FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Greu de demonstrat că Mihail Neamțu NU este putinist. Legătura cu oligarhul rus Konstantin Malofeev

De cel puțin 100 de ani, idioții utili sunt indispensabili propagandei ruse, iar Mihail Neamțu nu este printre ei. Vestea proastă pentru Mikki este că am ascultat și am citit tot ce a produs în ultimii trei ani, de la invazia din februarie 2022, și am ajuns la concluzia că este în mod constant în linie cu propaganda rusă cea mai radicală. Furia lui e dizgrațioasă, dar are sens.

Din KGB și din parteneriatele cu rușii nu ieși ca din USAID, sau din fundațiile lui Soros, prin demisie, ci cu picioarele înainte. Iar Mihail Neamțu se comportă în ultimul timp ca și cum ar fi într-un astfel de parteneriat, și a aflat în ce s-a băgat.

Deputatul AUR răspunde cu cuvinte grele oricui îndrăznește să îi reproșeze preluarea și amplificarea conștiincioasă a propagandei ruse, sau asocierea din ultimii ani cu zona radical pro-rusă din România (Cozmin Gușă, Iulian Capsali etc). Am preferat un timp să îl încadrez la categoria mai largă de “goarne rusești”, care scotea din calcul factorul intenție. Am crezut un timp că cere capitularea Ucrainei în fața Rusiei din naivitate.

Dar acum nu mai cred că Neamțu este idiot util.

Întrebarea în acest moment este cum poate fi numit naiv cineva care îl elogiază pe Konstantin Malofeev, unul dintre primii ruși sancționați de Occident în 2014, pentru finanțarea invaziei ruse a Ucrainei și pentru anexarea Crimeei.

Un apropiat al lui Vladimir Putin și al patriarhului rus Kiril, Konstantin Malofeev l-a finanțat în 2014 pe unul dintre cei mai cunoscuți și sângeroși conducători de oști ruși din Estul Ucrainei, Igor Girkin, cunoscut ca “Strelkov” (azi în închisoare), omul care a condus o vreme masacrele rusești din Estul Ucrainei.

Strelkov și-a început cariera militară ucigând români în războiul din Transnistria, conform propriilor declarații.

În aprilie 2024, într-o discuție de la Radio Gold FM a lui Cozmin Gușă despre vizita la Moscova a preotului rusofil Ciprian Mega, Mihail Neamțu îl lăuda pe Konstantin Malofeev pentru finanțarea “proiectelor ortodoxe ale Rusiei” din Occident. Malofeef este “președintele celei mai mari fundații din Rusia, care finanțează toate proiectele ortodoxe ale Rusiei, bineînțeles sub coordonarea Kremlinului”, spunea atunci Gușă.

Am senzația că se încearcă dinspre Moscova înspre Occident, implicit către România, o dezghețare a unor canale de comunicare, care sunt oarecum naturale, adăuga Neamțu. Iar religia, arta și cultura sunt forțe la îndemână pentru a utiliza comunicarea deschisă, pentru a transmite un mesaj, probabil, de umanitate. (…) Ce spui tu e adevărat legat de fundația aceea pe care ai pomenit-o (Fundația Sf Vasile Cel Mare a lui K. Malofeev), confirm că există și beneficiari în Statele Unite. Știu sigur, știu absolut sigur că sunt sute de mii de euro pe care un colegiu din Statele Unite, de lângă New York, mai precis, St Vladimir Theological Seminary, dinspre această fundație pe care ai pomenit-o. Și acești bani au fost dați și după declanșarea războiului. Pesemne, activitatea filantropică a fost acceptată de unii americani, chiar dacă au fost și sancțiunile care s-au aplicat în plan comercial. “

Într-un articol publicat pe site-ul televiziunii sale Țargrad TV în iunie anul trecut, Konstantin Malofeev cerea lovirea Olandei cu rachete cu rază lungă:

„Este posibil (…) să ajungem la o înțelegere cu rebelii houthi și să le predăm rachete capabile să ajungă în Olanda și să lovească”. El elaborează: „Unde să lovești, vă întrebați? Bezrukov răspunde: ‘În Olanda există un loc de care depinde întreaga lume. Aici se fac litografiile. Singurul loc din lume pentru întreaga industrie a cipurilor. Și acoperișul de acolo este foarte slab’”, scrie Malofeev în aprilie 2024, citat de Hotnews.

