FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Guvernul Tusk nu caută alternativă la dominația franco-germană în UE

Joia trecută, premierul Marii Britanii i-a invitat pe conducătorii Suediei, Danemarcei, Finlandei şi statelor baltice, şi din afara UE – pe cei ai Norvegiei şi Islandei. Oficial, convorbirile au privit liberalizarea economiei europene şi eliminarea consecinţelor crizei. De fapt, David Cameron încearcă să creeze o alternativă la sistemul germano-francez, dominant în prezent în UE.

În timpul guvernului PiS (partidul conservator al fraților Kaczyńscy, NT) Polonia lua parte la încercările de a se construi o astfel de axă nordică. Din punctul nostru de vedere cel mai important era că la ea participau țări cu o raportare la Rusia diferită de cea dominantă în Europa. Este adevărat că ţările scandinave nu se simt atât de direct ameninţate de Moscova ca statele baltice şi Finlanda, dar sunt conștiente de pericolul reprezentat de aceasta, după cum reiese din chiar strategiile lor de apărare.

Marea Britanie este în mod tradiţional orientată proatlantic şi relaţiile sale cu Rusia sunt departe de intimitatea care caracterizează axa Berlin – Paris. Alianța cu aceste ţări ne-ar fi deschis noi perspective privind politica europeană şi păcat că ministrul Radosław Sikorski nu a continuat activitățile în această direcție, considerând că tot ce vine de la PiS, de la cel rău este.

De ce totuși astăzi diplomaţia noastră nu s-a interesat de şansa de a acționa în această direcţie? Pentru Polonia, liberalizarea economică ar fi benefică. Guvernul PO (partidul liberal al premierului Tusk, NT) a expus-o pe bannerele sale electorale, deşi vedem deja cu toţii astăzi cum s-a terminat. Nu suntem obligați să acceptăm ideile lui Cameron de reducere a bugetului UE, dar înțelegerea nou creată ne deschide noi posibilităţi politice.

Între timp, diplomaţii polonezi spun că le este suficient triunghiul de la Weimar, care astăzi slujește, probabil, exclusiv pentru ca premierul Tusk şi ministrul Sikorski să se poată simți, chiar numai pentru o clipă, egalii omologilor lor nemți şi francezi. În afară de această, ne conducem, așa cum se vede, după doctrina lui Sikorski, de a nu ne abate pentru nimic în lume de la mainstream-ul politicii europene, adică de la a gira orbește toate deciziile Berlinului şi Parisului.

(Articol republicat din Rzeczpospolita cu permisiunea autorului, traducere Anca Cernea)

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bronisław Wildstein

Bronisław Wildstein

1 Comment

  1. gabi
    2 February 2011

    Bronislaw W. a fost sef al Televiziunii Nationale polone, in timpul guvernului lui Jaroslaw Kaczynski, pe care s-a straduit sa o modernizeze. Este un important analist politic conservator, iar unele aprecieri si opinii ale lui ne arata cam cat de departe suntem, totusi, de Polonia…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto