamei; când muncitorii de la IMGB au intrat în piaţă strigând victorioşi: “IMGB face ordine!” şi “ Noi muncim, nu gândim!”; când generalul Diamandescu şi-a dat foc propriilor autobuze şi cand, seara târziu, armata a deschis din nou focul, cu muniţie de război, asupra ultimilor manifestanţi.

În timpul acesta, “Părintele” Democraţiei Româneşti, adresa un apel către ţară: “Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.

Şi “forţele conştiente şi responsabile” au răspuns chemării! Minerii, cei cărora le-a fost peste mână să devină martiri ai dictaturii, au devenit cu uşurinţă călăii democraţiei. Le-au căzut pradă sediile partidelor de opoziţie, redacţiile ziarelor independente şi amfiteatrele studenţeşti. Au linşat, au ucis, au distrus! S-a uitat! Le-au mulţumit groparii şi preşedintele ales! În numele poporului, al cimitirului şi al “democraţiei originale”.

Azi, unii dintre “fârtaţii de nădejde”, care i-au “ghidat” pe mineri în acţiunile lor, au ajuns fie respectabil analist politic, ca Iosif Boda, fie conducător de organizaţie pentru apărarea drepturilor omului, ca Voican Voiculescu.

Azi, Celui aflat la Cotroceni, clonele miliţienilor de acum 22 de ani îi strigă: “Ieşi afară javră ordinară”. Şi, pentru că nimeni nu se mai gândeşte să le ordone să dea în opozanţi, dau cu caschetele în “dictator”. În numele lor, al “revolutiei bunului simt” şi pentru reînvierea “democraţiei originale”.

Azi, când propietarii de televiziuni organizează propriile lor revoluţii, manifestanţii nu mai sunt stigmatizaţi cu apelativul “Golan”, ci onoraţi cu cel de “Protestatar”. Şi, pentru că nu mai strigă “Fără comunişti” si “Jos Iliescu”, ci “Fără capitalişti” si “Jos Basescu”, sunt numiţi, cu respect pervers, “urmaşii golanilor”, intervievaţi zilnic şi consideraţi purtătorii de cuvânt ai Opiniei Publice – această potemkiniadă a mass-mediei.
Acum, eternul Gropar al Democraţiei Româneşti, venerabilul Iliescu, consideră motivate revendicările protestatarilor şi acţiunile lor contra preşedintelui!

Azi, când primul ministru declară mândru: “Sunt un om de stânga pur şi dur”, vorbele lui Petre Ţuţea “…. Cine e de stânga după 30 de ani, este cretin”, au fost uitate.

Azi, când “Nu plecăm acasă” al “golanilor” a ajuns şlăgărul beţivilor şi a celor ce cugetă cu măduva spinală, mormintele celor care au murit ucişi de un dictator comunist şi de urmaşul său, sunt acoperite de iarbă şi călcate de uitarea de iudă a celor care ling spăşiţi acolo unde au scuipat cu dreptate justiţiară când erau mai tineri. Lor le pun intrebarea – câti dintre voi, acum, când aveţi limba despicată, aţi mai putea rosti aceste versuri?

Mai bine haimana
Decât trădător,
Mai bine huligan
Decât dictator,
Mai bine Golan,
Decât activist,
Mai bine MORT
Decât comunist!