Malofeev a cerut atunci și ca Rusia să îi permită lui Lucașenco să atace nuclear Lituania și Polonia:

„Rusia are acum o justificare morală deplină de a acorda același drept aliaților din Belarus, unde au fost desfășurate arme nucleare tactice rusești anul trecut”, spunea Malofeev cu referire la o acuzație falsă că SUA ar fi permis unor state europene să atace nuclear Rusia. „Lăsați-l pe Alexandr Grigorievici [Lucașenco] să decidă singur în ce moment este mai convenabil pentru el să vizeze Lituania sau Polonia”, îndemna Konstantin Malofeev.

De asemenea, în luna martie anul trecut, Malofeev a amenințat marile orașe ucrainene cu bomba nucleară într-un mesaj publicat pe Telegram: “Să dăm populației civile din Ucraina 48 de ore pentru a părăsi orașele și, în cele din urmă, să încheiem acest război cu înfrângerea victorioasă a inamicului.”

Preotul rusofil Ciprian Mega s-a întâlnit cu Malofeev în timpul vizitei sale de anul trecut, la Moscova, unde a fost omagiat pentru filmul lui antiromânesc “21 de rubini”, care reia tezele propagandei Rusiei despre România: o țară colonizată de Occident, cu un popor “trădător” (“noi romanii ne hrănim cu trădarea” citat din film), popor nerecunoscător față de binefacerile rusești de dinainte de 1989.

În discuția cu Cozmin Gușă, Mihail Neamțu nu a avut atunci nimic de comentat în termeni negativi, nici despre Malofeev, nici despre Putin, nici despre Mega, nici despre Rusia sau crimele pe care le face în Ucraina, dar a continuat să vorbească despre nevoia apropierii relațiilor dintre România și Rusia.

“Granițele occidentale ale Rusiei vor fi la Lisabona”, spunea Konstantin Malofeev, cu un zâmbet cald pe buze, într-o discuție din ianuarie 2020 cu actorul rus Ivan Okhlobistin.

În continuare, un fragment din discuția care a avut loc în ianuarie 2020:
“În general, sunt în favoarea izolaționismului. Voi fi sincer, ceea ce Trump vrea să facă în Mexic, eu aș face de-a lungul granițelor noastre, după ce luăm o bucată din Europa” spunea Okhlobistin.
“Cred că Italia ar fi încântată. Am reduce infracționalitatea, am crește traficul turistic. Franța la fel. Am rezolva migrația rapid.”
– “Și Spania”, adaugă Malofeev.
– Okhlobistin: “Și Spania s-ar bucura. Homosexualii ar fi dați afară de acolo.”
– Malofeev: “Unde va fi granița acestei frumoase Rusii a viitorului? Cele occidentale – am înțeles deja, sunt la Lisabona. Limitele naturale vor fi oceanul (Atlantic). Și sudul? Cât de probabilă este revenirea (la Rusia) a Asiei Centrale?”
– Okhlobistin: “Nu m-aș atinge de Mongolia. Ea este deja a noastră. Cu China – tot cu grijă și delicatețe, aș calcula fiecare pas, pentru că sunt foarte asemănători cu noi.”

Igor Girkin și-a inceput cariera militară în 1992, în Transnistria, ucigând români.

“Despre GÎRKIN (Strelkov) știm cu siguranță că a fost colonel FSB până în 2013, UE afirma în 2014 că ar fi GRU”, scria Gelu Trandafir pentru ILD în ianuarie 2015. “Colonelul GÎRKIN a acționat în Slaviansk din 12 aprilie și până în 5 iulie 2014, când armata ucraineană a recuperat orașul (descoperind o groapă comună). În toată această perioadă, în Slaviansk s-au săvârșit cele mai teribile atrocități, răpiri și asasinate din Donbas. GÎRKIN și oamenii săi s-au retras în Donețk. Peste două săptămâni, aveau să doboare avionul de linie Amsterdam-Kuala Lumpur, provocând moartea a 298 de civili. Să revenim la Malofeev. În 14 aprilie 2014, SBU – serviciul secret ucrainean – dădea publicității mai multe interceptări, despre care afirma că erau discuții între GÎRKIN – „Strelkov” și șefii săi de la Moscova”, scria Gelu Trandafir într-un articol pentru ILD, din ianuarie 2015.


Călin Georgescu este “pro-rus”, o spunea chiar Mario Nawfal în martie 2025, influencerul lui Musk, care îl promovează de luni de zile pe Georgescu milioanelor lui e urmăritori.

O spune cu gurița lui: Mario Nawfal l-a sprijinit pe Călin Georgescu nu pentru că iubește democrația și suveranitatea Romăniei, CI PENTRU CĂ E PRO-RUS.

Nawfal, cel despre care Neamțu spunea că iubește România. Așa cum o iubește și el.


Revenind, în emisiunea lui Cozmin Gușă, Mihail Neamțu îl laudă pe Malofeev că finanțează nu doar războiul din Ucraina, dar și că e “președintele celei mai mari fundații din Rusia, care finanțează toate proiectele ortodoxe ale Rusiei, bineînțeles sub coordonarea Kremlinului”, spune Gușă.

Apoi, Mihail Neamțu îl laudă pe popa Mega la pachet cu Tucker Carlson, care i-a luat interviu lui Putin și Dughin.

În discuția cu teologul Mihail Neamțu, Gușă a mai spus că Dorel Vișan, care a spus că România are nevoie de “o dictatură inteligentă ca a domnului Putin”, e un “patriot român”.

În septembrie 2024, Preotul rusofil și anti-BOR, Ciprian Mega, candidează la președinția României.

În aprilie 2024, Mega se ducea la Moscova să fie glorificat de Kremlin pentru producția antiromânească și rusofila “21 de rubini”. Acolo s-a întâlnit și a elogiat-o la randul lui pe Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt și amenințări la adresa României a lui Putin, dar și cu Konstantin Malofeev.

Întors la București, Ciprian Mega l-a elogiat pe Malofeev în emisiunile rusofilului Cozmin Gusă, unde a devenit un colaborator frecvent.

În emisiunea lui Liviu Mihaiu de la Radio Guerilla, Mega spunea că s-ar fi întâlnit cu Putin (nu există dovezi ale întâlnirii) ca să găsească “lumina” din el. Nu crede ca e un criminal, asa cum scrie presa mincinoasă de la noi, și pentru ca nu e un “vândut ca dl Banescu”, a vrut sa vadă cu ochii lui dacă Putin chiar e criminal.

Pe 28 aprlie 2024, în podcast la matracuca rusofilă Ion Cristoiu, Mega a spus și că s-a dus la Moscova ca să îi ducă lui Putin un ceas stricat,
“stricat ca lumea noastră, ca Europa, ca România”, și să ia de la el “ora exactă în societatea noastră”.

Cu o lună înainte de vizita la Moscova, Mega spunea ca România nu trebuie să ceară Tezaurul înapoi, ca să nu-i supere pe ruși:

“Astăzi, când comunicările diplomatice sunt înghețate, chestiunile acestea nu pot decât să irite partea rusă, să provoace. Politicienii români ridica acum teme nerealizabile în căutare de capital electoral. Ei știu că noi știm că ei mint, iar aceste provocări cu siguranță nu ne vor aduce Tezaurul înapoi și doar pot irita.”

Mihail Neamțu, interviu cu Mario Nawfal

“Dușmanul nostru nu este atât de mult Rusia sau China, ci Bruxellesul, care încearcă să implementeze cenzură de tip sovietic; de aceea trebuie să creăm propria armată de soldați…”, îi se destăinuie Mihail Neamțu lui Mario Nawfal într-un interviu dat în urmă cu o lună și publicat azi.

Interviul este puțin mai lung, dar aceste 30 de secunde îl rezumă perfect: România este victima nu a Rusiei sau a Chinei, care l-au propulsat pe rusofilul Georgescu in primul tur, ci a unui atac de tip sovietic din partea UE.

– Nawfal este principalul susținător al lui Călin Georgescu pe X și a recunscut zilele trecute că Georgescu este “pro-rus” într-o postare pe care a șters-o câteva minute mai târziu.

– Mihail Neamțu cere să existe “presiune internațională” împotriva României și în sprijinul lui Georgescu, și cere ajutor de la Tucker Carlson și Alex Jones, ambii rusofili puri și duri (primul le-a luat interviuri lui Vladimir Putin și Alexandr Dughin, iar Alex Jones este un colaborator cu Alexandr Dughin de peste 10 ani).

– După Mikki, Mario Nawfal a zburat la Minsk să îi ia un interviu favorabil dictatorului bielorus Lucașenco, iar de acolo a zburat la Moscova, să îi ia interviu la fel de favorabil lui Serghei Lavrov, acolo s-a poza și oligarhul genocidar și lăudat de Mikki, Konstantin Malofeev.

– Recent, Nawfal i-a luat un interviu și lui Alexandr Dughin, in care ideologul rus si-a exprimat sprijinul pentru Georgescu.

Dar dacă ziceți că Mihail Neamțu e putinist… știți dvs continuarea.

P.S.

P.S. 2

Frănturi din ce a mai spus Ciprian Mega:

– Rusia e o mare cultură, ne-a făcut rău, dar așa ceva nu poți să nu privești cu admirație;
– nimic critic despre crimele de azi ale Rusiei, toate criticile lui sunt îndreptate doar spre Occident, NATO și UE;
– e ingrijorat de “propaganda occidentală care nu înțelege Rusia, sau cum gândeste Putin”;
– spune ca Occidentul e “civic”, în contrast cu Rusia, care e “profund religioasă” (practica religioasă e în Rusia efectiv MULT mai mică decât în cele mai atee țări europene, și de peste 10 ori mai mică decât în România – iar părintele nu are cum să nu știe acest lucru);
– spune că trebuie să ne distanțăm “suveranist” de Europa, UE fiind o chestie vetustă și total străină de noi;
– “suveranism”, dar niciodată manifest față de influența rusă;
– spune, dar mereu aluziv si indirect, că trebuie să ne apropiem de Rusia, care oricum e în ascensiune, iar pe Occident nu ne putem baza să nu ne abandoneze;
– spune ca Rusia, prin crimele înfiorătoare pe care le face în Ucraina, doar reacționează la “invazia ideologică” a americanilor;
– spune apăsat că nu are rost sa cerem rușilor tezaurul înapoi, pentru că e prea târziu și asta doar i-ar provoacă inutil, și nu vrem să îi supărăm pe ruși
– crimele Rusiei sunt reponsabilitatea exclusivă a expansionismului Occidentului;
– spune că nu înțelege de ce Occidentul sprijină Ucraina;
– spune că România ajută Ucraina dintr-o formă de conformism tâmp;
– e ingrijorat ca occidentalii vor sa invadeze Rusia și să distrugă orașele rusești
– nu are nimic de zis despre distrugerea orașelor ucrainene, despre sutele de mii de morți ucraineni, despre orașele rase de pe fața pământului, despre milioanele de femei cu copii fugite din țara lor;

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *